Trebuie să merg la templu
Un accident, zile şi nopţi în autobuz, călătorii lungi cu vaporul şi costurile mari ale călătoriei nu l-au împiedicat pe acest frate brazilian să meargă la templu.
José Gonçalves da Silva s-a trezit dintr-o dată pentru că cineva îl striga pe nume. Era întuneric şi habar n-avea unde se afla.
„Dormeam în momentul în care autobuzul s-a răsturnat”, îşi aminteşte José despre accidentul din zorii zilei din luna ianuarie a anului 2008. „Nimeni nu mă putea găsi, deoarece eram în partea din spate a autobuzului, acoperit de bagaje. Câţiva dintre fraţi m-au reperat în cele din urmă, în timp ce începuseră să adune valizele.”
Atunci când şoferul autobuzului a pierdut controlul pe porţiunea îngustă a drumului şerpuit din pădurea tropicală, densă, din sudul Venezuelei, José şi alţi sfinţi din zilele din urmă din Manaus, Brazilia, parcurseseră aproximativ jumătate din călătoria lor de trei zile către templul Caracas Venezuela. José a suferit doar răni superficiale, însă mai mulţi fraţi şi surori au trebuit să fie spitalizaţi.
„Este timpul să renunţi să mergi la templu”, i-au spus lui José, care avea 80 de ani în momentul accidentului, membrii îngrijoraţi ai familiei. Nedescurajat, el a spus: „Trebuie să merg la templu. Dacă Domnul îmi va permite, mă voi întoarce”.
Imediat, el a început să strângă bani pentru a patra lui călătorie la Caracas, călătorie pe care a făcut-o la începutul anului 2009. Pentru fratele Gonçalves da Silva, călătoria cu autobuzul, lungă de 40 de ore, poate fi uşor comparată cu cele trei călătorii pe care el le-a făcut anterior la templul São Paulo, Brazilia. Timp de mulţi ani, templul São Paulo, situat la mii de kilometri sud-est de Manaus, a fost cel mai apropiat templu de acest oraş cu două milioane de locuitori din statul nordic Amazonas. Apoi, în anul 2005, Manaus a devenit parte a districtului templului Caracas, Venezuela.
În timpul acestor ani de călătorii la São Paulo, „luam un vapor de aici, din Manaus, şi călătoream patru zile până la Pôrto Velho”, capitala statului Rondônia, spune José. „După aceea, călătoream patru zile cu autobuzul până la São Paulo. Soţia mea nu este membră a Bisericii iar, atunci când m-am dus la templu pentru prima dată, în anul 1985, m-am dus singur. Mi-am petrecut noaptea în autogara din Pôrto Velho, deoarece sosisem târziu şi nu mai era niciun autobuz. În dimineaţa următoare, am pornit spre São Paulo. A fost o experienţă plăcută, dar am ajuns puţin obosit.”
El a slujit trei zile întregi în templu, înainte de a face călătoria de opt zile înapoi, spre casă. Are nevoie de un an de zile pentru a economisi suficient din pensia lui pentru a acoperi costurile călătoriei la templu.
„Trebuie să fac sacrificii pentru a mă putea duce, dar merită”, spune fratele Gonçalves da Silva, care a făcut multă muncă pentru membrii decedaţi ai familie sale. „Am fost foarte bucuros în ziua în care am fost botezat pentru tatăl meu, când o persoană a fost botezată pentru mama mea şi când l-am reprezentat pe tata la pecetluirea părinţilor mei. A fost un moment special. Toţi fraţii mei şi toate surorile mele au decedat, dar eu am făcut munca pentru ei în timpul călătoriilor mele la templu.”
José crede că sacrificiul inerent călătoriei atât de lungi până la templu îi va ajuta pe sfinţii din zilele din urmă din Manaus să fie recunoscători pentru ziua în care un templu va fi dedicat acolo. „Mă gândesc cu entuziasm la acea zi”, spune el.
În anul 1980, când José s-a alăturat Bisericii, Manaus era o ramură mică, de 20 de membri. De atunci, el a văzut creşterea rapidă a Bisericii de acolo, ajungând la aproximativ 50.000 de membri care locuiesc în cadrul a opt ţăruşi.
„În anul 2007, când s-a făcut anunţul că un templu va fi construit în Manaus”, spune José, „am plâns datorită marii bucurii pe care am simţit-o şi m-am rugat ca Domnul să-mi permită să trăiesc suficient de mult pentru a vedea începerea lucrărilor”, care a avut loc un an mai târziu. Acum, el se roagă să trăiască pentru a vedea templul terminat şi pe soţia sa botezată pentru ca ei să poată fi pecetluiţi.
„Nu ştim când vom muri, dar trebuie să fim pregătiţi şi fericiţi când acel moment soseşte”, spune fratele Gonçalves da Silva. „Aştept cu nerăbdare să mă întorc în prezenţa Tatălui meu din Cer şi a Salvatorului meu, Isus Hristos. Faptul că pot fi în templu mă ajută să mă pregătesc pentru ziua aceea.”
Stânga: fotografie cu templul Caracas, Venezuela © IRI; stânga sus şi dreapta sus: fotografii de Michael R. Morris
Templul Caracas, Venezuela.
Deasupra: Rio Negro, locul unde José Gonçalves da Silva îşi începea călătoria de opt zile către templul São Paulo, Brazilia.
Dedesubt: Fratele Gonçalves da Silva în autobuzul cu care călătorea timp de 40 de ore către templul Caracas, Venezuela. El spune că slujirea în casa Domnului merită orice sacrificiu necesar.