Omagierea vieţilor minunate
Preşedintele Spencer W. Kimball (1895–1985)
Crescând în Arizona rurală, Spencer W. Kimball a învăţat să muncească din greu încă de la o vârstă fragedă. Nepot al apostolului Heber C. Kimball (1801–1868) şi fiu al unui preşedinte de ţăruş, Spencer a dezvoltat, de asemenea, o mărturie puternică şi un devotament profund faţă de Evanghelie.
Când era mic, Spencer avea deseori responsabilitatea de a sta în căruţa care transporta fân şi de a presa cu picioarele fânul pe care fraţii săi mai mari îl încărcau în căruţă. Era cald, era praf, era o muncă în timpul căreia se zgâria, însă el a făcut-o – mai puţin atunci când clopotul bisericii a sunat pentru a indica faptul că începea clasa Societăţii Primare, care, pe atunci, se desfăşura în timpul săptămânii. El avea o prezenţă perfectă şi nu avea să lipsească niciodată. Fraţii lui au avut alte idei şi au început să încarce fânul în căruţă şi mai repede. Când ei au văzut că grămada de fân crescuse, Spencer se afla deja la jumătatea drumului către Societatea Primară.
Spencer W. Kimball a slujit ca misionar, episcop şi preşedinte de ţăruş înainte de a primi chemarea de apostol în anul 1943. Etica lui legată de muncă a fost bine cunoscută, în pofida numeroaselor boli grave printre care s-au numărat un atac de cord şi cancerul la gât. El i-a îndemnat pe membrii Bisericii să crească eforturile lor, iar motto-ul său personal a fost: „Realizează!”. Din cauza sănătăţii sale, unii au crezut că administrarea lui Spencer W. Kimball în calitate de preşedinte al Bisericii ar putea fi de scurtă durată. Însă el a prezidat asupra Bisericii timp de 12 ani, timp în care numărul templelor funcţionale s-a dublat, numărul misionarilor a crescut cu 50% şi preoţia a fost acordată tuturor membrilor demni de parte bărbătească.