Mărturia lui Ethan
Autorul articolului locuieşte în Utah, S.U.A.
Părea că toţi aveau o mărturie, cu excepţia lui Ethan.
„Ascultaţi, cum a Duhului Sfânt şoaptă, Lin, duios, spre noi se îndreaptă” (Liahona, apr. 2006, p. P13).
Ethan stătea la timpul petrecut împreună şi îl privea pe prietenul lui cel mai bun, Sam, care îşi depunea mărturia. Prietena lui Sarah stătea şi îşi aştepta rândul. Sam vorbea despre un proiect de slujire pe care îl realizase. El a spus că avea o mărturie despre slujire. Sarah şi-a depus mărturia despre familii. Învăţătorul lui Ethan, de asemenea, şi-a depus mărturia. El a vorbit despre munca în templu. Toţi au depus mărturie despre faptul că Biserica este adevărată. Părea că toţi aveau o mărturie, cu excepţia lui Ethan.
„Despre ce am eu o mărturie?” se întreba Ethan.
Se gândea la ultimii câţiva ani de când el şi prietenii lui au fost botezaţi. Învăţătoarea lui de la Societatea Primară, sora Calder, în cuvântarea ei, vorbise despre Duhul Sfânt.
„Duhul Sfânt vă poate da o un sentiment interior arzător în inima voastră. El vă poate ajuta să ştiţi ce este adevărat”, a spus ea. „Acesta este modul în care obţineţi o mărturie despre lucrurile în care credeţi.”
Ethan a încercat să facă ceea ce era drept astfel încât să poată simţi Duhul Sfânt. El a citit scripturile şi s-a rugat. Dar nu a avut niciodată acel sentiment arzător despre care vorbeau oamenii. Acest lucru însemna că nu are o mărturie?
Ethan s-a gândit tot timpul la această întrebare în ziua următoare. Se mai gândea încă la ea când Sam şi cu el mergeau cu placa pe patru role după şcoală. Se întreba cum să-i adreseze lui Sam întrebarea despre această problemă.
„Hei, Sam”, i s-a adresat în cele din urmă, „erai speriat când ţi-ai depus mărturia ieri?”
Sam a sărit de pe placă şi a început să meargă prin iarbă. „Nu chiar”, a spus el aşezându-se. „Am împărtăşit mărturia mea familiei cu o seară înainte.”
Ethan s-a aşezat lângă el şi şi-a pus placa pe genunchi. „Dar cum ai ştiut că ai o mărturie?”
„Ei bine, m-am rugat şi m-am simţit bine în legătură cu asta.
Ethan a încuviinţat şi a învârtit o rolă cu mâna. Cumva, voia să simtă şi el în acel mod.
În acea noapte, când în casă era întuneric şi linişte, Ethan a îngenuncheat lângă patul lui pentru a se ruga.
„Tată Ceresc”, a spus el, „te rog ajută-mă să am o mărturie. Ajută-mă să ştiu că Biserica este adevărată. Să ştiu că Joseph Smith a fost un profet. Să ştiu că este adevărată Cartea lui Mormon.”
În mijlocul rugăciunii, Ethan s-a oprit. El a reflectat un minut. Apoi, s-a întrebat: „Ei bine, ştiu deja ceva?”
Şi apoi, a simţit un sentiment liniştit, de pace. Nu era un sentiment puternic arzător. Dar Ethan ştia că era Duhul Sfânt.
Lui Ethan i-a venit un gând în minte: „Ştiu că ştiu.” Şi când s-a gândit la acest lucru, el şi-a dat seama că el simţise acest sentiment de pace înainte.
De câte ori citea Cartea lui Mormon simţea că este bine şi drept. Acum, ştia că acel sentiment era Duhul Sfânt care îi mărturisea. Când mergea la Biserică şi simţea că este bine şi drept să fie acolo, acel sentiment era, de asemenea, de la Duhul Sfânt. El avusese deja o mărturie!
Nu avea nevoie să ştie toate lucrurile chiar acum. Dar ştia că Duhul Sfânt era real şi putea să-l ajute să-şi clădească în continuare mărturia.
Ethan a început să se roage din nou. Dar acum era pentru a spune mulţumesc.