2016
Chiar dacă eşti timid
aprilie 2016


Chiar dacă eşti timid

Încredeţi-vă în Domnul şi El vă va binecuvânta în eforturile de a împărtăşi Evanghelia.

shy missionary

Când am fost nou preşedinte de misiune în Brazilia, am intervievat câţiva vârstnici. L-am rugat pe unul să-mi povestească despre el.

„Eu sunt foarte timid”, a spus. Se întreba dacă timiditatea lui nu-l va împiedica să slujească.

L-am întrebat: „Cu toate acestea, crezi că Domnul te poate ajuta să fii un bun misionar?”

„Eu cred că Domnul poate face orice”.

„Atunci lasă-L să te ajute. Crezi că poţi face asta?”

„Da, pot” a spus.

Trebuie să mărturisesc faptul că, în timp ce se îndepărta, mă gândeam: „Ei bine, sper că va merge”.

Au trecut săptămâni şi, curând, aceiaşi misionari au venit la interviu din nou. De data aceasta, colegul misionarului timid a spus: „Stimate Preşedinte, nu ştiu ce i-aţi spus, dar cu siguranţă s-a produs o schimbare. El a devenit priceput în discuţiile cu oamenii”. Aşa că aşteptam cu nerăbdare să mă întâlnesc cu el din nou.

Când a venit în biroul meu, privea în jos la picioarele lui.

„Am unele veşti bune”, a spus. „Sunt încă timid, dar L-am rugat pe Domnul să mă ajute. Apoi, am deschis gura şi am început să vorbesc. Şi ştiţi ceva? Acum, fac acest lucru tot timpul. Nici măcar nu-mi amintesc ce spun. Lucrul incredibil este că oamenilor le place. Ei simt Spiritul. Ei înţeleg şi sunt de acord cu ceea ce am să le spun.”

Am fost uimit să văd cum s-a transformat acest misionar când şi-a pus încrederea în Domnul. A devenit un instrument minunat aducând fericire multor oameni.

Să învingem teama

Când împărtăşim Evanghelia, uneori ne simţim emoţionaţi. Dar, la fel cum acest misionar timid a demonstrat, Domnul ne va îndruma dacă ne încredem în El. Duhul Sfânt ne va ajuta să ştim ce să spunem (vezi 2 Nefi 32:2–3) şi când oamenii simt Spiritul, ei reacţionează, deseori, într-un mod pozitiv. Mulţi devin curioşi cu privire la credinţa noastră şi vor să cunoască mai mult.

Mare bucurie

Am o mărturie despre faptul că Tatăl Ceresc ne va îndruma în eforturile noastre de a împărtăşi Evanghelia şi că în acest proces vom simţi mare bucurie. De fapt, această bucurie va fi cu noi nu doar acum, ci şi în lumea care va veni. (Vezi D&L 18:16.) Acesta este un motiv bun de a face ceva cu care nu vă simţiţi confortabil, chiar dacă sunteţi timizi.