Stabilitate spirituală Să construim o navă care nu se poate scufunda
Vârstnicul Dale G. Renlund
din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli
Dintr-o adunare de devoţiune desfăşurată în cadrul Universităţii Brigham Young, 16 sept. 2014. Pentru a vizualiza textul în întregime în limba engleză, accesaţi speeches.byu.edu.
Avem nevoie de suficientă stabilitate spirituală pentru a ne găsi drumul în viaţa muritoare şi a ne întoarce în siguranţă la căminul nostru ceresc.
Iconul şi fotografiile navei © lublubachka/Thinkstock, MicheleBolero/Thinkstock, David Harding/Thinkstock
La începutul secolului al XVII-lea, regele Suediei, Gustav al II-lea Adolf, o poruncit ca o navă de război să fie construită şi numită Vasa. Pentru construirea navei a fost necesară folosirea de multe resurse, mai ales stejarul din care avea să fie construit vasul. Gustav Adolf a supravegheat cu atenţie procesul de construire, încercând să se asigure că Vasa va realiza pe deplin aşteptările lui.
După începerea construirii, Gustav Adolf a poruncit ca Vasa să fie făcută mai lungă. Deoarece suporturile pentru lăţime fuseseră deja făcute din stejar preţios, regele le-a poruncit constructorilor să mărească lungimea navei fără să-i mărească lăţimea. Deşi constructorii de nave ştiau că fâcând astfel vor compromite navigarea în siguranţă a navei Vasa, ei au ezitat să-i spună regelui ceva ce ştiau că el nu doreşte să audă. Ei s-au supus. Gustav Adolf a insistat, de asemenea, ca această navă să nu aibă doar o singură punte de arme cum se obişnuia, ci tunuri pe trei punţi, cu cele mai grele tunuri pe puntea superioară. Din nou, deşi ştiau că nu era înţelept, contructorii de nave s-au supus.
În data de 10 august 1628, Vasa şi-a început prima călătorie. După ce Vasa a părăsit portul, un vânt puternic a lovit pânzele ei şi nava a început să se încline. La scurt timp după accea, „ea s-a şi răsturnat şi apa a intrat prin găurile pentru tunuri până când s-a scufundat încet sub apă, cu pânzele, steagurile şi cu totul”.1 Prima călătorie a navei Vasa a fost de 1.280 de metri.
Dorinţa lui Gustav Adolf de a avea un simbol extravagant al puterii lui, a ruinat proiectul a ceea ce putea fi o navă minunată, cea mai puternică navă de război din vremea respectivă. Ezitarea constructorilor de nave de a vorbi – frica de a nu-l supăra pe rege – l-a privat pe rege de cunoaşterea şi înţelegerea lor. Toţi cei implicaţi au uitat de obiectivele proiectului: de a proteja Suedia şi a promova interesele ei la nivel internaţional. O navă care încearcă să nu ţină cont de legile fizicii, pur şi simplu este o navă care nu va pluti.
Pentru ca noi să ne găsim drumul în viaţa muritoare, avem nevoie de suficientă stabilitate spirituală să facem faţă opoziţiei şi încercărilor, să facem ajustările necesare şi să ne întoarcem în siguranţă la căminul nostru ceresc. Există lucruri pe care le putem face pentru a ne mări stabilitatea spirituală. Eu voi vorbi despre patru dintre ele.
Să ne supunem poruncilor lui Dumnezeu
Primul este supunerea faţă de poruncile lui Dumnezeu. Aşa cum Vasa a fost supusă legilor fizice, noi tot aşa suntem supuşi legilor spirituale. Nimeni nu este scutit. Trebuie să ne supunem acestor legi spirituale, la care ne referim ca la poruncile lui Dumnezeu.
Să lucreze cu legi fizice în construirea navei putea să fie restrictiv pentru Gustav Adolf, dar Vasa nu s-ar fi scufundat înainte ca misiunea ei să înceapă dacă s-ar fi supus acestor legi. În schimb, ar fi putut avea libertatea şi flexibilitatea să îndeplinească ceea ce era menită să facă.
La fel şi supunerea faţă de legile lui Dumnezeu ne protejează libertatea, flexibilitatea şi capacitatea de a ne atinge potenţialul. Poruncile nu sunt menite să ne restricţioneze. Ci, supunerea conduce spre o stabilitate spirituală mărită şi fericire îndelungată.
Supunerea este alegerea noastră. Isus ne-a îndrumat: „Iată, Eu v-am dat vouă poruncile; de aceea, ţineţi poruncile Mele” (3 Nefi 15:10). Este foarte simplu. Luaţi această hotărâre. Hotărâţi acum că veti fi supuşi întocmai. Nimic altceva nu va mări mai mult stabilitatea spirituală. Nimic altceva nu ne va da o libertate mai mare de a ne îndeplini scopul vieţii.
Să dăm ascultare sfaturilor şi să continuăm să învăţăm de-a lungul întregii vieţii.
Al doilea, trebuie să fim atenţi şi să dăm ascultare sfaturilor din partea surselor de încredere şi să ne angajăm să învăţăm de-a lungul întregii vieţi.
Unul dintre pericolele obţinerii cunoaşterii este aroganţa pe care o dobândim atunci când credem că ştim atât de mult încât nu mai există nimic de învăţat. Am văzut cu toţii acest lucru la persoanele care se bazează prea mult pe propria inteligenţă. Este foarte greu să înveţi pe cineva care crede că le ştie pe toate.
Având în vedere aceste lucruri şi dornic să înveţe de-a lungul întregii vieţi, preşedintele Henry B. Eyring, primul consilier în Prima Preşedinţie, a spus: „Încă sunt asemănător unui copil care are multe de învăţat. Aproape toată lumea mă poate învăţa ceva”.2 Când mi-a oferit chemarea să fiu o autoritate generală, preşedintele Eyring m-a învăţat o lecţie importantă. Dânsul a spus că atunci când aude pe cineva spunând o povestire pe care a mai auzit-o înainte sau folosind o scriptură cu care este familiarizat, dânsul se întreabă: „De ce îmi subliniază Domnul acest lucru?” şi „Ce mai trebuie să învăţ din această povestire sau scriptură?”. Dacă dorim să ne mărim stabilitatea spirituală, atunci vom fi dornici să învăţăm şi vom fi destul de umili să acceptăm îndrumare, indiferent de vârsta sau experienţa noastră.
Într-adevăr este alegerea noastră. Putem să ascultăm şi să urmăm sfaturile care ne sunt date de conducătorii Bisericii, în mod special de cei pe care îi susţinem în calitate de profeţi, văzători şi revelatori; de părinţi; şi de prieteni de încredere – sau nu. Putem să căutăm să învăţăm de-a lungul întregii vieţi – sau nu. Ne putem mări stabilitatea spirituală – sau nu. Dacă eşuăm să ne mărim stabilitatea sprituală, vom deveni precum Vasa – o navă care nu va pluti.
Să slujim altora
Al treilea, faptul de a ne orienta gândurile şi eforturile spre exterior, de a ne îngriji de alţii şi de a sluji altora ne măreşte stabilitatea spirituală.
Concentrarea asupra eternităţii este mult mai clară când ne concentrăm asupra altora în timp ce căutăm să-i ajutăm pe copiii Tatălui Ceresc. Mi se pare mult mai uşor să primesc inspiraţie când mă rog să aflu cum pot ajuta pe altcineva decât atunci când mă rog doar pentru mine.
Putem crede că la un anumit moment în viitor vom fi într-o situaţie mai bună de a ajuta. În realitate, acum este timpul. Ne înşelăm dacă noi credem că va fi mult mai convenabil când vom avea mai mult timp, mai mulţi bani sau mai mult din orice altceva pentru a sluji altora. Indiferent de circumstanţe, avem posibilitatea de a alege. Îi vom ajuta pe alţii sau nu? Cădem la unul dintre testele importante ale vieţii muritoare, dacă nu alegem să-i ajutăm pe cei care au nevoie. Iar dacă îi ajutăm, atunci ne mărim propria stabilitate spirituală.
Să-L stabilim pe Isus Hristos temelia noastră
Iconul şi fotografiile navei © lublubachka/Thinkstock, MicheleBolero/Thinkstock, David Harding/Thinkstock
În final, al patrulea şi cel mai important, stabilitatea noastră spirituală se măreşte în proporţie cu măsura în care Îl stabilim pe Isus Hristos ca temelia noastră.
Fără Hristos, suntem conduşi precum un vas împins de valuri. Nu avem nicio putere, pentru că nu avem nicio îndrumare. Nu avem stabilitate, mai ales în timpul furtunilor, pentru că nu avem ancoră. Nu avem nicio direcţie sau niciun scop pentru că nu avem cu ce să cârmim. Trebuie să-L stabilim pe Isus Hristos temelia noastră.
Pentru a putea face faţă, a birui şi a fi pregătiţi pentru opoziţiile şi încercările vieţii, trebuie să ne supunem poruncilor lui Dumnezeu; să devenim umili, dornici şi hotărâţi să învăţăm de-a lungul întregii vieţi; să-i slujim pe alţii; şi să-L stabilim pe Isus Hristos ca temelia vieţilor noastre. Dacă facem astfel, ne mărim propria stabilitate spirituală. Spre deosebire de Vasa, ne vom putea întoarce în siguranţă în port, cu destinul îndeplinit.