Cea de-a doua mare poruncă
Bucuria noastră cea mai mare este să îi ajutăm pe frații și pe surorile noastre.
Dragii mei frați și dragile mele surori, vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți pentru a ajuta la adunarea lui Israel atât pe pământ, cât și în cer, pentru a vă întări familia și a binecuvânta viețile celor aflați în nevoie. Vă mulțumesc pentru că trăiți ca niște adevărați ucenici ai lui Isus Hristos.1 Cunoașteți și vă supuneți cu dragoste celor două mari porunci ale Sale, aceea de a-L iubi pe Dumnezeu și de a vă iubi semenii2.
În ultimele șase luni, sora Nelson și cu mine ne-am întâlnit cu mii de sfinți în timp ce am călătorit în America Centrală și de Sud, în insulele Oceanului Pacific și în mai multe orașe din Statele Unite. Când călătorim, avem speranța că vă vom clădi credința. Noi cel puțin, ne întoarcem întotdeauna cu credința noastră întărită de către membrii și prietenii pe care îi întâlnim. Îmi permiteți să împărtășesc trei momente semnificative din experiențele noastre recente?
În luna mai, sora Nelson și cu mine am călătorit cu vârstnicul Gerrit W. Gong şi cu sora Susan Gong în Pacificul de Sud. În timp ce ne aflam în Auckland, Noua Zeelandă, am avut onoarea de a cunoaște imami de la două moschee aflate în orașul Christchurch, Noua Zeelandă, acolo unde, în urmă cu numai două luni, câțiva credincioși nevinovați fuseseră împușcați și uciși într-un act de violență cumplită.
Ne-am exprimat compasiunea față de acești frați de altă credință și ne-am reafirmat angajamentul comun de a apăra libertatea religioasă.
De asemenea, le-am oferit muncă voluntară și un modest ajutor financiar pentru a-și reclădi moscheile. În timpul întâlniri noastre cu acești conducători musulmani am fost copleșiți de sentimente duioase de frăție.
În luna august, împreună cu vârstnicul Quentin L. Cook și sora Mary Cook, sora Nelson și cu mine ne-am întâlnit cu oameni din Buenos Aires, Argentina – majoritatea dintre ei nu erau membrii ai Bisericii noastre – ale căror vieți s-au schimbat după ce au primit scaune cu rotile prin Caritatea Sfinților din Zilele din Urmă. Am fost copleșiți când i-am auzit exprimându-și recunoștința plină de bucurie datorită recuperării mobilității.
Un al treilea moment prețios a avut loc cu doar câteva săptămâni în urmă aici, în orașul Salt Lake. A fost atunci când am primit o scrisoare unică de ziua mea de la o tânără de 14 ani pe care o voi numi Maria.
Maria a scris despre lucruri pe care noi doi le avem în comun: „Dumneavoastră aveți 10 copii. Și noi suntem 10 copii. Vorbiți limba chineză. Șapte dintre copiii din familia mea, inclusiv eu, am fost adoptați din China, deci limba noastră maternă este chineza. Sunteți chirurg cardiolog. Sora mea a avut două [operații] pe cord deschis. Vă place ca adunările Bisericii să țină două ore. Și nouă ne place ca adunările Bisericii să țină două ore. Aveți ureche muzicală. Și fratele meu are ureche muzicală. E orb, la fel ca mine.”
Cuvintele Mariei m-au emoționat profund, dezvăluind nu doar spiritul ei minunat, ci și dedicarea mamei și a tatălui ei.
Sfinții din zilele din urmă, la fel ca alții care Îl urmează pe Isus Hristos, caută mereu moduri de a ajuta, de a înălța spiritual și de a-i iubi pe alții. Ei, care sunt dornici să se numească poporul Domnului, „[sunt] dornici să [poarte] greutățile unul altuia… să [jelească] împreună cu cei care jelesc… și să-i [mângâie] pe aceia care au nevoie să fie [mângâiați]”3.
Ei încearcă, cu adevărat, să trăiască potrivit primei și celei de-a doua mari porunci. Când Îl iubim pe Dumnezeu cu toată inima, El ne ajută să dorim binele altora formându-se astfel un ciclu frumos și virtuos.
Ar fi imposibil să calculăm slujirea pe care sfinții din zilele din urmă o oferă pe tot globul în fiecare zi a fiecărui an, dar este posibil să calculăm binele pe care îl face Biserica ca organizație pentru a-i binecuvânta pe bărbații și pe femeile – băieții și fetele – care au nevoie de o mână de ajutor.
Programul de ajutor umanitar al Bisericii a început în anul 1984. Atunci, s-a ținut un post în întreaga Biserică cu scopul de a aduna fonduri pentru a ajuta persoanele afectate de o secetă cumplită în estul Africii. Membrii Bisericii au donat 6,4 milioane de dolari într-o singură zi de post.
Vârstnicul, pe atunci, M. Russell Ballard și fratele Glenn L. Pace au fost trimiși în Etiopia pentru a stabili cum puteau fi folosite cel mai bine acele fonduri sacre. Aceste eforturi s-au dovedit a fi începutul a ceea ce urma să fie cunoscută sub numele de Caritatea Sfinţilor din Zilele din Urmă.
De atunci, Caritatea Sfinților din Zilele din Urmă a oferit mai mult de două miliarde de dolari pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoie în întreaga lume. Acest sprijin este oferit persoanelor aflate în nevoie, indiferent de religia, naționalitatea, rasa, orientarea lor sexuală, genul sau convingerile lor politice.
Aceasta nu este totul. Pentru a-i ajuta pe membrii Bisericii Domnului aflați în dificultate, noi îndrăgim și trăim potrivit vechii legi a postului4. Nu mâncăm pentru a-i ajuta pe alții să mănânce. O zi din fiecare lună, noi ne abținem de la mâncare și donăm banii pe care i-am fi cheltuit (sau mai mult) pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoie.
Nu voi uita niciodată prima mea vizită în Africa de Vest, în anul 1986. Sfinții au venit la adunările noastre în număr foarte mare. Deși nu aveau multe posibilități materiale, ei au venit îmbrăcați în haine albe, imaculate.
L-am întrebat pe președintele de țăruș cum se îngrijea de membrii care aveau atât de puțin. Dânsul mi-a răspuns că episcopii lor îi cunoșteau bine pe oameni. Dacă membrii își puteau permite două mese pe zi, atunci nu era nevoie să fie ajutați. Dar, dacă își permiteau numai o masă sau mai puțin – chiar și cu ajutorul membrilor familiei – atunci episcopii le ofereau mâncare din fondul donațiilor de post. Apoi, a adăugat următorul lucru extraordinar: contribuțiile lor la donațiile de post depășeau, de obicei, cheltuielile lor. Surplusul din donațiile de post era trimis apoi altundeva, unor oameni cu nevoi mai mari ca ale lor. Acei bravi sfinți africani m-au învățat o lecție importantă despre puterea legii și spiritul postului.
În calitate de membri ai Bisericii, simțim ca suntem rude cu cei care suferă în orice fel.5 Ca fii și fiice ale lui Dumnezeu, suntem cu toții frați și surori. Noi urmăm un îndemn din Vechiul Testament: „Să-ți deschizi mâna față de fratele tău, față de sărac și față de cel lipsit din țara ta6”.
Ne străduim, de asemenea, să trăim potrivit învățăturilor Domnului Isus Hristos din Matei 25:
„Căci am fost flămând, și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut; am fost străin, și M-ați primit;
am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți…
Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut”7.
Permiteți-mi să vă împărtășesc doar câteva exemple despre modul în care Biserica urmează aceste învățături ale Salvatorului.
Pentru a potoli foamea, Biserica administrează 124 de magazii ale episcopului în întreaga lume. Prin acestea, aproximativ 400.000 de cereri de mâncare sunt îndeplinite în fiecare an pentru persoanele aflate în nevoie. Acolo unde nu există magazii, episcopii și președinții de ramură folosesc banii proveniți din donații de post pentru a oferi mâncare și provizii membrilor aflați în nevoie.
Totuși, problema foamei afectează mult mai mulți oameni decât membrii Bisericii. Ea se răspândește în întreaga lume. Un raport recent al Națiunilor Unite a arătat că numărul oamenilor subnutriți din lume este, în prezent, de peste 820 de milioane – însemnând aproape unul din nouă locuitori ai pământului.8
Ce statistică cutremurătoare! Cât de recunoscători suntem pentru contribuțiile dumneavoastră. Datorită generozității dumneavoastră sincere, milioane de oameni din toată lumea vor primi atât de necesara hrană, îmbrăcăminte, adăpost temporar, scaune cu rotile, medicamente, apă curată și multe altele.
Multe dintre bolile din lume sunt cauzate de apa murdară. Până în prezent, inițiativa umanitară a Bisericii a ajutat la furnizarea de apă curată în sute de comunități din 76 de țări.
Un exemplu bun în acest sens este un proiect desfășurat în Luputa, Republica Democrată Congo. Având o populație de peste 100.000, orașul nu era conectat la o rețea de apă. Cetățenii trebuiau să meargă pe jos distanțe lungi pentru a găsi surse de apă potabilă. S-a descoperit un izvor la 29 de kilometri de acolo, dar oamenii din oraș nu aveau acces la acea apă cu regularitate.
Când misionarii noștri umanitari au aflat despre această provocare, ei au lucrat cu conducătorii orașului Luputa furnizând materialele și oferind instruire despre modul în care să pompeze apa spre oraș. Oamenii din Luputa au petrecut trei ani săpând un șanț adânc de un metru prin piatră și junglă. După ce au muncit atât împreună, într-un final, a sosit ziua fericită în care apa proaspătă și curată a fost disponibilă în tot orașul.
Biserica ajută și refugiații, fie din cauza problemelor politice, fie a calamităților naturale sau a persecuțiilor religioase. Există acum peste 70 de milioane de oameni forțați să-și părăsească căminul.9
Numai în anul 2018, Biserica a furnizat truse de urgență refugiaților în 56 de țări. Pe lângă aceasta, mulți membri ai Bisericii oferă voluntar din timpul lor pentru a-i ajuta pe refugiați să se integreze în noile lor comunități. Mulțumim fiecăruia dintre dumneavoastră care vă întindeți brațele pentru a-i ajuta pe cei care încearcă să-și întemeieze cămine noi.
Prin donații generoase către magazinele Deseret Industries din Statele Unite ale Americii, milioane de kilograme de haine sunt colectate și sortate în fiecare an. În timp ce episcopii locali folosesc această mare cantitate bunuri pentru a-i ajuta pe membrii aflați în nevoie, cea mai mare parte este donată altor organizații caritabile care distribuie obiectele în toată lumea.
Doar anul trecut, Biserica a oferit consult și tratament oftalmologic unui număr de peste 300.000 de oameni din 35 de țări, asistență pentru nou-născuți și mamele lor în 39 de țări și a oferit scaune cu rotile unui număr de peste 50.000 de persoane din zeci de țări.
Biserica este cunoscută ca fiind printre primii care acordă ajutor atunci când au loc tragedii. Chiar și înainte să lovească uraganele, conducătorii Bisericii și personalul din locurile care urmează să fie afectate întocmesc planuri pentru a furniza provizii și muncă voluntară celor care urmează să fie afectați.
Numai anul trecut, Biserica a derulat mai mult de 100 de proiecte de ajutor în caz de dezastru în toată lumea, venind în ajutorul victimelor uraganelor, incendiilor, inundațiilor, cutremurelor și altor calamităţi. Oricând este posibil, membrii Bisericii noastre cu veste galbene cu inscripția Mâini care ajută, se mobilizează în număr mare pentru a-i ajuta pe cei afectați de dezastru. Acest fel de sprijin, oferit de atât de mulți dintre dumneavoastră, este chiar esența slujirii.
Dragii mei frați și dragile mele surori, activitățile pe care le-am descris sunt doar o mică parte din binele pe care-l face programul pentru bunăstare și umanitar al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.10 Și dumneavoastră sunteți cei care faceți posibil acest lucru. Datorită faptului că trăiți vieți exemplare, datorită inimilor dumneavoastră generoase și mâinilor dumneavoastră dornice să ajute, nu este de mirare că multe comunități și conducători de guvern vă laudă eforturile.11
De când am devenit președinte al Bisericii, am fost uimit de numărul mare de președinți, prim-miniștri și ambasadori care mi-au mulțumit cu sinceritate pentru ajutorul nostru umanitar oferit poporului lor. Ei și-au exprimat, de asemenea, recunoștința pentru tăria pe care membrii noștri credincioși o aduc țării lor, fiind cetățeni loiali, care au o contribuție importantă.
De asemenea, am fost uimit când Prima Președinție a fost vizitată de conducători ai lumii care și-au exprimat speranța ca Biserica să fie stabilită în țările lor. De ce? Deoarece ei știu că sfinții din zilele din urmă vor ajuta la clădirea de familii și comunități puternice, făcându-le viața mai bună și altora oriunde ar locui.
Indiferent de locul pe care-l numesc acasă, membrii Bisericii prețuiesc calitatea de Părinte pe care o are Dumnezeu și frăția dintre oameni. Astfel, bucuria noastră cea mai mare este să îi ajutăm pe frații și pe surorile noastre, oriunde am locui în această lume minunată.
Ajutându-i pe alții – făcând un efort conștient de a ne îngriji de alții la fel de mult sau mai mult decât de îngrijim de noi – noi suntem fericiți. În special, aş adăuga eu, când nu este convenabil pentru noi sau când e ceva ce în mod normal nu facem. Atrăi potrivit celei de-a doua mari porunci este elementul esențial al faptului de a deveni adevărați ucenici ai lui Isus Hristos.
Dragii mei frați și dragile mele surori, dumneavoastră sunteți exemple vii ale roadelor care vin din faptul de a urma învățăturile lui Isus Hristos. Vă mulțumesc! Vă iubesc!
Eu știu că Dumnezeu trăiește. Isus este Hristosul. Biserica Sa a fost restaurată în aceste zile din urmă pentru a-și îndeplini scopurile sale divine. Depun astfel mărturie în numele lui Isus Hristos, amin.