Mesajul, cauza și mulțimea
În tumultul și agitația zilelor noastre, fie ca noi să ne străduim să-L punem pe Hristos în centrul vieții noastre, credinței noastre și slujirii noastre.
Dragi frați și surori, acesta este Sammy Ho Ching, care avea șapte luni, urmărind conferința generală, la televizor, acasă, în luna aprilie a acestui an.
Când s-a apropiat timpul pentru a-l susține pe președintele Russell M. Nelson și celelalte autorități generale, mâinile lui Sammy erau ocupate ținându-și biberonul. Așa că el și-a ridicat piciorul.
Sammy dă un înțeles complet nou conceptului de a-ți exprima alegerea prin gesturi.
Vă urez bun venit la această Conferință Generală Bianuală a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Pentru a crea contextul pentru o discuție despre însemnătatea acestor adunări bianuale, v-aș ruga să vă gândiți la această scenă din relatarea lui Luca din Noul Testament.1
„Pe când Se apropia Isus de Ierihon, un orb ședea lângă drum și cerșea…
[Auzind] norodul trecând, a întrebat ce este.
I-au spus: «Trece Isus din Nazaret».
Și el a strigat: «Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!»”.
Uimită de îndrăzneala lui, mulțimea îl certa să tacă, „dar el țipa și mai tare”, ni se spune. În urma insistenței lui, el a fost dus la Isus, care a ascultat rugămintea lui plină de credință pentru a-și recăpăta vederea și l-a vindecat.2
Sunt foarte impresionat de această clară și scurtă experiență, de fiecare dată când o citesc. Putem simți tristețea omului. Aproape că-l putem auzi strigând pentru a atrage atenția Salvatorului. Zâmbim la refuzul său de a tăcea – cu adevărat, la hotărârea lui de a țipa și mai tare când toți îi spuneau să tacă. Este, prin ea însăși, o povestire plăcută care demonstrează o credință hotărâtă. Dar, la fel ca în toată scriptura, cu cât citești mai mult, cu atât găsești mai mult în ea.
Un lucru care mi-a venit în minte doar de curând este înțelepciunea pe care a avut-o acest om de a se înconjura de oameni sensibili din punct de vedere spiritual. Întreaga semnificație a acestei povestiri se bazează pe câteva femei anonime și câțiva bărbați anonimi care, când au fost întrebați de colegul lor: „Ce înseamnă această agitație?”, au avut inspirația, dacă vreți, să-L identifice pe Hristos ca fiind cauza zgomotului; El era Întruchiparea cauzei. Fiecare dintre noi poate învăța ceva din această scurtă conversație. În ce privește credința și hotărârea de a face ceea ce este drept, este bine să adresați întrebarea celor care au credință și hotărâre! „Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb?”, a întrebat odată Isus. „[Dacă așa este], nu vor cădea amândoi în groapă?”3.
Prin participarea la aceste conferințe noi căutăm să ne sporim credința și hotărârea și alăturându-vă nouă azi vă veți da seama că această căutare este un scop care este împărtășit de fiecare. Uitaţi-vă în jurul dumneavoastră. Aici, în jurul Centrului de conferințe, vedeți familii de toate mărimile venind din fiecare direcție. Prieteni vechi se îmbrățișează într-o reuniune plină de bucurie, un cor minunat se pregătește să cânte și protestatarii țipă de la tribunele lor improvizate preferate. Misionarii care au slujit cu ani în urmă își caută foștii colegi, în timp ce misionari întorși recent caută noi parteneri (dacă știți ce vreau să spun!). Și fotografii? Dumnezeu ne ajută! Cu telefoane mobile în fiecare mână, scopul nostru s-a schimbat de la „fiecare membru un misionar” la „fiecare membru un fotograf”. În mijlocul acestei agitații încântătoare, cineva ar putea, în mod justificat, să întrebe: „Ce înseamnă toate acestea?”.
La fel ca în povestirea din Noul Testament, cei binecuvântați cu înțelegere vor recunoaște că, în pofida tuturor celorlalte lucruri pe care această tradiție a conferinței ni le poate oferi, vom dobândi puțin sau nimic dacă Isus nu este în centrul tuturor tradițiilor noastre. Pentru a obține înțelegerea pe care o căutăm, tămăduirea pe care El o promite, semnificația care, într-un fel, noi știm că este aici, trebuie să ne îndepărtăm de agitație – așa veselă cum este ea – și să ne concentrăm atenția asupra Lui. Rugăciunea fiecărui vorbitor, speranța tuturor celor care cântă, pioșenia fiecărui invitat – toate sunt dedicate invitării Spiritului Celui a cărui Biserică este aceasta – Hristos cel Înviat, Mielul lui Dumnezeu, Prințul Păcii.
Dar nu trebuie să fim într-un centru de conferințe pentru a-L găsi. Când un copil citește Cartea lui Mormon prima oară și se îndrăgostește de curajul lui Abinadi sau de marșul celor 2.000 de tineri războinici, putem adăuga cu blândețe că Isus este figura centrală omniprezentă în această cronică minunată, stând ca un gigant realmente asupra fiecărei pagini a acesteia și asigurând legătura cu toate celelalte persoane din ea care promovează credința.
La fel, când un prieten învață despre religia noastră, poate fi puțin copleșit de unele elemente unice și de vocabularul nefamiliar al practicilor noastre religioase – restricții privind dieta, materiale pentru bizuirea pe forțele proprii, călătorii ale pionierilor și arbori genealogici în format digital, cu foarte multe centre de țăruși unde unii, crezând că aceste centre de țăruș (stake centers) sunt restaurante, au așteptat fără îndoială să fie serviți cu o friptură specială. Deci, când noii noștri prieteni văd și aud multe lucruri care sunt noi pentru ei, noi trebuie să-i ajutăm să înțeleagă cauza și scopul întregii agitații, să se îndepărteze de lucrurile pe care le văd și le aud și să se concentreze asupra sensului, care este în esență Evanghelia eternă – dragostea Părinților Cerești, asupra darului ispășitor al unui Fiu divin, îndrumării Duhului Sfânt care aduce alinare, restaurării din zilele din urmă a tuturor acestor adevăruri și a multor altora.
Când o persoană merge la sfântul templu pentru prima dată, poate să se simtă cumva copleșită. Sarcina noastră este de a asigura ca simbolurile sacre și ritualurile revelate, îmbrăcămintea de ceremonie și prezentările vizuale să nu distragă niciodată atenția, ci să ajute o persoană să se concentreze asupra Salvatorului, noi fiind acolo să-L preaslăvim. Templul este casa Sa și El trebuie să fie cel mai important în mințile și inimile noastre – doctrina maiestoasă a lui Hristos pătrunzând fiecare parte a înseși ființei noastre exact cum pătrunde în rânduielile din templu – din momentul în care citim inscripția de deasupra ușii de la intrare până chiar în ultimul moment pe care îl petrecem în clădire. Printre toată minunățiile întâlnite, noi trebuie să vedem, mai presus de orice, însemnătatea lui Isus în templu.
Aveți în vedere numărul mare de inițiative curajoase și anunțuri noi făcute în Biserică în aceste ultime luni. Când slujim unul altuia, sau ne rafinăm experiența din ziua de sabat, sau adoptăm un nou program pentru copii și tineri, ne va lipsi adevăratul motiv al acestor modificări revelatorii dacă le vom privi ca fiind disparate, elemente fără legătură și nu ca un efort corelat pentru a ne ajuta să clădim cu mai multă fermitate pe stânca Salvatorului nostru.4 Cu siguranță, cu siguranță, acest lucru l-a avut în vedere președintele Rusell M. Nelson când ne-a cerut să folosim numele revelat al Bisericii.5 Dacă Isus – numele Său, doctrina Sa, exemplul Său, divinitatea Sa – poate fi centrul preaslăvirii noastre, noi vom întări marele adevăr pe care Alma l-a propovăduit odată: „Vor fi multe lucruri care vor veni; [dar] iată, există un singur lucru care este mai important decât toate celelalte – … Mântuitorul [care] trăiește și va veni la poporul Său”6.
Un gând de încheiere: în zona și perioada din secolul al XIX-lea în care a trăit Joseph Smith, existau mulți oameni foarte zeloși, în competiție unii cu alții pe teme religioase.7 Dar în tumultul creat de ei, acești oameni exuberanți care promovau renașterea religioasă, Îl puneau în umbră tocmai pe adevăratul Salvator pe care tânărul Joseph Îl căuta cu sinceritate. Luptând împotriva a ceea ce numea „întuneric și confuzie”8, el s-a retras în liniștea unei dumbrăvi unde a văzut și auzit o mărturie mai glorioasă despre importanța Salvatorului în Evanghelie decât orice altceva am menționat noi aici în această dimineață. Cu un dar al vederii neimaginabil și neanticipat, Joseph a văzut în viziune pe Tatăl său Ceresc, marele Dumnezeu al universului și pe Isus Hristos, Singurul Său Fiu Născut perfect. Apoi, Tatăl a stabilit exemplul a ceea ce noi am discutat în această dimineață: El a arătat spre Isus spunând, „Acesta este Fiul Meu preaiubit. Ascultă-L!”9. Nicio exprimare mai minunată a identității divine a lui Isus, a importanței Sale supreme în planul salvării și a opiniei lui Dumnezeu despre El nu poate vreodată să depășească acea scurtă declarație de șase cuvinte.
Există agitație și confuzie în lume? Există mulțimi și ceartă în lume? Sunt multe din toate acestea în lumea noastră. Cu adevărat, scepticii și credincioșii încă se ceartă cu privire la această viziune și practic cu privire la tot ce am făcut referire astăzi. În cazul în care dumneavoastră poate întâmpinați greutăți în a vedea mai clar și a găsi cauza în mijlocul acestei multitudini de opinii, vă încurajez să căutați răspunsuri la același Isus și vă depun mărturie apostolică despre experiența lui Joseph Smith pe care a avut-o cu aproximativ 1.800 de ani după ce prietenul nostru orb a primit vederea pe drumul vechiului Ierihon. Depun mărturie alături de aceștia doi și mulți alții de-a lungul timpului că sigur cea mai impresionantă și cea mai palpitantă vedere în viață este cea a lui Isus nu doar trecând10, ci venind la noi, oprindu-Se lângă noi și locuind cu noi.11
Surori și frați, în tumultul și agitația zilelor noastre, fie ca noi să ne străduim să-L punem pe Hristos în centrul vieții noastre, credinței noastre și slujirii noastre. Acesta este locul în care se găsește adevărata însemnătate. Și dacă în unele zile înțelegerea noastră este limitată, sau încrederea a scăzut, sau credința noastră este testată și rafinată – cum fără îndoială va fi – fie ca noi să strigăm chiar mai tare, „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine”12. Promit, cu entuziasm apostolic și convingere profetică, că El vă va auzi și va spune, mai devreme sau mai târziu, „Capătă-ți vederea. Credința ta te-a mântuit”13. Bun venit la conferința generală. În numele lui Isus Hristos, amin.