Să-I cinstim numele
Prin identitatea și apartenența căpătate prin legământ, purtăm numele lui Isus Hristos.
În timp ce părinții așteaptă cu nerăbdare nașterea unui copil, ei au responsabilitatea să aleagă un nume pentru noul lor bebeluș. Poate că, atunci când v-ați născut, vi s-a dat un nume care a fost transmis de generații în familia dumneavoastră. Sau poate numele care vi s-a dat era popular în anul sau regiunea în care v-ați născut.
Profetul Helaman și soția sa au dat fiilor lor nou-născuți nume care aveau însemnătate, Nefi și Lehi. Mai târziu, Helaman le-a spus fiilor săi:
„Eu v-am dat vouă numele primilor părinți ai noștri… pentru ca atunci când voi vă veți aduce aminte de numele voastre, voi să vă aduceți aminte de ei; iar atunci când voi vă aduceți aminte de ei, voi vă aduceți aminte de lucrările lor… cum că a fost spus și, de asemenea, scris că acestea erau bune.
De aceea, fiii mei, aș dori ca voi să faceți ceea ce este bun”1.
Numele de Nefi și Lehi i-au ajutat pe aceștia să-și amintească lucrările bune ale strămoșilor lor și i-au încurajat, de asemenea, să facă bine.
Surori, indiferent unde trăim, ce limbă vorbim sau dacă avem 8 ori 108 ani, noi împărtășim cu toate un nume special care are aceleași scopuri.
Cele care „[am fost botezate] pentru Hristos, [ne-am] îmbrăcat cu Hristos… fiindcă [toate suntem] una în Hristos Isus”2.
Ca membre ale Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, „[ne-am obligat] întâi să fim [dornice] să luăm asupra noastră numele lui Hristos… prin rânduiala botezului”3. Prin acest legământ, am promis să ne amintim totdeauna de El, să ținem poruncile Sale și să slujim altora. Dorința noastră de a ține acest legământ este reînnoită în fiecare zi de sabat, când luăm din împărtășanie și ne bucurăm încă o dată de binecuvântarea de a „[trăi] o viață nouă”4.
Numele care ne-a fost dat la naștere reflectă identitatea noastră și ne leagă de familia noastră de pe pământ. Totuși, când ne-am „născut din nou” la botez, am înțeles mai bine cine suntem. „Datorită legământului pe care l-ați făcut, veți fi numiți copiii lui Hristos… căci iată… El v-a născut pe voi spiritual; căci voi spuneți că inimile voastre sunt schimbate prin credință în numele Lui; de aceea, voi v-ați născut din El”5.
Astfel, prin identitatea și apartenența căpătate prin legământ, purtăm numele lui Isus Hristos. Și „nu… [există] niciun alt nume dat, precum și niciun alt mijloc sau o altă cale prin care salvarea să poată veni pentru copiii oamenilor, ci numai prin și în numele lui Hristos, Domnul Atotputernic”6.
Numele lui Isus a fost cunoscut cu mult timp înainte de nașterea Sa. Un înger i-a profețit regelui Beniamin: „El se va numi Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu… iar mama Lui se va numi Maria”7. Lucrarea Sa de „iubire mântuitoare”8 a fost făcută cunoscută copiilor lui Dumnezeu ori de câte ori Evanghelia a fost pe pământ, din zilele lui Adam și Eva până în zilele noastre, pentru a ști „la ce sursă să se uite pentru iertarea păcatelor lor”9.
Anul trecut, președintele Russell M. Nelson a făcut surorilor invitația profetică „de a modela viitorul ajutând la adunarea lui Israel care a fost împrăștiat”. Ne-a invitat să citim Cartea lui Mormon și să „[marcăm] fiecare verset care vorbește despre sau face referire la Salvator”. Ne-a rugat să „[punem] în practică faptul de a vorbi despre Hristos, a [ne] bucura în Hristos și a predica despre Hristos alături de familia și prietenii [noștri]”. Probabil că ați început deja să recunoașteți roadele acestei promisiuni, „că dumneavoastră și ei vă veți apropia mai mult de Salvator… și schimbări, chiar miracole, vor începe să aibă loc”10.
Promisiunea noastră de ne aminti totdeauna de Salvator ne oferă tăria de a susține adevărul și dreptatea – indiferent dacă ne aflăm într-o mulțime de oameni sau suntem singuri, în locuri în care nimeni în afară de Dumnezeu nu ne știe faptele. Când ne amintim de El și de numele Lui, pe care l-am luat asupra noastră, nu există loc de comparații umilitoare sau de prejudecăți arogante. Având privirea ațintită asupra Salvatorului, ne vedem așa cum suntem cu adevărat – un copil prețios al lui Dumnezeu.
Amintindu-ne de legământul nostru, grijile lumești sunt reduse la tăcere, îndoiala de sine se transformă în curaj și avem speranță în momente de încercare.
Și, atunci când ne împiedicăm și ne poticnim în progresul nostru pe cărarea legămintelor, trebuie numai să ne amintim numele Lui și bunătatea Sa plină de dragoste față de noi. „Căci El are toată puterea, toată înțelepciunea și toată înțelegerea; El înțelege toate lucrurile și este o Ființă miloasă… față de cei care se vor pocăi și care vor crede în numele Lui”11. Cu siguranță, nu există sunet mai plăcut ca numele lui Isus pentru toți cei care, cu inima frântă și spiritul smerit, caută „să [facă] mai bine și să [fie] mai buni”12.
Președintele Nelson ne-a învățat: „Zilele în care puteți fi creștini tăcuți și lejeri au trecut. Religia dumneavoastră nu înseamnă doar să veniți la biserică duminica. Înseamnă să fiți adevărați ucenici de duminica dimineața până sâmbăta seara… Nu există ucenic cu jumătate de normă al Domnului Isus Hristos”13.
Dorința noastră de a lua asupra noastră numele lui Hristos înseamnă mai mult decât un schimb de cuvinte formal. Nu este o promisiune pasivă sau o născocire culturală. Nu este un ritual de inițiere sau un ecuson de purtat. Nu este un citat pe care doar îl înrămăm și îl punem pe raft sau îl atârnăm pe perete. Numele Său este unul cu care ne îmbrăcăm14, îl scriem în inima noastră și îl „[imprimăm] pe înfățișarea [noastră]”15.
Sacrificiul ispășitor al Salvatorului trebuie să fie amintit, întotdeauna, prin gândurile, acțiunile și interacțiunile noastre cu alții. El nu doar Își amintește numele noastre, ci Își și amintește de noi totdeauna. Salvatorul a declarat:
„Căci poate o femeie să-și uite pruncul care suge și să nu aibă milă de fiul pântecelui său? Da, ele pot să-i uite, dar Eu nu te voi uita pe tine, o, casă a lui Israel.
Iată, Eu te-am întipărit pe tine pe palmele mâinilor Mele”16.
Președintele George Albert Smith ne-a învățat: „Cinstiți numele pe care le purtați, pentru că, într-o zi, veți avea privilegiul și obligația de a raporta Tatălui vostru din Cer… ce ați făcut cu [acele] nume”17.
Asemenea numelor atent alese de Nefi și Lehi, poate fi spus și scris despre noi că suntem ucenici adevărați ai Domnului Isus Hristos? Cinstim numele lui Isus Hristos pe care l-am luat de bunăvoie asupra noastră? Suntem noi „[slujitoare și martore]”18 ale dragostei Sale pline de bunătate și puterii Sale ispășitoare?
Cu puțin timp în urmă, ascultam Cartea lui Mormon. În ultimul capitol din 2 Nefi, l-am auzit pe Nefi zicând un lucru pe care nu l-am citit niciodată în acel fel. În toată cronica sa, el propovăduiește și depune mărturie despre „Mântuitor”, „Sfântul lui Israel”, „Mielul lui Dumnezeu” și „Mesia”. Dar, în timp ce-și termina de relatat cronica, l-am auzit spunând aceste cuvinte: „Eu mă bucur de claritate; mă bucur de adevăr; mă bucur de-al meu Isus, căci El mi-a mântuit sufletul din iad”19. Când am auzit aceste cuvinte, inima mea s-a bucurat și am ascultat cuvintele din nou și din nou. Am recunoscut și reacționat la acel verset la fel cum recunosc și reacționez când aud numele meu.
Domnul a spus: „Da, binecuvântat este acest popor care vrea să poarte numele Meu; căci în numele Meu vor fi ei chemați; și ei sunt ai Mei”20.
Ca membre ale Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, fie ca noi să „[luăm asupra noastră], cu bucurie, numele lui Hristos”21, cinstindu-I numele cu dragoste, devotament și fapte bune. Depun mărturie că El este „Mielul Dumnezeului, da, chiar Fiul Tatălui Veșnic”22. În numele Copilului Său cel Sfânt, Isus Hristos, amin.