Să cunoaștem, să iubim și să creștem
Fie ca noi toți să ajungem să înțelegem rolul nostru în această măreață muncă de slujire, astfel încât să devenim mai asemănători Lui.
În anul 2016, Corul Tabernacolului din Piața Templului a venit în vizită în Olanda și Belgia. Și, pentru că eram implicat în acest eveniment emoționant, am avut ocazia de a mă bucura de concertul acestuia de două ori.
În timpul concertului, m-am gândit ce efort incredibil era acela de a organiza călătoriile membrilor unui cor de asemenea mărime. Eram uimit de gong și de cât de dificil și, probabil, costisitor era de transportat în comparație cu vioara, trompeta și alte instrumente care puteau să fie transportate foarte ușor. Dar, având în vedere întrebuințarea propriu-zisă a acestui gong, mi-am dat seama că acesta fusese folosit doar de câteva ori, în timp ce celelalte instrumente mai mici erau folosite în cea mai mare parte a concertului, m-am gândit că, fără sunetul gongului, concertul nu ar fi fost același, așa că efortul de a transporta acest gong mare peste ocean a fost necesar.
Uneori, putem simți că suntem asemenea acelui gong, buni doar pentru a avea un rol minor în cadrul concertului. Dar permiteți-mi să vă spun că sunetul dumneavoastră este esențial.
Avem nevoie de toate instrumentele. Unii dintre noi învață cu ușurință și se descurcă foarte bine la școală, în timp ce alții au talente artistice. Unii proiectează și construiesc lucruri sau alții îi îngrijesc, protejează sau învață pe alții. E nevoie de noi toți să aducă culoare și însemnătate acestei lumi.
Doresc să transmit acest mesaj celor care simt că nu pot contribui cu nimic sau cred că nu sunt importanți sau nu au valoare în viața nimănui, celor care simt că lumea este a lor și celor care se află între aceste două categorii.
Indiferent pe ce cale a vieții v-ați afla, unii dintre dumneavoastră s-ar putea simți atât de copleșiți, încât nici nu ar considera că se află pe o cale bună. Doresc să vă invit să ieșiți din întuneric în lumină. Lumina Evangheliei vă va oferi căldură și vindecare și vă va ajuta să înțelegeți cine sunteți cu adevărat și care este scopul dumneavoastră în viață.
Unii dintre noi au rătăcit pe cărări nepermise încercând să găsească acolo fericirea.
Suntem invitați de un Tată Ceresc iubitor să mergem pe calea uceniciei și să ne întoarcem la El. El vă iubește cu o dragoste perfectă.1
Care este calea cea bună? A fi pe calea cea bună înseamnă a ne ajuta unii pe alții să înțelegem cine suntem slujindu-ne unii altora.
Pentru mine, slujirea înseamnă exercitarea dragostei divine.2 Prin aceasta, creăm un mediu în care atât cel care oferă, cât și cel care primește, dezvoltă dorința de a se pocăi. Cu alte cuvinte, schimbăm direcția în care ne îndreptăm și ne apropiem mai mult de Salvatorul nostru Isus Hristos și devenim mai asemănători Lui.
De exemplu, nu trebuie să le spunem soțului, soției sau copiilor ce pot face mai bine; ei știu deja acest lucru. Creând acest mediu plin de dragoste, ei vor avea puterea să facă schimbările necesare în viața lor și să devină oameni mai buni.
În acest fel, pocăința devine un proces zilnic de perfecționare, care poate include cererea de scuze pentru comportamentul nepotrivit. Îmi aduc aminte și încă mă mai găsesc în situații în care judec prea repede sau ascult prea greu. Și, la sfârșitul zilei, în timpul rugăciunii mele personale, am simțit îndemnul din cer, plin de dragoste, de a mă pocăi și a fi mai bun. Mediul plin de dragoste, creat, mai întâi, de părinții, frații și surorile mele și, mai apoi, de soția, copii și prietenii mei, m-a ajutat să devin o persoană mai bună.
Cu toții știm unde putem acționa mai bine. Nu este nevoie să ne amintim, în mod repetat, unii altora, dar este nevoie să avem dragoste unii față de alții și să ne slujim unii altora și, făcând acest lucru, oferim un mediu propice pentru dorința de schimbare.
În acest mediu, învățăm cine suntem cu adevărat și care va fi rolul nostru în acest ultim capitol din istoria lumii înainte de a Doua Venire a Salvatorului.
Dacă vă întrebați care este rolul dumneavoastră, doresc să vă invit să găsiți un loc în care puteți fi singuri și să-L rugați pe Tatăl Ceresc să vă facă cunoscut rolul dumneavoastră. Răspunsul va veni, probabil, treptat și, apoi, mai clar, când vom sta mai ferm pe cărarea legămintelor și a slujirii.
Avem parte de dificultăți similare celor ale lui Joseph Smith când s-a aflat în mijlocul „[unui] război de cuvinte și al tumultului de opinii”. În relatarea sa, citim că el și-a spus deseori: „Ce este de făcut? Care dintre toate aceste grupări are dreptate; sau, greșesc ele toate laolaltă? Dacă una dintre ele are dreptate, care este aceasta și cum pot s-o recunosc?”3.
Cu acea cunoaștere pe care a obținut-o din Epistola lui Iacov, în care se afirmă că, „dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată”4, Joseph „[s-a] hotărât până la urmă să «[ceară] de la Dumnezeu»”5.
Mai departe, citim că „era pentru prima dată în viața [lui] când [făcea] o astfel de încercare, pentru că în mijlocul tuturor frământărilor [sale, nu încercase], încă, niciodată să [se roage] cu glas tare”6.
Și pentru noi poate fi prima dată când ne adresăm Creatorului nostru într-un mod în care nu ne-am mai adresat niciodată.
Pentru că Joseph a încercat, Tatăl Ceresc și Fiul Său, Isus Hristos, i-au apărut, chemându-l pe nume și, ca urmare, avem o înțelegere mult mai clară cu privire la cine suntem și la faptul că suntem, cu adevărat, importanți.
Mai departe, citim că, în timpul adolescenței sale, Joseph a fost „persecutat de aceia care ar fi trebuit [să-i] fie prieteni și să [îl] trateze cu blândețe”7. Și noi ne putem aștepta la opoziție dacă suntem ucenici.
Dacă acum simțiți că nu puteți face parte din orchestră și cărarea pocăinței vi se pare dificilă, să știți că, dacă veți continua să încercați, povara va fi ridicată de pe umerii dumneavoastră și va fi din nou lumină. Tatăl Ceresc nu ne va părăsi niciodată când vom cere ajutorul Său. Putem să cădem și să ne ridicăm și El ne va ajuta să curățăm noroiul de pe genunchii noștri.
Câțiva dintre noi sunt răniți, dar trusa de prim-ajutor a Domnului are bandaje suficient de mari, încât să acopere toate rănile noastre.
Așa că, în căminele noastre, în care părinții slujesc copiilor și copiii, părinților, este nevoie de acea dragoste, acea dragoste perfectă pe care o numim, de asemenea, caritate sau „dragostea pură a lui Hristos”8. Prin acea dragoste, inimile se vor schimba și va apărea dorința de a face voia Sa.
De acea dragoste este nevoie în relațiile dintre noi în calitate de copii ai Tatălui nostru Ceresc și membri ai Bisericii Sale, dragoste care ne va ajuta să includem toate instrumentele muzicale în orchestra noastră, astfel încât să putem avea un concert glorios alături de corurile angelice din cer când Salvatorul va veni din nou.
Acea dragoste, acea lumină trebuie să strălucească și să lumineze locurile în care mergem în viața noastră de zi cu zi. Oamenii vor observa acea lumină și vor fi atrași de ea. Acesta este tipul de muncă misionară care îi va atrage pe alții „[să vină] și [să vadă]”, „[să vină] și [să ajute]” și „[să vină] și [să rămână]”9. Vă rog, atunci când primiți o mărturie despre această muncă măreață și despre rolul nostru în cadrul ei, haideți să ne bucurăm împreună cu iubitul nostru profet Joseph Smith care a declarat: „Căci avusesem o viziune; știam aceasta și știam că Dumnezeu știe aceasta și n-am putut să o neg”10.
Vă depun mărturie că știu cine sunt eu și știu cine sunteți dumneavoastră. Noi toți suntem copii ai unui Tată Ceresc care ne iubește. Și El nu ne-a trimis aici să eșuăm, ci să ne întoarcem în glorie la El. Mă rog ca noi toți să înțelegem rolul nostru în această măreață muncă de slujire, astfel încât să devenim mai asemănători Salvatorului când va veni din nou, în numele lui Isus Hristos, amin.