Să-i dăm spiritului nostru controlul asupra trupului nostru
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem învăța în această viață este cum să punem accent pe firea noastră spirituală eternă și să ne controlăm dorințele rele.
Dragii mei frați și dragile mele surori, pe măsură ce se apropia Conferința Generală din luna octombrie a anului trecut, mi-am pregătit cuvântarea pentru conferință cu scopul de a sublinia cei 100 de ani de la viziunea despre lumea spiritelor oferită președintelui Joseph F. Smith în data de 3 octombrie 1918.
La câteva zile după ce mi-am trimis cuvântarea pentru a fi tradusă, preaiubita mea parteneră eternă, Barbara, și-a terminat perioada de încercare din viața muritoare și s-a dus în lumea spiritelor.
Pe măsură ce zilele s-au transformat în săptămâni, apoi în luni, iar, acum, un an de la decesul Barbarei, am ajuns să apreciez mai pe deplin următorul verset: „Veți trăi împreună, în dragoste, astfel încât veți plânge pierderea celor care mor”1. Barbara și cu mine am fost binecuvântați să „[trăim] împreună în dragoste” 67 de ani. Dar am învățat într-un mod foarte real ce înseamnă să „[plângi] pierderea” celor pe care-i iubim. O, cât de mult o iubesc și cât de dor îmi este de ea!
Bănuiesc că cei mai mulți dintre noi eșuăm să apreciem pe deplin ce fac alții pentru noi înainte ca ei să nu mai fie. Știam că Barbara era mereu ocupată, dar nu am înțeles pe deplin cât timp îi ocupau, în mod constant, familia, Biserica și comunitatea. Au fost acțiuni dedicate zilnic, repetate de mii de ori de-a lungul anilor, care ne-au ținut familia funcțională. Și, în tot acest timp, nimeni din familia noastră nu a auzit-o vreodată ridicându-și glasul sau rostind vreun cuvânt aspru.
Valuri de amintiri s-au revărsat asupra mea de-a lungul anului care a trecut. M-am gândit la alegerea solicitantă din punct de vedere fizic pe care a făcut-o de a fi mama a șapte copii. Faptul de a fi casnică a fost singura carieră pe care și-a dorit-o vreodată și a fost, din orice punct de vedere, una profesionistă.
M-am întrebat adesea cum a putut să aibă grijă de copiii noștri și de mine. Doar pregătirea mesei era un lucru copleșitor, fără să mai vorbim despre activități, cum ar fi spălarea munților de haine murdare care se adunau de-a lungul săptămânii, precum și faptul de a avea grijă ca pantofii și hainele să le fie bune copiilor. Cu toții ne-am dus la ea pentru nenumărate lucruri care erau importante pentru noi. Și, pentru că erau importante pentru noi, erau și pentru ea. Ea a fost, pe scurt, magnifică – în calitate de soție, de mamă, de prietenă, de vecină și de fiică a lui Dumnezeu.
Acum, ea a trecut în cealaltă viață, iar eu sunt fericit că am ales să stau lângă ea când veneam acasă de la birou în ultimele câteva luni ale vieții ei, s-o țin de mână în timp ce vizionam sfârșiturile unora dintre musicalurile ei preferate – din nou și din nou, căci boala Alzheimer nu-i permitea să-și amintească faptul că le vizionase după-amiaza anterioară. Amintirile privind aceste momente speciale de ținere de mână sunt acum foarte, foarte prețioase pentru mine.
Frați și surori, vă rog să nu ratați ocazia să-i priviți în ochi, cu dragoste, pe membrii familiei dumneavoastră. Copii și părinți, îndreptați-vă unii către ceilalți și exprimați-vă dragostea și aprecierea. Ca și mine, este posibil ca unii dintre dumneavoastră să vă treziți într-o zi și să vă dați seama că timpul pentru această comunicare atât de importantă a trecut. Trăiți fiecare zi fiind împreună, cu inima plină de recunoștință, de amintiri plăcute, de slujire și de multă dragoste.
De-a lungul ultimului an, am cugetat mai intens ca niciodată asupra planului Tatălui nostru Ceresc. În timp ce-l învăța pe fiul său Corianton, Alma s-a referit la acest plan ca fiind „marele plan al fericirii”2.
Cuvântul care-mi tot vine acum în minte când mă gândesc la plan este „reunire”. Este un plan, conceput de Tatăl nostru din Cer iubitor, care are ca element central posibilitățile mărețe și glorioase ale reunirii familiei – a reunirii eterne a soților cu soțiile, a părinților cu copiii, generație după generație în familia lui Dumnezeu.
Acest gând îmi oferă alinare și confirmarea că voi fi din nou cu Barbara. Deși a suferit fizic către sfârșitul vieții ei, spiritul ei a fost puternic, nobil și pur. Ea s-a pregătit în toate lucrurile, pentru ca, atunci când va veni ziua, să poată sta în fața „judecății plăcute a lui Dumnezeu”3 plină de încredere și liniștită. Dar, iată-mă, peste două zile voi împlini 91 de ani și încă mă întreb: „Sunt pregătit? Fac tot ce trebuie să fac pentru a putea s-o țin din nou de mână?”.
Cea mai simplă și fundamentală certitudine a vieții este aceasta: noi toți vom muri. Fie că murim când suntem tineri sau în vârstă, suferind sau nu, bogați sau săraci, iubiți sau singuri, niciunul nu scăpăm de moarte.
În urmă cu câțiva ani, președintele Gordon B. Hinckley a spus ceva ce are o însemnătate specială în legătură cu acest subiect: „Cât de plăcută este confirmarea, cât de alinătoare este pacea care rezultă din cunoașterea faptului că, dacă ne căsătorim cum trebuie și trăim cum trebuie, relația noastră va continua, în pofida certitudinii morții și a trecerii timpului”4.
În mod sigur, m-am căsătorit cum trebuie. Despre acest lucru, nu există nicio îndoială. Dar, potrivit președintelui Hinckley, acest lucru nu este suficient. Trebuie, de asemenea, să trăiesc cum trebuie.5
Astăzi, „a trăi cum trebuie” poate fi un concept destul de neclar, mai ales dacă petreci mult timp pe rețelele de socializare, unde oricine poate declara adevăruri reale sau concepte false despre Dumnezeu și despre planul Său pentru copiii Săi. Din fericire, membrii Bisericii au principiile Evangheliei, care sunt etern adevărate, pentru a ști cum să trăiască pentru a fi mai bine pregătiți atunci când trebuie să moară.
Cu doar câteva luni înainte să mă nasc, bunicul meu apostol, vârstnicul Melvin J. Ballard, a rostit o cuvântare care, pentru unii oameni, a descris esența a ceea ce înseamnă să trăiești așa cum trebuie. Intitulată „Struggle for the Soul (Lupta pentru suflet)”, cuvântarea lui s-a concentrat asupra luptei continue dintre trupul nostru fizic și spiritul nostru etern.
El a spus: „Cea mai mare luptă pe care o va purta vreodată orice bărbat sau orice femeie… este cea cu sine însuși”, explicând că Satana, „dușmanul sufletului nostru”, ne atacă prin „desfrâu, pofte, ambiții carnale”6. Așadar, lupta principală este între natura noastră spirituală și divină și omul firesc și carnal. Frați și surori, aduceți-vă aminte, putem primi ajutor spiritual prin influența Duhului Sfânt care ne poate „învăța toate lucrurile”7. Ajutorul poate veni, de asemenea, prin puterea și binecuvântările preoției.
Acum, întreb: „Cum vă descurcați, fiecare în parte, în această luptă?”.
Președintele David O. McKay a spus: „Existența pe pământ a omului este doar un test pentru a se vedea dacă el își va concentra acțiunile, mintea, sufletul asupra lucrurilor care vor duce la alinarea și satisfacerea firii sale fizice sau dacă va face din [scopul] vieții sale dobândirea de calități spirituale”8.
Această luptă dintre firea noastră carnală și cea spirituală nu este ceva nou. În ultima sa cuvântare adresată poporului său, regele Beniamin a propovăduit că „omul prin firea lui este un dușman al lui Dumnezeu și a fost de la căderea lui Adam și va fi în vecii vecilor, dacă el nu se supune chemărilor Spiritului Sfânt și înlătură omul firesc și devine un sfânt prin ispășirea lui Hristos Domnul”9.
Apostolul Pavel ne-a învățat că „cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământești, umblă după lucrurile firii pământești; pe când cei care trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului.
Și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace”10.
Mie îmi este clar că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem învăța în această viață este cum să punem accent pe firea noastră spirituală eternă și să ne controlăm dorințele rele. Nu ar trebui să fie atât de greu. La urma urmei, spiritul nostru, care este mult mai în vârstă decât trupul nostru fizic, a avut deja succes alegând neprihănirea în locul răului în viața premuritoare. Înainte ca acest pământ să fie creat, am trăit în lumea spiritelor în calitate de fii și fiice ai Părinților Cerești, care ne-au iubit și continuă să ne iubească și acum.
Și, da, a trebuit să luăm hotărâri care ne-au schimbat viața și să facem alegeri în acea existență premuritoare. Fiecare om care a trăit sau va trăi vreodată pe această planetă a luat hotărârea esențială de a alege să accepte planul pentru salvarea noastră întocmit de Tatăl Ceresc. Astfel, toți am venit pe pământ cu dovada unei firi spirituale de succes și cu un destin divin.
Gândiți-vă puțin la acest lucru. Aceasta este ceea ce dumneavoastră și cu mine suntem cu adevărat și ceea ce am fost mereu: o fiică a lui Dumnezeu sau un fiu al lui Dumnezeu, cu rădăcini spirituale în eternitate și cu un viitor care abundă de posibilități infinite. Dumneavoastră sunteți – mai întâi și mai presus de orice, și întotdeauna – o ființă spirituală. Și, astfel, când alegem să punem firea carnală mai presus de cea spirituală, alegem ceva contrar firii noastre reale, adevărate, autentice, spirituale.
Însă nu este nicio îndoială asupra faptului că impulsurile carnale și pământești complică luarea hotărârilor. Cu vălul uitării tras între lumea spiritelor din viața premuritoare și această lume, este posibil să pierdem din vedere relația noastră cu Dumnezeu și firea noastră spirituală, iar firea noastră carnală să dea prioritate lucrurilor pe care le dorim chiar acum. Faptul de a învăța să alegem lucrurile Spiritului în locul celor carnale este unul dintre motivele principale pentru care această viață pe pământ face parte din planul Tatălui Ceresc. Este, de asemenea, motivul pentru care planul este clădit pe temelia stabilă și sigură a ispășirii Domnului și Salvatorului nostru, Isus Hristos, pentru ca păcatele noastre, inclusiv greșelile pe care le facem când cedăm carnalului, să poată fi biruite prin pocăință constantă și să putem trăi concentrându-ne asupra lucrurilor spirituale. Acum este timpul să ne controlăm poftele trupești, astfel încât să fim în acord cu doctrina spirituală a lui Hristos. De aceea nu trebuie să ne amânăm ziua pocăinței.11
Așadar, pocăința devine o armă indispensabilă în lupta noastră cu noi înșine. În cadrul ultimei conferințe generale, președintele Russell M. Nelson a făcut referire la această luptă și ne-a adus aminte că, atunci „când alegem să ne pocăim, alegem să ne schimbăm! Îi permitem Salvatorului să ne transforme în cea mai bună versiune a noastră. Alegem să progresăm spiritual și să avem parte de bucurie – bucuria mântuirii în El. Când alegem să ne pocăim, alegem să devenim mai asemănători lui Isus Hristos”12.
În fiecare seară, când îmi trec ziua în revistă cu Tatăl meu din Cer prin intermediul rugăciunii, mă rog să fiu iertat dacă am făcut ceva greșit și promit să încerc să fiu mai bun în ziua următoare. Cred că această pocăință zilnică îmi ajută spiritul să-i aducă aminte trupului meu cine are control asupra mea.
O altă resursă este ocazia săptămânală pe care noi, toți, o avem de a ne reîmprospăta spiritual luând din împărtășanie pentru a ne aduce aminte de ispășirea Domnului și Salvatorului nostru, Isus Hristos, precum și de dragostea Sa perfectă pentru noi.
Frați și surori, vă încurajez să încetiniți puțin și să vă gândiți cum stați în legătură cu faptul de a vă controla firea carnală și de a vă împuternici firea divină și spirituală, astfel încât, atunci când va veni vremea, să vă puteți duce în lumea spiritelor și să aveți parte de o reunire plină de bucurie cu cei dragi ai dumneavoastră – despre care depun mărturie și pentru care mă rog cu umilință în numele sacru al Domnului Isus Hristos, amin.