Să nu perseverăm noi într-o cauză așa măreață?
Trebuie să ne aducem aminte întotdeauna de prețul plătit de Joseph și Hyrum Smith, împreună cu atât de mulți alți bărbați, femei și copii credincioși, pentru a întemeia Biserica.
Vă mulțumim foarte mult, președinte, pentru această minunată deschidere. Dragi frați și surori, în urmă cu 215 ani, lui Joseph și Lucy Mack Smith li s-a născut un băiețel în Vermont, într-o regiune cunoscută drept New England, în partea de nord-est a Statelor Unite.
Joseph și Lucy Mack credeau în Isus Hristos, studiau din scripturile sfinte, se rugau cu sinceritate și pășeau având credință în Dumnezeu.
Noului lor băiețel i-au pus numele Joseph Smith jr.
Despre familia Smith, Brigham Young a spus: „Domnul a fost cu ochii pe [Joseph Smith], și pe tatăl său, și pe tatăl tatălui său, și pe strămoșii lor până la Avraam, și de la Avraam până la potop, și de la potop până la Enoh, și de la Enoh la Adam. El a vegheat acea familie și acel sânge încă de când s-a răspândit din fântâna sa până la nașterea acelui om. [Joseph Smith] a fost prerânduit în eternitate”1.
Iubit de familia sa, Joseph jr. era apropiat în special de fratele său mai mare, Hyrum, care avea aproximativ șase ani când s-a născut Joseph.
În luna octombrie a anului trecut, am stat lângă piatra din fața șemineului care a fost în casa mică a familiei Smith din Sharon, Vermont, acolo unde s-a născut Joseph. Am simțit dragostea lui Hyrum pentru Joseph și m-am gândit cum își ținea frățiorul în brațe și cum îl învăța să meargă.
Tatăl și mama familiei Smith avuseseră parte de multe piedici, care îi forțaseră să se mute cu familia de nenumărate ori înainte să renunțe să mai trăiască în New England și să ia hotărârea curajoasă de a se muta înspre vest, în statul New York.
Pentru că familia era unită, ei au supraviețuit acestor încercări și, împreună, au înfruntat însărcinarea grea de a o lua de la capăt pe un teren de 40 de hectare (0.4 km2), plin de pădure, în Manchester, lângă Palmyra, New York.
Nu sunt sigur că mulți dintre noi înțelegem încercările fizice și emoționale prin care a trecut familia Smith când a luat-o de la capăt – curățând pământul, plantând livezi și semănând câmpuri, construind o casă mică din lemn și alte anexe pentru fermă, lucrând cu ziua și făcând acasă produse pentru a le vinde în oraș.
Când familia a ajuns în vestul statului New York, zona ardea de fervoare religioasă – cunoscută drept A doua mare trezire.
În această perioadă de dezbateri și dispute printre grupurile religioase, Joseph a avut o viziune minunată, cunoscută astăzi drept Prima Viziune. Suntem binecuvântați să avem patru relatări directe, din care voi cita.2
Joseph a consemnat: „În această perioadă de mare agitație [religioasă], mintea mea a fost cuprinsă de reflecții serioase și de mari neliniști; dar, cu toate că sentimentele mele erau profunde și, deseori, emoționante, totuși, m-am ținut departe de toate aceste grupări, deși am participat la unele dintre întâlnirile lor, ori de câte ori am avut ocazia… [Totuși] așa de mare era confuzia și cearta dintre diferitele credințe, încât era imposibil pentru o persoană tânără, așa cum eram eu, și așa de necunoscătoare de oameni și de lucruri, să ajungă la o concluzie certă referitoare la cine avea dreptate și cine nu”3.
Joseph s-a îndreptat către Biblie pentru a găsi răspunsuri la întrebările sale și a citit Iacov 1:5: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată”4.
El a scris: „Niciodată nu a pătruns un pasaj din scriptură în inima omului cu mai multă putere decât a pătruns acesta, atunci, în inima mea. Părea că intră cu putere mare în fiecare fibră a inimii mele. Am meditat iar și iar asupra lui”5.
Joseph și-a dat seama că Biblia nu conținea răspunsuri la toate întrebările vieții; ci îi învăța pe bărbați și pe femei cum pot găsi răspunsuri la întrebările lor comunicând direct cu Dumnezeu prin rugăciune.
El a adăugat: „Astfel, în conformitate cu hotărârea mea de a cere de la Dumnezeu, m-am retras în pădure să fac încercarea. Era în dimineața unei zile frumoase, senine, la începutul primăverii anului o mie opt sute douăzeci”6.
La scurt timp după aceea, Joseph a spus: „[un stâlp de lumină] s-a oprit asupra mea [și] am văzut două Personaje, ale căror strălucire și slavă întreceau orice descriere și care stăteau deasupra mea, în aer. Unul dintre ele mi-a vorbit, chemându-mă pe nume, și a spus, arătând către celălalt: «[Joseph,] Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-L!»”7.
Apoi, a vorbit Salvatorul, zicând: „Joseph, fiul meu, păcatele îți sunt iertate. Du-te, urmează legile Mele și ține poruncile Mele. Iată, Eu sunt Domnul slavei. Am fost răstignit pentru lume, ca toți cei care cred în numele Meu să poată avea viață veșnică”8.
Joseph a adăugat: „De aceea, imediat ce am devenit stăpân pe mine astfel încât să pot vorbi, Le-am întrebat pe Personaje, care stăteau deasupra mea în lumină, care dintre toate confesiunile era cea adevărată”9.
El a relatat: „Ele mi-au spus că toate confesiunile credeau în principii doctrinare greșite și că niciuna dintre ele nu era recunoscută de Dumnezeu ca biserica și împărăția Sa. Și… în același timp, am primit o promisiune că plenitudinea Evangheliei avea să mi se facă cunoscută cândva, în viitor”10.
Joseph a mai scris: „Am văzut mulți îngeri în acea viziune”11.
După această viziune glorioasă, Joseph a scris: „Sufletul meu s-a umplut de dragoste și, timp de multe zile, m-am putut bucura nespus de mult… Domnul era cu mine”12.
El a ieșit din Dumbrava Sacră pentru a-și începe pregătirea de a deveni un profet al lui Dumnezeu.
Joseph a început, de asemenea, să învețe despre experiențele profeților din vechime cu respingerea, opoziția și persecuția. Joseph și-a amintit că i-a împărtășit ce a văzut și ce a auzit unuia dintre predicatorii care era activ în renașterea interesului față de religie:
„Am fost foarte surprins de atitudinea lui; a tratat relatarea mea nu numai cu ușurință, ci cu mare dispreț, spunând că totul era de la diavol, că nu există astfel de lucruri, ca viziuni ori revelații, în zilele de azi; că toate aceste lucruri încetaseră odată cu apostolii și că nu mai vor fi altele niciodată.
Curând, am constatat totuși că povestirea întâmplării mele a stârnit, printre învățătorii de religie, mari prejudicii împotriva mea și a fost cauza unei mari persecuții, care a continuat să crească… și acesta a fost un lucru comun printre toate confesiunile: toate s-au unit pentru a mă persecuta”13.
Trei ani mai târziu, în anul 1823, cerurile s-au deschis din nou ca parte a restaurării continue a Evangheliei lui Isus Hristos în ultimele zile. Joseph a scris că un înger pe nume Moroni i s-a arătat și i-a spus: „Dumnezeu avea o lucrare pe care să o fac eu… [și că] a fost depozitată o carte, scrisă pe plăci de aur” care conținea „plenitudinea nepieritoarei Evanghelii… așa cum a fost dată de către Salvator vechilor locuitori [ai meleagurilor americane]”.14
În cele din urmă, Joseph a obținut, a tradus și a publicat cronica străveche, cunoscută astăzi sub numele de Cartea lui Mormon.
Fratele său Hyrum, care fusese susținătorul lui constant, în special, în urma operației sale dureroase și riscante la picior din anul 1813, a fost unul dintre martorii plăcilor de aur. A fost, de asemenea, unul dintre cei șase membri ai Bisericii lui Isus Hristos când aceasta a fost organizată în anul 1830.
În timpul vieții lor, Joseph și Hyrum au înfruntat împreună gloatele și persecuția. De exemplu, s-au chinuit în cele mai grele condiții în închisoarea Liberty, în Missouri, timp de cinci luni, în timpul iernii reci dintre anii 1838 și 1839.
În luna aprilie a anului 1839, Joseph i-a scris soției sale, Emma, descriind situația lor din închisoarea Liberty: „Cred că au trecut aproximativ cinci luni și șase zile de când stau, zi și noapte, sub supravegherea unui paznic care face grimase și între pereții, zăbrelele și huruitul ușilor de fier ale unei închisori retrase, întunecate, murdare… În orice caz, vom fi mutați din acest [loc] și suntem bucuroși de acest lucru. Orice ni s-ar întâmpla, nu putem ajunge într-o groapă mai rea decât aceasta… Nu ne vom dori niciodată se ne întoarcem la Liberty, în Ținutul Clay, Missouri. Ne-a ajuns pentru totdeauna”15.
Înaintea persecuțiilor, Hyrum a arătat credință în promisiunea Domnului, inclusiv în asigurarea de a scăpa de dușmanii săi dacă dorește acest lucru. Într-o binecuvântare pe care Joseph Smith i-a dat-o lui Hyrum în anul 1835, Domnul i-a promis: „Vei avea puterea să scapi din mâinile dușmanilor tăi. Vor căuta să-ți ia viața cu un zel neobosit, dar vei scăpa. Dacă îți place acest lucru și dacă dorești, vei avea puterea să-ți dai viața, în mod voluntar, pentru a-L slăvi pe Dumnezeu”16.
În luna iunie a anului 1844, Hyrum a putut lua hotărârea de a trăi sau a-și da viața pentru a-L slăvi pe Dumnezeu și a „[pecetlui] mărturia sa cu sângele lui” – împreună cu iubitul său frate Joseph.17
Cu o săptămână înaintea călătoriei dezastruoase la Carthage, unde au fost uciși cu sânge rece de o gloată înarmată, formată din lași care și-au vopsit fețele pentru a nu fi recunoscuți, Joseph a consemnat: „L-am sfătuit pe fratele meu Hyrum să-și ia familia și să plece cu următorul vapor cu aburi la Cincinnati”.
Încă sunt profund emoționat când îmi aduc aminte de răspunsul lui Hyrum: „Joseph, nu te pot părăsi”18.
Așadar, Joseph și Hyrum au mers la Carthage, unde au devenit martiri pentru cauza și numele lui Hristos.
În anunțul oficial privind martiriul, s-a declarat: „Joseph Smith, profetul și văzătorul Domnului… a făcut să apară Cartea lui Mormon, pe care a tradus-o prin darul și puterea lui Dumnezeu, și, prin intermediul lui, aceasta s-a publicat pe două continente; a trimis plenitudinea Evangheliei nepieritoare, conținută de ea, în cele patru colțuri ale pământului; a făcut să apară revelațiile și poruncile care compun această carte, Doctrină și legăminte, și multe alte documente și instrucțiuni înțelepte în folosul copiilor oamenilor; a adunat multe mii de sfinți din zilele din urmă, a stabilit un oraș mare și a lăsat o faimă și un nume care nu pot pieri… și, ca cei mai mulți dintre unșii Domnului din timpurile străvechi, [Joseph] a pecetluit misiunea și lucrările sale cu propriul lui sânge; și la fel a făcut și fratele său, Hyrum. În viață nu au fost despărțiți și în moarte nu au fost separați!”19.
După martiriu, trupul lui Joseph și cel al lui Hyrum au fost aduse în Nauvoo, spălate și îmbrăcate, astfel încât familia Smith să-i vadă pe cei dragi. Mama lor dragă a relatat: „O perioadă lungă, mi-am adunat toată puterea și energia sufletului meu și L-am rugat pe Dumnezeu să mă întărească; dar, când am intrat în cameră și i-am văzut, deodată, pe ambii mei fii uciși, întinși înaintea ochilor mei și am auzit suspinele și gemetele familiei mele și strigătele de pe buzele soțiilor, copiilor, fraților și surorilor lor, a fost prea mult. Am căzut plângând, spunându-I Domnului, în agonia sufletului meu: «Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce ai părăsit această familie?»”20.
În acel moment de suferință și durere, ea a relatat că i-a auzit spunând: „Mamă, nu plânge pentru noi, pentru că noi am biruit lumea prin dragoste”21.
Ei au biruit, într-adevăr, lumea. Joseph și Hyrum Smith, ca acei sfinți credincioși descriși în cartea Apocalipsa, „vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului [și] stau… înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu și-I slujesc zi și noapte în Templul Lui. Cel ce șade pe scaunul de domnie Își va întinde peste ei cortul Lui.
Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arșiță.
Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieții, și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor”22.
Pe măsură ce sărbătorim acest eveniment plin de bucurie, împlinirea a 200 de ani de la Prima Viziune, trebuie să ne aducem aminte întotdeauna de prețul plătit de Joseph și Hyrum Smith, împreună cu atât de mulți alți bărbați, femei și copii credincioși, pentru a întemeia Biserica, astfel încât dumneavoastră și cu mine să ne putem bucura de multele binecuvântări și de toate aceste adevăruri revelate pe care le avem astăzi. Credința lor nu trebuie uitată niciodată!
M-am întrebat deseori de ce a trebuit să sufere atât de mult Joseph și Hyrum și familiile lor. Este posibil ca ei să fi ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu prin suferința lor în moduri care nu ar fi fost posibile fără aceasta. Prin intermediul acestei suferințe, ei au reflectat la ce s-a întâmplat în Ghetsimani și la crucea Salvatorului. Pavel a spus: „Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El”23.
Înaintea morții sale în anul 1844, Joseph a redactat o scrisoare plină de entuziasm pentru sfinți. A fost un apel de a acționa, care încă este valabil în Biserică astăzi:
„Fraților [și surorilor], să nu perseverăm noi într-o cauză așa măreață? Mergeți înainte și nu înapoi. Curaj, fraților [și surorilor]; și înainte, înainte, spre victorie…
De aceea, noi, ca Biserică și ca oameni, și ca sfinți din zilele din urmă, să-I oferim Domnului o ofrandă în dreptate”24.
Pe măsură ce ascultăm Spiritul în timpul acestei sărbătoriri a împlinirii a 200 de ani, în acest sfârșit de săptămână, gândiți-vă la ce ofrandă Îi veți oferi Domnului în dreptate sau neprihănire în zilele care vor veni. Fiți curajoși – împărtășiți-o cuiva de încredere și, cel mai important, faceți-vă timp pentru acest lucru!
Știu că Salvatorul este mulțumit când Îi dăm o ofrandă din inima noastră, în neprihănire, tot așa cum a fost mulțumit de ofranda plină de credință a acelor frați extraordinari, Joseph și Hyrum Smith, și a tuturor celorlalți sfinți credincioși. Despre aceasta depun mărturie în mod solemn, în numele sacru și sfânt al Domnului nostru Isus Hristos, amin.