Să împărtășim mesajul restaurării și al învierii
Restaurarea aparține lumii și mesajul restaurării este deosebit de important astăzi.
Pe parcursul acestei conferințe generale, am vorbit și am cântat cu bucurie despre îndeplinirea demult profețitei „[așezări] din nou a tuturor lucrurilor” 1, despre „[unirea] iarăși într-unul în Hristos, [a tuturor lucrurilor]”2, despre întoarcerea plenitudinii Evangheliei, a preoției și a Bisericii lui Isus Hristos pe pământ, lucruri pe care le cuprindem toate în cuvântul „restaurare”.
Însă restaurarea nu este doar pentru cei care se bucură de ea astăzi. Revelațiile Primei Viziuni nu au fost doar pentru Joseph Smith, ci sunt oferite drept lumină și adevăr tuturor celor cărora le „lipsește înțelepciunea”3. Cartea lui Mormon aparține omenirii. Rânduielile preoției necesare salvării și exaltării au fost pregătite pentru fiecare persoană, inclusiv pentru cei care nu mai sunt în viața muritoare. Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă și binecuvântările acesteia sunt menite tuturor acelora care le doresc. Darul Duhului Sfânt este menit tuturor. Restaurarea aparține lumii și mesajul restaurării este deosebit de important astăzi.
„Prin urmare, cât este de important ca aceste lucruri să fie cunoscute de locuitorii pământului, pentru ca ei să poată ști că nu este niciun trup care poate să locuiască în prezența lui Dumnezeu, decât prin meritele și mila și harul lui Mesia cel Sfânt, care Și-a oferit viața Sa trupească și pe care a recăpătat-o prin puterea Spiritului, pentru ca El să poată înfăptui învierea morților”4.
Din ziua în care fratele profetului, Samuel Smith, și-a umplut geanta cu exemplare proaspăt tipărite ale Cărții lui Mormon și a pornit pe jos să împărtășească noua scriptură, sfinții au lucrat fără încetare „ca aceste lucruri să fie cunoscute de locuitorii pământului”.
În anul 1920, pe atunci vârstnicul David O McKay, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a început un tur cu durata de un an al misiunilor Bisericii. În luna mai a anului 1921, el se afla într-un mic cimitir în Fagali‘i, Samoa, în fața a trei morminte îngrijite ale unor copii mici, fiica și doi fii ai lui Thomas și Sarah Hilton. Acești micuți – cel mai mare avusese doi ani – au murit în timp ce Thomas și Sarah slujeau în calitate de tânăr cuplu misionar, la sfârșitul anilor 1800.
Înainte de a părăsi Utah, vârstnicul McKay îi promisese lui Sarah, care rămăsese văduvă, că va vizita mormintele copiilor ei în Samoa, deoarece ea nu putuse niciodată să se întoarcă acolo. Vârstnicul McKay i-a scris lui Sarah: „Cei trei micuți ai dumneavoastră, soră Hilton, într-o liniște grăitoare… duc mai departe nobila dumneavoastră muncă misionară începută acum aproape treizeci de ani”. Apoi, a adăugat această strofă scrisă de el însuși:
De mâini iubitoare au fost închiși ochii lor,
De mâini iubitoare au fost aranjate mânuțele lor,
De mâini străine au fost îngrijite mormintele lor,
Onorate și jelite prin bunătatea străinilor5.
Această relatare este doar una dintre miile, sutele de mii, care vorbesc despre timpul, comorile și viețile sacrificate în ultimii 200 de ani pentru a împărtăși mesajul restaurării. Aspirația noastră de a ajunge la fiecare națiune, neam, limbă și popor nu este diminuată astăzi, când depun mărturie zeci de mii de tineri, tinere și cupluri care slujesc acum în misiuni cu timp deplin, când membrii Bisericii, în general, repetă invitația lui Filip de a veni și a vedea6 și când sunt cheltuite anual milioane de dolari pentru a susține financiar această acțiune în întreaga lume.
Deși invitațiile noastre sunt fără obligații, noi sperăm că oamenii le vor considera interesante. Pentru ca aceasta să se realizeze, cred că sunt necesare cel puțin trei lucruri: primul, dragostea dumneavoastră; al doilea, exemplul dumneavoastră; și al treilea, să folosiți Cartea lui Mormon.
Invitațiile noastre nu pot fi o problemă de interes doar față de sine; ci, ele trebuie să fie o expresie a dragostei altruiste.7 Această dragoste, cunoscută drept caritate, dragostea pură a lui Hristos, este a noastră dacă doar o cerem. Noi suntem invitați, chiar ni se poruncește, să ne „[rugăm] la Tatăl cu toată puterea inimii, pentru ca [noi să fim] plini de dragostea Lui”8.
Ca exemplu, împărtășesc o experiență relatată de sora Lanett Ho Ching, care slujește acum împreună cu soțul dânsei, președintele Francis Ho Ching, care prezidează Misiunea Apia, Samoa. Sora Ho Ching relatează:
„Cu ani în urmă, tânăra noastră familie s-a mutat într-o căsuță în Laie, Hawaii. Garajul casei noastre fusese transformat într-un apartament cu o cameră, în care locuia un bărbat pe nume Jonathan. Jonathan fusese vecinul nostru într-un alt loc. Simțind că nu era o coincidență faptul că Domnul ne pusese împreună, am hotărât să fim mai deschiși în legătură cu activitățile și calitatea noastră de membri ai Bisericii. Jonathan se bucura de prietenia noastră și îi plăcea să petreacă timp cu familia noastră. Îi plăcea să învețe despre Evanghelie, dar nu era interesat să se dedice Bisericii.
Cu timpul, copiii noștri l-au numit «unchiul Jonathan». Pe măsură ce familia noastră a continuat să crească, a crescut și interesul lui Jonathan față de ceea ce ni se întâmpla. Invitațiile noastre la petreceri de sărbători, zile de naștere, evenimente școlare și activități din cadrul Bisericii s-au extins până la seri în familie și botezurile copiilor.
Într-o zi, am fost sunată de Jonathan. Avea nevoie de ajutor. Suferea de diabet și avea o infecție gravă la picior, care necesita o amputare. Familia noastră și membrii episcopiei care ne erau vecini l-au ajutat în timpul acestei încercări. L-am vegheat cu rândul la spital și i-au fost oferite binecuvântări ale preoției. În timp ce Jonathan își revenea după operație, cu ajutorul surorilor de la Societatea de Alinare, i-am curățat apartamentul. Frații deținători ai preoției au construit o rampă până la ușa sa de la intrare și bare de susținere în baie. Când Jonathan s-a întors acasă, a fost copleșit de emoție.
Jonathan a început să facă din nou lecțiile cu misionarii. În săptămâna dinainte de Anul Nou, el m-a sunat și m-a întrebat: «Ce faceți în seara de Anul Nou?». I-am amintit de petrecerea noastră anuală. În schimb, el a răspuns: «Doresc să veniți la botezul meu! Vreau să încep cu bine acest nou an». După 20 de ani de «a veni și a vedea», «a veni și a ajuta» și «a veni și a rămâne», acest suflet prețios era pregătit să fie botezat.
În anul 2018, când am fost chemați să slujim în calitate de președinte de misiune și însoțitoare a acestuia în Samoa, sănătatea lui Jonathan era slăbită. L-am implorat să rămână puternic așteptând întoarcerea noastră. El a mai rezistat aproape un an, dar Domnul îl pregătea să meargă acasă. A murit în pace, în luna aprilie a anului 2019. Fiicele mele au participat la înmormântarea «unchiului lor, Jonathan», și au cântat același cântec pe care l-au cântat la botezul lui”.
Doresc să prezint al doilea lucru necesar pentru a împărtăși cu succes mesajul restaurării cu această întrebare: Ce va face ca invitația dumneavoastră să fie interesantă pentru cineva? Nu sunteți dumneavoastră exemplul vieții pe care o trăiți? Mulți care au auzit și au primit mesajul restaurării au fost inițial atrași de ceea ce au observat la un membru sau la membri ai Bisericii lui Isus Hristos. Ar putea să fi fost modul în care s-au purtat cu alții, lucrurile pe care le-au spus sau nu le-au spus, tăria de care au dat dovadă în situații grele sau, pur și simplu, înfățișarea lor.9
Indiferent ce ar fi, nu putem evita faptul că trebuie să înțelegem și să trăim conform principiilor Evangheliei restaurate cât de bine putem, pentru ca invitațiile noastre să fie atrăgătoare. Astăzi, acest lucru este deseori numit autenticitate. Dacă dragostea pentru Hristos trăiește în noi, alții vor ști că dragostea noastră pentru ei este sinceră. Dacă lumina Spiritului Sfânt strălucește în noi, aceasta va reaprinde lumina lui Hristos în ei.10 Ceea ce sunteți conferă autenticitate invitației dumneavoastră de a veni și a trăi bucuria plenitudinii Evangheliei lui Isus Hristos.
Al treilea lucru necesar este folosirea frecventă a instrumentului de convertire pe care Dumnezeu l-a conceput pentru această ultimă dispensație a Evangheliei, Cartea lui Mormon. Aceasta este dovada evidentă a chemării profetice a lui Joseph Smith și dovada convingătoare a divinității și învierii lui Isus Hristos. Modul în care această carte expune planul Tatălui Ceresc întocmit pentru mântuirea noastră este inegalabil. Când împărtășiți Cartea lui Mormon, împărtășiți restaurarea.
Când Jason Olson era adolescent, era avertizat în mod repetat de membrii familiei sale și de alții să nu devină creștin. Cu toate acestea, el avea doi buni prieteni care erau membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă și ei discutau adesea despre religie. Prietenii lui, Shea și Dave, au contrazis cu respect argumentele pe care le dăduseră alții împotriva credinței în Isus Hristos. În cele din urmă, i-au oferit un exemplar al Cărții lui Mormon, spunând: „Această carte va răspunde întrebărilor tale. Te rugăm să o citești”. El a acceptat cu reticență cartea și a pus-o în rucsacul său, unde a stat câteva luni. Nu dorea să o lase acasă, unde membrii familiei sale ar fi putut-o vedea, și nu dorea să-i dezamăgească pe Shea și Dave dându-le-o înapoi. În cele din urmă, s-a gândit să ardă cartea.
Într-o noapte, cu o brichetă într-o mână și Cartea lui Mormon în cealaltă, era pe punctul de a da foc cărții, când a auzit în mintea sa un glas care a spus: „Nu arde cartea Mea”. Surprins, s-a oprit. Apoi, gândindu-se că își imaginase acel glas, a încercat din nou să aprindă bricheta. Din nou, glasul s-a auzit în mintea sa: „Du-te în camera ta și citește cartea Mea”. Jason a pus bricheta deoparte, s-a întors în dormitorul său, a deschis Cartea lui Mormon și a început să citească. A continuat zi după zi, deseori în primele ore ale dimineții. Când Jason a ajuns la sfârșit și s-a rugat, el a consemnat: „Am fost umplut de Spirit din creștetul capului până în tălpile picioarelor… M-am simțit plin de lumină… A fost experiența cea mai fericită pe care o avusesem vreodată în viața mea”. S-a botezat și, mai târziu, a devenit el însuși misionar.
Poate că nu mai trebuie să spunem că, în pofida dragostei adevărate și a sincerității, multe, dacă nu cele mai multe, dintre invitațiile noastre de a împărtăși mesajul restaurării vor fi refuzate. Dar, amintiți-vă acest lucru: toată lumea merită o astfel de invitație – „toți sunt egali în fața lui Dumnezeu”11; Domnul este mulțumit de fiecare efort pe care îl facem, indiferent de rezultat; o invitație refuzată nu este un motiv ca prietenia noastră să înceteze; și o lipsă de interes astăzi poate foarte bine să se transforme în interes mâine. Oricum ar fi, dragostea noastră rămâne neschimbată.
Să nu uităm niciodată că restaurarea a început prin mari suferințe și sacrificii. Acesta este un subiect pentru o altă zi. Astăzi, noi ne bucurăm de roadele restaurării iar dintre acestea, puterea, pe care o avem din nou, de a lega pe pământ și în cer, este unul dintre cele mai importante.12 După cum a spus cu mulți ani în urmă președintele Gordon B. Hinckley: „Dacă nimic altceva nu ar fi rezultat din toată durerea, truda și suferința restaurării decât puterea de pecetluire a sfintei preoții care leagă familiile pentru totdeauna, ar fi meritat tot ce a costat”13.
Promisiunea supremă a restaurării este mântuirea prin Isus Hristos. Învierea lui Isus Hristos este dovada că El, de fapt, are puterea de a-i mântui pe toți cei care vor veni la El – de a-i mântui de tristețe, nedreptate, regret, păcat și chiar de moarte. Astăzi este Duminica Floriilor, peste o săptămână este Paștele. Ne amintim, ne amintim întotdeauna, suferința lui Hristos și moartea Sa pentru a ispăși pentru păcatele noastre și sărbătorim cea mai minunată dintre duminici, ziua Domnului, în care El S-a ridicat din morți. Datorită învierii lui Isus Hristos, restaurarea are un scop, viața noastră muritoare are un scop și, în cele din urmă, chiar existența noastră are un scop.
Joseph Smith, marele profet al restaurării, oferă mărturia cuprinzătoare a timpurilor noastre despre Hristosul Înviat: „Că El trăiește! Pentru că L-am văzut, chiar la dreapta lui Dumnezeu”14. Adaug cu umilință mărturia mea la cea a lui Joseph și a apostolilor și profeților înainte de el și a apostolilor și profeților care i-au urmat, că Isus din Nazaret este Mesia cel promis, Singurul Fiu Născut al lui Dumnezeu și Mântuitorul Înviat al întregii omeniri.
„Noi depunem mărturie că cei care studiază, cu ajutorul rugăciunii, mesajul restaurării și acționează cu credință vor fi binecuvântați să dobândească propria mărturie despre caracterul ei divin și despre scopul ei de a pregăti lumea pentru a Doua Venire promisă a Domnului și Salvatorului nostru, Isus Hristos.”15 Învierea lui Hristos ne asigură că promisiunile Sale sunt adevărate. În numele lui Isus Hristos, amin.