Cele mai frumoase cămine
Salvatorul este inginerul, constructorul și designerul de interior perfect. Proiectul Său este perfecțiunea și bucuria eterne a sufletelor noastre.
Recent, un panou publicitar din orașul Salt Lake mi-a atras atenția. Făcea reclamă unei firme de mobilă și de design interior. Afirma simplu: „Oferim servicii celor mai frumoase cămine din orașul Salt Lake”.
Mesajul era atrăgător – ce înseamnă „cel mai frumos cămin”? M-am gândit la acea întrebare, mai ales în ceea ce privește copiii pe care soția mea, Kathy, și cu mine i-am crescut și copiii pe care ei îi cresc astăzi. La fel ca părinții de pretutindeni, ne-am făcut griji pentru ei și ne-am rugat pentru familia noastră. Încă o facem. Dorim cu sinceritate ce este cel mai bine pentru ei. Cum pot ei și copiii lor să trăiască în cele mai frumoase cămine? M-am gândit la căminele membrilor Bisericii pe care Kathy și cu mine am avut privilegiul să le vizităm. Am fost invitați în cămine din Coreea și Kenya, din Filipine și Peru, din Laos și Letonia. Permiteți-mi să împărtășesc patru observații despre căminele frumoase.
În primul rând, din perspectiva Domnului, întemeierea celor mai frumoase cămine are întru totul de a face cu calitățile personale ale oamenilor care locuiesc acolo. Ce face aceste cămine frumoase în vreun fel important sau durabil nu este mobila lor sau averea ori statutul social al oamenilor care le dețin. Cea mai frumoasă caracteristică a oricărui cămin este imaginea lui Hristos reflectată în locuitorii acelui cămin. Ceea ce contează este designul interior al sufletelor locuitorilor lui, nu structura fizică în care trăiesc.
Însușirile lui Hristos sunt dobândite „în decursul timpului”1 prin progresul voit pe cărarea legămintelor. Însușirile asemănătoare cu cele ale lui Hristos împodobesc viața celor care se străduiesc să trăiască cu bunătate. Acestea umplu căminele cu lumina Evangheliei, fie că podeaua este din lut, fie că este din marmură. Chiar dacă sunteți singurul din gospodăria dumneavoastră care urmează porunca de a „[căuta] aceste lucruri”2, puteți contribui la decorarea spirituală a căminului familiei dumneavoastră.
Noi urmăm sfatul Domnului de a „[ne organiza]; [de a pregăti] tot ce este necesar; și [de a întemeia] o casă” organizând, pregătind și întemeind viața noastră spirituală, nu proprietățile noastre. Când urmăm cu răbdare cărarea legămintelor Salvatorului, căminul nostru devine „o casă de slavă, o casă a ordinii [și] o casă a lui Dumnezeu”3.
În al doilea rând, locuitorii celor mai frumoase cămine își fac timp, în fiecare zi, să studieze scripturile și cuvintele profeților în viață. Președintele Russell M. Nelson ne-a invitat să ne „[transformăm]” căminele prin studiul Evangheliei4. Invitația dânsului evidențiază faptul că acele cămine frumoase găzduiesc lucrarea delicată, vitală a dezvoltării personale și a remodelării slăbiciunilor noastre. Pocăința zilnică este un instrument de transformare care ne permite să devenim puțin mai buni, mai iubitori și mai înțelegători. Studiul scripturilor ne aduce mai aproape de Salvator, a cărui dragoste și îndurare generoase ne ajută în procesul nostru de dezvoltare.
Biblia, Cartea lui Mormon și Perla de mare preț relatează povestiri despre familii, astfel că nu este surprinzător că aceste cărți divine sunt manuale incomparabile pentru construirea celor mai frumoase cămine. Ele relatează despre grijile părinților, pericolele ispitelor, triumful neprihănirii, încercările foametei și belșugului, ororile războiului și răsplățile păcii. Din nou și din nou, scripturile ne arată cum au reușit familiile când au trăit în mod neprihănit și cum au eșuat când au mers pe alte căi.
În al treilea rând, căminele frumoase urmează planul creat de Domnul pentru cea mai frumoasă casă a Sa, templul. Construirea unui templu începe cu pașii de bază – curățarea și nivelarea terenului. Acele acțiuni inițiale de a pregăti terenul pot fi comparate cu respectarea poruncilor de bază. Poruncile reprezintă temelia pe care este clădită ucenicia. Ucenicia statornică ne ajută să devenim fermi, neclintiți și nemișcați5 precum structura de oțel al unui templu. Această structură fermă Îi permite Domnului să-Și trimită Spiritul pentru a ne schimba inima.6 Faptul de a avea parte de o schimbare mare în inimă este ca și cum ai adăuga detalii frumoase interiorului unui templu.
Pe măsură ce continuăm în credință, Domnul ne schimbă treptat. Primim imaginea Sa în înfățișarea noastră și începem să reflectăm dragostea și frumusețea caracterului Său.7 Pe măsură ce devenim mai asemănători Lui, ne simțim acasă în casa Sa și ne simțim acasă în a noastră.
Putem menține legătura strânsă dintre casa noastră și casa Lui fiind demni de a deține o recomandare pentru templu și folosind-o pe cât de des ne permit circumstanțele. Făcând astfel, sfințenia casei Domnului poate fi găsită și în casa noastră.
Magnificul Templu Salt Lake se află în apropiere. Zidit de pionieri cu unelte rudimentare, materiale locale și multă muncă grea, construcția templului a durat din anul 1853 până în anul 1893. Ceea ce au avut de oferit cel mai bun membrii Bisericii din perioada de început, în materie de inginerie, arhitectură și design interior a creat o capodoperă care este recunoscută de milioane de oameni.
Au trecut aproape 130 de ani de când a fost dedicat templul. După cum a menționat ieri vârstnicul Gary E. Stevenson, principiile inginerești folosite pentru a proiecta templul au fost înlocuite de standarde mai noi, mai sigure. Eșecul în ceea ce privește îmbunătățirea construcției templului și repararea defectelor lui structurale ar fi o trădare a încrederii pionierilor, care au făcut tot ce au putut și, apoi, au lăsat templul în grija generațiilor următoare.
Biserica a început un proiect de restaurare care va dura patru ani, cu scopul de a îmbunătăți rezistența structurală și seismică a templului.8 Fundația, pereții și podelele vor fi consolidate. Cea mai bună cunoaștere, disponibilă astăzi în domeniul ingineriei, va aduce templul la nivelul standardelor moderne. Nu vom putea să vedem schimbările structurale, dar efectele lor vor fi reale și importante. În toată această lucrare, frumoasele caracteristici ale designului interior al templului vor fi păstrate.
Trebuie să urmăm exemplul care ne este oferit de renovarea Templului Salt Lake și să acordăm timp evaluării rezistenței la seism a propriei construcții spirituale pentru a ne asigura că este actualizată. Autoevaluarea periodică, împreună cu întrebarea adresată Domnului: „Ce-mi mai lipsește?”9, pot să ne ajute pe fiecare dintre noi să contribuim la clădirea unui cămin frumos.
În al patrulea rând, căminele frumoase sunt refugii împotriva furtunilor vieții. Domnul a promis că cei care vor ține poruncile lui Dumnezeu vor „prospera în țară”10. Prosperitatea lui Dumnezeu este puterea de a merge înainte în pofida problemelor vieții.
În anul 2002, am învățat o lecție importantă despre probleme. În timp ce mă aflam în Asuncion, Paraguay, m-am întâlnit cu președinții țărușilor din oraș. La aceea vreme, Paraguay se confrunta cu o criză financiară teribilă și mulți membri ai Bisericii sufereau și nu puteau să-și asigure strictul necesar. Nu mai fusesem în America de Sud de când îmi terminasem misiunea și nu mai fusesem niciodată în Paraguay. Slujeam în președinția acelei zone doar de câteva săptămâni. Îngrijorat că nu voi putea să le ofer îndrumare acelor președinți de țăruși, i-am rugat să-mi spună doar ce mergea bine în țărușii lor. Primul președinte de țăruș mi-a spus despre lucrurile care mergeau bine. Următorul a menționat lucrurile care mergeau bine și câteva probleme. Când am ajuns la ultimul președinte de țăruș, el a menționat numai o serie de încercări supărătoare. Pe măsură ce președinții de țăruși explicau amplitudinea situației, deveneam tot mai îngrijorat, aproape disperat, deoarece nu știam ce să spun.
Chiar când ultimul președinte de țăruș își încheia explicațiile, un gând mi-a venit în minte: „Vârstnice Clayton, adresează-le această întrebare: «Stimați președinți, câți dintre membrii țărușilor dumneavoastră, care plătesc o zeciuială integrală, plătesc un dar de post generos, își îndeplinesc cu credință și sârguință chemările din cadrul Bisericii, vizitează în calitate de învățători de acasă sau învățătoare vizitatoare11, în fiecare lună, familiile desemnate, țin seara în familie, studiază din scripturi și se roagă ca familie în fiecare zi, au probleme pe care nu le pot rezolva singuri, fără ca Biserica să intervină și să le rezolve problemele?»”.
Răspunzând impresiei primite, le-am adresat președinților de țăruși această întrebare.
Ei m-au privit în tăcere, surprinși și, apoi, au spus: „Pues, ninguno”, însemnând: „Ei bine, nici unul”. Ei mi-au spus apoi că niciunul dintre membrii care făceau toate acele lucruri nu aveau probleme pe care nu erau capabili să le rezolve singuri. De ce? Pentru că ei trăiau în cele mai frumoase cămine. Faptul de a trăi cu credință le dădea tăria, înțelepciunea și ajutorul ceresc de care aveau nevoie pentru a face față greutăților economice din jurul lor.
Aceasta nu înseamnă că cei neprihăniți nu se vor îmbolnăvi, nu vor suferi accidente, nu se vor confrunta cu probleme în afaceri sau cu alte greutăți în viață. Viața muritoare aduce întotdeauna încercări, dar, în repetate rânduri, am văzut că aceia care se străduiesc să se supună poruncilor sunt binecuvântați să-și găsească drumul cu pace și speranță. Acele binecuvântări sunt disponibile tuturor.12
David a declarat: „Dacă nu zidește Domnul o casă, degeaba lucrează cei care o zidesc”13. Indiferent de locul în care locuiți, indiferent cum arată casa dumneavoastră, indiferent de alcătuirea familiei dumneavoastră, puteți ajuta la clădirea celui mai frumos cămin pentru familia dumneavoastră. Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos asigură planul pentru acel cămin. Salvatorul este inginerul, constructorul și designerul de interior perfect. Proiectul Său este perfecțiunea și bucuria eterne a sufletelor noastre. Cu ajutorul Său plin de dragoste, sufletul dumneavoastră poate fi tot ce dorește El să fie și dumneavoastră puteți fi cea mai bună versiune a dumneavoastră, pregătiți să întemeiați și să trăiți într-un cămin frumos.
Cu recunoștință, depun mărturie că Dumnezeul și Tatăl nostru trăiește. Fiul Său, Domnul Isus Hristos, este Salvatorul și Mântuitorul întregii omeniri. Ei ne oferă o dragoste perfectă. Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este împărăția Domnului pe pământ. Profeții și apostolii în viață o îndrumă astăzi. Cartea lui Mormon este adevărată. Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos asigură planul perfect pentru a clădi cele mai frumoase cămine. În numele lui Isus Hristos, amin.