Iulie
Eu aleg ce este drept trăind în acord cu principiile Evangheliei
„Prin urmare, să fim credincioşi în ţinerea poruncilor Domnului” (1 Nefi 3:16).
Cântec: „Omul înţelept şi omul nesăbuit”
(CS, p. 281) sau un cântec la alegerea dumneavoastră din Children’s Songbook (Cartea de cântece pentru copii)
Completaţi ideile oferite aici cu unele idei personale. În fiecare săptămână, găsiţi modalităţi prin care să (1) identificaţi doctrina, (2) ajutaţi copiii să o înţeleagă şi (3) îi ajutaţi să o pună în practică în vieţile lor. Adresaţi-vă întrebările: „Ce vor face copiii pentru a învăţa?” şi „Cum îi pot ajuta să simtă Spiritul?”.
Săptămâna 1: Postul şi rugăciunea îmi pot întări mărturia.
Identificaţi doctrina (văzând o lecţie practică): Pregătiţi două benzi de hârtie: Post şi Rugăciune. Invitaţi doi copii să stea unul lângă altul şi daţi fiecăruia dintre ei câte o bandă de hârtie. Rugaţi un alt copil să treacă printre ei. Rugaţi primii doi copii să se ţină de mână strâns şi rugaţi-l pe celălalt copil să încerce să treacă din nou printre ei. Scoateţi în evidenţă cât de puternici sunt copiii când sunt uniţi. Explicaţi că postul şi rugăciunea sunt mai puternice când le folosim împreună. Scrieţi pe tablă „Postul şi rugăciunea îmi pot întări mărturia” şi rugaţi copiii să repete împreună ce aţi scris.
Benzi de hârtie disponibile la sharingtime.lds.org
Ajutaţi-i pe copii să înţeleagă (ascultând când se citeşte din scripturi şi participând la o lecţie practică): Rugaţi copiii să asculte, în timp ce citiţi Alma 17:2–3, lucrurile pe care le-au făcut fiii lui Mosia pentru a se întări în Evanghelie. Invitaţi copiii să-şi încordeze muşchii de fiecare dată când aud un lucru ce i-a ajutat pe fiii lui Mosia să devină puternici.
Conduceţi o discuţie despre post adresând câteva întrebări, cum ar fi: „Ce este postul?”, „De ce trebuie să postim?”, „Când trebuie să postim?” şi „De ce trebuie să ne rugăm când postim?” (vezi Joseph B. Wirthlin, „The Law of the Fast”, Ensign, mai 2001, p. 73–75). Daţi voie fiecărui copil care participă la discuţie să ţină de un capăt al unui fir de aţă sau al unei sfori. Ţineţi celălalt capăt al sforii în mâna dumneavoastră. La sfârşitul discuţiei, rugaţi copiii care ţin de firele de aţă sau sfoara să vină în mijlocul încăperii şi să împletească toate bucăţile de sfoară sau firele de aţă împreună, făcând din ele o frânghie rezistentă. Explicaţi că orice fir de aţă adăugăm la frânghie o face mai puternică. Ajutaţi copiii să înţeleagă că, în mod asemănător, de fiecare dată când postim şi ne rugăm, noi adăugăm tărie la mărturia noastră.
O demonstraţie în care folosiţi materiale vizuale îi ajută pe copii să înţeleagă concepte abstracte.
Săptămâna 2: Să fim buni înseamnă să facem şi să spunem lucruri frumoase altora.
Identificaţi doctrina (recitând un pasaj din scripturi): Scrieţi pe tablă „Fiţi buni unii cu alţii” (Efeseni 4:32), scriind sub fiecare cuvânt un număr de la 1 la 5. Desemnaţi fiecărui copil un număr de la 1 la 5. Începeţi, rugându-i pe toţi care au numărul 1 să se ridice şi să spună: „Fiţi”, iar apoi să ia repede loc. Apoi, rugaţi-i pe cei care au numărul 2 să spună: „Buni” şi să ia repede loc. Continuaţi cu restul propoziţiei. Repetaţi de mai multe ori. Apoi, rugaţi toţi copiii să repete împreună propoziţia.
Ajutaţi-i pe copii să înţeleagă (ascultând o povestire şi interpretând un cântec): Spuneţi-le copiilor o povestire despre bunătate, cum ar fi „Standing Up for Caleb”, (Friend, martie 2009, p. 4–5). Rugaţi-i să ridice ambele degete mari atunci când recunosc o faptă bună în povestire şi să le coboare când aud o faptă rea. Cântaţi „Bunătatea începe cu mine” (CS, p. 145). Rugaţi copiii să se ridice atunci când cântă despre persoanele faţă de care trebuie să fim buni. Interpretaţi cântecul din nou şi rugaţi-i să arate cu ambele degete mari către ei atunci când cântă „Bunătatea începe cu mine”.
Folosind copii în demonstraţiile vizuale îi va angrena şi va ajuta, de asemenea, să menţină viu interesul celorlalţi copii.
Încurajaţi punerea în practică (împărtăşind modalităţi prin care putem fi buni): Identificaţi mai mulţi oameni din vieţile copiilor (cum ar fi tatăl, mama, sora, fratele, bunicul, prietenul sau învăţătorul) folosind benzi de hârtie, o fotografie sau un obiect personal (cum ar fi o cravată a tatălui sau un baston al bunicului). Daţi obiectele câtorva copii şi invitaţi-i să vină în faţa clasei. Rugaţi fiecare copil în parte să împărtăşească un lucru bun pe care l-ar putea spune despre persoana pe care o reprezintă obiectul sau l-ar putea face pentru ea. După aceea, rugaţi-i să dea benzile de hârtie, fotografiile sau obiectele personale altor copii. Repetaţi în limita timpului disponibil.
Săptămâna 3: Pioşenia este respectul profund şi dragostea faţă de Dumnezeu.
Identificaţi doctrina (interpretând un cântec): Pregătiţi mai multe „lănţişoare” din sfoară cu o inimioară agăţată de fiecare dintre ele. Scrieţi cuvinte cheie din „Pioşenia înseamnă dragoste” (CS, p. 31) pe fiecare inimă (de exemplu, să ne aşezăm în linişte, să ne gândim, să simţim şi aşa mai departe). Invitaţi mai mulţi copii să poarte „lănţişoarele”. Cântaţi „Pioşenia înseamnă dragoste” şi rugaţi copiii care au „lănţişoarele” la gât să meargă în faţa clasei păşind cu pioşenie atunci când aud cântându-se cuvântul scris pe inima lor. Invitaţi copiii care poartă „lănţişoarele” să stea în ordine şi să interpreteze cântecul din nou.
Inimi disponibile la sharingtime.lds.org
Încurajaţi punerea în practică (discutând despre pioşenie): Pregătiţi benzi de hârtie sau faceţi desene simple care să reprezinte ochi, mâini, picioare, urechi, gură şi minte. Împărţiţi copiii în grupuri şi daţi voie fiecărui grup să aleagă una sau două dintre benzi sau ilustraţii. Rugaţi fiecare grup să împărtăşească (folosind cuvinte şi gesturi) mai multe modalităţi prin care acea parte a trupurilor poate arăta pioşenie, dând dovadă de respect şi dragoste faţă de Dumnezeu.
Ilustraţii disponibile la sharingtime.lds.org
Săptâmâna 4: Cinstea înseamnă să spunem adevărul indiferent de consecinţe.
Ajutaţi-i pe copii să înţeleagă (discutând despre consecinţe): Pregătiţi câteva studii de caz (vezi PNECMM, p. 161–162) în care copiii sunt puşi în faţa unei alegeri de a fi sau a nu fi cinstiţi. De exemplu: „Ţi-ai lovit fratele şi mama ta te întreabă de ce plânge”. Adresaţi întrebarea: „Care ar fi consecinţele faptului de a fi cinstit?”. Apoi, adresaţi întrebarea: „Care ar fi consecinţele faptului de a nu fi cinstit?”. Ajutaţi copiii să descopere că acele consecinţe imediate ale faptului de a fi cinstit pot fi grele, dar consecinţele pe termen lung duc la linişte sufletească şi fericire.
Încurajaţi punerea în practică (creând o rimă): Invitaţi fiecare clasă (cu ajutorul învăţătorilor lor) să creeze o propoziţie de un rând sau o rimă despre cinste. De exemplu: „Dacă adevărul spun, atunci voi fi mereu bun!”. Invitaţi fiecare clasă să-şi împărtăşească propoziţiile cu ceilalţi copii. Încurajaţi-i să repete propoziţia ori de câte ori sunt ispitiţi să fie necinstiţi.