În declaraţia „Hristos Cel Viu: mărturia apostolilor”, este consemnat: „[Isus Hristos] a instituit împărtăşania pentru a reaminti de marele Său sacrificiu ispăşitor” (Ensign sau Liahona, apr. 2000, p. 2-3). Când luăm din împărtăşanie, ni se aminteşte că Salvatorul a sângerat din fiecare por şi a murit pentru noi; de asemenea, ne înnoim legămintele făcute cu Domnul.
Expuneţi imaginea alăturată sau o altă imagine în care este reprezentată Cina cea de taină şi invitaţi un cursant să explice ce eveniment este reprezentat în poză:
Întrebaţi cursanţii:
Cum v-aţi simţi dacă Însuşi Salvatorul ar pregăti, binecuvânta şi v-ar oferi împărtăşania?
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Luca 22:15. Încurajaţi membrii clasei ca, pe parcursul lecţiei, să se gândească la motivul pentru care Salvatorul a dorit să mănânce Paştele împreună cu apostolii Săi.
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Matei 26:26-28 şi invitaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor. Definiţi cuvântul testament explicând că a fost tradus dintr-un cuvânt din limba greacă care înseamnă „legământ” (sugeraţi cursanţilor să scrie această definiţie pe marginea propriilor scripturi). Discutaţi următoarea întrebare:
Dacă Isus a instituit un nou testament sau legământ, care a fost legământul înlocuit?
Următoarea informaţie va oferi cunoştinţe generale sau contextuale, care vă vor fi de folos în discuţia voastră: În vechime, când Iehova a făcut legământul Său cu copiii lui Israel, Moise i-a învăţat cuvintele lui Iehova şi oamenii au făcut legământ să se supună acelor cuvinte. Apoi, Moise a oferit un animal drept jertfă, a luat sânge de la acel animal şi a stropit poporul cu el, spunând: „Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte”. (Vezi Exodul 24:3-8.) Isus a făcut referire la afirmaţia lui Moise atunci când ne-a învăţat că a instituit un nou legământ cu copiii lui Dumnezeu prin vărsarea sângelui Său (la fel cum stropitul cu sângele animalelor a simbolizat intrarea copiilor lui Israel în vechiul legământ făcut cu Iehova). Atunci când Isus a oferit paharul cu vin apostolilor Săi, El a făcut aceasta ca semn al împlinirii vechiului legământ şi instituirii celui nou (vezi Evrei 9:12-15). Legea lui Moise (vechiul legământ) a reprezentat, în multe feluri, o mare profeţie despre Mesia. Isus Hristos a reprezentat împlinirea acelei profeţii (vezi 2 Nefi 11:4, Iacov 4:5, Alma 34:13-14), mai ales în ceea ce priveşte faptul că El a înfăptuit scopul suprem al acelei legi prin sacrificiul Său ispăşitor.
Asupra cărui lucru ne atrage atenţia darul de sânge atât din vechiul, cât şi din noul legământ? (Ispăşirea lui Isus Hristos şi vărsarea sângelui Său pentru iertarea păcatelor noastre.)
Expuneţi următoarea declaraţie a vârstnicului Dallin H. Oaks, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, şi invitaţi un cursant să o citească cu glas tare:
Imagine
Vârstnicul Dallin H. Oaks
„Împărtăşania este rânduiala care a înlocuit jertfele şi arderile din legea mozaică şi cu ea a venit promisiunea Salvatorului: «Şi oricine va veni către Mine cu inima frântă şi cu spiritul smerit, pe acela îl voi boteza Eu cu foc şi cu Duhul Sfânt» (3 Nefi 9:20)” („Adunarea de împărtăşanie şi împărtăşania”, Ensign sau Liahona, nov. 2008, p. 19).
Cum aţi rezuma adevărurile despre Cina cea de taină discutate până acum? (Pe măsură ce cursanţii răspund, subliniaţi că Isus Hristos a împlinit vechiul legământ şi a instituit noul legământ prin intermediul împărtăşaniei.)
Împărţiţi cursanţii în echipe de câte doi. Invitaţi fiecare pereche să citească Luca 22:19-20 şi 3 Nefi 18:7, 11. Rugaţi-i să identifice un alt motiv (în plus faţă de stabilirea noului legământ) pentru care Salvatorul a instituit împărtăşania. Discutaţi următoarele întrebări:
Ce motiv a oferit Salvatorul pentru instituirea împărtăşaniei? (Cursanţii trebuie să identifice următorul adevăr: Pe măsură ce luăm din împărtăşanie, noi trebuie să ne amintim de Salvator.)
De ce credeţi că este important să facem efortul să ne amintim de Salvator în timp ce luăm din împărtăşanie?
Dacă eşuăm să ne aducem aminte de Salvator şi de ceea ce a făcut pentru noi, ce sens are împărtăşania?
Oferiţi cursanţilor câte un exemplar al foii de prezentare alăturate, care conţine o parte dintr-o cuvântare a vârstnicului Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. Invitaţi cursanţii să citească această cuvântare în gând. După ce le-aţi acordat suficient timp, discutaţi următoarele întrebări:
Ce sfat aţi oferi cuiva care are dificultăţi să se concentreze asupra Salvatorului şi a sacrificiului Său în timpul administrării împărtăşaniei? (Pe măsură ce cursanţii răspund, subliniaţi că, dacă vom căuta ocazii în timpul săptămânii să ne gândim la viaţa şi slujirea Salvatorului, va fi mai uşor pentru noi să ne concentrăm asupra Sa duminica, în timpul administrării împărtăşaniei.)
Ce binecuvântări aţi primit pe măsură ce v-aţi străduit să vă amintiţi de Salvator şi de ispăşirea Sa atunci când luaţi din împărtăşanie?
Când luăm din împărtăşanie fiind demni, ne înnoim legămintele.
Invitaţi cursanţii să citească şi să compare, în gând, 1 Corinteni 11:27-30 şi 3 Nefi 18:28-29, 20:8-9. Rugaţi-i să identifice o avertizare dată în ceea ce priveşte împărtăşania. Apoi, adresaţi întrebarea:
De ce nu este înţelept să iei din împărtăşanie fiind nedemn?
Poate fi util să împărtăşiţi următoarea declaraţie a vârstnicului John H. Groberg, din Cei Şaptezeci, care a explicat ce înseamnă să iei din împărtăşanie fiind demn:
Imagine
Vârstnicul John H. Groberg
„Dacă dorim să devenim mai buni (adică să ne pocăim) şi nu avem o restricţie din partea preoţiei, atunci, în opinia mea, suntem demni. Totuşi, dacă nu avem o dorinţă să devenim mai buni, dacă nu avem o dorinţă să urmăm îndrumarea Spiritului, trebuie să ne întrebăm: Suntem demni să luăm din împărtăşanie sau luăm în derâdere scopul principal al împărtăşaniei, care este acela de a fi un catalizator al pocăinţei şi al dorinţei noastre de a deveni mai buni?” („The Beauty and Importance of the Sacrament”, Ensign, mai 1989, p. 38).
Care sunt binecuvântările promise celor care iau din împărtăşanie fiind demni? (vezi 3 Nefi 20:8-9.) (Asiguraţi-vă că ei înţeleg că, dacă luăm din împărtăşanie, rugându-ne şi având un spirit de pocăinţă, putem primi o iertare a păcatelor, la fel cum am primit când am fost botezaţi.)
Expuneţi următoarea declaraţie a vârstnicului Dallin H. Oaks, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, şi rugaţi un cursant să o citească, cu glas tare:
Imagine
Vârstnicul Dallin H. Oaks
„Fără unele condiţii care să ne asigure continuarea curăţirii după botezul nostru, niciunul dintre noi nu ar fi demn de experienţe spirituale. Nu am putea avea compania Duhului Sfânt şi, la judecata finală, am fi «[alungaţi] pentru totdeauna” (1 Nefi 10:21). Cât de recunoscători suntem că Domnul a oferit un mod pentru ca fiecare membru botezat al Bisericii Sale să fie curăţit în mod periodic de murdăria păcatului. Împărtăşania reprezintă o parte esenţială a acestui proces” („The Aaronic Priesthood and the Sacrament”, Ensign nov. 1998, p. 38).
Potrivit celor relatate de vârstnicul Oaks, de ce este împărtăşania o rânduială esenţială a Evangheliei?
Împărtăşiţi următoarea afirmaţie a vârstnicului Oaks:
Imagine
Vârstnicul Dallin H. Oaks
„Ni s-a poruncit să ne pocăim de păcate şi să venim la Domnul cu inima frântă şi spiritul smerit şi să luăm din împărtăşanie respectând legămintele asociate ei. Când ne înnoim, în acest mod, legămintele asociate botezului, Domnul înnoieşte efectul de curăţare al botezului nostru. Astfel, suntem curăţiţi şi putem avea mereu Spiritul Său cu noi. Importanţa acestui lucru devine evidentă în porunca dată de Domnul ca noi să luăm din împărtăşanie în fiecare săptămână (vezi D&L 59:8-9)” („The Aaronic Priesthood and the Sacrament”, Ensign, nov. 1998, p. 38).
Explicaţi că, atunci când luăm din împărtăşanie fiind demni, „înnoim toate legămintele făcute cu Domnul” (Delbert L. Stapley, în Conference Report, oct. 1965, p. 14; caractere cursive adăugate; vezi, de asemenea, L. Tom Perry, „Acum, când luăm din împărtăşanie”, Ensign sau Liahona, mai 2006, p. 41).
Invitaţi cursanţii să recitească Luca 22:15. Apoi, adresaţi întrebarea:
Dacă cineva v-ar întreba de ce credeţi că Isus a dorit aşa de mult să mănânce Paştele împreună cu apostolii Săi, cum aţi răspunde? Ce mărturie aţi depune?
Depuneţi mărturie că, pe măsură ce ne amintim de Isus Hristos şi de sacrificiul său ispăşitor şi pe măsură ce luăm din împărtăşanie fiind demni, ne înoim legămintele făcute cu Dumnezeu. Încurajaţi cursanţii să se gândească cum pot oferi „o inimă frântă şi un spirit smerit” atunci când iau din împărtăşanie. Îndemnaţi cursanţii să facă din rânduiala împărtăşaniei o experienţă spirituală de fiecare dată.
Selecţii din Jeffrey R. Holland, „This Do in Remembrance of Me”
Imagine
Vârstnicul Jeffrey R. Holland
„Dacă a ne aduce aminte reprezintă principala noastră însărcinare, ce anume poate să ne vină în minte atunci când acele simboluri clare şi preţioase ne sunt oferite?
Am putea să ne amintim de viaţa premuritoare a Salvatorului şi de toate lucrurile pe care ştim că le-a făcut în calitate de marele Iehova, creator al cerului şi al pământului şi al tuturor lucrurilor. Am putea să ne aducem aminte că, la marele Consiliu din cer, El ne-a arătat că ne iubeşte şi a dat dovadă de o putere extraordinară, că şi acolo am învins prin puterea lui Hristos şi prin credinţa noastră în sângele Mielului (vezi Apocalipsa 12:10-11).
Am putea să ne aducem aminte de simpla măreţie a naşterii Sale în viaţa muritoare …
Am putea să ne aducem aminte de miracolele, învăţăturile, tămăduirile şi ajutorul lui Hristos. Am putea să ne aducem aminte că El i-a făcut să vadă pe cei orbi, i-a făcut să audă pe cei surzi şi i-a făcut să meargă pe cei şchiopi, pe cei schilozi şi pe cei uscaţi. Apoi, în acele zile, în care simţim că progresul nostru s-a oprit sau bucuriile noastre s-au împuţinat şi vederea noastră s-a întunecat, putem înainta cu încredere în Hristos …
Am putea să ne aducem aminte că, deşi I-a fost încredinţată o misiune atât de sacră, Salvatorul a găsit bucurie în a trăi, S-a bucurat de compania oamenilor şi Le-a spus ucenicilor să fie încrezători. El a spus că ar trebui să fim încântaţi de Evanghelie precum este cineva care a găsit o comoară mare, un veritabil mărgăritar de mare preţ, chiar în pragul uşii …
Am putea să ne amintim că Hristos i-a numit prieteni pe ucenicii Săi …
Am putea – şi ar trebui – să ne aducem aminte de toate lucrurile minunate de care am avut parte în viaţa noastră şi că «toate lucrurile care sunt bune vin de la Hristos» (Moroni 7:24) …
În unele zile vom avea motive să ne amintim de tratamentul lipsit de bunătate şi de respingerea de care a avut parte şi de nedreptatea – o, nedreptatea – pe care a îndurat-o. Atunci când noi, în mod asemănător, ne confruntăm cu unele dintre aceste lucruri în viaţă, ne putem aduce aminte că Hristos a fost încolţit în toate chipurile, dar nu la strâmtoare, în grea cumpănă, dar nu deznădăjduit, prigonit, dar nu părăsit, trântit jos, dar nu omorât (vezi 2 Corinteni 4:8-9).
Atunci când avem parte de aceste momente grele, ne putem aduce aminte că Isus a coborât sub toate lucrurile înainte ca El să se ridice în înălţimi deasupra tuturor şi că el a răbdat dureri şi suferinţe şi ispite de toate felurile, pentru ca El să fie plin de milă şi să ştie cum Să-i ajute pe oameni după infirmităţile lor (vezi D&L 88:6, Alma 7:11-12).
Pentru cei care se clatină şi se împiedică, El este acolo pentru a-i sprijini şi a-i întări. În cele din urmă, El este acolo pentru a ne salva şi în acest scop şi-a dat viaţa …
Ne putem aduce aminte toate aceste lucruri atunci când suntem invitaţi de un tânăr preot care îngenunchează şi ne spune să ne aducem aminte de Hristos întotdeauna” (Ensign, nov. 1995, p. 67-69).