Capitolul 11
Să cinstim cheile preoţiei restaurate prin intermediul lui Joseph Smith
„Permiteţi-mi să spun – foarte clar şi foarte accentuat – că noi deţinem preoţia sfântă şi că toate cheile împărăţiei lui Dumnezeu sunt aici. Acestea se găsesc numai în Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.”
Din viaţa lui Joseph Fielding Smith
Preşedintele Joseph Fielding Smith a declarat: „Am o cunoaştere perfectă despre misiunea divină a profetului Joseph Smith. În mintea mea nu există nicio îndoială că Domnul l-a ridicat şi i-a oferit revelaţii, porunci, i-a deschis cerurile şi l-a chemat să fie conducătorul acestei dispensaţii”1. Preşedintele Smith a combinat această „cunoaştere perfectă” cu o reverenţă plină de consideraţie faţă de cheile preoţiei restaurate prin intermediul profetului Joseph. El i-a cinstit şi susţinut întotdeauna pe cei care deţineau aceste chei şi i-a sfătuit pe toţi membrii Bisericii să dea dovadă de acelaşi respect. El a spus: „Fiecare bărbat care este ales în mod corespunzător să prezideze în orice chemare în cadrul Bisericii trebuie să fie onorat în chemarea sa”2.
La un moment dat, pe când Joseph Fielding Smith slujea în calitate de apostol, membrii Primei Preşedinţii şi ai Cvorumului celor Doisprezece Apostoli erau angajaţi într-o discuţie cu privire la o întrebare dificilă. Vârstnicul Smith îşi exprimase o părere fermă despre problema respectivă. Într-o zi, preşedintele Heber J. Grant, care era atunci preşedintele Bisericii, a venit în biroul vârstnicului Smith. Preşedintele Grant a explicat că, după ce a cugetat cu ajutorul rugăciunii la acea problemă, se simţise inspirat să recomande o acţiune diferită de opiniile vârstnicului Smith. Vârstnicul Smith şi-a exprimat imediat susţinerea faţă de hotărârea preşedintelui Grant. Ulterior, el a declarat: „În ce mă priveşte, atunci când preşedintele Bisericii spune că Domnul i-a arătat sau l-a inspirat să facă un anumit lucru, eu îl voi susţine pe deplin în acel demers”3.
Joseph Fielding Smith a oferit o astfel de susţinere tuturor conducătorilor săi ai preoţiei, nu doar preşedintelui Bisericii. De exemplu, Nathan Eldon Tanner a fost chemat să slujească în calitate de membru al Cvorumului celor Doisprezece în luna octombrie a anului 1962. Un an mai târziu, acesta a fost chemat în calitate de consilier în Prima Preşedinţie, ceea ce însemna că ajunsese să prezideze asupra preşedintelui Smith, care era preşedintele Cvorumului celor Doisprezece. Preşedintele Tanner şi-a exprimat, mai târziu, recunoştinţa faţă de susţinerea preşedintelui Smith: „Când am fost chemat în Prima Preşedinţie, deşi dânsul era apostolul cu cea mai mare vechime în oficiul respectiv şi slujise în chemarea sa mai bine de cincizeci de ani, mi-a arătat un respect profund în acea responsabilitate şi mi-a oferit susţinere şi încredere depline”4.
Preşedintele Smith i-a cinstit, de asemenea, pe conducătorii preoţiei din episcopia sa. Când slujea în calitate de membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, el a spus: „Eu nu am niciun drept… să botez pe vreunul dintre copiii mei fără ca, mai întâi, să mă duc la episcopul din episcopia din care fac parte şi să obţin aprobarea sa, deoarece el deţine cheile pentru episcopia în care eu sunt membru. Nu mi-am botezat niciodată vreunul dintre copii… fără să fi mers la episcop şi să fi obţinut permisiunea sa de a înfăptui acea rânduială şi de a-i confirma membri ai Bisericii”5.
Învăţături ale lui Joseph Fielding Smith
1
Cheile preoţiei sunt puterea şi autoritatea de a conduce lucrarea Domnului pe pământ.
Există o diferenţă între a primi un oficiu în cadrul preoţiei şi a primi cheile preoţiei. Trebuie să înţelegem foarte bine acest lucru…
În timp ce toţi bărbaţii care sunt rânduiţi la vreun oficiu al preoţiei deţin preoţia, există totuşi autorităţi speciale, sau de conducere, conferite celor care sunt chemaţi să prezideze. Aceste autorităţi se numesc chei.6
Cheile [preoţiei] reprezintă dreptul preşedinţiei; ele reprezintă puterea şi autoritatea de a conduce şi de a îndruma toate lucrările Domnului pe pământ. Cei care le deţin au puterea de a conduce şi de a controla modul în care slujesc toţi ceilalţi în cadrul preoţiei.7
Când bărbaţii primesc o însărcinare de la cel care deţine aceste chei, atunci faptele lor sunt valabile. Ceea ce ei fac este pecetluit şi aprobat în Biserică, atât pe pământ, cât şi în ceruri.8
2
Domnul a trimis mesageri sfinţi din prezenţa Sa pentru a restaura cheile preoţiei.
Noi credem că, după o perioadă lungă de întuneric spiritual, de necredinţă şi depărtare de la adevărurile creştinătăţii pure şi perfecte, Domnul, în înţelepciunea Sa infinită, a restaurat pe pământ plenitudinea Evangheliei nepieritoare.
Noi ştim că Joseph Smith este profet; că Tatăl şi Fiul i S-au arătat în primăvara anului 1820 pentru a inaugura această ultimă dispensaţie a Evangheliei; că el a tradus Cartea lui Mormon prin darul şi prin puterea lui Dumnezeu; că el a primit chei şi autoritate de la îngeri trimişi anume pentru acest scop; şi că Domnul i-a revelat doctrinele salvării.9
Domnul nu recunoaşte nicio rânduială sau ceremonie, chiar dacă este făcută sau îndeplinită în numele Său, decât dacă aceasta este în acord cu voinţa Sa şi înfăptuită de un om care este recunoscut drept slujitorul Său autorizat. Din acest motiv, El a trimis mesageri sfinţi din prezenţa Sa lui Joseph Smith şi altora, pentru a restaura ceea ce fusese luat de pe pământ, chiar plenitudinea Evangheliei, precum şi plenitudinea şi cheile preoţiei.10
Cheile preoţiei trebuiau să fie restaurate. Faptul că Ioan Botezătorul a venit cu cheile Preoţiei aaronice, iar Petru, Iacov şi Ioan, cu cheile Preoţiei lui Melhisedec, prin care a fost organizată Biserica, nu era suficient, ci trebuia ca cerurile să fie deschise şi să aibă loc o restaurare a cheilor deţinute de toţi profeţii care au condus dispensaţii din vremea lui Adam şi până în zilele lui Petru, Iacov şi Ioan. Aceşti profeţi au venit, pe rând, şi fiecare i-a conferit lui Joseph Smith autoritatea pe care o deţinea.11
Când Petru, Iacov şi Ioan le-au conferit Preoţia lui Melhisedec lui Joseph Smith şi Oliver Cowdery, aceştia le-au conferit, de asemenea, chei ale preoţiei.
Toate cheile tuturor dispensaţiilor trebuiau să fie aduse pentru a se îndeplini cuvintele profeţilor şi scopurile Domnului în a înfăptui o restaurare completă a tuturor lucrurilor. Aşadar, tatăl omenirii, primul bărbat de pe pământ, Adam, trebuia să vină, şi el a venit cu puterea sa. Au venit şi Moise şi alţii. Toţi cei care deţineau chei au venit şi au conferit autorităţile lor… Nu avem datele când s-au manifestat unele dintre aceste autorităţi, dar profetul Joseph Smith a declarat, scriindu-le sfinţilor din Nauvoo cu privire la salvarea celor morţi, aşa cum este consemnat în secţiunea 128 din Doctrină şi legăminte [versetele 17–21], că toţi aceşti profeţi au venit cu cheile lor în dispensaţia în care trăim acum.12
După organizarea Bisericii, Domnul le-a poruncit sfinţilor Săi să construiască o casă în numele Lui. Sfinţii nu îşi dădeau seama pe deplin de importanţa acesteia şi nu au început imediat să construiască acea casă, aşa că Domnul i-a dojenit [vezi D&L 95:1–4]. După ce au fost dojeniţi, aceştia au început să construiască Templul Kirtland cu putere şi în pofida sărăciei lor. Pentru ce a fost construit acesta? Ca sanctuar sfânt în care să poată veni Isus Hristos şi unde să-Şi poată trimite slujitorii, profeţii, cu cheile autorităţii… Ştim că trei dintre marii profeţi din vechime care deţineau chei importante au venit în a treia zi din luna aprilie a anului 1836.
Primul, a venit Moise [vezi D&L 110:11]. El le-a conferit lui Joseph Smith şi Oliver Cowdery cheile adunării Israelului… El a adunat Israelul şi, deşi nu a avut privilegiul de a-i ajuta să intre în stăpânirea pământului, el deţinea totuşi cheile adunării. El a venit la Petru, Iacov şi Ioan pe Muntele Schimbării la Faţă şi, acolo, le-a conferit aceleaşi chei pentru adunarea Israelului în zilele lor. El a fost trimis la profetul Joseph Smith şi la Oliver Cowdery pentru a conferi cheile adunării Israelului în dispensaţia plenitudinii timpurilor…
Elias a venit după ce Moise a conferit cheile sale şi a adus Evanghelia din dispensaţia în care a trăit Avraam [vezi D&L 110:12]. Tot ce aparţine acelei dispensaţii, binecuvântările care i-au fost conferite lui Avraam, promisiunile care le-au fost date urmaşilor săi, totul trebuia să fie restaurat şi Elias, care deţinea cheile acelei dispensaţii, a venit.
Apoi Ilie, ultimul dintre profeţii care deţineau cheile puterii de pecetluire în Israelul din vechime, a venit şi a conferit acea putere, puterea de pecetluire [vezi D&L 110:13–16]. Unii membri ai Bisericii au fost derutaţi, crezând că Ilie venise cu cheile botezului pentru cei morţi sau ale salvării celor morţi. Cheile lui Ilie erau mai mari de atât. Erau cheile pecetluirii, iar acele chei ale pecetluirii sunt importante atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi care sunt dornici să se pocăiască.13
Ilie, profetul… le-a conferit [lui Joseph Smith şi Oliver Cowdery] puterea de pecetluire, puterea de a folosi preoţia pentru a lega pe pământ şi a pecetlui în cer.14
Puterea de pecetluire pune ştampila de aprobare pe fiecare rânduială care este înfăptuită în această Biserică şi, în special, pe cele care sunt înfăptuite în templele Domnului.15
În Templul Kirtland, Ilie le-a apărut lui Joseph Smith şi lui Oliver Cowdery şi le-a conferit cheile pecetluirii.
Dragi fraţi şi surori, aceasta este o dispensaţie minunată. Toate celelalte dispensaţii converg spre ea. Toate autorităţile, toate puterile există în această dispensaţie în care trăim. Suntem privilegiaţi să avem parte de aceste binecuvântări datorită credinţei.16
Permiteţi-mi să spun – foarte clar şi foarte accentuat – că noi deţinem preoţia sfântă şi că toate cheile împărăţiei lui Dumnezeu sunt aici. Acestea se găsesc numai în Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.17
3
Preşedintele Bisericii deţine cheile asupra întregii Biserici.
Cu puţin timp înainte de martiriul său, profetul [Joseph Smith] le-a conferit celor Doisprezece Apostoli – care constituie cel de-al doilea cvorum de conducere în cadrul Bisericii – toate cheile şi toate rânduielile şi preoţia pe care aceştia trebuiau să le deţină pentru a continua această măreaţă şi glorioasă lucrare de salvare a întregii omeniri.18
Această preoţie şi aceste chei… au fost conferite fiecărui bărbat care a fost pus deoparte ca membru în Consiliul celor Doisprezece. Dar, deoarece acestea reprezintă dreptul preşedinţiei, ele pot fi exercitate pe deplin numai de către apostolul cu cea mai mare vechime în acest oficiu al lui Dumnezeu pe pământ, care este preşedintele Bisericii.19
Preşedintele Bisericii deţine cheile asupra întregii Biserici… Puterea preoţiei este concentrată în el. El deţine toate cheile de orice fel, care aparţin dispensaţiei plenitudinii timpurilor. Toate cheile dispensaţiilor anterioare care au fost revelate sunt deţinute de către el.20
4
Noi trebuie să-i cinstim pe cei cărora preşedintele Bisericii le-a delegat cheile autorităţii.
[Preşedintele Bisericii] are dreptul de a delega autoritatea şi de a retrage autoritatea după cum consideră potrivit şi după cum primeşte inspiraţie.21
Amintiţi-vă că există un singur om pe faţa pământului care deţine puterea de pecetluire a preoţiei, iar el poate delega această putere altora, pentru ca ei să acţioneze şi să pecetluiască pe pământ şi că aceasta este valabilă şi poate lega după cum el oferă acesta permisiune; dacă el o retrage, niciun om nu poate exercita această putere.22
Niciun bărbat nu poate oficia şi nu poate oferi binecuvântările templului fără să-i fie delegată autoritatea de a face acest lucru de către preşedintele Bisericii. Niciun bărbat nu poate oficia în nicio responsabilitate din această Biserică fără autoritatea care să-l însoţească în acel fapt; iar aceasta este dobândită prin puterea şi cheile deţinute de preşedintele Bisericii… Dacă, prin autoritatea cheilor pe care le deţine preşedintele Bisericii, acesta va spune că anumite privilegii trebuie să fie retrase de la oameni, atunci niciun om nu ar avea autoritatea de a oficia în conferirea acelor privilegii anume. Dacă cineva ar încerca să facă acest lucru, faptul respectiv nu ar avea valoare, iar cel care ar încerca să oficieze în acest mod ar trebui să răspundă în faţa scaunului de judecată al lui Dumnezeu, dacă nu înaintea Bisericii, şi s-ar afla în păcat…
Când apostolii sau alţi fraţi vizitează ţăruşii Sionului şi sunt desemnaţi să se îngrijească de orice necesită atenţie acolo, ei fac aceasta prin împuternicire, sau autoritate, delegată acestora de către preşedintele Bisericii. Acelaşi principiu se aplică, într-o măsură mai mică, în ţăruşi şi episcopii.23
Fiecare bărbat care este ales în mod corespunzător să prezideze în orice chemare din cadrul Bisericii trebuie să fie onorat în chemarea sa. Când un bărbat este rânduit la oficiul de episcop, acestuia îi sunt date cheile preşedinţiei asupra episcopiei în care locuieşte şi trebuie să fie onorat în chemarea sa de către fiecare membru al episcopiei, indiferent de oficiul deţinut de oricare dintre bărbaţii de acolo. Acelaşi lucru se aplică şi pentru preşedintele de ţăruş, preşedintele unui cvorum sau al oricărui tip de organizare oricare ar fi acela. Pentru a ilustra ce înseamnă acest lucru, suntem învăţaţi că niciun tată nu are dreptul, deşi deţine preoţia lui Melhisedec, să-şi boteze vreunul dintre copii fără a obţine, mai întâi, aprobarea episcopului său. Când este obţinută aprobarea, tatăl este autorizat să înfăptuiască acea rânduială pentru copilul său. Dacă un tată decide de unul singur să înfăptuiască un botez sau să-şi rânduiască fiul fără a obţine mai întâi permisiunea oficiantului care prezidează în episcopie sau ţăruş, după cum este cazul, şi care deţine cheile autorităţii, atunci acest lucru este o nesupunere. Aceasta se aplică atât unui apostol, cât şi unui vârstnic dintr-o episcopie. Nici preşedintele Bisericii nu s-ar gândi vreodată să acţioneze în orice problemă de acest gen fără ca mai întâi să dea dovadă de respect faţă de episcopul din episcopia sa sau faţă de preşedintele ţăruşului său şi fără să recunoască autoritatea care i-a fost delegată episcopului sau preşedintelui de ţăruş.24
5
Glasurile unite ale celor care deţin cheile împărăţiei ne vor îndruma întotdeauna acolo unde Domnul doreşte să fim.
Cred că este un lucru care trebuie să fie foarte clar în minţile noastre. Nici preşedintele Bisericii, nici Prima Preşedinţie, nici glasurile unite ale Primei Preşedinţii şi ale Celor Doisprezece nu-i vor conduce vreodată pe sfinţi în rătăcire sau nu vor oferi sfaturi lumii care sunt contrare cu mintea şi voia Domnului.
O persoană se poate rătăci de la calea adevărului sau poate avea păreri ori oferi sfaturi care nu reprezintă voia Domnului. Dar glasul Primei Preşedinţii şi glasurile unite ale celorlalţi care deţin, împreună cu ei, cheile împărăţiei, îi vor îndruma întotdeauna pe sfinţi şi pe oamenii din lume pe căile pe care Domnul doreşte ca aceştia să se afle…
Depun mărturie că, dacă privim spre Prima Preşedinţie şi le urmăm sfatul şi îndrumarea membrilor acesteia, nicio putere de pe pământ nu ne poate bloca sau schimba direcţia pe care o urmăm ca Biserică, iar din punct de vedere individual, vom avea pace în această viaţă şi vom fi moştenitori ai slavei eterne în lumea care va veni [vezi D&L 59:23].25
Sugestii pentru studiu şi predare
Întrebări
-
În ce moduri putem urma exemplul preşedintelui Smith atunci când îi susţinem pe cei care deţin cheile preoţiei? (Vezi „Din viaţa lui Joseph Fielding Smith”.)
-
Cum vă ajută secţiunea 1 să înţelegeţi deosebirea dintre a deţine un oficiu în cadrul preoţiei şi a deţine cheile preoţiei? De ce credeţi că aceasta este o deosebire importantă?
-
În ce moduri aţi fost binecuvântaţi deoarece cheile preoţiei au fost restaurate pe pământ? (Vezi secţiunea 2.)
-
Cum credeţi că este întărită Biserica de organizarea descrisă în secţiunile 3 şi 4? Cum sunt întăriţi membrii individuali ai Bisericii?
-
Ce sentimente aveţi atunci când vă gândiţi la cuvintele preşedintelui Smith despre unitatea dintre Prima Preşedinţie şi Cvorumul celor Doisprezece Apostoli? Când aţi primit îndrumare prin „glasurile [lor] unite”? (Vezi secţiunea 5.)
Scripturi suplimentare
Matei 16:13–19; Faptele apostolilor 3:21; D&L 21:4–6; 27:5–13; 65:2; 128:8–21; 132:7
Ajutor pentru predare
„Pot exista momente când nu ştiţi răspunsul la o întrebare. Dacă aceasta se întâmplă, spuneţi simplu că nu ştiţi. Puteţi să spuneţi că veţi încerca să găsiţi răspunsul. Sau le puteţi cere cursanţilor să găsească răspunsul, acordându-le timp într-o altă lecţie să raporteze despre ceea ce au învăţat” (Predarea, nu este chemare mai mare [1999], p. 64).