Capitolul 9
Martori ai Cărţii lui Mormon
„Eu cred că niciun membru al acestei Biserici nu va fi vreodată mulţumit până când nu a citit Cartea lui Mormon din nou şi din nou şi până nu a meditat în mod profund asupra ei astfel încât să poată depune mărturie că aceasta este într-adevăr o cronică inspirată de Cel Atotputernic.”
Din viaţa lui Joseph Fielding Smith
Preşedintele Joseph Fielding Smith a slujit în calitate de istoric şi arhivar al Bisericii în perioada martie 1921 − februarie 1970. În această chemare, el a jucat un rol esenţial în procurarea de documente originale cu însemnătate istorică pentru Biserică. Unul dintre aceste documente era o mărturie scrisă de mână şi semnată de David Whitmer, unul dintre cei trei martori speciali ai Cărţii lui Mormon. Preşedintele Smith a avut, de asemenea, privilegiul de a lucra cu o mărturie scrisă de mână a lui Oliver Cowdery, un alt martor dintre cei trei martori ai Cărţii lui Mormon. După ce a copiat, de mână, aceste documente, preşedintele Smith le-a citit în cel puţin două cuvântări adresate publicului – o dată în luna martie a anului 1939 şi, din nou, în cadrul conferinţei generale a Bisericii din luna octombrie a anului 1956.
Deşi preşedintele Smith a simţit că aceste mărturii scrise erau suficient de însemnate pentru a fi împărtăşite, el a vorbit mai frecvent despre o altă mărturie cu privire la Cartea lui Mormon: propria sa mărturie, pe care o primise cu mult timp înainte de a lucra în Biroul istoricului Bisericii. El a spus: „Am început să citesc din Cartea lui Mormon înainte să am vârsta de a deveni diacon şi am citit din ea în mod continuu de atunci şi ştiu că este adevărată”1. „Am citit-o de foarte multe ori”, le-a spus el sfinţilor din zilele din urmă. „Încă nu am citit-o suficient. Aceasta conţine, încă, adevăruri pe care încă le pot căuta şi afla, pentru că nu am învăţat tot ce se poate învăţa din ea, dar ştiu că este adevărată”2.
Scopul pentru care preşedintele Smith împărtăşea aceste mărturii despre Cartea lui Mormon era acela de a-i îndemna pe ceilalţi să-şi obţină propriile mărturii. El a declarat: „Vă depun mărturie că Domnul mi-a arătat foarte clar, prin revelaţiile pe care le-am primit, că aceste lucruri sunt adevărate şi mulţi dintre dumneavoastră, cei care sunteţi aici, puteţi depune mărturie în mod asemănător, iar acesta este privilegiul oricărei persoane sincere care va încerca să citească, în spirit plin de rugăciune şi cu dorinţa de a şti dacă această carte este sau nu adevărată; şi persoana respectivă va primi această mărturie în acord cu promisiunea făcută de Moroni, care a pecetluit înregistrarea pentru a fi adusă la lumină în dispensaţia plenitudinii timpurilor”3.
Învăţături ale lui Joseph Fielding Smith
1
Cartea lui Mormon este o cronică sacră care conţine Evanghelia nepieritoare şi care depune mărturie despre Isus Hristos.
Cartea lui Mormon reprezintă istoria sacră a vechilor locuitori de pe continentul american şi conţine prevestirile profeţilor lor, poruncile Domnului către aceştia şi istoria şi destinul acelor popoare străvechi. Ea este volumul american de scriptură şi este la fel de sacră şi de inspirată ca şi Biblia, care conţine înregistrările sacre ale naţiunii israelite din emisfera estică.4
Profeţii nefiţi s-au rugat cu ardoare ca scrierile lor să fie păstrate pentru a ieşi la lumină şi a vorbi ca şi cum ar fi din morţi, pentru a depune mărturie către rămăşiţa lui Lehi şi, de asemenea, către iudei şi către neamuri, că Dumnezeu le-a revelat plenitudinea Evangheliei. Dorinţa lor puternică a fost ca, în aceste zile din urmă, oamenii să poată fi aduşi la pocăinţă şi credinţă în Dumnezeu prin mărturia pe care au primit-o aceşti profeţi nefiţi cu multe secole în urmă. De fapt, aflăm din Cartea lui Mormon că acesta este principalul scop al Cărţii lui Mormon, după cum este declarat în multe pasaje din ea…
Domnul le-a spus foarte clar profeţilor nefiţi că istoria şi profeţiile lor vor fi păstrate pentru a fi scoase la lumină în zilele din urmă ca mărturie despre Isus Hristos şi pentru a stabili Evanghelia Sa printre oameni. Nefi a profeţit către neamurile şi iudeii din zilele noastre şi le-a lăsat mărturia sa într-un mod foarte puternic şi elocvent (2 Nefi 33). Moroni a făcut acelaşi lucru (Moroni 10:24–34).5
Nefi, unul dintre primii profeţi din colonia israelită, a prezis, cu aproape şase sute de ani înainte de era creştină, că momentul când cronicile care conţin istoria poporului său vor fi scoase la lumină din pământ, va fi într-o vreme când oamenii vor „[renega] puterea lui Dumnezeu, Cel Sfânt al lui Israel”, şi vor spune: „Ascultaţi de noi şi ascultaţi de preceptele noastre; căci iată, nu este niciun Dumnezeu astăzi, căci Domnul şi Mântuitorul Şi-a făcut lucrarea şi a trecut puterea Lui oamenilor” [2 Nefi 28:5]. Din nou, mulţi dintre oameni vor spune, când li se va prezenta un nou volum de scriptură care conţine istoria poporului din această emisferă vestică: „O Biblie! O Biblie! Avem o Biblie şi nu poate să mai fie o altă Biblie” [2 Nefi 29:3]…
Acest volum nou de scriptură avea să fie nu numai o mărturie despre Hristos care să conţină Evanghelia nepieritoare, ci avea să fie şi o mărturie pentru scripturile iudeilor – Biblia; şi aceste două cronici – potrivit cu profeţia lui Nefi, a tatălui său şi a lui Iosif, fiu al lui Israel – aveau să crească împreună, depunând mărturie despre Evanghelia nepieritoare [vezi 2 Nefi 3:11–13; 29:10–14]. Aceste cronici stau, astăzi, ca un asemenea martor, depunând mărturie despre adevăr, spre condamnarea tuturor celor care le resping învăţăturile.6
Eu ştiu că Joseph Smith a tradus Cartea lui Mormon prin darul şi puterea de la Dumnezeu, şi că aceasta a ieşit la lumină „pentru convingerea iudeilor şi a neamurilor că Isus este Hristosul, Dumnezeul Veşnic, care Se arată tuturor naţiunilor” [Pagina de titlu a Cărţii lui Mormon].7
2
Conform legii martorilor, Domnul a chemat martori speciali care să depună mărturie despre Cartea lui Mormon.
Există o lege enunţată clar în scripturi care descrie tiparul depunerii mărturiei şi al numirii de martori. Domnul a urmat întotdeauna această lege atunci când a oferit revelaţii noi oamenilor.8
În întreaga istorie a lumii, [legea martorilor] a fost una neschimbată şi absolută. Dacă am avea cronci perfecte despre toate epocile, am afla că, oricând Domnul a inaugurat o dispensaţie, a existat mai mult decât un martor care să depună mărturie pentru El. Pavel, scriind către corinteni, a spus: „Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori” [2 Corinteni 13:1].9
În ce priveşte apariţia Cărţii lui Mormon, Domnul a spus că va alege martori. Aveau să fie trei martori speciali care să depună mărturie către lume, iar El a spus:
„Şi nu este nimeni altul care o va vedea, în afară de câţiva, după voinţa lui Dumnezeu, pentru a depune mărturie despre cuvântul Lui copiilor oamenilor; căci Domnul Dumnezeu a zis despre cuvintele celui credincios că trebuie să vorbească aşa ca şi cum ar fi din morţi.
Prin urmare, Domnul Dumnezeu va începe să aducă cuvintele cărţii; şi în gura atâtor martori câţi va socoti El potrivit va întemeia cuvântul Său; şi vai de cel ce respinge cuvântul lui Dumnezeu!” (2 Nefi 27:13–14).10
Un înger le-a arătat plăcile de aur lui Oliver Cowdery şi lui David Whitmer, doi dintre cei trei martori, în prezenţa lui Joseph Smith. Mai târziu, îngerul i-a arătat plăcile lui Martin Harris, cel de-al treilea martor.
Cei trei bărbaţi chemaţi să slujească în calitate de martori speciali cu privire la apariţia Cărţii lui Mormon prin puterea lui Dumnezeu sunt Oliver Cowdery, David Whitmer şi Martin Harris… Aceştia au lucrat cu Joseph Smith pentru stabilirea acestei lucrări minunate în această dispensaţie…
Mărturia lor este că ei au primit vizita unui înger din prezenţa Domnului, care le-a pus înainte cronica de pe plăcile de aur de pe care a fost tradusă Cartea lui Mormon şi care i-a instruit. Aceştia au văzut inscripţiile de pe plăci în timp ce paginile erau întoarse una câte una înaintea lor şi au auzit glasul lui Dumnezeu declarându-le, din cer, că traducerea era prin darul şi puterea lui Dumnezeu şi poruncindu-le să depună mărturie despre aceasta către întreaga lume. Aceşti trei martori, trecând prin adversitate, persecuţie şi toate vicisitudinile vieţii, au rămas întotdeauna fideli mărturiei lor că au văzut plăcile în prezenţa unui înger şi că au auzit glasul lui Dumnezeu vorbindu-le din ceruri.
Au existat alţi opt martori care au văzut, de asemenea plăcile, le-au atins, le-au examinat cu grijă inscripţiile după cum le-au fost arătate de Joseph Smith. Mărturia lor este oferită, de asemenea, lumii şi apare în fiecare exemplar al Cărţii lui Mormon. Toţi aceşti opt bărbaţi au rămas fidel mărturiei lor până la moarte.
Aceşti doisprezece martori (incluzându-l pe Joseph Smith), dintre care patru au văzut îngeri şi au avut viziuni cereşti, iar opt care au văzut cronica după cum le-a fost arătată de Joseph Smith, sunt, se pare, tot ceea ce a considerat Domnul necesar pentru a stabili adevărul Cărţii lui Mormon, aşa cum îi promisese lui Nefi că o va face. „Şi vai de cel ce respinge cuvântul lui Dumnezeu!” Mărturiile acestor bărbaţi fac mai mult decât să satisfacă cerinţele legii.11
Joseph Smith le-a arătat plăcile de aur celor opt martori.
Joseph Smith… a fost singur când a avut Prima Viziune, singur când Moroni i-a prezentat mesajul său, singur când a primit plăcile; dar, după aceea, nu a fost singur. Domnul a chemat alţi martori. Bunica Smith (mama lui Joseph Smith, Lucy Mack Smith) scrie, în cronica ei, că profetul a venit acasă plângând de bucurie după ce martorii văzuseră plăcile sub îndrumarea unui înger al lui Dumnezeu, deoarece, a spus el: „Greutatea a fost ridicată şi eu nu mai sunt singur”12.
3
Cei trei martori au rămas credincioşi mărturiilor lor despre Cartea lui Mormon.
Toţi cei trei martori [speciali] s-au îndepărtat de Biserică şi au părăsit-o. Oliver Cowdery şi Martin Harris s-au întors, cu umilinţă, căutând să redevină membri ai Bisericii şi ambii au murit fiind membri cu drepturi depline. David Whitmer a rămas în afara Bisericii; totuşi, toţi aceşti trei bărbaţi au rămas fideli mărturiei pe care au oferit-o lumii şi care se găseşte în fiecare exemplar al Cărţii lui Mormon.13
Aceasta este o mărturie a lui David Whitmer, oferită în Richmond, Missouri, la data de 19 martie 1881 – copiată de pe documentul original, care a fost publicat în Richmond Conservator la acea dată.
„Către toate naţiunile, neamurile, limbile şi popoarele care vor primi aceste scrieri –
S-a spus de către John Murphy din Polo [Ţinutul Caldwell], Missouri, că, într-o conversaţie pe care am avut-o cu el vara trecută, eu mi-am negat mărturia în calitate de unul dintre cei trei martori ai Cărţii lui Mormon –
În acest scop, ca el să mă înţeleagă acum dacă atunci nu m-a înţeles, şi ca lumea să ştie adevărul, doresc ca acum, aflându-mă spre apusul vieţii mele, şi cu frică de Dumnezeu, să fac această declaraţie publică:
că eu nu mi-am negat niciodată, la niciun moment dat, mărturia sau vreo parte a acesteia, care a fost publicată de atât de mult timp cu această carte, în calitate de unul dintre cei trei martori.
Cei care mă cunosc cel mai bine vor şti că am rămas întotdeauna fidel acestei mărturii – şi, ca niciun om să nu fie indus în eroare sau să se îndoiască de părerea mea cu privire la aceasta, afirm, acum, din nou, adevărul tuturor declaraţiilor mele aşa cum au fost făcute şi publicate atunci”14.
Permiteţi-mi, acum, să spun ceva despre Martin Harris… Deşi a rămas fidel mărturiei sale despre Cartea lui Mormon, el a fost supărat pe Biserică timp de mulţi ani. Dar, la ceva timp după ce sfinţii au venit în Utah, unii dintre bunii noştri fraţi l-au căutat, l-au găsit şi l-au ajutat să aibă sentimente mai bune faţă de Biserică şi l-au adus înapoi. El a venit aici [în Utah], a fost botezat din nou şi a locuit aici mulţi ani, depunând mărturie despre cunoaşterea sa în aceste locuri. El a murit şi a fost îngropat [în Clarkston, Utah].
Acum, trecem la Oliver Cowdery. Dar Oliver Cowdery, cel mai important dintre cei trei, care a fost cu Joseph Smith de atâtea ori când le-au apărut îngeri şi când au fost restaurate cheile? Dar el? El a părăsit Biserica fiind foarte supărat, dar nu şi-a negat niciodată mărturia. Unii oameni spun că da, dar el nu şi-a negat-o. El a fost întotdeauna fidel acelei mărturii…
După ce sfinţii au fost alungaţi din Nauvoo şi se aflau pe câmpii şi totul părea să meargă cât se putea de rău (Sidney Rigdon a spus că ei se duceau spre distrugere şi că nu exista speranţă, iar ziarele scriseseră că ei nu puteau să supravieţuiască!), în acele condiţii, Oliver Cowdery… a cerut să se întoarcă în Biserică… El a fost primit înapoi şi se pregătea să slujească în misiune în Marea Britanie când s-a îmbolnăvit şi a murit. El a murit acasă la David Whitmer, depunând mărturie despre adevăr.15
4
Fiecare membru al Bisericii poate fi martor al Cărţii lui Mormon.
Aceştia nu sunt toţi martorii care pot vorbi despre misiunea divină a lui Joseph Smith sau despre adevărul Cărţii lui Mormon. În Cartea lui Mormon este oferită promisiunea că toţi cei care doresc să ştie dacă ea este adevărată şi conţine cuvântul lui Dumnezeu pot cunoaşte că este adevărată dacă vor întreba cu inima sinceră, cu intenţie adevărată, având credinţă în Hristos, căci El le va revela acest lucru prin puterea Duhului Sfânt [vezi Moroni 10:3–5]. Sunt sute de mii de persoane care au pus această promisiune la încercare şi pot spune, cu toată sinceritatea, că au primit această cunoaştere.16
Sunt la fel de ferm convins că această Carte a lui Mormon din care am citit este cuvântul lui Dumnezeu şi că ea a fost revelată aşa cum a declarat Joseph Smith că a fost revelată, precum sunt convins că stau aici şi vă privesc. Fiecare suflet de pe faţa pământului care are suficientă inteligenţă pentru a înţelege poate să cunoască acest adevăr. Cum poate acest suflet să cunoască adevărul? Tot ce trebuie să facă este să urmeze formula dată de Însuşi Domnul când a declarat către iudei că cei care doresc să facă voinţa Tatălui Său vor cunoaşte dacă doctrina vine de la Dumnezeu sau dacă El vorbea de la El Însuşi [vezi Ioan 7:17). Mărturia mea către întreaga lume este că această carte este adevărată…
Eu ştiu că mărturia acestor [trei] martori consemnată în fiecare exemplar al Cărţii lui Mormon este adevărată, că ei au stat în prezenţa unui înger al lui Dumnezeu care le-a declarat că respectiva cronică, aşa cum fusese tradusă, este corectă, că mărturia lor că Dumnezeu le vorbise din ceruri chemându-i să depună mărturie despre aceasta este adevărată şi că nu există niciun suflet care să nu poată primi această mărturie dacă doreşte să o primească, citind din această carte cu credinţă şi rugându-se, cu dorinţa de a cunoaşte adevărul, după cum a declarat Moroni prin revelaţie. Acesta va cunoaşte adevărul despre restaurarea acestui volum de scripturi oferite vechilor locuitori ai acestui continent.17
Eu cred că niciun membru al acestei Biserici nu va fi vreodată mulţumit până când nu a citit Cartea lui Mormon din nou şi din nou şi până nu a meditat în mod profund asupra ei astfel încât să poată depune mărturie că aceasta este într-adevăr o cronică inspirată de Cel Atotputernic şi că istoria ei este adevărată…
Niciun membru al acestei Bisericii nu poate sta în mod demn în prezenţa lui Dumnezeu dacă nu a citit cu grijă şi cu seriozitate Cartea lui Mormon.18
Când citeşti din Cartea lui Mormon, ştii că citeşti adevărul. De ce? Deoarece Dumnezeu a îndrumat bărbaţi să scrie despre evenimente pe măsură ce acestea aveau loc şi le-a oferit înţelepciunea şi inspiraţia de a face aceasta. Astfel, cronicile au fost scrise de bărbaţi care credeau în Dumnezeu. Aceste cronici nu au căzut niciodată în mâinile apostaţilor; iar istoricii au scris şi au vorbit după cum au fost inspiraţi de Duhul Sfânt şi noi ştim că ceea ce ei au scris este adevărat, deoarece Domnul a aprobat aceasta [vezi D&L 17:6].19
5
Pe măsură ce continuăm să citim din Cartea lui Mormon cu sinceritate şi cu ajutorul rugăciunii, aceasta ne devine din ce în ce mai dragă.
Toţi cei care au citit cu sinceritate Cartea lui Mormon au fost impresionaţi de conţinutul inspirat al paginilor sale… Există o inspiraţie şi un sentiment de bucurie plină de pace şi de mulţumire care ne însoţesc când citim această carte cu sinceritate şi cu ajutorul rugăciunii.20
„Există o inspiraţie şi un sentiment de bucurie plină de pace şi de mulţumire care ne însoţesc când citim această carte cu sinceritate şi cu ajutorul rugăciunii.”
Pe măsură ce citesc [Cartea lui Mormon], sunt din ce în ce mai impresionat de caracterul său sacru, de mesajul pe care îl conţine, apărând misiunea Domnului Isus Hristos şi Evanghelia care a fost restaurată în dispensaţia plenitudinii timpurilor pentru salvarea sufletelor. Această cronică îmi este din ce în ce mai dragă, zi de zi, pe măsură ce văd cum se îndeplinesc profeţiile rostite de aceşti profeţi care vorbesc acum din morţi şi din ţărână către naţiunile pământului, strigând pocăinţă către ele şi chemându-le să creadă în Hristos.21
Sugestii pentru studiu şi predare
Întrebări
-
Preşedintele Smith a spus că nu a citit destul Cartea lui Mormon (vezi „Din viaţa lui Joseph Fielding Smith”). Ce putem învăţa din această observaţie?
-
În acest capitol, secţiunea 1 cuprinde câteva dintre învăţăturile preşedintelui Smith despre scopurile Cărţii lui Mormon. Cum s-au îndeplinit aceste scopuri în viaţa dumneavoastră?
-
Deşi Oliver Cowdery, Martin Harris şi David Whitmer au părăsit Biserica, niciunul dintre ei nu şi-a negat vreodată mărturia despre Cartea lui Mormon (vezi secţiunile 2 şi 3). De ce este semnificativ acest aspect în timp ce avem în vedere mărturiile lor?
-
Preşedintele Smith a spus că toţi oamenii pot fi martori ai Cărţii lui Mormon (vezi secţiunea 4). Cum aţi dobândit o mărturie despre această carte? Ce puteţi face pentru a împărtăşi această mărturie?
-
Preşedintele Smith a spus despre Cartea lui Mormon: „Această cronică îmi este din ce în ce mai dragă, zi de zi” (secţiunea 5). Cum aţi observat că acest lucru se aplică în cazul dumneavoastră? Ce poate face o persoană pentru a-şi întări mărturia despre Cartea lui Mormon?
Scripturi suplimentare
1 Nefi 6:3–5; 2 Nefi 29:7–8; Iacov 4:1–4; Enos 1:13; D&L 20:8–12
Ajutor pentru predare
„Mărturisiţi oricând vă îndeamnă Spiritul să faceţi aceasta, nu doar la sfârşitul fiecărei lecţii. Oferiţi-le celor cărora le predaţi ocazii de a-şi depune mărturiile” (Predarea, nu este chemare mai mare [1999], p. 45).