Capitolul 12

Jurământul şi legământul preoţiei

„Binecuvântările Domnului sunt oferite sfinţilor şi lumii prin slujirea acelora care deţin preoţia Sa sfântă, care Îl reprezintă.”

Din viaţa lui Joseph Fielding Smith

La data de 9 aprilie 1951, după ce a slujit timp de 41 de ani ca apostol, Joseph Fielding Smith a fost susţinut în calitate de preşedinte al Cvorumului Celor Doisprezece. La scurt timp după votul de susţinere, preşedintele Smith s-a adresat congregaţiei. El şi-a împărtăşit, pe scurt, sentimentele despre chemarea sa:

„Îmi dau seama că funcţia pe care am fost chemat s-o îndeplinesc este una de mare importanţă. Simt umilinţă în sufletul meu …

Îi mulţumesc Domnului pentru Evanghelia lui Isus Hristos, pentru că sunt membru al Bisericii, pentru ocazia pe care o am de a sluji. Am o singură dorinţă, în pofida slăbiciunii mele, şi aceea este să-mi îndeplinesc cu credinţă şi sârguinţă, folosindu-mi la maxim capacitatea, chemarea care mi-a fost încredinţată”.¹

Preşedintele Smith i-a îndemnat deseori pe deţinătorii preoţiei să-şi îndeplinească chemările cu credinţă şi sârguinţă. Deşi şi-a împărtăşit public dorinţa de a-şi îndeplini cu credinţă şi sârguinţă chemările în cadrul preoţiei², el a vorbit rareori despre eforturile sale de a face acest lucru. Totuşi, odată, el a vorbit despre slujirea sa în cadrul preoţiei pe care o oferise împreună cu prietenul său, George F. Richards, care îl precedase în calitatea de preşedinte al Cvorumului Celor Doisprezece.

„Timp de 40 de ani, am participat la consilii, la conferinţe şi am slujit în diferite moduri alături de preşedintele George F. Richards …

Am călătorit împreună de la un capăt al ţăruşilor Sionului la celălalt. În zilele de la începuturi, noi, fraţii care eram autorităţi generale, mergeam, doi câte doi, să vizităm ţăruşii Sionului. Acolo unde căile ferate nu ajungeau, şi astfel de locuri erau numeroase, călătoream de obicei cu ceea ce se numea «caleşti», care erau căruţe de vară uşoare. Călătoriile la distanţe mari însemnau, de obicei, vizitarea a doi ţăruşi, deseori a trei sau patru.

În astfel de călătorii, se ţineau adunări zilnic, între conferinţele de ţăruşi, în diverse aşezări sau episcopii ale ţăruşilor. În astfel de călătorii străbăteam drumuri neamenajate, uneori doar mici cărări, prin praf gros vara şi frig înţepător iarna, deseori prin noroi adânc sau zăpadă mare.”³

Vârstnicul Francis M. Gibbons, care a slujit ca secretar al Primei Preşedinţii, şi-a împărtăşit opinia despre credinţa şi sârguinţa cu care preşedintele Smith şi-a îndeplinit chemările în cadrul preoţiei: „Deşi era pe deplin conştient de autoritatea pe care o avea, el o exercita întotdeauna cu umilinţă şi blândeţe. Caracterul său era lipsit de aroganţă, de mândrie sau îngâmfare. Niciodată nu şi-a dat aere, niciodată nu s-a lăudat cu prerogativele funcţiei sale”⁴.

Joseph Fielding Smith at Manchester Conference 1971 — Preşedintele Joseph Fielding Smith vorbind la Conferinţa Zonei Marea Britanie, august 1971. Pe scaune, de la stânga la dreapta: vârstnicii Marion G. Romney, Richard L. Evans şi Howard W. Hunter.

În calitate de preşedinte al Bisericii, Joseph Fielding Smith a vorbit în cadrul a cinci sesiuni ale preoţiei ale conferinţelor generale, încurajându-i pe fraţi să-şi îndeplinească chemările din cadrul preoţiei cu credinţă şi sârguinţă. Învăţăturile din acest capitol sunt luate din patru dintre acele cuvântări, o atenţie deosebită acordându-se unei cuvântări pe care preşedintele Smith a rostit-o în data de 3 octombrie 1970. Pentru că acele cuvântări au fost rostite în adunări ale preoţiei, cuvintele din acest capitol sunt destinate bărbaţilor. Totuşi, aceste cuvinte cuprind înţelegerea faptului că puterea preoţiei este o mare binecuvântare pentru toţi membrii Bisericii. În una dintre cuvântări, preşedintele Smith a spus: „Cred că toţi ştim că binecuvântările preoţiei nu se limitează doar la bărbaţi. Aceste binecuvântări sunt, de asemenea, revărsate asupra soţiilor şi fiicelor noastre şi asupra tuturor femeilor credincioase din Biserică. Aceste bune surori se pot pregăti, ţinând poruncile şi slujind în Biserică, pentru binecuvântările casei Domnului. Domnul oferă fiicelor Sale toate darurile spirituale şi binecuvântările care pot fi obţinute de fiii Săi, pentru că, în Domnul, bărbatul nu este fără femeie, nici femeia nu este fără bărbat [vezi 1 Corinteni 11:11]”.⁵

Învăţături ale lui Joseph Fielding Smith

Bărbaţii trebuie să înţeleagă bine legământul pe care îl fac atunci când sunt rânduiţi la oficiile din cadrul preoţiei.

Doresc să vă atrag atenţia asupra jurământului şi legământului Preoţiei lui Melhisedec. Eu cred că, dacă înţelegem bine legământul pe care îl facem când suntem rânduiţi la oficiile din cadrul preoţiei, precum şi promisiunea pe care o face Domnul dacă noi ne îndeplinim cu credinţă şi sârguinţă chemările, atunci vom fi şi mai motivaţi să facem toate lucrurile pe care trebuie să le facem pentru a dobândi viaţa veşnică.

Pot spune chiar că tot ce are legătură cu această preoţie mai mare este menit şi are ca scop să ne pregătească să dobândim viaţa veşnică în împărăţia lui Dumnezeu.

În revelaţia despre preoţie, dată lui Joseph Smith în luna septembrie a anului 1832, Domnul spune că Preoţia lui Melhisedec este nepieritoare; că ea administrează Evanghelia, că se găseşte în Biserica adevărată în toate generaţiile şi că deţine cheile cunoaşterii lui Dumnezeu. El spune că ea dă posibilitatea poporului Domnului să fie sfinţit, să vadă faţa lui Dumnezeu şi să intre în odihna Domnului, „odihnă care este plenitudinea slavei Sale” (vezi D&L 84:17–24).

Apoi, vorbind atât deţinătorilor Preoţiei aaronice, cât şi ai Preoţiei lui Melhisedec, Domnul spune: „Pentru că toţi aceia care sunt credincioşi astfel încât să obţină aceste două preoţii despre care am vorbit şi să-şi îndeplinească cu credinţă şi sârguinţă chemările lor sunt sfinţiţi prin Spirit pentru înnoirea trupului lor.

Ei devin fiii lui Moise şi ai lui Aaron, şi seminţia lui Avraam, şi Biserica, şi împărăţia, şi aleşii lui Dumnezeu.

Şi, de asemenea, toţi aceia care primesc preoţia Mă primesc pe Mine, spune Domnul;

pentru că acela care primeşte pe slujitorii Mei pe Mine Mă primeşte;

şi acela care Mă primeşte pe Mine Îl primeşte pe Tatăl Meu;

şi acela care Îl primeşte pe Tatăl Meu primeşte împărăţia Tatălui Meu; de aceea, tot ceea ce are Tatăl Meu îi va fi dat lui.

Şi aceasta se face potrivit jurământului şi legământului care aparţin preoţiei.

De aceea, toţi aceia care primesc preoţia, primesc jurământul şi legământul Tatălui Meu, pe care El nu-l poate rupe şi nici nu poate fi anulat”.

Pedeapsa pentru încălcarea legământului şi negarea lui este dată împreună cu porunca: „[luaţi] seama la voi înşivă, să daţi atenţie, cu grijă, cuvintelor vieţii veşnice.

Pentru că veţi trăi prin fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (D&L 84:33–44).⁶

Aceia dintre dumneavoastră care deţin Preoţia aaronică, dar nu au primit încă acest jurământ şi legământ care aparţin preoţiei mai înalte, aveţi mare putere şi autoritate date dumneavoastră de Domnul. Preoţia aaronică este o preoţie pregătitoare care ne învaţă şi ne instruieşte să fim demni de aceste alte binecuvântări măreţe care vin mai târziu.

Dacă slujiţi cu credinţă ca diacon, ca învăţător şi ca preot, dobândiţi experienţa, abilităţile şi capacităţile care vă permit să primiţi Preoţia lui Melhisedec şi să vă îndepliniţi cu credinţă şi sârguinţă chemările pe care le implică.⁷

Deţinătorii preoţiei promit să-şi îndeplinească chemările în cadrul preoţiei cu credinţă şi sârguinţă şi să trăiască potrivit fiecărui cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.

Aşa cum toţi ştim, un legământ este un contract şi o înţelegere între cel puţin două părţi. În cazul legămintelor Evangheliei, părţile sunt Domnul din cer şi oamenii de pe pământ. Oamenii sunt de acord să ţină poruncile şi Domnul promite să-i răsplătească pentru aceasta. Evanghelia însăşi este noul şi nepieritorul legământ şi cuprinde toate înţelegerile, promisiunile şi recompensele pe care Domnul le oferă poporului Său.

Şi astfel, când primim Preoţia lui Melhisedec, facem aceasta prin legământ. Noi promitem solemn să primim preoţia, să ne îndeplinim cu credinţă şi sârguinţă chemările în cadrul ei şi trăim potrivit fiecărui cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Domnul, la rândul Său, ne promite că, dacă ţinem legământul, vom primi tot ce are Tatăl, adică viaţa veşnică. Se poate gândi cineva dintre noi la o înţelegere mai măreaţă şi mai glorioasă decât aceasta?

Uneori, noi vorbim cu uşurinţă despre slujirea cu credinţă şi sârguinţă în cadrul preoţiei noastre, dar ceea ce spun revelaţiile este să ne îndeplinim cu credinţă şi sârguinţă chemările în cadrul preoţiei, ca vârstnici, Cei Şaptezeci, înalţi preoţi, patriarhi şi apostoli.

Preoţia deţinută de bărbat este puterea şi autoritatea lui Dumnezeu acordată bărbatului pe pământ, pentru a acţiona în toate lucrurile pentru salvarea omenirii. Oficiile sau chemările din cadrul preoţiei sunt însărcinări de slujire în cadrul preoţiei ce ne sunt desemnate în mod special. Şi modul de a îndeplini cu credinţă şi sârguinţă aceste chemări constă în a face lucrarea menită să fie înfăptuită de aceia care deţin respectivul oficiu.

Nu contează ce oficiu deţinem atât timp cât respectăm şi suntem credincioşi obligaţiilor noastre. Un oficiu nu este mai mare decât altul deşi, din motive administrative, un deţinător al preoţiei ar putea fi chemat să prezideze asupra altuia şi să îndrume lucrările acestuia.

Tatăl meu, preşedintele Joseph F. Smith a spus: „Nu există niciun oficiu în cadrul acestei preoţii care să fie sau să poată fi mai mare decât preoţia însăşi. Preoţia este cea din care toate oficiile îşi trag puterea şi autoritatea. Niciun oficiu nu dă autoritate preoţiei. Niciun oficiu nu adaugă putere preoţiei. Ci toate oficiile din cadrul Bisericii îşi trag puterea, virtutea, autoritatea din preoţie”.

Ni se cere să ne îndeplinim cu credinţă şi sârguinţă chemările din cadrul preoţiei şi să facem lucrarea pe care o implică oficiile la care suntem rânduiţi. Şi astfel spune Domnul în revelaţia despre preoţie: „De aceea, fiecare să-şi îndeplinească oficiul lui şi să lucreze în propria sa chemare… ca sistemul să fie menţinut perfect” (D&L 84:109–110).

Acesta este unul dintre măreţele ţeluri pentru a căror împlinire lucrăm în programul Bisericii cu privire la preoţie, ca vârstnicii să facă lucrarea vârstnicilor, Cei Şaptezeci, lucrarea Celor Şaptezeci, înalţii preoţi, lucrarea înalţilor preoţi şi aşa mai departe, astfel încât toţi deţinătorii preoţiei să-şi poate îndeplini cu credinţă şi sârguinţă chemările proprii şi să culeagă binecuvântările bogate promise pentru astfel de lucrări.⁸

Noi suntem ambasadori ai Domnului Isus Hristos. Suntem împuterniciţi să-L reprezentăm. Suntem îndrumaţi să predicăm Evanghelia Sa, să înfăptuim rânduielile necesare salvării, să binecuvântăm omenirea, să-i vindecăm pe bolnavi şi, poate, să înfăptuim miracole, pentru a face ce ar fi făcut El dacă ar fi fost prezent fizic – şi toate acestea pentru că noi deţinem preoţia sfântă.

Ca reprezentanţi ai Domnului, suntem responsabili faţă de legea Sa să facem ce doreşte El să facem indiferent de sentimentele personale sau de dorinţele lumeşti. Din partea noastră nu vine niciun mesaj despre salvare, nicio doctrină care trebuie să fie acceptată, nicio putere de a boteza sau rândui sau căsători pentru eternitate. Toate aceste lucruri vin de la Domnul şi orice facem cu privire la ele este rezultatul autorităţii ce ne-a fost delegată.⁹

Promisiunea exaltării este oferită fiecărui deţinător al Preoţiei lui Melhisedec care este fidel jurământului şi legământului preoţiei.

Acum, permiteţi-mi să spun câteva cuvinte despre jurământul care însoţeşte primirea Preoţiei lui Melhisedec.

Depunerea unui jurământ este cea mai solemnă exprimarea verbală posibilă limbii umane a unei înţelegeri trainice; şi acesta a fost tipul de limbaj pe care Tatăl a ales să-l folosească în măreaţa profeţie mesianică despre Hristos şi profeţie. Despre El, se spune: „Domnul a jurat, şi nu-I va părea rău: «Tu eşti preot în veac, în felul lui Melhisedec»” (Psalmii 110:4).

În explicarea acestei profeţii mesianice, Pavel spune că Isus are o preoţie neschimbătoare şi că, prin ea, a venit „puterea unei vieţi nepieritoare” (vezi Evrei 7:24, 16). Joseph Smith a spus că „toţi aceia care sunt rânduiţi la această preoţie sunt făcuţi asemănători Fiului lui Dumnezeu, rămânând preoţi în veac”, adică, dacă sunt credincioşi şi fideli [vezi Traducerea lui Joseph Smith, Evrei 7:3].

Astfel, Hristos este măreţul exemplu cu privire la preoţie, aşa cum este cu privire la botez şi la toate celelalte lucruri. Şi, astfel, aşa cum Tatăl depune jurământ că Fiul Său va moşteni toate lucrurile prin preoţie, tot aşa El depune jurământ că noi, toţi cei care ne îndeplinim cu credinţă şi sârguinţă chemările în aceeaşi preoţie, vom primi tot ce are Tatăl.

Aceasta este promisiunea exaltării oferite fiecărui bărbat care deţine Preoţia lui Melhisedec, dar este o promisiune condiţionată, o promisiune condiţionată de îndeplinirea cu credinţă şi sârguinţă a chemărilor noastre în cadrul preoţiei şi de trăirea vieţii în acord cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.

Este cât se poate de clar că nu există promisiuni mai minunate, care au fost sau pot fi făcute, decât acelea de care am beneficiat când am acceptat privilegiul şi ne-am asumat responsabilitatea de a deţine preoţia sfântă şi de a fi slujitori ai lui Hristos.

Preoţia aaronică este o preoţie pregătitoare, care ne ajută să devenim demni să facem legământul şi să primim jurământul care însoţesc această preoţie mai mare.¹⁰

Binecuvântările Domnului sunt oferite tuturor oamenilor prin intermediul slujirilor celor care deţin preoţia Sa sfântă.

În această lume, pentru niciunul dintre noi nu există nimic mai important decât punerea pe primul loc în vieţile noastre a lucrurilor împărăţiei lui Dumnezeu, lucruri precum ţinerea poruncilor, îndeplinirea cu credinţă şi sârguinţă a chemărilor noastre în cadrul preoţiei, mersul la casa Domnului şi posibilitatea de a ni se oferi plenitudinea binecuvântărilor împărăţiei Tatălui nostru.¹¹

Two Fijian men administering to a young girl lying in a bed. — „Preoţia… este puterea şi autoritatea lui Dumnezeu acordate bărbatului pe pământ, pentru a acţiona în toate lucrurile pentru salvarea omenirii.

Binecuvântările Domnului sunt oferite sfinţilor şi lumii prin intermediul slujirii celor care deţin preoţia Sa sfântă, care Îl reprezintă, care sunt, de fapt, slujitorii şi reprezentanţii Săi şi care sunt dornici să-L slujească şi să ţină poruncile Sale.¹²

Mă rog ca noi, toţi cei care am fost chemaţi să-L reprezentăm pe Domnul şi care deţinem autoritatea Sa, să ne aducem aminte cine suntem şi să acţionăm în consecinţă…

În toate zilele mele, am căutat să-mi îndeplinesc cu credinţă şi sârguinţă chemarea în [cadrul] preoţiei şi sper să îndur până la sfârşit în această viaţă şi să mă bucur de înfrăţirea cu sfinţii credincioşi în viaţa care va veni.¹³

Dorinţa mea este să-i binecuvântez pe aceia, atât tineri, cât şi bătrâni, care îşi îndeplinesc cu credinţă şi sârguinţă chemările în cadrul preoţiei şi să-L rog pe Domnul să reverse asupra lor lucrurile bune ale Spiritului Său în această viaţă şi să-i asigure de binecuvântările eternităţii din viaţa care va veni…

Ce lucru minunat este să ştim că Domnul a oferit fiecăruia dintre noi plenitudinea preoţiei şi ne-a promis că, dacă vom primi această preoţie şi ne îndeplinim cu credinţă şi sârguinţă chemările, vom dobândi o moştenire nepieritoare împreună cu El în împărăţia Sa!¹⁴

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

Preşedintele Smith ne-a învăţat că, prin preoţie, „Domnul oferă fiicelor Sale toate darurile spirituale şi binecuvântările care pot fi obţinute de fiii Săi” („Din viaţa lui Joseph Fielding Smith”). Ce vă vine în minte când meditaţi asupra aceste declaraţii?
Preşedintele Smith a spus că deţinătorii preoţiei sunt mai motivaţi să se străduiască să dobândească viaţa veşnică atunci când îşi înţeleg legămintele şi înţeleg promisiunile Domnului (vezi secţiunea 1). În ce mod este acest lucru valabil pentru toţi membrii Bisericii?
Prin ce se deosebeşte explicaţia oferită de preşedintele Smith cu privire la îndeplinirea cu credinţă şi sârguinţă a chemării (vezi secţiunea 2) de alte utilizări date expresiei a îndeplini cu credinţă şi sârguinţă? Cum aţi fost binecuvântaţi prin slujirea membrilor Bisericii care şi-au îndeplinit cu credinţă şi sârguinţă chemările?
Preşedintele Smith ne-a învăţat că „Hristos este măreţul exemplu cu privire la preoţie” (secţiunea 3). Ce putem face pentru a urma exemplul lui Isus Hristos atunci când slujim altora?
Revedeţi cuvintele preşedintelui Smith despre binecuvântările oferite în templu, din secţiunea 4. Cum pot părinţii să-şi ajute copiii să se pregătească pentru binecuvântările preoţiei disponibile în templu?

Scripturi suplimentare

Evrei 5:4; Alma 13:1–2, 6; D&L 20:38–60; 84:19–22; 107:99–100; Articolele de credinţă 1:5

Ajutor pentru predare

„Un învăţător experimentat nu se gândeşte la «Ce voi face astăzi la curs?», ci se întreabă: «Ce vor face cursanţii mei astăzi la curs?»; nu se întreabă: «Ce voi preda astăzi?», ci mai degrabă: «Cum îmi voi ajuta cursanţii să descopere ceea ce trebuie să cunoască?»”. (Virginia H. Pearce, „The Ordinary Classroom – A Powerful Place for Steady and Continued Growth”, Ensign, nov. 1992, p. 12; vezi, de asemenea, Predarea, nu este chemare mai mare [1999], p. 61).