Capitolul 6
Însemnătatea împărtăşaniei
„Luarea din aceste simboluri constituie una dintre cele mai sfinte şi sacre rânduieli din cadrul Bisericii.”
Din viaţa lui Joseph Fielding Smith
La data de 5 octombrie 1929, după 19 ani de slujire în calitate de apostol, vârstnicul Joseph Fielding Smith se afla în tabernacolul din oraşul Salt Lake pentru a rosti cea de-a 39-a cuvântare a sa din cadrul conferinţelor generale. El a spus: „Sunt doar unul sau două gânduri pe care doresc să vi le fac cunoscute cu privire la împărtăşanie, mai concret cu privire la adunările pe care noi le-am stabilit aparte în cadrul Bisericii, prin revelaţie, ca urmare a poruncii Domnului, pentru luarea din aceste simboluri care reprezintă trupul şi sângele lui Isus Hristos”. Ca introducere a acestui subiect, el şi-a împărtăşit sentimentele cu privire la împărtăşanie:
„După părerea mea, adunarea de împărtăşanie este cea mai sacră, cea mai sfântă dintre toate adunările Bisericii. Când mă gândesc la întâlnirea pe care a avut-o Salvatorul cu apostolii Săi în acea seară memorabilă în care El a instituit împărtăşania; când mă gândesc la acea ocazie solemnă, inima mea este plină de admiraţie şi sunt foarte impresionat. Eu consider acea întâlnire ca fiind una dintre cele mai solemne şi mai minunate din istoria lumii.
Acolo, Salvatorul i-a învăţat despre sacrificiul Său care avea să fie înfăptuit, pe care ei, în confuzia lor, nu l-au putut înţelege. El le-a vorbit limpede despre moartea Sa şi despre faptul că sângele Său trebuia să fie vărsat, iar acestea au fost spuse chiar în momentul agoniei Sale pentru păcatele lumii. A fost un moment foarte solemn; acolo a fost instituită împărtăşania, iar ucenicilor li s-a poruncit să se întâlnească des şi să comemoreze moartea şi suferinţele lui Isus Hristos, căci sacrificiul Său a fost pentru mântuirea lumii.
El era pe punctul de a lua asupra Sa responsabilitatea de a plăti datoria pe care lumea o avea din cauza căderii, pentru ca oamenii să poată fi mântuiţi de la moarte şi de la iad. El i-a învăţat pe oameni că urma să fie înălţat de pe pământ pentru a-i atrage pe toţi oamenii la El, precum şi că toţi cei care se pocăiesc şi cred în El, ţinând poruncile Sale, nu vor suferi, pentru că El avea să ia asupra Sa păcatele lor”1.
„Faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea” (Luca 22:19).
Învăţături ale lui Joseph Fielding Smith
1
Domnul ne-a poruncit să ne întâlnim des şi să luăm din împărtăşanie.
Luarea din aceste simboluri [pâinea şi apa] constituie una dintre cele mai sfinte şi sacre rânduieli din cadrul Bisericii, o rânduială care a înlocuit uciderea şi mâncarea mielului pascal care [simboliza] sacrificiul pe cruce al Mântuitorului nostru… Începând din vremea exodului din Egipt şi până la răstignirea Mântuitorului nostru, israeliţilor li s-a poruncit să sărbătorească paştele într-o anumită perioadă a fiecărui an. În seara solemnă premergătoare răstignirii, Domnul a schimbat această rânduială şi a înlocuit-o cu împărtăşania. Ni s-a poruncit să ne întâlnim des, nu doar o dată pe an, şi să mergem la casa de rugăciuni şi, acolo, să ne amintim de Mântuitorul nostru şi să facem legământ cu El participând des la această rânduială sfântă.2
Cel care lipseşte de la adunarea de împărtăşanie săptămână după săptămână şi lună după lună, nefiind nimic care să-l oprească să vină, nu este loial adevărului. El nu-l îndrăgeşte. Dacă ar fi făcut-o, ar fi prezent să ia din aceste simboluri – doar o bucăţică de pâine şi un păhărel cu apă. El ar dori să facă aceasta pentru a-şi arăta dragostea faţă de adevăr şi slujirea loială faţă de Fiul lui Dumnezeu.3
Am fost îndemnaţi să comemorăm acest eveniment măreţ [ispăşirea lui Isus Hristos] şi să ni-l amintim mereu. În acest scop, suntem chemaţi împreună, o dată pe săptămână, să luăm din aceste simboluri, mărturisind că ne aducem într-adevăr aminte de Domnul nostru, că suntem dornici să luăm asupra noastră numele Său şi că vom ţine poruncile Sale. Suntem invitaţi să reînnoim acest legământ în fiecare săptămână şi nu putem păstra Spiritul Domnului dacă nu ne supunem permanent acestei porunci. Dacă-L iubim pe Domnul, vom fi prezenţi la aceste adunări având un spirit de preaslăvire şi rugăciune, amintindu-ne de Domnul şi de legământul pe care trebuie să-l reînnoim în fiecare săptămână prin intermediul împărtăşaniei, aşa cum ne-a cerut El.4
2
Noi luăm din împărtăşanie în amintirea ispăşirii lui Isus Hristos.
Este responsabilitatea membrilor Bisericii să umble cu umilinţă şi credinţă în cunoaşterea şi înţelegerea ispăşirii lui Isus Hristos… Am sentimentul, mi-aş dori să mă înşel însă ştiu că nu greşesc, că un număr mare dintre membrii Bisericii nu înţeleg ce înseamnă să mănânce o bucăţică de pâine, să bea un păhărel de apă în amintirea vărsării sângelui Salvatorului nostru, Isus Hristos, şi a sacrificiului Său pe cruce.
Permiteţi-mi să atrag atenţia asupra rugăciunii pentru binecuvântarea [pâinii]. O voi citi cu umilinţă pentru ca noi să-i înţelegem cuvintele:
„O Dumnezeule, Tată Veşnic, noi Te rugăm, în numele Fiului Tău, Isus Hristos, să binecuvântezi şi să sfinţeşti această pâine pentru sufletele tuturor acelora care se împărtăşesc din ea, pentru ca ei să mănânce în amintirea trupului Fiului Tău şi să-Ţi mărturisească Ţie, o Dumnezeule, Tată Veşnic, că ei doresc cu adevărat să ia asupra lor numele Fiului Tău, şi să-şi amintească totdeauna de El şi să ţină poruncile pe care El le-a dat lor, pentru ca ei să poată avea totdeauna Spiritul Său cu ei. Amin” [D&L 20:77]…
Să mănânce în amintirea Lui. Înseamnă aceasta că trebuie să-mi amintesc doar că, în urmă cu aproximativ 2.000 de ani, oameni ticăloşi L-au luat şi L-au atârnat pe cruce, I-au bătut cuie în mâini şi picioare şi L-au lăsat acolo să moară? Pentru mine, aceasta are un înţeles mult mai profund decât acesta. Să ne amintim de El – de ce a fost El pe cruce? Ce beneficii am [eu] pentru că El a fost pe cruce? De ce suferinţă a avut El parte pe cruce pentru ca eu să pot fi mântuit sau eliberat de păcatele mele?
Ei bine, în mod normal, un om ar gândi: Lui I s-au bătut cuie în mâini şi în picioare şi a atârnat pe cruce până când a murit… Ce altceva a suferit? Acesta este un lucru pe care cei mai mulţi dintre noi îl trec cu vederea. Eu sunt convins că suferinţa Lui cea mai mare nu a fost atunci când I s-au bătut cuie în mâini şi în picioare şi când a atârnat pe cruce, oricât de dureros şi îngrozitor a fost acest lucru. El a purtat o altă povară, mult mai importantă şi mai grea. Cum? Noi nu înţelegem clar, însă eu am o idee despre aceasta.5
Nu cred că există printre noi cineva care să nu fi făcut ceva greşit şi care, apoi, să nu regrete şi să nu-şi fi dorit să nu fi făcut acel lucru. Apoi, au apărut mustrările de conştiinţă şi ne-am simţit foarte, foarte nefericiţi. Aţi avut parte de această experienţă? Eu am avut… Însă Îl avem, aici, pe Fiul lui Dumnezeu purtând povara greşelilor mele şi ale dumneavoastră… Tortura Sa cea mai mare nu au fost cuiele din mâinile şi picioarele Sale, chiar dacă au fost foarte dureroase, ci tortura minţii care, în mare măsură, nu-mi este clară. Dar El a purtat povara – povara noastră. Eu am adăugat ceva la greutatea ei; la fel aţi făcut şi dumneavoastră. La fel au făcut toţi ceilalţi. El a luat asupra Sa plata preţului pentru ca eu să pot să scap – ca dumneavoastră să puteţi scăpa – de pedeapsă, dacă noi acceptăm Evanghelia Sa şi suntem fideli şi credincioşi ei.
Acesta este lucrul asupra căruia încerc să reflectez. Acesta este lucrul pe care eu mi-l amintesc – agonia dureroasă a avut loc atunci când El a spus, în rugăciunea pe care I-a adresat-o Tatălui Său, să îndepărteze acel pahar de la El. El nu a implorat doar să scape de cuiele ce aveau să-I fie bătute în mâini şi picioare, El a avut parte de o tortură mult mai dureroasă pe care eu, într-o anumită măsură, nu o înţeleg.6
Este imposibil pentru muritorii slabi, iar noi toţi suntem slabi, să înţeleagă în totalitate dimensiunea suferinţei Fiului lui Dumnezeu. Noi nu putem înţelege preţul pe care El a trebuit să-l plătească. Profetului Joseph Smith, El i-a spus:
„Căci iată, Eu, Dumnezeu, am suferit aceste lucruri pentru toţi, pentru ca ei să nu sufere, dacă ei se vor pocăi; dar dacă nu se vor pocăi, ei trebuie să sufere la fel ca şi Mine; suferinţe care M-au făcut, chiar pe Mine, Dumnezeu, Cel mai mare dintre toţi, să tremur de durere şi să sângerez din fiecare por şi să sufăr atât în trup, cât şi în spirit – şi aş fi dorit să nu fiu obligat să beau paharul amar şi apoi să dau înapoi – cu toate acestea, slavă Tatălui, am băut şi am terminat tot ce am pregătit pentru copiii oamenilor” [D&L 19:16–19].
Totuşi, ne stă în putere să cunoaştem şi să înţelegem că această agonie dureroasă din timpul sacrificiului Său ne-a adus cea mai mare binecuvântare posibilă. De altfel, putem înţelege că această suferinţă extremă – care este peste puterea omului muritor de a o realiza sau îndura – a fost suportată datorită dragostei mari pe care Tatăl şi Fiul o au faţă de omenire…
Dacă apreciem pe deplin numeroasele binecuvântări care ne revin prin intermediul mântuirii făcute pentru noi, nu există nimic din ceea ce ne-ar putea cere Domnul pe care noi nu l-am face cu entuziasm şi de bunăvoie.7
Sunt sigur că, dacă ne-am putea imagina – aşa cum eu am încercat de multe ori – momentul solemn în care Salvatorul S-a întâlnit cu apostolii Săi; dacă i-am putea vedea, adunaţi acolo, pe Domnul trist, mâhnit din cauza păcatelor lumii, din cauza unuia dintre apostolii Săi, care avea să-L trădeze, continuând să-i înveţe pe aceşti unsprezece bărbaţi care L-au iubit şi făcând legământ cu ei, eu sunt sigur că am simţi, în inima noastră, că nu L-am trăda niciodată. Dacă ni i-am putea imagina adunaţi acolo şi dacă am putea înţelege greutatea poverii pe care o purta Domnul; şi, după cina lor şi interpretarea unui imn, dacă ni i-am putea imagina, în continuarea desfăşurării evenimentelor, pe Domnul care avea să fie trădat, batjocorit şi dispreţuit, pe ucenicii care L-au părăsit în momentul culminant al încercării Sale – dacă am putea înţelege toate acestea, chiar dacă nu înţelegem pe deplin, ceea ce este normal, sunt sigur, dragii mei fraţi şi dragile mele surori, că ne-am dori mai mult decât oricând să umblăm în lumina adevărului. Dacă ni L-am putea imagina pe Salvatorul oamenilor suferind în grădină şi pe cruce şi am putea înţelege pe deplin tot ceea ce înseamnă acest lucru pentru noi, ne-am dori să ţinem poruncile Sale şi L-am iubi pe Domnul, Dumnezeul nostru, cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată tăria noastră şi I-am sluji în numele lui Isus Hristos.8
3
Avem responsabilitatea de a ne gândi cu multă atenţie la legământul pe care îl facem atunci când luăm din împărtăşanie.
Îmi doresc să-i pot face pe membrii Bisericii să înţeleagă mai bine legămintele pe care le fac atunci când iau din împărtăşanie în timpul adunărilor noastre de împărtăşanie.9
„Îmi doresc să-i pot face pe membrii Bisericii să înţeleagă mai bine legămintele pe care le fac atunci când iau din împărtăşanie.”
Am văzut doi membri ai Bisericii stând împreună [în timpul unei adunări de împărtăşanie], începând o conversaţie, oprindu-se din ea atâta timp cât a fost binecuvântată pâinea sau apa, iar apoi continuându-şi conversaţia… Acest lucru mă şochează şi, sunt sigur, Îl şochează şi pe Domnul.10
Este responsabilitatea noastră să ne gândim cu atenţie şi cu evlavie la cuvintele rugăciunilor [de împărtăşanie] atunci când le auzim rostite în cadrul adunărilor noastre. Sunt patru lucruri foarte importante pe care ne angajăm, sub formă de legământ, să le facem de fiecare dată când luăm din aceste simboluri, iar luarea din ele reprezintă semnul că acceptăm pe deplin acele obligaţii, ele devenind, astfel, obligatorii pentru noi. Acestea sunt:
1. mâncăm în amintirea trupului lui Isus Hristos, promiţând că ne vom aminti totdeauna de trupul Său rănit ucis pe cruce;
2. bem în amintirea sângelui care a fost vărsat pentru păcatele lumii, care a ispăşit pentru greşeala lui Adam şi care ne eliberează de păcatele noastre dacă ne pocăim în mod sincer;
3. noi facem legământ că vom fi dornici să luăm asupra noastră numele Fiului şi să ne amintim totdeauna de El. Ca parte a ţinerii acestui legământ, promitem că vom fi chemaţi după numele Său şi că nu vom face niciodată ceva care să aducă ruşine sau dezonoare acelui nume;
4. noi facem legământ să ţinem poruncile pe care El ni le-a dat; nu doar o poruncă, ci că vom fi dornici să „trăim prin fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” [D&L 84:44].
Dacă vom face aceste lucruri, atunci ni s-a promis că vom avea parte de îndrumarea permanentă a Duhului Sfânt, iar dacă nu vom face aceste lucruri, nu vom avea parte de acea îndrumare.11
Doresc să vă adresez câteva întrebări, adresându-mă, desigur, tuturor membrilor Bisericii. Credeţi că un om care vine la adunarea de împărtăşanie cu un spirit de rugăciune, umilinţă şi preaslăvire şi care ia din aceste simboluri ale trupului şi sângelui lui Isus Hristos va încălca în mod intenţionat poruncile Domnului? Dacă un om înţelege pe deplin ce face atunci când ia din împărtăşanie, că el face legământul de a lua asupra lui numele lui Isus Hristos şi de a-şi aminti totdeauna de El şi de a ţine poruncile Sale şi dacă această făgăduială este reînnoită săptămânal – credeţi că un astfel de om nu-şi va plăti zeciuiala? Credeţi că un astfel de om ar încălca ziua de sabat sau Cuvântul de înţelepciune? Credeţi că el nu ar fi pios şi nu şi-ar îndeplini responsabilităţile din cadrul cvorumului şi celelalte îndatoriri din cadrul Bisericii? Ei cred că un astfel de lucru, care este o încălcare a acestor principii şi îndatoriri sacre, este imposibil când un om ştie ce înseamnă să faci astfel de făgăduinţe, săptămânal, în faţa Domnului şi a sfinţilor.12
„Este responsabilitatea noastră să ne gândim cu atenţie şi cu evlavie la cuvintele rugăciunilor [de împărtăşanie] atunci când le auzim rostite.”
Sugestii pentru studiu şi predare
Întrebări
-
În secţiunea „Din viaţa lui Joseph Fielding Smith”, preşedintele Smith îşi împărtăşeşte gândurile despre momentul în care Salvatorul a instituit împărtăşania. De ce este acest eveniment important pentru dumneavoastră?
-
În timp ce studiaţi secţiunea 1, cugetaţi la importanţa participării, în fiecare săptămână, la adunarea de împărtăşanie. Cum vă puteţi pregăti pentru adunarea de împărtăşanie? Ce pot face părinţii pentru a-şi ajuta copiii să se pregătească?
-
Ce vă impresionează cu privire la gândurile pe care preşedintele Smith le avea când lua din împărtăşanie? (Vezi secţiunea 2.) Ce putem face pentru a ne aminti de Salvator şi de ispăşirea Sa atunci când luăm din împărtăşanie?
-
Acordaţi atenţie legămintelor enumerate în secţiunea 3. Cugetaţi, în linişte, la sentimentele pe care le aveţi cu privire la aceste legăminte. În ce fel vă influenţează viaţa aceste legăminte?
Scripturi suplimentare
Matei 26:26–29; 1 Corinteni 11:23–29; 3 Nefi 18:1–13; Mormon 9:29; Moroni 4–5; D&L 20:75–79; 59:9–12
Ajutor pentru predare
„Desemnaţi cursanţi care să citească întrebări selectate de la sfârşitul capitolului (fie individual, fie în grupuri mici). Rugaţi-i să caute în capitol învăţăturile care au legătură cu întrebările respective. Apoi invitaţi-i să-şi împărtăşească gândurile şi părerile celorlalţi membri ai grupului” (de la pagina VII a acestei cărţi).