Capitolul 16
Să creştem copiii în lumină şi adevăr
„Instruirea copiilor Bisericii reprezintă prima îndatorire a familiei.”
Din viaţa lui Joseph Fielding Smith
Preşedintele Joseph Fielding Smith l-a descris pe tatăl său, preşedintele Joseph F. Smith ca pe „cineva în care am avut mai multă încredere decât în oricare altă persoană pe care am cunoscut-o în această lume”1. El a relatat că tatăl său aduna deseori familia „învăţându-şi copiii principiile Evangheliei. Ei se bucurau de prezenţa sa şi erau recunoscători pentru sfaturile şi învăţăturile pe care le oferea… Nu au uitat niciodată ce au fost învăţaţi şi au păstrat acele amintiri şi se pare că le vor păstra pentru totdeauna”2. El a mai spus: „Tatăl meu a fost cel mai blând bărbat pe care l-am cunoscut vreodată… Printre cele mai dragi amintiri ale mele sunt orele pe care le-am petrecut alături de el discutând despre principiile Evangheliei şi primind instruire aşa cum numai el putea oferi. În acest fel, la temelia cunoaşterii mele a fost adevărul, astfel încât şi eu pot spune că ştiu că Mântuitorul meu trăieşte şi că Joseph Smith este, a fost şi va fi întotdeauna profetul Dumnezeului cel Viu”3.
Joseph Fielding Smith a vorbit, de asemenea, cu dragoste despre mama sa, Julina L. Smith şi despre învăţăturile ei. El a spus: „Am fost instruit de mic de mama mea să-l iubesc pe profetul Joseph Smith şi să-L iubesc pe Mântuitorul meu… Sunt recunoscător pentru instruirea pe care am primit-o şi am încercat să urmez sfaturile pe care mi le-a dat tatăl meu. Dar meritul nu este în totalitate al lui. Consider că o bună parte al lui, o parte foarte mare, trebuie atribuită mamei mele, pe ai cărei genunchi stăteam când eram mic şi ascultam povestirile ei despre pionieri… Ea obişnuia să mă înveţe şi să-mi pună în mâini, când eram destul de mare ca să citesc, cărţi pe care le puteam înţelege. Ea m-a învăţat să mă rog şi să fiu fidel şi credincios legămintelor şi obligaţiilor mele, să-mi îndeplinesc îndatoririle de diacon şi de învăţător… şi, mai târziu, de preot… Am avut o mamă care s-a îngrijit ca eu să citesc, iar mie mi-a plăcut să citesc”4.
Când Joseph Fielding Smith a devenit tată, a urmat exemplul părinţilor săi. Fiica sa, Amelia, a spus:
„Tata a fost elevul şi învăţătorul perfect, unul care nu numai că ne-a învăţat din marea sa cunoaştere, ci ne-a şi încurajat să învăţăm singuri…
În ceea ce-i priveşte pe copiii săi, el a urmat sfatul din D&L 93:40: «Dar, v-am poruncit să vă creşteţi copiii în lumină şi în adevăr».
El ne învăţa în timpul micului dejun spunându-ne povestiri din scripturi şi avea măiestria de a face ca fiecare să sune ca o povestire nouă şi interesantă deşi o auzisem de multe ori înainte. Suspansul pe care-l simţeam întrebându-mă dacă soldaţii faraonului aveau să găsească paharul de argint în sacul cu grâne al lui Beniamin mi-l amintesc chiar şi astăzi. Am învăţat despre felul în care Joseph Smith a găsit plăcile de aur şi despre vizita Tatălui şi a Fiului. Dacă tata avea timp să ne conducă la şcoală, povestirile continuau. Pe drumul spre şcoală, treceam pe lângă Templul [Salt Lake] şi el ne povestea despre îngerul Moroni. Am aflat că templul este un loc foarte special, că trebuie să fii bun pentru a intra acolo şi că, dacă te căsătoreşti în el, eşti căsătorit pentru totdeauna. El ne-a învăţat prin lucrurile pentru care s-a rugat în rugăciunile rostite în familie, când îngenuncheam lângă scaunele noastre înainte de micul dejun şi, din nou, la cină…
Astăzi, învăţăturile sale nu numai că-i înalţă şi susţin spiritual pe urmaşii săi, dar şi pe nenumăraţi membri credincioşi ai Bisericii. Ce mare privilegiu şi binecuvântare a fost să fiu fiica sa!”5.
Preşedintele Joseph Fielding Smith şi strănepoata sa, Shanna McConkie
Învăţături ale lui Joseph Fielding Smith
1
Pentru a rezista influenţei duşmanului, părinţii trebuie să-şi crească propriii copii în lumină şi adevăr.
Importanţa unităţii familiei – dragoste şi consideraţie între membrii familiei – nu va putea fi vreodată subliniată suficient de mult. Solidaritatea spirituală în relaţiile de familie este temelia sigură pe care vor înflori Biserica şi societatea însăşi. Acest fapt este bine cunoscut şi înţeles de duşman şi, mai mult ca niciodată înainte, el foloseşte toate mijloacele iscusite, influenţa şi puterea pe care le are pentru a submina şi distruge această instituţie eternă. Numai Evanghelia lui Isus Hristos pusă în practică în relaţiile de familie va zădărnici această putere distructivă a diavolului.6
Există multe pericole mari şi reale cărora trebuie să li se facă faţă şi cele care ne preocupă mai mult decât toate celelalte împreună au legătură cu copiii noştri. Singura protecţie reală sau apărare adecvată poate fi oferită de cămin şi influenţa sa.7
Copiii noştri trebuie să fie învăţaţi să discearnă între bine şi rău, altfel, în multe situaţii, ei nu vor putea să înţeleagă de ce nu le este permis să participe la activităţi normale pentru vecinii lor. Dacă nu sunt instruiţi cu privire la doctrinele Bisericii, ei nu vor înţelege, probabil, de ce este nepotrivit să meargă duminica la concert, la teatru, la film, meci sau altceva de acest fel, când colegii lor de joacă se complac în a participa, fără interdicţie şi fiind încurajaţi, la aceste lucruri interzise de Domnul în ziua Sa sfântă. Părinţii sunt răspunzători pentru instruirea corespunzătoare a copiilor lor [şi] Domnul îi va condamna pe părinţi dacă fiii şi fiicele lor cresc în afara influenţei principiilor Evangheliei Domnului nostru Isus Hristos.8
Domnul ne-a poruncit, fiecăruia şi tuturor, să ne creştem copiii în lumină şi adevăr. Unde există acest spirit, neînţelegerea, nesupunerea şi neglijarea îndatoririlor sacre nu vor fi, nu pot fi, prezente.9
2
Părinţii sunt principalii responsabili de învăţarea propriilor copii.
Tatăl nu a renunţat niciodată la dreptul Său asupra copiilor născuţi în această lume. Ei continuă să fie copiii Săi. El i-a dat în grija părinţilor muritori cărora le-a atras atenţia că trebuie să-i crească în lumină şi adevăr. Părinţii au responsabilitatea principală şi fundamentală de a-şi învăţa copiii să meargă pe calea luminii şi adevărului.10
Instruirea copiilor Bisericii reprezintă prima îndatorire a familiei. Părinţii au responsabilitatea de a-şi creşte copiii în lumină şi adevăr şi Domnul a declarat că, dacă nu fac acest lucru, ei vor sta înaintea scaunului de judecată şi vor răspunde pentru aceasta.11
Într-o revelaţie dată Bisericii în anul 1831, Domnul a spus:
„Şi din nou, dacă sunt părinţi care au copii în Sion sau în oricare dintre ţăruşii lui organizaţi, care nu îi învaţă când au opt ani, să înţeleagă doctrina pocăinţei, a credinţei în Hristos, Fiul Dumnezeului cel Viu, şi a botezului şi a darului Duhului Sfânt prin aşezarea mâinilor, păcatul va fi asupra capetelor părinţilor.
Pentru că aceasta va fi lege pentru aceia care locuiesc în Sion sau în vreunul dintre ţăruşii lui care sunt organizaţi” [D&L 68:25–26]…
Domnul ne cere să facem aceasta.12
Părinţii vor fi răspunzători pentru faptele copiilor lor dacă nu-şi învaţă copiii prin exemplu şi precept.
Dacă părinţii au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-şi învăţa copiii corect prin exemplu şi precept şi, apoi, copiii s-au îndepărtat de calea cea dreaptă, părinţii nu vor fi consideraţi răspunzători şi păcatul va fi asupra copiilor.13
3
Biserica îi ajută pe părinţi în eforturile lor de a-şi învăţa copiii.
Fiecare persoană are principala responsabilitate de a face lucrurile care duc la salvare. Noi toţi am fost aduşi pe pământ pentru a trece prin experienţele vieţii muritoare care ne pun la încercare. Ne aflăm aici pentru a se vedea dacă ţinem poruncile şi biruim lumea şi trebuie să facem tot ce putem pentru noi înşine.
Următorii responsabili pentru salvarea noastră sunt membrii familiei noastre. Responsabilitatea părinţilor este de a fi lumină şi îndrumători pentru copiii lor şi li s-a poruncit să-i crească în lumină şi adevăr, învăţându-i Evanghelia şi fiind exemple bune. Din partea copiilor se aşteaptă ca ei să-şi asculte părinţii, să-i cinstească şi să-i respecte.
Biserica şi structurile ei formează o organizaţie de slujire care ajută familii şi persoane individuale.14
„Biserica şi structurile ei formează o organizaţie de slujire care ajută familii şi persoane individuale.”
Fac apel la dumneavoastră, dragii mei fraţi şi dragile mele surori, soţi şi soţii, taţi şi mame să profitaţi de fiecare prilej pus la dispoziţie de Biserică de a vă pregăti copiii în cadrul diferitelor organizaţii create pentru ei pe baza revelaţiilor primite de la Domnul: Societatea Primară, Şcoala de duminica, organizaţiile de perfecţionare comună [Tinerii Băieţi şi Tinerele Fete] şi cvorumurile preoţiei mai mici, îndrumate de episcopatele noastre…
Avem în Biserică, acolo unde este posibil, seminare şi institute… Fraţi şi surori, trimiteţi-vă copiii la aceste seminare. Cei care urmează o facultate vor avea vârsta necesară pentru a participa la clasele de institut ale Bisericii, dacă beneficiază de instruirea corespunzătoare în tinereţea lor.15
4
Părinţii trebuie să facă tot ce pot pentru a-şi ajuta copiii să înţeleagă şi să trăiască potrivit Evangheliei lui Isus Hristos.
Mărturia personală este şi va fi întotdeauna sursa tăriei Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. O mărturie este întărită cel mai bine în cadrul familiei… Dobândirea şi menţinerea mărturiilor trebuie să fie un proiect al familiei. Nu neglijaţi nimic din ce vă va ajuta să întăriţi mărturia unui membru al familiei dumneavoastră.16
Trebuie să protejăm [copiii] împotriva păcatelor şi relelor lumii cât de mult putem, astfel încât ei să nu fie abătuţi de la căile adevărului şi neprihănirii.17
Ajutaţi-vă copiii, în orice fel puteţi, să crească având cunoaşterea Evangheliei lui Isus Hristos. Învăţaţi-i să se roage. Învăţaţi-i să ţină Cuvântul de înţelepciune, să păşească dând dovadă de credinţă şi umilinţă înaintea Domnului, astfel încât atunci când devin bărbaţi şi femei, să vă poată mulţumi pentru ceea ce aţi făcut pentru ei şi să privească în urmă, la vieţile lor, cu recunoştinţă în inimi şi dragoste faţă de părinţii lor pentru felul în care aceşti părinţi i-au îngrijit şi învăţat Evanghelia lui Isus Hristos.18
Fiţi exemple de neprihănire
Îi rugăm pe părinţi să fie exemple de neprihănire în vieţile lor, să-şi adune copiii în jur şi să-i înveţe Evanghelia în timpul serilor în familie şi cu alte ocazii.19
Părinţii trebuie să încerce să fie sau să facă tot ce pot pentru a fi ceea ce-şi doresc să devină copiii lor. Vă este imposibil să fiţi exemple de ceea ce nu sunteţi.20
Dumneavoastră trebuie să propovăduiţi prin exemplu, precum şi prin precept. Trebuie să îngenuncheaţi în rugăciune, alături de copiii dumneavoastră. Trebuie să-i învăţaţi, cu toată umilinţa, despre misiunea Salvatorului nostru, Isus Hristos. Trebuie să le arătaţi calea, iar tatăl care-i arată fiului său calea nu-i va spune: „Fiule, du-te la Şcoala de duminica ori la adunările comune ale tinerilor sau la adunarea preoţiei”, ci îi va spune: „Vino cu mine”. Îl va învăţa prin exemplul său.21
Începeţi să-i învăţaţi pe copii de când sunt mici
Niciodată nu este prea devreme să începi să-I slujeşti Domnului… Tinerii urmează învăţătura propriilor părinţi. Copilul care este învăţat, de când se naşte, neprihănirea va trăi, foarte probabil, în neprihănire întotdeauna. Obiceiurile bune se formează uşor şi se urmează uşor.22
În cămin, trebuie să existe rugăciune, credinţă, dragoste şi supunere faţă de Dumnezeu. Este datoria părinţilor să-şi înveţe copiii aceste principii necesare salvării ale Evangheliei lui Isus Hristos, astfel încât ei să ştie de ce trebuie să fie botezaţi şi să aibă în inimile lor dorinţa de a continua să ţină poruncile lui Dumnezeu după ce sunt botezaţi, pentru ca ei să poată reveni în prezenţa Sa. Doriţi dumneavoastră, bunii mei fraţi şi bunele mele surori, ca familiile dumneavoastră, copiii dumneavoastră, doriţi ca ei să fie pecetluiţi cu taţii şi mamele care au trăit înaintea dumneavoastră, doriţi să aveţi o familie perfectă când veţi intra, dacă vi se va permite, în împărăţia celestială a lui Dumnezeu? Dacă doriţi, atunci trebuie să începeţi să vă învăţaţi copiii încă din leagăn.23
Învăţaţi copiii să se roage
Ce este un cămin fără spiritul rugăciunii? Nu este un cămin al sfinţilor din zilele din urmă. Noi trebuie să ne rugăm; nu trebuie să lăsăm o dimineaţă să treacă fără a-I mulţumi Domnului, stând în genunchi împreună cu familia, pentru binecuvântările pe care ni le-a dat şi cerându-I îndrumarea. Nu trebuie să lăsăm noapte să treacă, nu trebuie să mergem la culcare înainte ca membrii familiei să se fi adunat din nou şi să-I fi mulţumit Domnului pentru protecţia Sa şi fără să-L fi rugat să ne îndrume în fiecare zi a vieţilor noastre.24
Sper că, în căminele dumneavoastră, vă învăţaţi copiii să se roage. Sper că rostiţi rugăciuni în familie, dimineaţa şi seara, că vă învăţaţi copiii prin exemplul personal şi prin precept să ţină poruncile care sunt atât de preţioase şi atât de sacre şi care înseamnă atât de mult pentru salvarea noastră în împărăţia lui Dumnezeu.25
Prezentaţi copiilor scripturile
Nu trebuie să existe, în nicio parte a lumii, un cămin în care să nu se găsească Biblia. Nu trebuie să existe niciun cămin în care Cartea lui Mormon să nu se găsească. Mă refer la căminele sfinţilor din zilele din urmă. Nu trebuie să existe niciun cămin în care să nu se găsească Doctrină şi legăminte şi Perla de mare preţ. Nu le ţineţi pe rafturi sau în dulapuri, ci ţineţi-le deschise în locuri în care să poată fi uşor de văzut, pentru ca membrii familiei să aibă acces la ele, să se aşeze şi să le citească şi să studieze singuri principiile Evangheliei.26
Ţineţi seara în familie
Copiii care cresc în cămine în care participă la serile în familie, în care dragostea şi unitatea abundă, îşi clădesc temelii solide pentru a fi cetăţeni buni ai societăţii şi membri activi ai Bisericii. Nu există o moştenire mai mare pe care părinţii să o poată lăsa propriilor copii decât amintirea şi binecuvântările unui cămin fericit, unit şi plin de dragoste.
Serile în familie bine planificate pot fi o sursă de bucurie şi influenţă durabile. Aceste seri sunt destinate activităţilor în grup, organizării, exprimării sentimentelor de dragoste, depunerii mărturiei, învăţării principiilor Evangheliei, relaxării şi distracţiei în familie şi, cel mai important dintre toate, formării unităţii şi solidarităţii familiei.
Taţii şi mamele care ţin cu credinţă serile în familie şi care clădesc unitatea familiei în toate modurile posibile, îndeplinesc cu cinste cea mai măreaţă dintre toate responsabilităţile – aceea de a fi părinte.27
Cel mai important rol de conducător care poate reveni taţilor în împărăţia lui Dumnezeu este acela de a-şi conduce familiile în desfăşurarea serilor în familie. Când astfel de experienţe fac parte din viaţa de familie, în acea familie se clădesc unitatea şi respectul faţă de familie care influenţează fiecare persoană apropiind-o mai mult de neprihănire şi fericire.28
Părinţii care ignoră marele ajutor pe care îl oferă acest program [seara în familie] pun în pericol viitorul propriilor copii.29
Învăţaţi-i despre virtute, castitate şi moralitate
Trebuie să-i învăţaţi pe copiii dumneavoastră despre virtute, castitate şi trebuie învăţaţi din primii ani ai copilăriei. Trebuie să le atrageţi atenţia asupra capcanelor şi pericolelor care sunt atât de numeroase în întreaga lume.30
Suntem foarte preocupaţi de bunăstarea spirituală şi morală a tuturor tinerilor din lume. Moralitatea, castitatea, virtutea, evitarea păcatului – acestea sunt şi trebuie să fie esenţiale pentru modul nostru de viaţă, dacă dorim să ducem la îndeplinire întregul ei scop.
Îi rugăm pe taţi şi pe mame să-şi înveţe copiii despre puritatea personală prin precept şi exemplu şi să-i sfătuiască în toate lucrurile de acest fel…
Avem încredere în tinerii din generaţia care se ridică în Biserică şi îi rugăm să nu urmeze tendinţele şi obiceiurile lumii, să nu adopte atitudinea rebelă, să nu abandoneze căile adevărului şi virtuţii. Noi credem în bunătatea firii lor şi ne aşteptăm ca ei să devină piloni ai neprihănirii şi să ducă mai departe lucrarea Bisericii cu credinţă şi eficienţă sporite.31
Pregătiţi-i pe copii să fie martori ai adevărului şi să slujească în misiuni
Tinerii noştri se numără printre cei mai binecuvântaţi şi favorizaţi copii ai Tatălui nostru. Ei sunt nobilimea cerului, cei aleşi şi o generaţie aleasă care are un destin divin. Spiritele lor au fost păstrate pentru a veni pe pământ în aceste zile în care Evanghelia este pe pământ şi în care Domnul are nevoie de slujitori curajoşi care să realizeze măreaţa Sa lucrare din zilele din urmă.32
Trebuie să pregătim [copiii] să fie martori vii ai adevărului şi divinităţii acestei măreţe lucrări din zilele din urmă şi, mai ales în cazul fiilor noştri, să ne îngrijim ca ei să fie demni şi pregătiţi să meargă în misiuni pentru a predica Evanghelia celorlalţi copii ai Tatălui nostru.33
Ajutaţi-i pe copii să aibă propriile familii eterne
Îi instruiţi [pe copiii dumneavoastră] astfel încât, atunci când se vor căsători, să dorească să meargă la casa Domnului? Îi învăţaţi astfel încât să dorească să primească măreaţa înzestrare pe care Domnul a pregătit-o pentru ei? Le-aţi insuflat ideea că pot fi pecetluiţi ca soţi şi soţii şi că fiecare dar şi fiecare binecuvântare ale împărăţiei celestiale pot fi revărsate asupra lor?34
Trebuie… să-i îndrumăm şi să-i conducem [pe copii] astfel încât ei să-şi aleagă partenerii potriviţi şi să se căsătorească în casa Domnului şi să devină astfel moştenitori ai tuturor binecuvântări măreţe despre care vorbim.35
Să încercăm cu umilinţă să ne ţinem familiile nedestrămate, să le ţinem sub influenţa Spiritului Domnului, să le învăţăm principiile Evangheliei pentru ca ele să crească în neprihănire şi adevăr… [Copiii] ne sunt daţi pentru ca noi să-i putem învăţa despre căile vieţii, ale vieţii eterne, pentru ca ei să se poată întoarce în prezenţa lui Dumnezeu, Tatăl lor.36
Sugestii pentru studiu şi predare
Întrebări
-
Acordaţi atenţie exemplelor de părinţi care-şi arată dragostea faţă de copiii lor menţionate în secţiunea „Din viaţa lui Joseph Fielding Smith”. Gândiţi-vă la modalităţi în care puteţi urma aceste exemple, indiferent de responsabilităţile pe care le aveţi în cadrul familiei dumneavoastră. Cum se pot organiza părinţii pentru a putea petrece mai mult timp cu propriii copii?
-
Preşedintele Smith a menţionat pericolele spirituale care au existat în timpul vieţii sale (vezi secţiunea 1). Ce alte pericole există astăzi? Cum îi pot ajuta părinţii şi bunicii pe copii să reziste acestor influenţe?
-
Gândiţi-vă la încrederea pe care Tatăl Ceresc o acordă părinţilor când le permite să se îngrijească de copiii Săi (vezi secţiunea 2). Ce îndrumare şi ajutor oferă El?
-
Ce înseamnă că Biserica este „o organizaţie de slujire care ajută familii şi persoane individuale”? (Vezi secţiunea 3.) În ce fel v-au ajutat organizaţiile din cadrul Bisericii pe dumneavoastră şi familia dumneavoastră? Ce putem face pentru a-i ajuta pe copii şi tineri să se implice în totalitate?
-
În secţiunea 4, sunt menţionate mai multe moduri în care copiii şi tinerii pot fi ajutaţi să trăiască potrivit Evangheliei. În timp ce recitiţi sfatul respectiv, gândiţi-vă la următoarele întrebări: Care sunt câteva dintre lucrurile pe care dumneavoastră şi familia dumneavoastră le faceţi bine? În ce aspecte aţi putea aduce îmbunătăţiri? Ce puteţi face pentru a-i ajuta pe tinerii Bisericii să-şi întărească mărturiile?
Scripturi suplimentare
Deuteronomul 6:1–7; Psalmii 132:12; Mosia 1:4; 4:14–15; D&L 68:25–28; 93:36–40; vezi, de asemenea, „Familia: o declaraţie oficială către lume”
Ajutor pentru predare
„Fiţi atenţi să nu încheiaţi discuţiile bune prea devreme încercând să prezentaţi tot materialul pe care l-aţi pregătit. Chiar dacă este important să parcurgeţi materialul, este şi mai important să ajutaţi cursanţii să simtă influenţa Spiritului, să le rezolvaţi întrebările, să le măriţi cunoaşterea despre Evanghelie şi să le aprofundaţi angajamentul de a ţine poruncile.” Totuşi, este, de asemenea, „important să încheiaţi discuţia la timpul potrivit. O mare parte din spiritul unei discuţii înălţătoare se pierde atunci când durează prea mult… Gestionaţi timpul. Cunoaşteţi momentul în care trebuie să se termine lecţia. Acordaţi-vă suficient timp pentru a rezuma ceea ce s-a spus şi pentru a vă depune mărturia” (Predarea, nu este chemare mai mare [1999], p. 64, 65).