Capitolul 23
Responsabilitatea individuală
„Ne aşteptăm ca membrii noştri de pretutindeni să înveţe principii corecte şi să se conducă singuri.”
Din viaţa lui Joseph Fielding Smith
Într-o zi, fratele D. Arthur Haycock se îndrepta spre Clădirea Administraţiei Bisericii când a văzut că preşedintele Joseph Fielding Smith descuia uşa laterală. Având nevoie să intre în clădire, unde lucra ca secretar al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, fratele Haycock „a urcat în grabă scările, câte două sau trei deodată, pentru a putea intra înainte ca uşa să se închidă”. A reuşit cu greu. După ce a intrat în clădire, s-a grăbit din nou pentru a-l prinde din urmă pe preşedintele Smith pentru a merge spre lift împreună cu el. El i-a spus preşedintelui: «Sper să fiu tot atât de norocos şi să mă strecor în cer prin uşa deschisă de dumneavoastră»”. Preşedintele Smith nu a răspuns imediat şi fratele Haycock s-a temut că, în încercarea sa de a da dovadă de umor, spusese ceva nepotrivit. Dar „când au ajuns la lift, preşedintele Smith i-a spus cu o sclipire în ochi: «Frate, nu conta niciodată pe acest lucru!»”1.
În cuvântările şi prin faptele sale, preşedintele Smith a propovăduit, în repetate rânduri, principiul împărtăşit fratelui Haycock. El a subliniat că, deşi sfinţii din zilele din urmă trebuie să-i ajute cu sârguinţă pe alţii să primească binecuvântările Evangheliei, salvarea este o responsabilitate individuală. El i-a încurajat, de asemenea, pe sfinţi să se bizuie pe forţele proprii şi să lucreze cu hărnicie în ocupaţiile temporale. „Aceasta înseamnă viaţa”, a spus el, „să ne dezvoltăm potenţialul şi, în special, să obţinem autocontrolul”2.
Joseph Fielding Smith a învăţat să muncească de când era copil. Tatăl său era deseori departe de casă, aşa încât „el şi-a petrecut o mare parte din copilărie făcând muncă de adult”. De fapt, el era un lucrător atât de sârguincios încât „fără intenţie, a obţinut o slujbă mai devreme decât ar fi trebuit atunci când, din mândrie caracteristică vârstei, a muls una dintre vacile familiei pentru a dovedi că era capabil s-o facă şi, astfel, această muncă i-a fost desemnată permanent” 3.
Dorinţa sa de a munci a continuat în timpul slujirii sale în misiunea cu timp deplin în Anglia. Soţia sa, Louie, i-a scris următoarele în timp ce el se afla în misiune: „Ştiu că iubeşti munca mai mult decât plăcerea şi te iubesc atât de mult şi am încredere în tine pentru că simt că eşti un tânăr cât se poate de perfect”4. Pe lângă îndeplinirea îndatoririi de a propovădui Evanghelia altora, el a muncit din greu pentru a învăţa el însuşi Evanghelia. Într-o scrisoare trimisă acasă, el a vorbit despre eforturile sale de a memora un pasaj din scripturi: „Am încercat toată ziua să învăţ un pasaj din scripturi şi nu am reuşit încă. Dar sunt hotărât să-l învăţ şi să nu renunţ”5.
Preşedintele Smith a transmis etica muncii copiilor săi. El le-a spus: „Oamenii mor în pat. La fel şi ambiţia”. Cu acest principiu în minte, el şi soţia sa s-au îngrijit ca fetele şi băieţii lor să se scoale devreme în fiecare zi şi să-şi facă partea în menţinerea curăţeniei şi ordinii în cămin. „Într-un fel, tatei i se părea imoral ca noi să stăm în pat după ora şase”, îşi aminteşte unul dintre fiii săi. „Desigur, am încercat o dată. Tata a avut grijă să nu se mai întâmple.”6 Şi preşedintele Smith a ajutat la treburile casnice. Când el şi Louie erau proaspăt căsătoriţi, el a muncit foarte mult la construirea primei lor case. De-a lungul anilor, a făcut el însuşi majoritatea reparaţiilor la casă, a ajutat la bucătărie şi a ajutat la culegerea fructelor când se coceau şi la conservarea lor în sticle.7
Fratele Haycock, acelaşi bărbat care odată s-a grăbit să intre în Clădirea Administraţiei Bisericii împreună cu preşedintele Smith, a devenit mai târziu secretarul personal a cinci preşedinţi ai Bisericii, inclusiv al preşedintelui Smith. În această calitate, el a văzut eforturile permanente făcute de preşedintele Smith pentru a se perfecţiona spiritual. El a spus că intra deseori în biroul preşedintelui Smith şi îl găsea pe profet studiind scripturile sau citind o altă carte.8
Învăţături ale lui Joseph Fielding Smith
1
Domnul se aşteaptă ca noi să căutăm cu sârguinţă binecuvântările temporale şi spirituale.
Domnul i-a spus lui [Adam]: „În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea”[Genesa 3:19; vezi, de asemenea, Moise 4:25] şi tot timpul de-a lungul veacurilor Domnul i-a îndemnat pe oamenii Săi să fie sârguincioşi, să-L slujească dând dovadă de credinţă, să muncească…
În primele zile ale Bisericii în aceste văi [din Utah], preşedintele Brigham Young şi ceilalţi fraţi au pus un mare accent pe hărnicie şi acest lucru a fost necesar pentru că strămoşii noştri au ajuns acolo fără să posede ceva. Ei au trebuit să muncească. Au trebuit să fie harnici. A fost necesar ca ei să-şi producă lucrurile de care aveau nevoie şi, ca urmare, au fost sfătuiţi mereu în acest sens şi în acest scop, să fie harnici. Au fost sfătuiţi să nu aibă mândrie în inimile lor. Ei au venit aici, unde Îl puteau preaslăvi pe Domnul Dumnezeul lor şi puteau ţine poruncile Sale. Li s-a spus să fie umili şi harnici … O, mi-aş fi dorit să ne aducem aminte de aceasta. Îmi pare rău că am uitat …
Domnul a spus: „Tu nu trebuie să fii leneş; pentru că acela care este leneş nu va mânca pâinea şi nici nu va purta veşmintele lucrătorului” [D&L 42:42]. Această afirmaţie este foarte logică, nu-i aşa? De ce ar beneficia un om leneş de hărnicia celui harnic – dacă acel om care este leneş are o condiţie fizică ce îi permite să muncească? Dezaprob în totalitate orice acţiune organizată care tinde să distrugă bărbăţia încurajându-i pe bărbaţi să fie leneşi şi acest lucru este valabil oricare ar fi vârsta lor. Nu contează cât de bătrân este; dacă un bărbat este puternic fizic şi este capabil să slujească, el trebuie să aibă grijă de el însuşi; aceasta este ceea ce aşteaptă Domnul de la el.
Într-o altă revelaţie, Domnul a spus:
„Şi din nou, adevărat vă spun vouă, fiecare om care este obligat să aibă grijă de familia lui, să aibă grijă şi el nu-şi va pierde în niciun caz coroana lui; şi să muncească în Biserică. Fiecare om să fie sârguincios în toate lucrurile. Şi leneşii nu vor avea loc în Biserică, decât dacă se pocăiesc şi se îndreaptă” [D&L 75:28–29].
Acesta este sfatul pe care Domnul îl dă Bisericii astăzi. Şi acesta nu are aplicabilitate numai la aratul câmpurilor sau la culegere şi recoltare şi munca în fabrică, ci înseamnă, de asemenea, că omul trebuie să fie harnic în lucrurile spirituale la fel cum este în cele temporale prin care îşi câştigă existenţa.9
Ne aflăm aici pentru că avem un scop măreţ. Acest scop nu este să trăim 100 de ani sau mai puţin şi să ne cultivăm câmpurile să recoltăm grânele, să adunăm fructele, să trăim în case şi să ne înconjurăm de lucrurile necesare în viaţa muritoare. Nu acesta este scopul vieţii. Aceste lucruri sunt necesare existenţei noastre de aici şi acesta este motivul pentru care noi trebuie să fim harnici. Dar câţi oameni îşi petrec timpul gândindu-se că tot ce au de făcut în viaţă este să acumuleze lucrurile acestei lumi, să trăiască în confort şi să se înconjoare de tot luxul şi toate privilegiile şi plăcerile pe care le poate pune la dispoziţie viaţa muritoare fără să se gândească niciodată la altceva?
Toate aceste lucruri sunt doar binecuvântări temporare. Mâncăm ca să trăim. Ne îmbrăcăm ca să ne fie cald şi să ne acoperim trupurile. Avem case în care să trăim în confort şi având toate facilităţile, dar trebuie să considerăm toate aceste binecuvântări drept binecuvântări temporale necesare în timp ce călătorim prin această viaţă. Acesta este singurul scop în care le folosim. Nu putem lua cu noi niciunul dintre aceste lucruri când murim. Aurul, argintul şi pietrele preţioase, care se numesc bogăţie, sunt de folos omului numai atât timp cât îi permit să se îngrijească de el şi îi satisfac necesităţile aici.10
Domnul… Se aşteaptă ca noi să cunoaştem lucrurile temporale astfel încât să ne putem îngriji de noi temporal; astfel încât să putem sluji semenilor noştri; şi astfel încât să putem duce mesajul Evangheliei copiilor Săi din întreaga lume. 11
„Domnul… se aşteaptă ca noi să cunoaştem lucrurile temporale.”
Scopul pentru care ne aflăm aici este să facem voia Tatălui aşa cum este făcută în cer, să trăim în neprihănire pe pământ, să învingem ticăloşia şi s-o punem sub picioarele noastre, să biruim păcatul şi pe duşmanul sufletelor noastre, să ne ridicăm deasupra imperfecţiunilor şi slăbiciunilor bietei omeniri căzute, prin inspiraţie de la Domnul şi prin puterea Sa, făcute cunoscute, şi, astfel, să devenim sfinţi şi slujitori ai Domnului pe pământ.12
2
În cele din urmă, noi vom răspunde în faţa Domnului pentru modul în care ne îndeplinim îndatorirea.
Noi răspundem în faţa credinţei şi conştiinţei noastre; dumneavoastră răspundeţi nu în faţa mea, nu în faţa Preşedinţiei Bisericii, ci în faţa Domnului. Eu nu răspund în faţa oamenilor cu privire la zeciuiala mea – eu răspund în faţa Domnului; adică, referitor la comportamentul meu în Biserică şi la modul în care respect celelalte legi şi reguli ale Bisericii. Dacă nu respect legile Bisericii, eu răspund în faţa Domnului şi va trebui să-I dau explicaţii la un moment dat pentru că mi-am neglijat îndatorirea şi poate va trebui să răspund în faţa Bisericii cu calitatea mea de membru. Dacă îmi îndeplinesc îndatorirea potrivit modului în care înţeleg ceea ce cere Domnul de la mine, atunci trebuie să am o conştiinţă liberă de orice păcat. Trebuie să fiu mulţumit în sufletul meu pentru că pur şi simplu mi-am făcut datoria aşa cum am înţeles-o eu şi voi accepta consecinţele. Pentru mine, este o chestiune între mine şi Domnul; şi aşa este în cazul fiecăruia dintre noi.
El, care L-a trimis în lume pe Singurul Său Fiu Născut pentru a îndeplini misiunea pe care a îndeplinit-o, a trimis, de asemenea, fiecare suflet dintre cele care mă ascultă acum şi, într-adevăr, fiecare bărbat şi fiecare femeie din lume să îndeplinească o misiune şi acea misiune nu poate fi îndeplinită dacă este tratată cu neglijenţă sau indiferenţă, nici nu poate fi îndeplinită dacă există ignoranţă.
Trebuie să învăţăm obligaţiile pe care trebuie să le îndeplinim faţă de Domnul şi unul faţă de altul; aceste lucruri sunt esenţiale şi nu putem prospera în lucruri spirituale, nu putem creşte în cunoaşterea Domnului sau în înţelepciune, fără a ne dedica gândurile şi faptele desăvârşirii noastre, sporirii înţelepciunii şi cunoaşterii noastre cu privire la lucrurile Domnului.13
Este atât de uşor ca oamenii să învinovăţească pe altcineva pentru greşelile lor şi atât de uşor pentru noi, din cauza naturii noastre umane, să ne asumăm meritul când lucrul care este îndeplinit este ceva ce place şi aduce beneficii. Dar nu vrem niciodată să ne asumăm responsabilitatea pentru greşelile noastre care nu plac şi, ca urmare, ne străduim să plasăm acea responsabilitate asupra circumstanţelor şi a altor persoane… Vă îndemn să ne asumăm răspunderea pentru responsabilităţile noastre şi să nu încercăm să dăm vina pe circumstanţe.14
3
Dumnezeu ne-a dat libertatea de a alege şi Se aşteaptă ca noi să facem pentru noi tot ce ne stă în putinţă.
Libertatea de a alege [este] marele dar pe care Domnul l-a revărsat asupra fiecărui suflet pentru acţiona singur, pentru a face singur alegeri, pentru a fi cineva cu puterea de a crede şi accepta adevărul şi pentru a primi viaţă veşnică sau pentru a respinge adevărul şi pentru a avea mustrări de conştiinţă. Acesta este unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu. Cum ar fi fost fără el, dacă noi am fi fost siliţi aşa cum unora dintre oameni le-ar plăcea să-i silească pe semenii lor să le împlinească voinţa? Nu ar putea exista salvare; nu ar putea exista răsplată pentru cei neprihăniţi; nimeni nu ar putea fi pedepsit pentru necredinţă pentru că oamenii nu ar fi răspunzători în faţa Creatorului lor.15
Joseph Smith a fost întrebat cum a condus un număr atât de mare şi diversificat de oameni ca sfinţii din zilele din urmă. El a răspuns: „Îi învăţ principii corecte şi ei se conduc singuri”.
Acesta este principiul pe baza căruia acţionăm în Biserică. Ne aşteptăm ca membrii noştri de pretutindeni să înveţe principiile corecte şi să se conducă singuri.16
„Nicio persoană, prin nicio hotărâre a Tatălui, nu a fost obligată vreodată să facă bine… Fiecare poate acţiona singură.”
Acest mare dar al libertăţii de a alege, care este privilegiul dat omului de a alege singur, nu a fost revocat niciodată şi nu va fi revocat vreodată. Este un principiu etern care conferă libertate de gândire şi acţiune fiecărui suflet. Nicio persoană, prin nicio hotărâre a Tatălui, nu a fost obligată vreodată să facă bine; nicio persoană nu a fost silită să facă rău. Fiecare poate acţiona singură. Planul lui Satana a fost să distrugă această libertate de a alege şi să-i silească pe oameni să facă voia sa. Existenţa nu poate fi plăcută fără acest mare dar. Oamenii trebuie să aibă privilegiul de a alege, chiar şi să se răzvrătească împotriva hotărârilor divine. Salvarea şi exaltarea trebuie să vină, desigur, prin libera voinţă, fără constrângere, şi pe baza meritului individual, pentru a putea fi oferită răsplata dreaptă şi pentru ca pedeapsa potrivită să fie dată păcătosului.17
Noi credem că, după ce am făcut tot posibilul, numai prin har suntem salvaţi şi că, atunci când clădesc pe temelia ispăşirii lui Hristos, toţi oamenii trebuie să-şi ducă până la capăt salvarea cu frică şi cutremurare înaintea Domnului [vezi 2 Nefi 25:23; Mormon 9:27].18
Este un fapt important, arătat prin fapte directe sau afirmaţii implicite în toate scripturile, că Dumnezeu face pentru oameni tot ce oamenii nu pot face singuri pentru a-şi asigura salvarea, dar El se aşteaptă ca oamenii să facă singuri ceea ce le stă în putere.
Potrivit acestui principiu, este contrar ordinii din cer, instituite înaintea creării pământului, ca mesageri sfinţi, care sunt înviaţi, sau mesageri care aparţin cerului să vină pe pământ şi să înfăptuiască pentru oameni ceea ce ei pot face singuri …
Este cea mai gravă greşeală să crezi că Isus a făcut totul pentru oameni numai pentru ca ei să-L mărturisească cu buzele lor şi că ei nu mai trebuie să facă nimic altceva. Oamenii trebuie să lucreze dacă doresc să obţină salvarea. Tocmai potrivit acestei legi eterne, îngerul l-a trimis pe Corneliu la Petru [vezi Faptele apostolilor 10] şi Anania a fost trimis la Pavel [vezi Faptele apostolilor 9:1–22]. De asemenea, ca semn de supunere faţă de această lege, Moroni, care înţelegea scrierile de pe plăcile nefite, nu a făcut traducerea, ci, sub îndrumarea Domnului, i-a dat lui Joseph Smith Urimul şi Tumimul cu care el a putut să îndeplinească această lucrare importantă prin darul şi puterea lui Dumnezeu.19
4
Cele două responsabilităţi mari ale noastre sunt să ne obţinem salvarea şi să lucrăm cu sârguinţă pentru salvarea altora.
Avem aceste două responsabilităţi mari… Prima, să căutăm să obţinem propria salvare şi, a doua, îndatorirea noastră faţă de semenii noştri. Deci, prima mea îndatorire este, în ceea ce mă priveşte, să obţin propria-mi salvare. Această este prima îndatorire a fiecărei persoane şi, deci, a fiecărui membru al acestei Biserici.20
Principala noastră preocupare trebuie să fie salvarea proprie. Trebuie să obţinem pentru noi înşine fiecare binecuvântare a Evangheliei. Trebuie să fim botezaţi şi să intrăm în ordinul căsătoriei celestiale pentru a putea deveni moştenitori ai plenitudinii împărăţiei Tatălui nostru. Apoi, trebuie să ne îngrijim de familiile noastre, de copiii noştri şi de strămoşii noştri.21
Este… îndatorirea noastră să salvăm lumea, atât pe cei morţi, cât şi pe cei vii. Îi vom salva pe cei vii care se vor pocăi predicând Evanghelia naţiunilor şi adunându-i pe copiii lui Israel, pe cei cu inima curată. Îi salvăm pe cei morţi mergând în casa Domnului şi înfăptuind aceste ceremonii – botezul, aşezarea mâinilor, confirmarea şi alte lucruri pe care Domnul ne cere să le facem – pentru şi în folosul lor. 22
Este îndatorirea mea, după cum este şi îndatorirea dumneavoastră, dragi fraţi şi surori deopotrivă – pentru că această responsabilitate vă revine şi dumneavoastră – să facem tot ce ne stă în putere şi să nu dăm înapoi, ci să ne străduim din tot sufletul să ne îndeplinim cu credinţă şi sârguinţă chemările pe care Domnul ni le-a dat, să lucrăm cu sârguinţă pentru salvarea familiei noastre, fiecare dintre noi, şi pentru salvarea celor din jurul nostru, pentru salvarea acelora care se află peste graniţe.23
Sugestii pentru studiu şi predare
Întrebări
-
Ce anume vă impresionează din eforturile preşedintelui Smith de a-şi învăţa copiii să muncească? (Vezi „Din viaţa lui Joseph Fielding Smith”.) Ce putem face pentru a-i ajuta pe copii să fie mai responsabili?
-
Cum v-au ajutat învăţăturile din secţiunea 1 să înţelegeţi mai bine bizuirea pe forţele proprii? Gândiţi-vă ce puteţi face pentru a vă bizui mai mult pe forţele proprii.
-
Recapitulaţi sfatul din secţiunea 2. Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiţi „răspunzător în faţa Domnului”?
-
Preşedintele Smith ne-a învăţat: „Ne aşteptăm ca membrii noştri de pretutindeni să înveţe principiile corecte şi să se conducă singuri” (secţiunea 3). Cum poate această învăţătură să ajute familiile? Cum poate ajuta fi utilă pentru cvorumurile preoţiei şi Societatea de Alinare?
-
În eforturile noastre de a sluji altora, de ce credeţi că „principala noastră preocupare trebuie să fie salvarea proprie” (vezi secţiunea 4)?
Scripturi suplimentare
Ajutor pentru predare
„În timp ce predaţi din această carte, invitaţi-i pe ceilalţi să-şi împărtăşească gândurile, să adreseze întrebări şi să se înveţe unul pe celălalt. Când se implică în mod activ, ei vor fi mai pregătiţi să înveţe şi să primească revelaţie personală” (din pagina VII a acestei cărţi).