Capitolul 21
Să proclamăm lumii Evanghelia
„Noi am gustat roadele Evangheliei şi ştim că sunt bune şi dorim ca toţi oamenii să primească aceleaşi binecuvântări şi acelaşi spirit care au fost revărsate atât de abundent asupra noastră.”
Din viaţa lui Joseph Fielding Smith
Joseph Fielding Smith şi soţia sa, Louie, nu au fost surprinşi când au primit o scrisoare, semnată de preşedintele Lorenzo Snow, prin care Joseph era chemat să slujească într-o misiune cu timp deplin. În acele zile de la începuturile Bisericii, bărbaţii căsătoriţi slujeau adesea departe de casă. Aşadar, în ziua de 17 martie 1899, când a sosit scrisoarea, cu aproximativ o lună înainte de prima aniversare a căsătoriei lor, Joseph şi Louie au acceptat ocazia oferită dând dovadă de credinţă şi curaj, dar fiind şi trişti datorită gândului că urmau să fie despărţiţi timp de doi ani.
Vârstnicul Smith a slujit în Anglia, la aproximativ 4.700 de mile (aproximativ 7.600 de kilometri) depărtare de casă. El şi Louie şi-au trimis des scrisori unul altuia – scrisori prin care-şi exprimau dragostea şi mărturia. Într-una dintre scrisorile către Louie, vârstnicul Smith a scris: „Ştiu că lucrarea pe care am fost chemat s-o fac este lucrarea lui Dumnezeu, altfel nu aş sta aici nici măcar un minut şi nici nu aş fi plecat de acasă. Dar ştiu că fericirea noastră depinde de slujirea mea cu credinţă în timp ce sunt aici. Trebuie să fiu dornic să fac aceasta în special datorită dragostei faţă de oameni, având în vedere modul în care Salvatorul nostru a suferit pentru noi… Sunt în mâinile Tatălui nostru Ceresc, iar El va veghea asupra mea şi mă va proteja dacă eu fac voia Lui. Şi El va fi alături de tine în timp ce eu sunt departe şi va veghea asupra ta şi te va proteja în toate situaţiile”1.
Vârstnicul Smith şi colegii săi misionari au fost slujitori devotaţi ai Domnului. Într-o scrisoare adresată lui Louie, el a scris că, în fiecare lună, el şi ceilalţi misionari au distribuit aproximativ 10.000 de materiale de prozelitism şi au vizitat aproximativ 4.000 de cămine. Şi totuşi, după acest raport, el a scris următorul comentariu trist: „Nu cred că din o sută de materiale distribuite este citit vreunul”2. În perioada în care vârstnicul Smith s-a aflat în Anglia, foarte puţini dintre oamenii de acolo au acceptat mesajul Evangheliei restaurate. În cei doi ani de slujire, „el nu a avut niciun convertit, nu a avut ocazia să înfăptuiască niciun botez, dar a confirmat un convertit”3. Neputând vedea multe rezultate ale muncii sale, el a găsit alinare în cunoaşterea faptului că făcea voia Domnului şi că ajuta la pregătirea oamenilor care puteau primi Evanghelia ulterior în viaţa lor.
Timp de aproximativ două săptămâni din misiunea sa, vârstnicul Smith a fost internat în spital alături de alţi patru misionari. Cei cinci vârstnici se îmbolnăviseră de variolă, prin urmare ei au fost în carantină pentru a împiedica răspândirea bolii. Deşi vârstnicul Smith a numit internarea lor „prizonierat”, el şi colegii lui au făcut muncă misionară cât de mult au putut. Ei au împărtăşit Evanghelia chiar şi personalului spitalului. După externare, vârstnicul Smith a scris în jurnalul său următoarele: „Ne-am împrietenit cu asistentele medicale şi cu ceilalţi care ne-au vizitat în timpul prizonieratului nostru. De multe ori, am vorbit cu ei despre Evanghelie; de asemenea, le-am lăsat cărţi pe care să le citească. În momentul externării, am cântat un imn sau două care, printre alte lucruri, i-au impresionat pe cei care au ascultat, căci i-am lăsat cu ochii în lacrimi. Cred că am făcut o impresie bună în spital, în special asistentelor, care au mărturisit că noi nu eram genul de oameni care credeau că suntem şi că, începând de atunci, aveau să ne apere mereu”4.
Vârstnicul Smith şi-a încheiat misiunea în luna iunie a anului 1901. Şaptezeci de ani mai târziu, s-a întors în Anglia, în calitate de preşedinte al Bisericii, pentru a prezida o conferinţă de zonă. La acea vreme, seminţele pe care el şi alţii le plantaseră încolţiseră şi înfloriseră. El s-a bucurat să vadă atât de mulţi sfinţi britanici venind la adunări.5 El a spus: „Mai mulţi ţăruşi ai Sionului, un templu dedicat Domnului, un număr considerabil de clădiri ale episcopiilor şi ţăruşilor şi mult succes în munca misionară – toate mărturisesc despre faptul că Biserica creşte şi este bine stabilită în Marea Britanie”. El a mai spus că acest progres din Marea Britanie era un exemplu a ceea ce avea să se întâmple în întreaga lume. A declarat că Evanghelia este pentru toţi oamenii şi că „Biserica va fi stabilită peste tot, în toate naţiunile, chiar până la marginile pământului, înainte de a Doua Venire a Fiului Omului”6.
Vârstnicul Joseph Fielding Smith în anul 1910, la scurt timp după ce a fost rânduit apostol
Învăţături ale lui Joseph Fielding Smith
1
Noi, Biserica şi membrii ei, suntem cei care avem plenitudinea Evangheliei restaurate şi dorim ca toţi oamenii să primească aceeaşi binecuvântare.
În înţelepciunea Sa infinită şi pentru a îndeplini legămintele şi promisiunile profeţilor din vechime, Domnul a restaurat, în aceste zile din urmă, plenitudinea Evangheliei Sale nepieritoare. Această Evanghelie este planul salvării. A fost rânduită şi stabilită în consiliile eternităţii dinainte de crearea acestui pământ şi a fost revelată din nou în vremurile noastre pentru salvarea şi binecuvântarea tuturor copiilor de pretutindeni ai Tatălui nostru…
Cu aproximativ şase sute de ani înainte de Hristos – adică, de venirea Sa – măreţul profet Nefi a spus poporului său: „Există un singur Dumnezeu şi un singur Păstor peste tot pământul.
Şi vine timpul când El Se va arăta tuturor naţiunilor…” (1 Nefi 13:41–42).
Ziua acelei promisiuni a sosit. Acesta este timpul desemnat pentru predicarea Evangheliei în toată lumea şi pentru clădirea împărăţiei Domnului în fiecare naţiune. În toate naţiunile, există oameni buni şi neprihăniţi care vor accepta adevărul; care vor deveni membri ai Bisericii şi care vor deveni lumini care să-şi îndrume poporul…
Evanghelia este pentru toţi oamenii, iar Domnul se aşteaptă ca cei care o primesc să trăiască în acord cu adevărurile ei şi să le împărtăşească şi celor care trăiesc în aceeaşi ţară şi care vorbesc aceeaşi limbă ca ei.
Aşadar, în spiritul dragostei şi fraternităţii, îi invităm pe toţi oamenii de pretutindeni să dea ascultare cuvintelor vieţii eterne revelate în aceste zile prin intermediul profetului Joseph Smith şi celor care l-au susţinut.
Îi invităm pe ceilalţi copii ai Tatălui nostru să „[vină] la Hristos şi [să se perfecţioneze în El]” şi să se lepede de „orice necredinţă” (Moroni 10:32).
Îi invităm să creadă în Hristos şi în Evanghelia Sa, să devină membri ai Bisericii Sale şi să fie una cu sfinţii Săi.
Noi am gustat roadele Evangheliei şi ştim că sunt bune şi dorim ca toţi oamenii să primească aceleaşi binecuvântări şi acelaşi spirit care au fost revărsate atât de abundent asupra noastră.7
Eu ştiu că, în toate sectele, grupurile şi confesiunile, sunt oameni buni şi devotaţi şi care vor fi binecuvântaţi şi răsplătiţi pentru tot binele pe care-l fac. Dar, adevărul este că noi, Biserica şi membrii ei, suntem singurii care avem plenitudinea acelor legi şi rânduieli care-i pregătesc pe oameni să primească plenitudinea recompensei în locaşurile de sus. Şi, le spunem oamenilor buni, nobili, neprihăniţi şi devotaţi de pretutindeni: Păstraţi tot ceea ce aveţi bun; lipiţi-vă de fiecare principiu adevărat pe care-l deţineţi acum; veniţi, însă, şi primiţi mai multă lumină şi cunoaştere pe care Acel Dumnezeu care este acelaşi ieri, astăzi şi mereu le revarsă, din nou, asupra poporului Său.8
Mă rog ca scopurile Domnului pe pământ, în Biserică şi în afara ei, să fie îndeplinite în scurt timp; ca El să-i binecuvânteze pe sfinţii Săi credincioşi şi ca inimile mulţimilor de oameni care caută adevărul şi care sunt neprihănite în faţa Domnului să poată avea parte, alături de noi, de plenitudinea binecuvântărilor Evangheliei restaurate.9
2
Toţi membrii Bisericii au responsabilitatea de a-şi folosi tăria, energia, bunurile şi influenţa pentru a proclama Evanghelia.
Am auzit că suntem, cu toţii, misionari… Suntem cu toţii puşi deoparte, dar nu prin aşezarea mâinilor; nu am primit o chemare specială; nu am fost chemaţi, fiecare în parte, să facem muncă misionară, dar, în calitate de membri ai Bisericii, promiţând să facem cunoscută Evanghelia lui Isus Hristos, devenim misionari. Acest lucru se numără printre responsabilităţile fiecărui membru al Bisericii.10
Cu inima plină de dragoste faţă de toţi oamenii, îi rog pe membrii Bisericii să înveţe Evanghelia şi să trăiască în acord cu ea, precum şi să-şi folosească tăria, energia şi bunurile pentru a o proclama lumii. Noi am primit această poruncă de la Domnul. El ne-a dat o însărcinare divină. El ne-a poruncit să mergem cu sârguinţă neobosită şi să le oferim celorlalţi copii ai Săi acele adevăruri salvatoare care i-au fost revelate profetului Joseph Smith.11
Misiunea noastră este să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a vindeca, pentru a aduce la pocăinţă cât de mulţi copii ai Tatălui nostru din Cer putem… Aceasta este o obligaţie pe care Domnul a dat-o Bisericii şi, mai ales, cvorumurilor preoţiei Bisericii; cu toate acestea, fiecare suflet are această obligaţie.12
Printre noi sunt foarte multe suflete cinstite care nu au acceptat niciodată ocazia de a cerceta sau care nu au depus niciodată efortul să facă acest lucru şi care ar putea găsi aceste adevăruri glorioase care au fost făcute cunoscute prin intermediul revelaţiilor date de Domnul. Ele nu se gândesc la aceste lucruri, ele trăiesc printre noi, noi ne întovărăşim cu ele şi intrăm zilnic în contact cu ele. Ele cred că noi suntem oameni buni, dar ciudaţi în ceea ce priveşte vederile religioase şi, prin urmare, nu acordă atenţie credinţei noastre şi, de aceea, această măreaţă lucrare misionară care are loc acum în ţăruşii Sionului strânge chiar aici o recoltă de suflete cinstite, credincioase dintre cele care, înainte, nu au profitat de ocazia, pe care o avuseseră, de a auzi Evanghelia.13
„Fiecare persoană care primeşte lumina Evangheliei devine o lumină şi un ghid pentru toţi cei pe care ea îi poate învăţa.”
Noi, cei care am primit adevărul Evangheliei nepieritoare, nu trebuie să ne mulţumim cu nimic ce nu este cel mai bun, iar ceea ce este cel mai bun este plenitudinea împărăţiei Tatălui; iar pentru aceasta eu sper şi mă rog că vom trăi în neprihănire şi că le vom da exemple de neprihănire tuturor oamenilor pentru ca niciunul să nu se poticnească, ca niciunul să nu se clatine, ca niciunul să nu se poată întoarce de la calea neprihănirii din cauza a ceva ce noi am putea face sau spune.14
Există o influenţă care radiază nu doar dinspre membrii individuali, ci şi dinspre Biserică. Eu cred că succesul nostru în lume depinde, în mare măsură, de atitudinea sfinţilor. Dacă am fi complet uniţi în gândurile, în faptele, în acţiunile noastre; dacă am îndrăgi adevărul; dacă am trăi conform acestuia aşa cum doreşte Domnul, atunci, din această comunitate, din [congregaţiile] de sfinţi din zilele din urmă din toate aceste comunităţi ar radia, către toată lumea, o influenţă care ar fi irezistibilă. Şi mai mulţi bărbaţi şi femei cinstiţi ar fi convertiţi, căci Spiritul Domnului ar merge înaintea noastră pregătind calea… Dacă ei, aceşti oameni, ar ţine poruncile Domnului, ar fi o forţă, o putere şi o influenţă care ar slăbi opoziţia şi i-ar pregăti pe oameni să primească lumina Evangheliei nepieritoare; iar când noi nu reuşim să facem aceasta, luăm asupra noastră o responsabilitate care are consecinţe îngrozitoare.
Cum m-aş simţi sau cum v-aţi simţi când, chemat înaintea scaunului de judecată, cineva m-ar arăta cu degetul sau v-ar arăta cu degetul şi ar spune că „dacă nu ar fi fost acţiunile acestui om sau ale acestui grup, eu aş fi primit adevărul, însă am fost orbit, pentru că, deşi au afirmat că au lumina, nu au trăit conform ei”.15
Domnul spune că, dacă noi va fi să lucrăm toate zilele şi să salvăm doar un sigur suflet, ce mare va fi bucuria noastră cu el [vezi D&L 18:15]; pe de altă parte, ce mari vor fi supărarea şi condamnarea noastră dacă, din cauza faptelor noastre, am condus chiar şi un suflet departe de acest adevăr.16
Sfinţii din zilele din urmă, oriunde ar fi, sunt şi trebuie să fie o lumină pentru lume. Evanghelia este o lumină strălucind departe, în întuneric, iar fiecare persoană care primeşte lumina Evangheliei devine o lumină şi un ghid pentru toţi cei pe care ea îi poate învăţa.
Responsabilitatea dumneavoastră… este să fiţi martori vii ai adevărului şi divinităţii acestei lucrări. Noi sperăm că veţi trăi conform Evangheliei şi că vă veţi duce la bun sfârşit propria salvare, precum şi că alţii, văzând lucrările dumneavoastră bune, vor putea fi conduşi să-L slăvească pe Tatăl nostru din Cer [vezi Matei 5:16].17
3
Biserica are nevoie de mai mulţi misionari care să facă lucrarea Domnului.
Avem nevoie de misionari… Câmpul este întins; recolta este mare; dar sunt puţini lucrători [vezi Luca 10:2]. De asemenea, câmpul este alb, gata pentru seceriş [vezi D&L 4:4]…
Misionarii noştri merg înainte. Nicio putere nu-i poate opri din lucrarea lor. S-a încercat acest lucru. S-au făcut mari eforturi chiar la început, când erau doar foarte puţini misionari, însă progresul acestei lucrări nu a putut fi oprit. Nu poate fi oprit nici acum. Trebuie să meargă înainte şi o va face, pentru ca locuitorii pământului să poată avea ocazia să se pocăiască de păcatele lor şi să primească iertarea de păcatele lor şi să devină membri ai Bisericii şi împărăţiei lui Dumnezeu înainte ca aceste distrugeri finale să se abată asupra celor ticăloşi, căci acestea au fost promise…
Iar aceşti misionari, cei mai mulţi fiind tineri băieţi, neinstruiţi în felurile lumii, merg înainte cu acest mesaj al salvării şi-i fac de ruşine pe cei măreţi şi puternici, pentru că ei au adevărul. Ei proclamă această Evanghelie; cei cinstiţi şi sinceri o aud şi se pocăiesc de păcatele lor şi devin membri ai Bisericii.18
Sperăm să vedem ziua în care fiecare tânăr băiat sfânt din zilele din urmă demn şi pregătit va avea privilegiul să facă lucrarea Domnului fiind martori ai adevărului în naţiunile pământului.
Acum, avem mai multe cupluri în vârstă şi devotate pe care le putem folosi în această lucrare misionară măreaţă şi, sperăm, că cei care sunt demni şi pregătiţi îşi vor pune lucrurile în ordine şi vor răspunde chemărilor de a predica Evanghelia şi îşi vor îndeplini responsabilităţile în mod acceptabil.
De asemenea, avem şi putem folosi mai multe surori tinere în această lucrare, deşi ele nu au aceeaşi responsabilitate ca fraţii, iar preocuparea noastră majoră în ceea ce le priveşte pe tinerele fete este aceea ca ele să se căsătorească, în mod corespunzător, în templele Domnului.
Îi invităm pe membrii Bisericii să sprijine financiar munca misionară şi să contribuie, în mod generos, cu bunurile lor pentru a ajuta la vestirea Evangheliei.
Îi felicităm pe cei care slujesc cu atât de mult curaj în această cauză misionară măreaţă. Joseph Smith a spus: „După ce toate acestea au fost spuse, cea mai mare şi mai importantă îndatorire este să predicăm Evanghelia”19.
„Îi felicităm pe cei care slujesc cu atât de mult curaj în această cauză misionară măreaţă.”
4
Noi trebuie să predicăm doctrinele salvării aşa cum sunt consemnate în scripturi, în mod clar şi simplu şi aşa cum suntem îndrumaţi de Spirit.
În primele zile ale acestei dispensaţii, Domnul le-a spus celor chemaţi în slujirea Sa: „Fiecare om să poată vorbi în numele lui Dumnezeu, Domnul, chiar Salvatorul lumii… Pentru ca plenitudinea Evangheliei Mele să poată fi proclamată de cei slabi şi simpli până la marginile pământului şi înaintea regilor şi a conducătorilor” (D&L 1:20, 23).
Celor chemaţi „să meargă înainte să predice” Evanghelia Sa şi tuturor „[vârstnicilor, preoţilor şi învăţătorilor]” Bisericii Sale, El le-a spus: Ei „trebuie să propovăduiască principiile Evanghelie Mele, care sunt în Biblie şi în Cartea lui Mormon”, precum şi în celelalte scripturi, „după cum vor fi îndrumaţi de către Spirit” (vezi D&L 42:11–13).
În calitate de reprezentanţi ai Domnului, noi nu suntem chemaţi sau autorizaţi să propovăduim filozofiile lumi sau teoriile speculative ale perioadei ştiinţifice în care trăim. Misiunea noastră este de a propovădui doctrinele salvării, în mod clar şi simplu, aşa cum sunt revelate şi consemnate în scripturi.
După ce ne-a îndrumat să propovăduim principiile Evangheliei găsite în lucrările canonice, după cum suntem îndrumaţi de Spirit, Domnul a făcut acea declaraţie măreaţă care defineşte tot ceea ce înseamnă propovăduire a Evangheliei Sale de către oricine în Biserică: „Şi Spiritul vă va fi dat vouă prin rugăciunea făcută cu credinţă; şi dacă nu primiţi Spiritul, nu veţi propovădui” (D&L 42:14).20
5
Evanghelia este singura speranţă a lumii, singura cale care va aduce pace pe pământ.
Ştiţi care este cea mai mare putere, factorul decisiv din lume, în ceea ce priveşte stabilirea permanentă a păcii pe pământ? Pentru că am adresat întrebarea, voi oferi şi răspunsul, sau cel puţin îmi voi exprima părerea în această privinţă – fără să menţionez nimic despre celelalte evenimente care au loc în lume. Factorul decisiv din întreaga lume este puterea preoţiei sfinte, iar aceasta se află în posesia sfinţilor din zilele din urmă. Chiar de la început, Domnul i-a trimis pe vârstnici în lume, poruncindu-le să le spună oamenilor: Pocăiţi-vă şi veniţi în Sion. Credeţi în Evanghelia Mea şi veţi avea pace.
Pacea va veni, desigur, prin intermediul neprihănirii, al dreptăţii, al milei lui Dumnezeu, al puterii pe care El ne-o va da şi care ne va afecta emoţional, ajungând să ne iubim unul pe altul. Acum, datoria noastră este să declarăm aceste lucruri tuturor oamenilor, să-i chemăm să vină în Sion, unde este ridicat – steagul păcii – şi să primească binecuvântările casei Domnului şi influenţa Spiritului Său Sfânt, care este prezentă aici. Doresc să vă spun că noi înşine, dacă-I vom sluji Domnului, vom avea o putere minunată în ceea ce priveşte stabilirea păcii în lume.
Ne dorim ca celelalte eforturi în această direcţie să continue. Suntem de acord cu tot ceea ce aduce pace pe pământ; dar să nu pierdem din vedere faptul că, dacă noi, sfinţii din zilele din urmă, vom fi uniţi în slujirea Domnului şi vom face cunoscut cuvântul vieţii eterne printre naţiuni, eu cred că vom avea o putere mai mare decât oricare altă forţă în ceea ce priveşte stabilirea păcii în lume. Sunt total de acord cu ideea care a fost exprimată, anume că Domnul foloseşte multe grupuri de oameni; lucrarea Sa nu se limitează doar la sfinţii din zilele din urmă, căci El i-a chemat în slujirea Sa pe mulţi din afara Bisericii şi i-a înzestrat cu putere, inspirându-i să facă lucrarea Sa… Cu toate acestea, dragi fraţi şi surori, să nu pierdem din vedere faptul că noi suntem o putere pe pământ în slujba binelui şi a propovăduirii adevărului, precum şi a stabilirii păcii între toate naţiunile, neamurile, limbile şi popoarele… Misiunea noastră a fost şi este: „Pocăiţi-vă… căci împărăţia lui Dumnezeu este aproape” [vezi D&L 33:10].
Noi trebuie să continuăm până când toţi cei neprihăniţi sunt adunaţi, până când toţi oamenii sunt avertizaţi, până când toţi cei care sunt dornici să audă vor auzi şi cei care nu sunt dornici să audă vor auzi şi ei, căci Domnul a declarat că nu va fi niciun suflet care să nu fi auzit, nici o inimă care să nu fi fost pătrunsă [vezi D&L 1:2], deoarece cuvântul Său va fi transmis mai departe, fie prin intermediul vârstnicilor Săi, fie prin alte mijloace, nu contează, însă, la timpul stabilit de El, El va grăbi lucrarea Sa în neprihănire; El va stabili adevărul Său şi va veni şi va domni pe pământ.21
Îi respectăm pe ceilalţi copii ai Tatălui nostru care fac parte din toate sectele, grupurile şi confesiunile şi nu ne dorim decât să-i vedem primind lumina şi cunoaşterea suplimentare pe care noi le-am primit prin revelaţie şi să devină, alături de noi, moştenitori ai marilor binecuvântări ale restaurării Evangheliei.
Dar noi avem planul salvării; noi administrăm Evanghelia; iar Evanghelia este singura speranţă a lumii, singura cale care va aduce pace pe pământ şi care va îndrepta lucrurile rele existente în toate naţiunile.22
Ştim că, dacă oamenii vor avea credinţă în Hristos, dacă se vor pocăi de păcatele lor, dacă vor face legământ în apele botezului că vor ţine poruncile Lui şi, apoi, vor primi Duhul Sfânt prin aşezarea mâinilor de către cei care sunt chemaţi şi rânduiţi la această putere – şi dacă ei vor ţine apoi poruncile – vor avea pace în această viaţă şi viaţă eternă în lumea care va veni [vezi D&L 59:23].23
Nu există alt leac pentru bolile lumii decât Evanghelia Domnului Isus Hristos. Speranţa noastră de a avea pace, prosperitate temporală şi spirituală şi, în cele din urmă, o moştenire în împărăţia lui Dumnezeu se găseşte numai în Evanghelia restaurată şi doar prin intermediul ei. Nu există nicio lucrare, în care vreunul dintre noi să se poată angaja, care să fie mai importantă ca predicarea Evangheliei şi clădirea Bisericii şi a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.24
Sugestii pentru studiu şi predare
Întrebări
-
Gândiţi-vă la modul în care Joseph Fielding Smith a reacţionat faţă de greutăţile cu care s-a confruntat în calitate de misionar cu timp deplin (vezi „Din viaţa lui Joseph Fielding Smith”). Cum v-ar putea influenţa exemplul său slujirea în cadrul Bisericii?
-
Cugetaţi la binecuvântarea de a gusta „roadele Evangheliei” (secţiunea 1). Gândiţi-vă la oamenii cărora le puteţi împărtăşi aceste „roade”.
-
Cum ne pot ajuta cuvintele preşedintelui Smith, din secţiunea 2, să împărtăşim altora Evanghelia?
-
Preşedintele Smith a spus că Biserica are nevoie de mai mulţi misionari cu timp deplin, inclusiv de „cupluri în vârstă” (secţiunea 3). Ce putem face pentru a-i ajuta pe tineri să slujească? Ce puteţi face pentru a vă pregăti să slujiţi?
-
În ce fel pot cuvintele şi faptele noastre să transmită claritatea şi simplitatea Evangheliei? (Vezi secţiunea 4.) Când aţi simţit Duhul Sfânt îndrumându-vă în aceste eforturi?
-
Ce învăţături din secţiunea 5 vă inspiră în mod deosebit? Ce simţiţi când vă gândiţi la faptul de a împărtăşi „singura speranţă a lumii, singura cale care va aduce pace pe pământ”?
Scripturi suplimentare
Matei 24:14; Marcu 16:15; 1 Nefi 13:37; 2 Nefi 2:6–8; 3 Nefi 12:13–16; D&L 1:17–24; 4; 50:13–14; 88:81; 133:57–58
Ajutor pentru predare
Când un cursant citeşte cu voce tare din învăţăturile preşedintelui Smith, invitaţi-i pe ceilalţi cursanţi să „asculte şi să caute anumite principii sau idei. Dacă un pasaj conţine cuvinte sau fraze neobişnuite sau dificile, explicaţi-le înainte ca pasajul să fie citit. Dacă în grup este cineva care are dificultăţi la citire, cereţi voluntari în loc de a citi cu schimbul” (Predarea, nu este chemare mai mare [1999], p. 56).