Învățături ale președinților
Capitolul 4 Întărirea şi protejarea familiei


Capitolul 4

Întărirea şi protejarea familiei

„Este voia Domnului ca familia să fie întărită şi protejată.”

Din viaţa lui Joseph Fielding Smith

Preşedintele Joseph Fielding Smith a declarat: „Familia este cea mai importantă organizaţie din această viaţă şi din eternitate”1. El a propovăduit acest lucru foarte clar în cadrul căminului său, prin exemplul pe care l-a dat în calitate de soţ, tată şi bunic iubitor. În pofida programului său ocupat în calitate de apostol, el şi-a făcut mereu timp pentru familia sa, „compensând pentru zilele când era plecat cu o doză dublă de dragoste faţă de ei când era acasă”2.

A doua soţie a preşedintelui Smith, Ethel, a fost întrebată la un moment dat: „Doriţi să ne spuneţi ceva despre bărbatul pe care-l cunoaşteţi?”. Fiind conştientă că mulţi membri ai Bisericii l-au perceput pe soţul ei ca fiind prea aspru, ea a răspuns:

„M-aţi rugat să vă vorbesc despre bărbatul pe care eu îl cunosc. Am crezut adesea că, atunci când este plecat, oamenii ar spune: «El este un om foarte bun, sincer, întruchiparea doctrinei etc». Ar vorbi despre el aşa cum îl cunosc; însă bărbatul la care ei se gândesc este foarte diferit de cel pe care îl cunosc eu. Bărbatul pe care eu îl cunosc este un soţ şi un tată blând şi iubitor a cărui cea mai mare dorinţă este să-şi facă familia fericită, uitând în întregime de el în eforturile sale de a realiza acest lucru. El este genul de om care îi ajută pe copii să adoarmă atunci când le este teamă, care le spune micuţilor poveşti înainte să adoarmă, care niciodată nu este prea obosit sau prea ocupat pentru a sta treaz până târziu în noapte sau pentru a se trezi dimineaţa devreme pentru a-i ajuta pe copiii mai mari să facă temele mai dificile de la şcoală. Când vreunul dintre copiii din familia noastră se îmbolnăveşte, bărbatul pe care eu îl cunosc veghează cu atenţie asupra lui şi îl îngrijeşte cu dragoste. Tatăl lor este cel după care plâng, prezenţa lui fiind ca un leac pentru suferinţele lor. Mâinile sale sunt cele care pansează rănile, braţele sale sunt cele care îl încurajează pe cel care suferă, glasul său este cel care-i sfătuieşte cu blândeţe când greşesc până când fericirea lor va fi să facă ceea ce-l face pe el fericit…

Bărbatul pe care eu îl cunosc este altruist, nu se plânge, este politicos, amabil, înţelegător, făcând tot ce-i stă în putinţă pentru a face ca viaţa să fie o bucurie supremă pentru cei dragi ai lui. Acesta este bărbatul pe care eu îl cunosc”3.

Copiii preşedintelui Smith au împărtăşit exemple privind eforturile sale de a-şi întări şi proteja familia şi de a „face ca viaţa să fie o bucurie supremă” pentru ei. Într-o biografie a lui Joseph Fielding Smith, coautorii Joseph Fielding Smith jr. şi John J. Stewart au inclus următoarea amintire: „Copiii săi erau foarte fericiţi când îl vedeau pe tata punându-şi şorţul şi începând să coacă o grămadă de plăcinte. Cea cu fructe se număra printre preferatele sale. Umplutura era pregătită chiar de el. Dar a făcut, de asemenea, şi alte feluri de plăcintă: cu mere, cireşe, piersici şi dovleac. Eforturile sale de a face plăcintă au devenit un proiect al familiei având în vedere că cei mici erau trimişi în diferite locuri din casă pentru a ajuta la adunarea tuturor ingredientelor şi ustensilelor necesare. Mirosul delicios al plăcintei pusă la copt în cuptorul cel mare îi făcea pe toţi să aştepte fericiţi până când o puteau savura. El le supraveghea atent, ca nu cumva să fie scoase prea devreme sau prea târziu. Între timp, Ethel făcea îngheţată de casă, iar copiii învârteau manual, pe rând, maşina de făcut îngheţată”4.

Douglas A. Smith a spus că el şi tatăl său au avut o „relaţie deosebită”. El a împărtăşit exemple de activităţi pe care le-au făcut împreună: „Din când în când, obişnuiam să boxăm sau să ne facem că boxăm. Îl respectam prea mult pentru a-l lovi, iar el mă iubea prea mult pentru a mă lovi… Era, într-o oarecare măsură, box cu umbra. Obişnuiam să jucăm şah şi mă bucuram când puteam să câştig. Acum, când mă gândesc la acele momente, simt că este posibil ca el să mă fi lăsat să câştig”5.

Amelia Smith McConkie îşi amintea: „Aproape că era distractiv să fii bolnav atunci când el ne acorda atenţie specială… El ne întreţinea buna dispoziţie punându-ne muzică bună la vechiul gramofon Edison. Spre încântarea noastră, el dansa pe muzică sau mărşăluia prin încăpere, încercând chiar să şi cânte… Ne aducea portocale mari şi dulci, se aşeza pe pat şi le decojea, iar apoi ne dădea, pe rând, câte o felie. Ne spunea povestiri despre copilăria lui sau despre modul în care tatăl lui a avut grijă de el când era bolnav. Dacă era necesar, ne dădea o binecuvântare”6. Amelia a dezvăluit, de asemenea, metoda tatălui ei de a-şi disciplina copiii: „Dacă vreunul dintre noi trebuia să fie disciplinat pentru un comportament nepotrivit, el doar îşi punea mâinile pe umerii noştri şi, privindu-ne în ochi cu o privire îndurerată, spunea: «Îmi doresc ca propriii mei copii să fie cuminţi». Nicio palmă sau vreo altă pedeapsă nu ar fi putut fi mai eficientă”7.

Dragostea preşedintelui Smith pentru copiii săi şi atenţia pe care le-a acordat-o s-au revărsat şi asupra nepoţilor săi. Nepotul său, Hoyt W. Brewster jr. mi-a povestit despre un moment, pe când era misionar în Olanda, şi când i s-a permis să participe la dedicarea Templului Londra, Anglia, în anul 1958. În timp ce el şi alţi misionari intrau în încăpere, bunicul său l-a văzut. Mai târziu, Hoyt a spus: „Fără nicio ezitare, el s-a ridicat în grabă de pe scaunul său şi-a întins braţele şi mi-a făcut semn să mă duc la el. În acel moment nu l-am văzut pe Joseph Fielding Smith, preşedintele Consiliului celor Doisprezece Apostoli… ci pe un bunic care îl văzuse pe unul dintre nepoţii săi şi pe care îl iubea atât de mult. Nu am ezitat să-mi părăsesc grupul şi să mă duc în grabă la prezidiu unde el m-a îmbrăţişat şi m-a sărutat pe obraz în faţa întregului auditoriu solemn. Acea întâmplare a reprezentat pentru mine unul dintre cele mai sacre şi memorabile momente din viaţa mea”8.

Învăţături ale lui Joseph Fielding Smith

1

Familia este cea mai importantă organizaţie din această viaţă şi din eternitate.

Permiteţi-mi să vă amintesc cât de importantă este familia în planul general al Tatălui nostru din Cer. De fapt, Biserica există pentru a ajuta familia şi pe membrii acesteia să fie exaltaţi.

Unitatea în cadrul familiei şi angajamentul familiei faţă de Evanghelie sunt atât de importante, încât duşmanul a acordat multă atenţie distrugerii familiilor din societatea noastră. De peste tot pornesc atacuri asupra integrităţii familiei, care este temelia a ceea ce este bun şi nobil în viaţă… Legile din întreaga lume care permit avortul cu mult mai multă uşurinţă sugerează nepăsarea existentă faţă de caracterul sacru al vieţii. Familiile sunt distruse din cauza consumului sporit de droguri ilegale şi a abuzului privind consumul de droguri legale. Sfidarea autorităţilor de către un număr din ce în ce mai mare de tineri începe, de regulă, cu lipsa de respect şi de supunere manifestată în cadrul căminelor…

În timp ce forţele răului atacă persoanele individuale încercând să le distrugă rădăcinile care le leagă de familie, este vital pentru părinţii sfinţi din zilele din urmă să apere şi să întărească familia. Este posibil să existe câţiva oameni foarte puternici care să poată supravieţui fără sprijinul unei familii, însă cei mai mulţi dintre noi au nevoie de dragostea, învăţătura şi acceptarea care vin din partea celor cărora le pasă foarte mult.9

Există anumite adevăruri străvechi care vor continua să fie adevăruri cât timp va exista lumea şi care nu vor putea fi schimbate de niciun progres. Unul dintre acestea este acela că familia (organizaţia care constă din tată, mamă şi copii) stă la baza tuturor lucrurilor din cadrul Bisericii; altul este acela că păcatele împotriva vieţii de familie pure şi sănătoase sunt cele care, dintre toate celelalte, în cele din urmă, vor avea cele mai grave consecinţe asupra naţiunilor în care sunt comise…

Mult mai importantă decât întrebarea cu privire la ocupaţia sau bunăstarea unei persoane este aceea cu privire la modul în care se desfăşoară viaţa de familie a acesteia. Toate celelalte lucruri contează mai puţin, atât timp cât există cămine reale şi cât cei care formează aceste cămine îşi îndeplinesc datoria pe care o au unul faţă de celălalt.10

Family reading a book.

„Evanghelia se concentrează asupra familiei; principiile Evangheliei trebuie trăite în cadrul familiei.”

Nu există un înlocuitor pentru un cămin neprihănit. Poate că acesta nu este considerat astfel în lume, însă este şi trebuie să fie considerat astfel în Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Familia este unitatea existentă în împărăţia lui Dumnezeu.11

Familia este cea mai importantă organizaţie din această viaţă şi din eternitate… Este voia Domnului ca familia să fie întărită şi protejată. Îi implorăm pe taţi să-şi ocupe locul de drept de cap al familiei. Le rugăm pe mame să-şi susţină şi să-şi sprijine soţii şi să fie o lumină pentru copiii lor.12

Evanghelia se concentrează asupra familiei; principiile Evangheliei trebuie trăite în cadrul familiei. În familie este locul în care primim cea mai măreaţă şi mai importantă instruire pe măsură ce căutăm să ne creăm propria familie eternă după modelul dat de familia lui Dumnezeu, Tatăl nostru.13

2

Domnul a instituit familia în aşa fel încât aceasta să reziste veşnic.

Despre căsătorie, am învăţat că este un principiu etern rânduit înainte de întemeierea lumii şi că a fost instituită pe acest pământ înainte ca moartea să pătrundă în lume. Primilor noştri părinţi li s-a poruncit să se înmulţească şi să umple pământul. Prin urmare, familia, ca organizaţie, a fost, de asemenea, menită să fie eternă. În planul pregătit pentru acest pământ, legile care guvernează în lumea celestială au devenit fundamentale. Măreaţa lucrare şi slavă a Domnului este de a „[realiza] nemurirea şi viaţa veşnică a omului” [Moise 1:39]. Singurul mod prin care aceasta poate fi realizată este prin intermediul căsătoriei şi al familiei; de fapt, aceasta este ordinea eternă existentă în rândul celor exaltaţi şi au existat lumi nenumărate.14

Planul prezentat în Evanghelie privind forma de organizare a oamenilor pe acest pământ este similar legii după care este guvernată împărăţia lui Dumnezeu. V-aţi putea imagina o sursă mai mare de tristeţe decât aceea de a fi lăsat în eternitate fără un tată, o mamă sau copii? Imaginea unei naţiuni care nu are ca unitate fundamentală familia, în care toţi cetăţenii acesteia sunt străini unul faţă de celălalt şi în care afecţiunea firească nu există printre ei; în care nicio relaţie de familie nu uneşte grupurile, este una îngrozitoare. O astfel de situaţie nu poate avea decât un singur rezultat – anarhia şi dispariţia. Nu este normal să credem că acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte împărăţia lui Dumnezeu? Dacă în acea împărăţie nu ar exista legături de familie şi dacă toţi bărbaţii şi toate femeile ar fi „îngeri” fără a fi înrudiţi în mod firesc, aşa cum cred mulţi oameni, ar putea fi aceasta un loc al fericirii – un colţ de rai?15

În templul Domnului, cuplurile merg pentru a fi pecetluite sau căsătorite pentru timp şi toată eternitatea. Copiii născuţi în acea uniune vor fi copiii acelui tată şi acelei mame nu doar în viaţa muritoare, ci şi în toată eternitatea devenind membri ai familiei lui Dumnezeu în cer şi pe pământ, aşa cum a spus Pavel [vezi Efeseni 3:14–15], iar acea organizare ca familie nu va fi niciodată desfiinţată…

Acei copii care li se nasc au dreptul să se afle în prezenţa tatălui şi mamei, iar tatăl şi mama sunt obligaţi în faţa Tatălui lor Etern să fie fideli unul faţă de altul şi să-i crească pe acei copii în lumină şi adevăr astfel încât, în eternităţile care vor urma, să fie unul – o familie în cadrul măreţei familii a lui Dumnezeu.16

În calitate de sfinţi din zilele din urmă, trebuie să ne amintim că în afara împărăţiei celestiale nu există familii [după moarte]. Acest mod de organizare este rezervat celor care sunt dornici să respecte fiecare legământ şi fiecare obligaţie pe care sunt chemaţi să le primească în timpul acestei vieţi muritoare.17

Împărăţia lui Dumnezeu va fi o mare familie. Ne numim unii pe alţii fraţi şi surori. Devenim, cu adevărat, împreună moştenitori cu Isus Hristos prin intermediul Evangheliei lui Isus Hristos [vezi Romani 8:16–17], fii şi fiice ai lui Dumnezeu, îndreptăţiţi să primim plenitudinea binecuvântărilor împărăţiei Sale, dacă ne pocăim şi ţinem poruncile.18

Speranţa de a dobândi viaţa eternă, inclusiv reunirea membrilor familiei la momentul învierii, aduce în inimă o dragoste şi o afecţiune mai mare faţă de fiecare membru al familiei. Având această speranţă, soţii îşi doresc să-şi iubească soţiile cu o dragoste mai mare şi mai pură; iar soţiile îşi doresc acelaşi lucru în ceea ce-i priveşte pe soţii lor. Preocuparea şi grija părinţilor faţă de copiii lor sporesc, deoarece copiii devin mai apropiaţi de ei prin intermediul legăturilor dragostei şi fericirii care nu pot fi rupte.19

3

Ne întărim şi protejăm familiile pe măsură ce petrecem timp împreună, ne iubim unul pe altul şi trăim împreună conform Evangheliei.

Scopul principal al unui cămin de sfinţi din zilele din urmă este de a se asigura că fiecare membru al familiei lucrează pentru a crea climatul şi condiţiile în care toţi membrii familiei pot progresa către perfecţiune. În cazul părinţilor, aceasta necesită dedicarea timpului şi energiei nu doar pentru satisfacerea nevoilor temporare ale copiilor. În cazul copiilor, aceasta înseamnă stăpânirea tendinţei fireşti spre egoism.

Alocaţi tot atât timp pentru a avea o familie şi un cămin reuşit cât alocaţi pentru a avea succes profesional şi social? Vă folosiţi toată energia creativă în cadrul celei mai importante unităţi a societăţii – familia? Sau relaţia dumneavoastră cu propria familie este doar o simplă rutină a vieţii, un aspect plictisitor al acesteia? Părintele şi copilul trebuie să fie dornici să pună responsabilităţile faţă de familie pe primul loc pentru a putea obţinea exaltarea familiei.20

Family walking around the Atlanta Georgia Temple

„Biserica există pentru a ajuta familia şi pe membrii acesteia să fie exaltaţi.”

Căminul… este atelierul unde se formează caractere umane, iar modul în care acestea se dezvoltă depinde de relaţiile existente între părinţi şi copii. Căminul nu poate fi ceea ce trebuie să fie decât dacă aceste relaţii sunt cele corespunzătoare. Dacă ele sunt sau nu aşa depinde, într-adevăr, atât de părinţi, cât şi de copii, însă mult mai mult de părinţi. Ei trebuie să facă tot ce le stă în putinţă.21

„Of, pleacă şi lasă-mă în pace! N-am timp să fiu deranjată”, i-a spus o mamă nerăbdătoare şi grăbită fiicei ei în vârstă de trei ani care încerca s-o ajute la o treabă casnică… Dorinţa de a ajuta există în fiecare copil normal, iar părinţii nu au dreptul să se plângă. Nu există noţiunea de trudă casnică dacă toţi membrii familiei îndeplinesc diverse responsabilităţi, iar din conlucrarea pentru îndeplinirea acestor responsabilităţi rezultă cel mai bun timp petrecut împreună care poate exista.

Dacă ar fi să sugerez un lucru care eu cred că nouă, ca părinţi, ne lipseşte cel mai mult, acesta ar fi înţelegerea plină de consideraţie faţă de copiii noştri. Trăiţi alături de copii; urmaţi-le căile… Cunoaşteţi tot ce trezeşte interesul copiilor, fiţi prietenoşi cu ei.22

Noi am încercat să-i ajutăm pe părinţi să înţeleagă nevoia de a le acorda mai multă atenţie propriilor copii, având puţin mai mult din spiritul Evangheliei în căminele lor, mai multă unitate şi mai multă credinţă; puţin mai multă spiritualitate din partea taţilor, îndeplinindu-şi mai bine responsabilităţile spirituale; de asemenea, şi din partea mamelor, predând mai mult Evanghelia în cadrul căminului.23

Părinţilor din cadrul Bisericii, le spunem: Iubiţi-vă unul pe altul din toată inima. Urmaţi standardele morale şi trăiţi conform Evangheliei. Creşteţi-vă copiii în lumină şi adevăr; învăţaţi-i adevărurile salvatoare ale Evangheliei şi faceţi din căminul dumneavoastră un colţ de rai pe pământ, un loc în care Spiritul Domnului să poată locui şi în care neprihănirea să poată fi întronată în inima fiecărui membru.24

Mă rog ca Tatăl nostru Ceresc să ne ofere tuturor tăria de a ne atinge adevăratul potenţial. Mă rog ca Spiritul Său să fie în căminele membrilor Bisericii, pentru ca acolo să poată fi dragoste şi armonie. Fie ca Tatăl nostru să ne protejeze şi să ne exalte familiile.25

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

  • În timp ce citiţi povestirile din secţiunea „Din viaţa lui Joseph Fielding Smith”, gândiţi-vă la modul în care exemplul preşedintelui Smith vă poate îndruma în viaţă. Gândiţi-vă la modalităţi pe care dumneavoastră personal le puteţi îmbunătăţi pentru a întări relaţiile de familie.

  • Cugetaţi la importanţa familiei, aşa cum este descrisă în secţiunea 1. Ce faceţi pentru a vă proteja familia împotriva influenţelor negative ale lumii?

  • Preşedintele Smith a vorbit despre „speranţa de a dobândi viaţa eternă, inclusiv reunirea membrilor familiei la momentul învierii” (secţiunea 2). În ce mod influenţează această speranţă modul în care interacţionaţi cu membrii familiei?

  • În secţiunea 3, preşedintele Smith a adresat trei întrebări care ne ajută să ne cunoaştem mai bine. Răspundeţi, în gând, la aceste întrebări. În timp ce citiţi această secţiune, gândiţi-vă la schimbările pe care le puteţi face în viaţa dumneavoastră şi care pot îmbunătăţi atmosfera în cadrul căminului dumneavoastră.

Scripturi suplimentare

Proverbele 22:6; 1 Nefi 8:37; D&L 88:119; 93:40–50; vezi, de asemenea, „Familia: o declaraţie oficială către lume”

Ajutor pentru predare

„Rugaţi cursanţii să aleagă o secţiune [din capitol] şi s-o citească în linişte. Invitaţi-i să se adune în grupuri de două sau trei persoane care au ales aceeaşi secţiune şi să discute ceea ce au învăţat” (de la pagina VII a acestei cărţi).

Note

  1. „Counsel to the Saints and to the World”, Ensign, iulie 1972, p. 27.

  2. Joseph Fielding Smith jr. şi John J. Stewart, The Life of Joseph Fielding Smith (1972), p. 14.

  3. Ethel Smith, în Bryant S. Hinckley, „Joseph Fielding Smith”, Improvement Era, iunie 1932, p. 459.

  4. Joseph Fielding Smith jr. şi John J. Stewart, The Life of Joseph Fielding Smith, p. 228.

  5. Douglas A. Smith, în D. Arthur Haycock, Exemplary Manhood Award, Brigham Young University Speeches of the Year (18 apr. 1972), p. 5.

  6. Amelia Smith McConkie, „Joseph Fielding Smith”, Church News, 30 oct. 1993, p. 10.

  7. Amelia Smith McConkie, „Joseph Fielding Smith”, p. 10.

  8. În Francis M. Gibbons, Joseph Fielding Smith: Gospel Scholar, Prophet of God (1992), p. 254.

  9. În „Message from the First Presidency”, Ensign, ian. 1971, pe versoul copertei din faţă şi la pagina 1.

  10. „Our Children – «The Loveliest Flowers from God’s Own Garden»”, Relief Society Magazine, ian. 1969, p. 4.

  11. În Conference Report, oct. 1948, p. 152.

  12. „Counsel to the Saints and to the World”, p. 27.

  13. „Mothers in Israel”, Relief Society Magazine, dec. 1970, p. 886.

  14. The Way to Perfection (1931), p. 251.

  15. „A Peculiar People”, Deseret News, secţiunea Bisericii, 2 apr. 1932, p. 6; vezi, de asemenea, Doctrines of Salvation, redactată de Bruce R. McConkie, 3 volume (1954–1956), 2:65–66.

  16. În Conference Report, apr. 1961, p. 49.

  17. În Conference Report, oct. 1948, p. 153.

  18. În Conference Report, apr. 1959, p. 24.

  19. The Way to Perfection, p. 258.

  20. În „Message from the First Presidency”, Ensign, ian. 1971, p. 1.

  21. „Our Children – «The Loveliest Flowers from God’s Own Garden»”, p. 6.

  22. „Our Children – «The Loveliest Flowers from God’s Own Garden»”, p. 6–7.

  23. Take Heed to Yourselves! (1966), p. 354.

  24. „Counsel to the Saints and to the World”, p. 27.

  25. În „Message from the First Presidency”, Ensign, ian. 1971, p. 1.