Capitolul 18
Să trăim prin fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu
„Preaslăvirea supremă înseamnă să ţii poruncile, să calci pe urmele Fiului lui Dumnezeu, să faci întotdeauna lucrurile care Îl mulţumesc.”
Din viaţa lui Joseph Fielding Smith
„Îmi doresc salvarea”, a declarat preşedintele Joseph Fielding Smith, „şi ştiu că o pot obţine numai prin intermediul supunerii faţă de legile Domnului, ţinând poruncile, făcând fapte neprihănite, călcând pe urmele Conducătorului nostru, Isus, Exemplul şi Conducătorul absolut.”1
Pe lângă faptul că-şi dorea salvarea, preşedintele Smith a lucrat cu sârguinţă pentru a-i ajuta pe alţii să facă la fel. Vârstnicul Francis M. Gibbons, care a slujit în calitate de secretar al Primei Preşedinţii, a observat că preşedintele Smith „a considerat că era de datoria lui să ridice un glas de avertizare atunci când oamenii au început să se îndepărteze de calea indicată de scripturi. Şi nu a avut nicio intenţie de a abandona acea responsabilitate, indiferent de ce spuneau ceilalţi. Faptul că spunea lucrurilor pe nume l-a făcut mai puţin plăcut în anumite cercuri, însă acest lucru nu l-a oprit; scopul său nu era acela de a deveni plăcut sau celebru în ochii oamenilor. Din contră, el şi-a înţeles rolul ca fiind acela de santinelă a cărei datorie era să-i avertizeze pe cei de jos, care nu puteau să vadă pericolul care se apropia”.2
Odată, preşedintele Smith a împărtăşit o experienţă care a ilustrat schimbarea în inimă de care poate avea parte un om care dă ascultare acestei avertizări:
„În urmă cu mai mulţi ani, am participat la o conferinţă de ţăruş şi am vorbit despre Cuvântul de înţelepciune… Când am ajuns în partea din spatele clădirii [la încheierea conferinţei], aproape toată lumea plecase, cu excepţia unui bărbat care şi-a întins mâna şi a spus:
«Frate Smith, aceasta este prima cuvântare despre Cuvântul de înţelepciune care mi-a plăcut vreodată».
Eu am spus: «Nu aţi mai auzi alte cuvântări despre Cuvântul de înţelepciune?».
El a spus: «Ba da, însă aceasta este prima care mi-a plăcut».
Eu am spus: «Cum se poate?».
El a spus: «Ei bine, acum ţin Cuvântul de înţelepciune»”.3
Învăţături ale lui Joseph Fielding Smith
1
Dumnezeu guvernează universul prin lege, iar noi ne supunem acelei legi.
Toţi oamenii trebuie să accepte că, deoarece Cel Atotputernic guvernează întregul univers prin intermediul legii imuabile, omul, care este cea mai măreaţă creaţie a Sa, trebuie să se supună el însuşi acestei legi. Domnul a declarat acest adevăr în mod concis şi convingător într-o revelaţie către Biserică:
„Toate împărăţiile au primit o lege;
Şi sunt multe împărăţii; pentru că nu există spaţiu în care să nu fie împărăţie; şi nu există împărăţie în care să nu fie spaţiu, fie că este o împărăţie mai mare sau mai mică.
Şi fiecărei împărăţii îi este dată o lege; şi, de asemenea, în fiecare lege sunt anumite limite şi condiţii.
Toate fiinţele care nu se supun acestor condiţii nu sunt justificate” (D&L 88:36–39).
Acest adevăr este evident. Prin urmare, este normal să ne aşteptăm ca împărăţia lui Dumnezeu să fie guvernată prin lege şi ca toţi cei care doresc să intre acolo să se supună acelei legi. „Iată, casa Mea este o casă a ordinii, spune Domnul Dumnezeu, şi nu o casă de confuzie.” (D&L 132:8)
Domnul i-a dat omului un set de legi pe care noi îl numim Evanghelia lui Isus Hristos. Din cauza lipsei inspiraţiei şi îndrumării spirituale, oamenii pot înţelege diferit aceste legi şi aplicabilitatea lor, însă rareori există vreo neînţelegere cu privire la faptul că astfel de legi există şi că toţi cei care doresc să intre în acea împărăţie trebuie să li se supună.4
Noi avem fiecare adevăr, fiecare doctrină, fiecare lege şi fiecare cerinţă, fiecare acţiune pe care trebuie s-o facem şi fiecare rânduială necesare salvării şi exaltării noastre în cea mai mare glorie a lumii celestiale.5
2
Ţinerea poruncilor este un mod prin care ne arătăm dragostea faţă de Domnul.
Responsabilitatea noastră în cadrul Bisericii este de a-L preaslăvi pe Domnul în spirit şi adevăr, iar noi trebuie să facem aceasta cu toată inima noastră, cu tot sufletul şi cu tot cugetul nostru. Isus a spus: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti” (Matei 4:10).
Noi credem că preaslăvirea înseamnă mult mai mult decât doar să te rogi, să predici şi să urmezi învăţăturile Evangheliei. Preaslăvirea supremă înseamnă să ţii poruncile, să calci pe urmele Fiului lui Dumnezeu, să faci întotdeauna lucrurile care Îl mulţumesc. Una este să-I slujeşti Domnului doar cu gura şi alta este să respecţi şi să onorezi voia Sa urmând exemplul pe care El ni l-a dat… Mă bucur pentru privilegiul pe care-l am de a călca pe urmele Sale. Sunt foarte fericit să spun că sunt recunoscător pentru cuvintele vieţii eterne pe care le-am primit în această lume şi pentru speranţa pe care o am că voi dobândi viaţa eternă în lumea care va veni, dacă voi rămâne credincios şi fidel până la sfârşit.6
„Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15).
Aceasta este legea dată membrilor Bisericii, în cuvintele Salvatorului: „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte” (Ioan 14:21). Din nou, Salvatorul a spus: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15)…
Salvatorul nu a comis niciodată vreun păcat şi nici nu a avut vreodată mustrări de conştiinţă. El nu a trebuit să se pocăiască aşa cum trebuie să facem dumneavoastră şi cu mine; însă, într-un mod pe care eu nu-l pot înţelege, el a purtat greutatea încălcărilor mele şi ale dumneavoastră… El a venit şi S-a oferit ca jertfă pentru a plăti datoria fiecăruia dintre noi care este dornic să se pocăiască de păcatele sale şi să se întoarcă la El şi să ţină poruncile Sale. Gândiţi-vă la acest lucru, dacă puteţi. Salvatorul a purtat acea povară într-un mod care este mai presus de puterea noastră de a înţelege. Eu ştiu acest lucru, deoarece accept cuvântul Său. El ne spune despre chinul prin care a trecut; chinul acesta a fost atât de mare încât L-a implorat pe Tatăl Său, dacă ar fi fost posibil, să nu trebuiască să bea paharul amar şi să sufere: „Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta” (Luca 22:42). Răspunsul pe care L-a primit de la Tatăl Său a fost: „Trebuie să-l bei”.
Pot eu să nu-L iubesc? Nu, nu pot. Îl iubiţi? Atunci, ţineţi poruncile Sale.7
3
Dacă nu ţinem poruncile Domnului, nu ne putem aştepta să primim binecuvântările Sale.
Când nu ţinem poruncile pe care Domnul ni le-a dat pentru a ne îndruma, nu ne putem aştepta să primim binecuvântările Sale.8
Cu ce ne ajută să-I cerem ajutor Domnului dacă nu avem nicio intenţie să ţinem poruncile Sale? O astfel de rugăciune este o făţărnicie şi o insultă adusă scaunului harului. Cum putem să îndrăznim să ne aşteptăm la un răspuns favorabil dacă ne aflăm într-o astfel de situaţie? „Căutaţi pe Domnul câtă vreme poate fi găsit; chemaţi-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând”, a spus Isaia (Isaia 55:6–7). Însă este Domnul mereu aproape când Îi cerem ajutorul? În mod sigur, nu! El a spus: „Ei nu s-au grăbit să asculte glasul Domnului, Dumnezeul lor, de aceea, Domnul, Dumnezeul lor, nu se grăbeşte să le asculte rugăciunile lor şi să le răspundă în ziua greutăţilor lor. În ziua păcii lor, ei au luat cu uşurinţă sfatul Meu; dar în ziua greutăţii lor, de nevoie, ei Mă vor căuta” [D&L 101:7–8]. Dacă noi ne apropiem de El, El Se va apropia de noi şi nu vom fi abandonaţi; însă, dacă nu ne apropiem de El, nu avem promisiunea că El ne va asculta în ziua răzvrătirii noastre.9
Nu ne putem ruga Domnului şi să-I spunem: „Ascultă ce avem nevoie, adu-ne victoria, fă ce vrem noi să faci, însă nu ne cere să facem ceea ce vrei Tu”.10
Este necesar să umblăm în toată lumina adevărului, nu doar în lumina parţială a adevărului. Eu nu pot să resping anumite principii ale Evangheliei şi să cred în altele, iar apoi să simt că sunt îndreptăţit să primesc toate binecuvântările salvării şi exaltării în împărăţia lui Dumnezeu. Dacă dorim exaltarea, dacă dorim locul pe care Domnul l-a pregătit pentru cei care sunt drepţi şi fideli, atunci trebuie să fim dornici să umblăm în toată lumina Evangheliei lui Isus Hristos şi să ţinem toate poruncile. Nu putem să spunem că unele dintre ele sunt mici şi neimportante şi, prin urmare, Domnului nu-I va păsa dacă le încălcăm. Ni s-a poruncit să trăim prin fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu [vezi Deuteronom 8:3; D&L 98:11]. „De ce-Mi ziceţi: «Doamne, Doamne!» şi nu faceţi ce spun Eu?” [vezi Luca 6:46].11
Părinţii îşi pot ajuta copiii „să [umble] în toată lumina adevărului”.
4
Când ţinem poruncile Domnului, suntem pe drumul către perfecţiune.
Domnul se aşteaptă din partea noastră să credem în El, să acceptăm Evanghelia Sa nepieritoare şi să trăim conform cerinţelor şi condiţiilor Sale. Nu avem puterea de a alege şi a ne supune acelor principii ale Evangheliei care ne convin şi de a le ignora pe celelalte. Nu avem dreptul să hotărâm că anumite principii nu mai sunt valabile pentru circumstanţele noastre sociale şi culturale.
Legile Domnului sunt eterne, iar noi avem plenitudinea Evangheliei Sale nepieritoare şi ni se cere să credem în toate legile şi adevărurile Sale, iar apoi să trăim conform lor. Nu există nimic mai important pentru fiecare om decât faptul de a ţine poruncile Domnului. El se aşteaptă ca noi să ne lipim de fiecare principiu adevărat, să punem pe primul loc în viaţa noastră lucrurile împărăţiei Sale, să înaintăm cu fermitate în Hristos şi să-L slujim cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată tăria noastră. Folosind limbajul scripturilor, fie ca noi să auzim concluzia întregii cerinţe: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om” (Eclesiastul 12:13).12
Mă gândesc adesea, cum de altfel presupun că faceţi şi dumneavoastră, la măreţul şi minunatul discurs – cel mai măreţ rostit vreodată, din câte ştim noi – pe care-l numim Cuvântarea de pe munte… Dacă pur şi simplu am da ascultare acelor învăţături, am putea să ne întoarcem în prezenţa lui Dumnezeu, Tatăl, şi a Fiului Său, Isus Hristos.
Mă gândesc adesea la ceea ce este rezumatul învăţăturilor Sale:
„Voi fiţi, dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel Ceresc este desăvârşit” [Matei 5:48]…
Eu cred că Domnul a spus exact ceea ce a dorit, anume că noi trebuie să fim perfecţi, aşa cum Tatăl nostru din Cer este perfect. Acest lucru nu se va produce pe loc, ci rând după rând şi precept după precept, exemplu după exemplu şi, chiar şi aşa, nu în timpul vieţii noastre muritoare, căci va trebui să mergem chiar până dincolo de mormânt înainte de a putea atinge acea perfecţiune şi de a putea fi ca Dumnezeu.
Însă în această viaţă aşezăm temelia. În această viaţă suntem învăţaţi aceste adevăruri simple ale Evangheliei lui Isus Hristos, în această stare de încercare, pentru a ne pregăti pentru acea perfecţiune. Este datoria mea, este datoria dumneavoastră, să fim astăzi mai buni decât am fost ieri şi mai buni mâine decât suntem astăzi. De ce? Deoarece suntem pe acel drum, dacă ţinem poruncile Domnului, suntem pe drumul către perfecţiune, iar acest lucru se poate întâmpla numai dacă suntem supuşi şi dacă ne dorim în inima noastră să biruim lumea…
Dacă avem o problemă, o slăbiciune, trebuie să ne concentrăm asupra ei, cu dorinţa de a o birui, până când o vom controla şi o vom învinge. Dacă un om crede că îi este greu să-şi plătească zeciuiala, atunci acela este lucrul pe care trebuie să-l facă, până când învaţă să-şi plătească zeciuiala. Dacă are o problemă legată de Cuvântul de înţelepciune, aceasta este ceea ce trebuie să facă, până când învaţă să îndrăgească acea poruncă.13
5
Când ţinem poruncile, Domnul ne alină, ne binecuvântează şi ne întăreşte pentru a deveni bărbaţi şi femei demni de exaltare.
Pentru a fi pe plac [Domnului], noi trebuie nu doar să-L preaslăvim cu recunoştinţă şi cu slavă, ci şi să ne supunem de bunăvoie poruncilor Sale. Făcând astfel, El este obligat să reverse binecuvântările Sale; căci pe acest principiu (supunerea faţă de lege) se bazează toate lucrurile [vezi D&L 130:20–21].14
Dumnezeu ne-a dat [porunci] pentru ca noi să ne putem apropia de El, să creştem în credinţă şi să fim întăriţi. El nu ne-a dat niciodată vreo poruncă care să nu fie pentru alinarea şi binecuvântarea noastră. Ele nu sunt date pentru simpla plăcere a Domnului, ci pentru a ne face oameni mai buni şi demni de salvarea şi exaltarea în împărăţia Sa.15
Dacă intrăm în templu, ne ridicăm mâinile şi facem legământ că-I vom sluji Domnului, că vom ţine poruncile Sale şi că ne vom păstra neîntinaţi de lume. Dacă înţelegem ce facem, atunci înzestrarea ne va fi o protecţie de-a lungul vieţii – protecţie pe care omul care nu se duce la templu nu o poate avea.
L-am auzit pe tatăl meu spunând că, în timpul încercărilor sale, în momentul când era ispitit, se gândea la promisiunile, legămintele pe care le făcuse în casa Domnului, iar ele erau o protecţie pentru el… Această protecţie este, în parte, motivul acestor ceremonii. Ele ne salvează acum şi ne exaltă în viaţa de apoi, dacă le respectăm. Ştiu că avem parte de această protecţie, căci şi eu am avut parte de ea, asemenea altor mii de oameni care şi-au amintit de obligaţiile lor.16
În templu, noi facem legământ „că-I vom sluji Domnului, că vom ţine poruncile Sale şi că ne vom păstra neîntinaţi de lume”.
Domnul ne va oferi daruri. El ne va lumina mintea. El ne va da cunoaştere, ceea ce va înlătura toate dificultăţile şi ne va ajuta să trăim conform poruncilor pe care ni le-a dat; El ne va da o cunoaştere care se va înrădăcina atât de adânc în noi încât nu va putea fi îndepărtată vreodată, dacă nu vom face nimic altceva decât să căutăm lumina, adevărul şi înţelegerea care ne sunt promise şi pe care le putem primi doar dacă suntem fideli şi credincioşi fiecărui legământ şi fiecărei obligaţii ce aparţin Evangheliei lui Isus Hristos.17
Promisiunea măreaţă făcută membrilor acestei Biserici care sunt dornici să se supună legii şi să ţină poruncile Domnului este aceea că ei nu vor primi doar un loc în împărăţia lui Dumnezeu, ci şi că vor avea parte de prezenţa Tatălui şi a Fiului; iar aceasta nu este totul, căci Domnul a promis că tot ceea ce El are le va fi dat lor [vezi D&L 84:33–39].18
Prin supunere continuă faţă de poruncile făcute cunoscute în Evanghelia lui Isus Hristos, vom primi nemurire, slavă, viaţă eternă şi vom trăi în prezenţa lui Dumnezeu Tatăl şi a Fiului Său, Isus Hristos şi Îi vom cunoaşte cu adevărat.19
Dacă umblăm pe cărările virtuţii şi ale sfinţeniei, Domnul va revărsa binecuvântările Sale asupra noastră cum nici nu ne-am imaginat vreodată. Vom fi în faptele noastre, aşa cum a spus Petru, „o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui” (1 Petru 2:9). Şi vom fi speciali, deoarece nu vom fi ca ceilalţi oameni care nu trăiesc în acord cu aceste standarde…
În calitate de slujitori ai Domnului, scopul nostru este de a umbla pe calea pe care El a pregătit-o pentru noi. Noi nu trebuie doar să ne dorim să facem şi să spunem ceea ce-I este pe plac, ci şi să căutăm să ne trăim viaţa la fel cum a trăit El.
El Însuşi ne-a dat exemplul perfect în toate lucrurile şi ne-a spus: „Tu vino după Mine!”. Pe ucenicii Săi nefiţi, El i-a întrebat: „Ce fel de oameni trebuie să fiţi voi?”, iar, apoi, le-a răspuns: „Adevărat vă spun Eu vouă, tot aşa cum sunt Eu” (3 Nefi 27:27).
Acum, noi suntem angajaţi în cea mai măreaţă lucrare din lume. Această preoţie pe care o deţinem este puterea şi autoritatea Domnului Însuşi; iar El ne-a promis că, dacă slujim cu credinţă şi sârguinţă în chemările noastre şi umblăm în lumină, aşa cum El este în lumină, vom avea glorie şi slavă alături de El pentru totdeauna în împărăţia Tatălui Său.
Având o speranţă atât de glorioasă, nu putem noi să abandonăm căile malefice ale lumii? Nu ar trebui să punem pe primul loc în viaţa noastră lucrurile împărăţiei lui Dumnezeu? Nu ar trebui noi să căutăm să trăim prin fiecare cuvânt care iese din gura Sa?20
Eu mărturisesc că Domnul a vorbit în zilele noastre; că mesajul Său este unul de speranţă, bucurie şi salvare; şi vă promit că, dacă umblaţi în lumina cerului, dacă sunteţi fideli încrederii ce v-a fost acordată şi dacă ţineţi poruncile, veţi avea pace şi bucurie în această viaţă şi viaţă eternă în lumea care va veni.21
Ţineţi poruncile! Umblaţi în lumină! Înduraţi până la sfârşit! Fiţi fideli fiecărui legământ şi obligaţie, iar Domnul vă va binecuvânta cum nici nu vă puteţi imagina.22
Sugestii pentru studiu şi predare
Întrebări
-
Recapitulaţi relatarea de la sfârşitul secţiunii „Din viaţa lui Joseph Fielding Smith”. De ce ni se schimbă sentimentele cu privire la Evanghelie atunci când ne străduim să ţinem poruncile?
-
Ce învăţaţi din pasajele scripturale citate în secţiunea 1?
-
În ce fel este supunerea noastră faţă de porunci un mod prin care ne arătăm dragostea faţă de Isus Hristos? În ce fel este un mod prin care ne exprimăm recunoştinţa faţă de sacrificiul Său ispăşitor? În ce fel este un mod de preaslăvire? (Vezi secţiunea 2.)
-
Cugetaţi asupra învăţăturilor din secţiunea 3. De ce este greşit să ne aşteptăm ca Domnul să ne binecuvânteze dacă noi nu ne străduim să fim supuşi?
-
Cum vă ajută să ştiţi că nu trebuie să vă aşteptaţi să deveniţi perfecţi dintr-o dată sau nici măcar în această viaţă? (Vezi secţiunea 4.) Gândiţi-vă la ce puteţi să faceţi, în fiecare zi, cu ajutorul Domnului, pentru a rămâne „pe drumul către perfecţiune”.
-
În secţiunea 5, preşedintele Smith enumeră cel puţin 10 modalităţi în care Domnul ne va binecuvânta dacă ţinem poruncile. Ce experienţe puteţi împărtăşi în care aţi primit unele dintre aceste binecuvântări?
Scripturi suplimentare
Matei 4:4; 2 Nefi 31:19–20; Omni 1:26; D&L 11:20; 82:8–10; 93:1; 130:20–21; 138:1–4
Ajutor pentru predare
„Rugaţi cursanţii să împărtăşească ce au învăţat ca urmare a studiului lor personal al capitolului. Poate fi util să contactaţi câţiva cursanţi în timpul săptămânii şi să-i rugaţi să vină pregătiţi să împărtăşească ce au învăţat” (de la pagina VII a acestei cărţi).