Lecţia 11
Să ne pregătim pentru căsătoria eternă
Introducere
În timp ce tinerii adulţi necăsătoriţi păstrează standardele Evangheliei lui Isus Hristos, ei pot să-şi trăiască vieţile şi să privească spre viitor cu speranţă. Tatăl Ceresc îi va îndruma atunci când trebuie să ia decizii în legătură cu căsătoria eternă, pe măsură ce caută îndrumarea Sa. Această lecţie îi va ajuta pe cursanţi să abordeze subiectul căsătoriei cu mai multă încredere, ştiind faptul că pot primi ajutor divin din partea Domnului.
Lecturi suplimentare
-
Dieter F. Uchtdorf, „Reflexia din apă” (Adunare de devoţiune organizată de Sistemul Educaţional al Bisericii, 1 nov. 2009), lds.org/media-library.
-
Jeffrey R. Holland, „Nu te teme, crede numai” (seară cu vârstnicul Jeffrey R. Holland, 6 febr. 2015), lds.org/broadcasts.
Sugestii pentru predare
Doctrină şi legăminte 88:40
Să ne pregătim pentru căsătorie
Rugaţi cursanţii să ridice mâna dacă au făcut o listă cu caracteristicile pe care le caută la un posibil viitor soţ sau soţie. Invitaţi câţiva cursanţi să împărtăşească câteva caracteristici de pe lista lor.
Expuneţi următoarea declaraţie a vârstnicului David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, şi invitaţi un cursant să o citească cu glas tare:
„Se pare că unii tineri au o listă de cumpărături cu caracteristici pe care le doresc la un partener şi măsoară potenţialul acestora: «Ai toate lucrurile pe care le cer?» Dacă speri să ai un partener etern care are anumite calităţi spirituale, atunci trebuie să te străduieşti să dezvolţi acele calităţi spirituale tu însuţi. După aceea, cineva care are acele calităţi va fi atras de tine” („Understanding Heavenly Father’s Plan”, LDS.org).
-
Ce principii învăţăm din declaraţia vârstnicului Bednar? (Asiguraţi-vă că ei înţeleg următorul principiu: „Dacă speri să ai un partener etern care are anumite calităţi spirituale, atunci trebuie să te străduieşti să dezvolţi acele calităţi spirituale tu însuţi”.
Rugaţi cursanţii să citească Doctrină şi legăminte 88:40 şi să caute modul în care acest verset susţine principiul care tocmai a fost discutat.
-
În ce mod pot persoanele care caută să găsească un partener să pună în practică adevărurile care sunt consemnate în acest verset?
-
Cum aţi văzut că sunt puse în practică adevărurile consemnate în acest verset în alegerile pe care tinerii le fac în legătură cu prietenii lor?
Rugaţi cursanţii să se gândească la calităţile pe care ar dori să le vadă la viitorul lor soţ sau viitoarea lor soţie. Rugaţi-i să se gândească dacă ei au acele calităţi. Rugaţi-i să se gândească la modul în care ar putea să folosească principiile din Doctrină şi legminte 88:40 pentru a se pregăti mai bine pentru căsătorie.
Marcu 5:35-36; Doctrină şi legăminte 6:36
„Nu te teme, crede numai!”
Adresaţi cursanţilor întrebările:
-
Care sunt lucrurile pe care le aşteptaţi de la căsătorie?
-
Care sunt unele lucruri care îi pot face pe tineri să simtă teamă în legătură cu căsătoria? (Scrieţi răspunsurile pe tablă.)
Rugaţi un cursant să citească următoarea declaraţie a vârstnicului Jeffery R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, şi rugaţi membrii clasei să asculte care sunt unele dintre motivele pentru care unii tineri simt teamă în legătură cu căsătoria.
„În cazuri extreme [tinerii] simt teamă în legătură cu faptul că lumea este pe cale să se sfârşească într-un mod tragic – şi nu vor să treacă prin aşa ceva având alături un soţ sau soţie sau copil. În alte cazuri, mai puţin extreme, mai obişnuite, ei simt teamă în legătură cu faptul că lumea devine un loc din ce în ce mai dificil, că locurile de muncă vor fi mult prea greu de găsit şi că cineva ar trebui să fi terminat şcoala, să nu aibă datorii, să aibă o carieră şi o locuinţă înainte de a se gândi la căsătorie …
Mai mult, atât de mulţi tineri cu care am vorbit se tem de faptul că dacă se căsătoresc vor deveni doar o statistică a divorţurilor… Adăugaţi la aceste lucruri şi felul răutăcios în care se vorbeşte despre succesul căsătoriei, folosindu-se un limbaj obscen, necuvinciios, modul diavolesc în care, adesea, sunt ridiculizate castitatea, fidelitatea şi viaţa de familie în filme şi la televizor şi vedeţi care este problema” („Be Not Afraid, Only Believe” [seară cu vârstnicul Jeffrey R. Holland, 6 febr. 2015], lds.org/broadcasts).
-
Câţi dintre voi cunoaşteţi pe cineva care se teme de căsătorie din cauza unuia dintre motivele menţionate de vârstnicul Holland?
Rugaţi cursanţii să citească Doctrină şi legăminte 6:36 şi să se gândească la modul în care sfatul dat de Domnul lui Oliver Cowdery se aplică pregătirii pentru căsătoria eternă. Apoi, invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Marcu 5:35-36. Explicaţi faptul că Iair, unul din mai-marii sinagogii, a venit la Isus având speranţă că îi va vindeca fiica. Rugaţi membrii clasei să gândească la modul în care cuvintele de încurajare pe care Salvatorul i le-a adresat lui Iair se pot aplica celor care se pregătesc pentru căsătorie.
-
În ce mod faptul de a ne întoarce către Domnul „în fiecare gând” ne ajută să „nu ne [îndoim], să nu ne [temem]” atunci când ne gândim la viitorul nostru?
-
În ce mod poate sfatul dat de Domnul lui Oliver Cowdery şi Iair să-i ajute pe cei care au temeri în legătură cu faptul de a se căsători? (În timp ce cursanţii răspund, scrieţi următorul principiu pe tablă: Pe măsură ce ne întoarcem către Isus Hristos cu credinţă, putem să învingem teama şi să avem încredere în viitor.)
Împărtăşiţi declaraţia de mai jos a vârstnicului Jeffery R. Holland. Rugaţi membrii clasei să asculte de ce a fost nevoie ca sora şi vârstnicul Holland să de-a dovadă de credinţă pentru a alege să se căsătorească atunci când au făcut-o.
„Atunci când [sora Holland şi cu mine] ne-am căsătorit, nici unul dintre noi nu terminase încă studiile la UBY, nici unii dintre părinţi nu puteau să ne ajute din punct de vedere financiar, fără să ne mai gândim la cât mai aveam de învăţat până la absolvire şi toate acestea având doar 300 de dolari în ziua nunţii noastre! Acesta poate că nu este cel mai ideal mod de a începe o căsătorie, însă ce căsătorie minunată a fost şi cât am fi pierdut dacă am fi aşteptat chiar şi o zi în plus mai mult decât am făcut-o, odată ce am ştiut că era potrivit ca să aibă loc căsătoria… Tremur când mă gândesc la ce am fi pierdut dacă am fi primit «sfaturi de la temerile noastre», aşa cum preşedintele James E. Faust mi-a spus mai târziu din nou şi din nou şi din nou că eu şi nimeni altcineva nu ar trebui să facă” („Be Not Afraid, Only Believe”).
-
În ce mod a fost situaţia surorii şi vârstnicului Holland asemănătoare cu situaţiile în care se găsesc mulţi tineri astăzi?
-
Ce înseamnă faptul de a primi sfaturi de la temerile tale? De ce este aceasta un mod neinspirat de a lua decizii?
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, această mărturie şi promisiune a preşedintelui Thomas S. Monson:
„Iubiţii mei fraţi şi iubitele mele surori, nu vă temeţi. Fiţi bucuroşi. Viitorul este la fel de strălucitor ca şi credinţa dumneavoastră” („Fiţi bucuroşi”, Ensign sau Liahona mai 2009, p. 92).
-
Ce gânduri şi sentimente în legătură cu viitorul aveţi atunci când vă gândiţi la această încurajare profetică?
Ajutaţi cursanţii să cugete la modul în care pot să pună în practică învăţăturile din această parte a lecţiei rugându-i să se gândească dacă au anumite temeri în legătură cu faptul de a se căsători. Rugaţi-i să se gândească la modul în care pot să înlocuiască orice temeri ar avea legate de viitor cu credinţa în Domnul.
Doctrină şi legăminte 6:22-23; 8:2-3; 9:7-9; 11:12-14
Să căutăm îndrumare divină atunci când alegem cu cine să ne căsătorim
Expuneţi următoarea declaraţie a preşedintelui Gordon B. Hinckley (1910-2008) şi rugaţi un cursant să o citească cu glas tare:
„Aceasta va fi cea mai importantă decizie din viaţa voastră, persoana cu care vă veţi căsători. Nu există ceva care să înlocuiască căsătoria în templu… Căsătoriţi-vă cu persoana potrivită în locul potrivit şi la timpul potrivit” („Life’s Obligations”, Ensign, febr. 1999, p. 2).
-
Cum puteţi să luaţi în mod corect această decizie importantă în legătură cu cine să vă căsătoriţi?
Împărţiţi membrii clasei în echipe de câte doi. Desemnaţi fiecărei echipe să citească împreună următoarele fragmente din scripturi: Doctrină şi legăminte 6:22-23; 8:2-3; 9:7-9; 11:12-14. (Aceste versete sunt exemple de temă care se repetă, şi anume cum să primim revelaţie personală, această temă fiind abordată în multe dintre primele secţiuni ale cărţii Doctrină şi legăminte. „Temele sunt idei sau însuşiri omniprezente, care se repetă şi care unesc” [David A. Bednar, „Un izvor de apă vie” (cuvântare adresată în cadrul serii la gura sobei organizată de Universitatea Brigham Young la data de 4 febr. 2007), p. 6, speeches.byu.edu].)
Rugaţi cursanţii să se gândească la următorul scenariu în timp ce studiază versetele din Doctrină şi legăminte: Imaginaţi-vă că prietenul vostru se întâlneşte cu cineva de ceva timp şi vine la voi pentru a se consulta în legătură cu faptul dacă ar trebui sau nu să se căsătorească cu acea persoană. Ce l-aţi sfătui pe prietenul vostru să facă?
După ce cursanţii au terminat de studiat scripturile, rugaţi un cursant din fiecare echipă să joace rolul prietenului care este în respectiva relaţie. Rugaţi pe celălalt cursant din fiecare echipă să explice modul în care aceste versete l-ar putea ajuta pe prietenul lor să ia o decizie. După încheierea acestei activităţi, asiguraţi-vă că ei înţeleg următorul principiu în legătură cu luarea deciziilor: Trebuie să „[studiem]” o decizie în mintea noastră, să luăm cea mai bună decizie pe care putem şi apoi să-L întrebăm pe Dumnezeu dacă decizia este corectă. Apoi, dacă simţim pace şi bucurie în inima şi mintea noastră, înseamnă că decizia este una bună. Subliniaţi următorul principiu: Când căutăm îndrumarea Domnului atunci când luăm decizii, El va vorbi minţilor noastre şi va umple sufletele noastre cu pace şi bucurie atunci când alegerile noastre sunt drepte.
-
Cum aţi ajuns să cunoaşteţi veridicitatea a ceea ce aceste versete ne învaţă în legătură cu primirea revelaţiei personale?
Rugaţi cursanţii să se gândească cum ar reacţiona în următoarea situaţie: persoana cu care vă întâlniţi vă explică că a urmat acest proces în legătură cu luarea deciziilor şi că a primit impresia că voi doi trebuie să vă căsătoriţi.
Expuneţi declaraţia vârstnicului Dallin H. Oaks, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, şi invitaţi un cursant să o citească cu glas tare:
„Am auzit de cazuri în care un tânăr băiat i-a spus unei tinere fete că ar trebui să se căsătorească cu el deoarece el a primit o revelaţie în legătură cu faptul că ea trebuie să fie partenera lui eternă. Dacă aceasta este o revelaţie adevărată, va fi confirmată în mod direct femeii dacă ea doreşte să ştie. Până atunci, ea nu are nicio obligaţie să se supună acesteia. Ea ar trebui să caute să obţină propria îndrumare şi să ia propria decizie. Bărbatul poate să primească revelaţie pentru a fi îndrumat în propriile acţiuni, însă nu poate să primească revelaţie ca să le îndrume pe ale ei. Ea se află în afara administraţiei lui” („Revelation” [Adunare de devoţiune desfăşurată în cadrul Universităţii Brigham Young, 29 sept. 1981], p. 6, speeches.byu.edu).
Depuneţi mărturie despre faptul că, pe măsură ce cursanţii vor privi către căsătoria eternă cu credinţă, vor simţi pace. Încurajaţi-i să folosească principiile care au fost discutate în cadrul acestei lecţii pentru a se pregăti pentru ocazia glorioasă a căsătoriei eterne.
Materiale de citit pentru cursanţi
-
Marcu 5:35-36; Doctrină şi legăminte 6:22-23, 36; 8:2-3; 9:7-9; 11:12-14; 88:40.
-
Dieter F. Uchtdorf, „Reflexia din apă” (Adunare de devoţiune organizată de Sistemul Educaţional al Bisericii, 1 nov. 2009), lds.org/media-library.