Seminare și institute
Lecţia 7 Căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este rânduită de Dumnezeu


Lecţia 7

Căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este rânduită de Dumnezeu

Introducere

Tatăl Ceresc a stabilit modelul divin al căsătoriei prin Adam şi Eva în Grădina Edenului. În zilele noastre, Prima Preşedinţie şi Cvorumul celor Doisprezece Apostoli au confirmat acest model declarând: „Căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este rânduită de Dumnezeu” („Familia: o declaraţie oficială către lume”, Ensign sau Liahona, nov. 2010, p. 129). Cu toate că legile oamenilor pot să încerce să schimbe această definiţie, legile lui Dumnezeu rămân la fel pentru totdeauna.

Lecturi suplimentare

  • D. Todd Christofferson, „De ce căsătoria, de ce familia”, Ensign sau Liahona, mai 2015, p. 50-53.

  • Dallin H. Oaks, „Să nu ai alţi dumnezei”. Ensign sau Liahona, nov. 2013, p. 72-75.

  • Sheri L. Dew, „It Is Not Good for Man or Woman to Be Alone”, Ensign, nov. 2001, p. 12-14.

  • „The Divine Institution of Marriage”, mormonnewsroom.org/article/the-divine-institution-of-marriage.

  • Gospel Topics, „Same-Sex Marriage (Căsătoria dintre persoanele de acelaşi sex)” , lds.org/topics.

Sugestii pentru predare

Doctrină şi legăminte 49:15-17; Moise 3:21-24

Căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este rânduită de Dumnezeu

Scrieţi, pe tablă, următoarea doctrină: „Căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este rânduită de Dumnezeu”. Întrebaţi cursanţii ce înseamnă cuvântul rânduită în această propoziţie. (Răspunsuri posibile le includ pe următoarele: a hotărî, a porunci sau a desemna în virtutea unei autorităţi superioare.) Întrebaţi cursanţii în ce mod îi ajută această definiţie să înţeleagă semnificaţia doctrinei de pe tablă. Rugaţi cursanţii să citească, în gând, Doctrină şi legăminte 49:15-17 pentru a afla o formulare scripturală a acestei doctrine.

Rugaţi un cursant să citească, cu glas tare, Moise 3:21-24. Rugaţi membrii clasei să caute ce eveniment important din planului salvării este descris în aceste versete. (Pe măsură ce cursanţii răspund, explicaţi faptul că referirea la coasta lui Adam este simbolică – Dumnezeu nu a luat o coastă de la Adam. Puteţi sugera cursanţilor să scrie, de asemenea, următoarea definiţie a cuvântului lipi pe marginea propriilor scripturi: „a crea o uniune apropiată, de durată şi neclintită”.)

  • Ce credeţi că a vrut Dumnezeu să ne înveţe atunci când a descris crearea fizică a Evei în acest mod? (Vârstnicul Russell M. Nelson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învăţat: „Coasta, fiind dintr-o parte, simbolizează parteneriatul. Coasta nu simbolizează stăpânire sau servitute, ci o relaţie de egalitate ca parteneri, pentru a lucra şi a trăi unul lângă celălalt” „Lessons from Eve”, Ensign, nov. 1987, p. 87].)

  • Ce putem învăţa din Moise 3:24? (Vârstnicul D. Todd Christofferson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a spus faptul că Dumnezeu „i-a unit [pe Adam şi pe Eva] ca soţ şi soţie… Nici noi şi nicio altă persoană muritoare nu putem schimba acest ordin divin al căsătoriei. D. Todd Christofferson, „De ce căsătoria, de ce familia”, Ensign sau Liahona, mai 2015, p. 52.

Expuneţi declaraţia de mai jos a vârstnicului David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, şi invitaţi un cursant să o citească cu glas tare. Rugaţi membrii clasei să caute cunoştinţe mai profunde cu privire la motivul pentru care Dumnezeu a rânduit căsătoria să fie doar între un bărbat şi o femeie.

Vârstnicul David A. Bednar

„După ce pământul a fost creat, Adam a fost pus în Grădina Edenului. Totuşi, este important de remarcat că Dumnezeu a spus: „nu este bine ca omul să fie singur” (Moise 3:18; vezi, de asemenea, Genesa 2:18) şi Eva a devenit soţia şi ajutorul potrivit al lui Adam. A fost nevoie de combinaţia unică a capacităţilor spirituale, mentale şi emoţionale ale bărbatului şi femeii pentru a înfăptui planul fericirii. «Totuşi, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie» (1 Corinteni 11:11). Bărbatul şi femeia trebuie să înveţe unul de la altul, să se întărească, binecuvânteze şi completeze unul pe celălalt” („Noi credem în păstrarea castităţii”, Ensign sau Liahona, mai 2013, p. 41-42).

  • Ţinând cont de înţelegerea pe care o aveţi a planului fericirii al Tatălui Ceresc, de ce este căsătoria dintre un bărbat şi o femeie rânduită de El?

Moise 3:18; 5:1-5, 12, 16

Soţul şi soţia sunt parteneri egali

  • Ce valoare are faptul de a urma un model atunci când se face ceva precum un articol de îmbrăcăminte?

  • Ce valoare ar avea faptul de a studia modelul ideal de căsătorie?

Explicaţi faptul că Domnul a arătat modelul unei căsătorii aşa cum ar trebui să fie prin cea a lui Adam şi a Evei. Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Moise 3:18.

  • Ce înţelegeţi prin termenul „ajutor potrivit”? („Ajutor” este tradus din combinaţia a două cuvinte din limba ebraică, unul însemnând a salva sau a scăpa şi celălalt înseamnând a fi puternic. „Potrivit” este tradus dintr-un cuvânt în limba ebraică care sugerează a fi corespunzător şi egal. Aşadar, un „ajutor potrivit” este un partener egal şi potrivit care are puterea de a salva. Le puteţi sugera cursanţilor să scrie această definiţie în scripturile lor, lângă Moise 3:18. Vezi, de asemenea, Howard W. Hunter, „Being a Righteous Husband and Father”, Ensign, nov. 1994, p. 51.)

  • Ce fel de relaţie sugerează acest termen pentru un soţ şi o soţie? (Rezumaţi răspunsurile cursanţilor scriind, pe tablă, următoarea doctrină: Tatăl Ceresc a rânduit ca un soţ şi o soţie să fie parteneri egali.)

  • Ce credeţi că înseamnă faptul ca un soţ şi o soţie să fie parteneri egali?

Împărţiţi membrii clasei în grupuri mici de trei sau patru cursanţi. Rugaţi cursanţii să parcurgă repede Moise 5:1-5, 12 şi 16 şi să caute moduri în care Adam şi Eva au muncit împreună ca parteneri egali şi să discute ceea ce au găsit în cadrul grupului din care fac parte.

Expuneţi următoarele declaraţii ale preşedintelui Ezra Taft Benson (1899-1994) şi ale surorii Sheri L. Dew, fostă consilieră în Preşedinţia generală a Societăţii de Alinare. Rugaţi un cursant să le citească cu glas tare:

Preşedintele Ezra Taft Benson

„În această cronică inspirată [Moise 5:1-2, 4, 12, 16] vedem că Adam şi Eva ne-au oferit exemplul ideal despre ce înseamnă căsătoria în legământ. Ei au muncit împreună, au avut copii împreună, s-au rugat împreună şi i-au învăţat pe copiii lor Evanghelia – împreună. Acesta este modelul pe care Dumnezeu Îşi doreşte ca toţi bărbaţii neprihăniţi şi toate femeile neprihănite să-l urmeze” (Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Ezra Taft Benson [2014], p. 198).

Sheri L. Dew

„Cugetaţi asupra relatărilor scripturale despre Adam şi Eva şi observaţi ceea ce Domnul vă va învăţa care să vă întărească căsătoria [şi] familia… Modelele Tatălui nostru ne ajută să evităm amăgirea. Priviţi către Domnul şi nu către lume pentru ideile şi idealurile dumneavoastră despre bărbaţi şi femei” (Sheri L. Dew, „It Is Not Good for Man or Woman to Be Alone”, Ensign, nov. 2001, p. 14).

  • Când aţi văzut un soţ şi o soţie muncind împreună ca parteneri egali?

  • În ce mod credeţi că faptul de a înţelege modelul divin al căsătoriei poate să vă influenţeze viitorul?

Acordaţi cursanţilor câteva minute pentru a face două liste: (1) atitudinile pe care le au în prezent care îi vor conduce către o căsătorie rânduită de Dumnezeu şi (2) atitudinile pe care poate că trebuie să le schimbe pentru a se apropria mai mult de acest ţel. Exprimaţi-vă încrederea că Domnul îi va binecuvânta în eforturile lor.

Mormon 9:9

Învăţăturile Domnului despre căsătoria între persoane de acelaşi sex

(Notă. Fiţi sensibili faţă de cursanţii care exprimă puncte de vedere diferite în legătură cu această problemă. Conduceţi discuţia din clasă către declaraţiile autorităţilor generale ale Bisericii.)

  • Cum este afectat modelul căsătoriei dat de Dumnezeu atunci când guvernele promulgă legi care legalizează comportamente care sunt contrare celor prezentate în cadrul acestui model? (Pe măsură ce cursanţii răspund, folosiţi Mormon 9:9 pentru a arăta faptul că Dumnezeu şi legile Sale sunt neschimbători. Natura neschimbătoare a lui Dumnezeu ne ajută să avem încredere şi credinţă în El.

Oferiţi fiecărui cursant un exemplar al următoarei declaraţii a Primei Preşedinţii şi a Cvorumului celor Doisprezece Apostoli şi rugaţi cursanţii să caute motivele pentru care conducătorii Bisericii au vorbit despre subiectul căsătoriei între persoane de acelaşi sex:

„Proceduri legale şi acţiuni legislative din mai multe ţări au recunoscut civil relaţiile de căsătorie între persoanele de acelaşi sex şi problema căsătoriei între persoanele de acelaşi sex continuă să fie larg dezbătută. În timp ce ne confruntăm cu această problemă şi cu altele, încurajăm toate persoanele să-şi amintească scopurile pentru care Tatăl Ceresc a creat pământul şi ne-a oferit şansa de a ne naşte şi a creşte în viaţa muritoare în calitate de copii ai Săi [vezi Genesa 1:27-28; 2:24]… Căsătoria dintre un bărbat şi o femeie a fost stabilită de Dumnezeu şi este esenţială în planul Său pentru copiii Săi şi pentru binele societăţii. Familiile puternice, îndrumate de o mamă şi un tată iubitori, reprezintă instituţia de bază în cadrul căreia sunt educaţi copiii, se insuflă credinţa şi se transmit generaţiilor viitoare lucrurile care dau putere şi valorile morale care sunt importante pentru civilizaţie şi cruciale pentru salvarea eternă.

Schimbările din legea civilă nu vor schimba, nu pot schimba legea morală stabilită de Dumnezeu. Dumnezeu se aşteaptă ca noi să susţinem şi să ţinem poruncile Sale, indiferent de opiniile şi tendinţele diferite din cadrul societăţii. Legea Sa a castităţii este clară: relaţiile sexuale pot avea loc doar între un bărbat şi o femeie care sunt căsătoriţi în mod legal ca soţ şi soţie” (citat din Gospel Topics „Same-Sex Marriage (Căsătoria dintre persoanele de acelaşi sex)”, lds.org/topics).

  • În ce mod faptul de a înţelege planul lui Dumnezeu şi doctrina ne ajută să recunoaştem importanţa căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie?

Oferiţi, de asemenea, fiecărui cursant un exemplar al declaraţiei de mai jos, care face parte dintr-un document publicat de Biserică şi intitulat „The Divine Institution of Marriage (Instituţia divină a căsătoriei)”. Rugaţi cursanţii să caute motive pentru care definiţia căsătoriei, ca fiind între un bărbat şi o femeie, ar trebui să fie păstrată în legi şi regulamente:

„Căsătoria este mult mai mult decât un contract între două persoane pentru a ratifica afecţiunea lor şi a oferi obligaţii reciproce. În schimb, căsătoria este o instituţie vitală pentru a creşte copii şi a-i învăţa să devină adulţi responsabili. De-a lungul anilor, guvernele de toate felurile au recunoscut căsătoria ca fiind o instituţie esenţială pentru a păstra stabilitatea socială şi pentru perpetuarea vieţii. Indiferent dacă căsătoriile au fost realizate ca rânduieli religioase sau ca ceremonii civile, în aproape fiecare cultură căsătoria a fost protejată şi susţinută de către guverne, în primul rând pentru a păstra şi dezvolta instituţia care este cea mai importantă în creşterea copiilor şi învăţarea acestora a valorilor morale care sprijină civilizaţia …

Având în vedere legăturile apropiate care au existat timp îndelungat între căsătorie, procreare, gen şi calitatea de părinte, căsătoriile între persoane de acelaşi sex nu pot fi catalogate pur şi simplu ca acordarea unui nou «drept». Este o redefinire plină de consecinţe a însăşi naturii căsătoriei. Marchează o schimbare fundamentală în cadrul instituţiei căsătoriei în moduri care sunt contrare scopurilor lui Dumnezeu pentru copiii Săi şi în detrimentul intereselor societăţii pe termen lung” („The Divine Institution of Marriage”, mormonnewsroom.org/article/the-divine-institution-of-marriage).

  • Care sunt unele dintre motivele pentru care societăţile au susţinut în mod tradiţional şi au protejat căsătoria dintre un bărbat şi o femeie?

  • Cum poate un om să recunoască adevărul poziţiei adoptate de Biserică în legătură cu această problemă importantă?

Încurajaţi cursanţii să se gândească la modul în care părerile lor reflectă învăţăturile lui Dumnezeu în legătură cu căsătoria aşa cum au fost ele predate de conducătorii Bisericii. Depuneţi-vă mărturia în legătură cu faptul că, dacă noi credem şi susţinem planul lui Dumnezeu în ce priveşte căsătoria, vom primi binecuvântări eterne.

Materiale de citit pentru cursanţi