Institut
Lecția 23 Material pentru învățător: Când binecuvântările căsătoriei eterne sau cele de a avea copii întârzie


„Lecția 23 Material pentru învățător: Când binecuvântările căsătoriei eterne sau cele de a avea copii întârzie”, Familia eternă – material pentru învățător (2022)

„Lecția 23 Material pentru învățător”, Familia eternă – material pentru învățător

Lecția 23 Material pentru învățător

Când binecuvântările căsătoriei eterne sau cele de a avea copii întârzie

Mulți membri ai Bisericii au dorințe neprihănite legate de binecuvântările căsătoriei eterne sau de copii, binecuvântări care întârzie sau sunt întrerupte. În această lecție, cursanții vor discuta cum pot acționa cu credință în Isus Hristos dacă se confruntă cu aceste tipuri de încercări. De asemenea, cursanții vor hotărî ce pot face pentru a-i include pe alții în episcopiile sau ramurile lor, indiferent de circumstanțele familiei lor.

Sugestii pentru predare

Putem alege să ne exercităm credința în Isus Hristos când binecuvântările dorite întârzie.

Expuneți și citiți împreună declarația vârstnicului Neil L. Andersen din secțiunea 1 a materialului pentru pregătire. Ați putea sublinia sau enumera, pe tablă, circumstanțele pe care dânsul le-a menționat și care nu se potrivesc mereu perfect cu idealurile predate în proclamația despre familie.

  • De ce credeți că respectivii conducători ai Bisericii continuă să predea idealuri privind viața de familie dacă majoritatea membrilor Bisericii nu au parte în prezent de aceste idealuri? (Puteți face referire la declarația surorii Sharon Eubank din secțiunea 1 a materialului pentru pregătire.)

Expuneți ilustrația cu Avraam și Sara din secțiunea 2 a materialului pentru pregătire și rugați cursanții să rezume binecuvântările care au fost fie întârziate, fie nu s-au îndeplinit în viața lui Avraam și a Sarei.

Invitați cursanții să recapituleze, individual, Evrei 11:8, 11-13 și să caute expresii care subliniază credința lui Avraam și a Sarei. Rugați câțiva cursanți să împărtășească ce au găsit.

  • Cum poate exemplul lui Avraam și al Sarei să ajute membrii Bisericii din zilele noastre a căror credință este pusă la încercare când binecuvântările promise întârzie sau nu se îndeplinesc în această viață? (După ce cursanții își împărtășesc gândurile, scrieți, pe tablă, următorul principiu: Când suntem credincioși Domnului și ne încredem în timpul stabilit de El, vom primi binecuvântările Sale promise în viața muritoare sau în eternitate.)

Ați putea să le aduceți aminte cursanților că, adesea, primirea binecuvântărilor promise nu ține de neprihănire, ci de timpul stabilit de Domnul. Expuneți declarația de mai jos a vârstnicului Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli.

Imagine
vârstnicul Jeffrey R. Holland

Unele binecuvântări vin repede, altele târziu și unele nu vin decât în cer; dar, la cei care acceptă Evanghelia lui Isus Hristos, ele vin. Acest lucru, eu, personal, îl confirm. [„An High Priest of Good Things to Come (Mare Preot al bunurilor viitoare)”, Ensign, nov. 1999, p. 38]

Puteți discuta unele dintre întrebările de mai jos pentru a ajuta cursanții să-și aprofundeze înțelegerea despre principiul scris pe tablă.

  • Cum ar putea membrii Bisericii dintr-una dintre circumstanțele menționate de vârstnicul Andersen (în declarația sa din secțiunea 1 a materialului pentru pregătire, menționată mai devreme în această secțiune) să continue să exercite credință în Isus Hristos și în învățăturile Sale despre familie?

  • Ce experiențe sau învățături v-au modelat încrederea că Domnul Își va îndeplini promisiunile chiar dacă binecuvântările dorite întârzie? (Invitați cursanții să revadă ce au scris ca răspuns în cadrul activității „Consemnează-ți gândurile” din secțiunea 2 a materialului pentru pregătire.)

  • Când ați înaintat, dumneavoastră sau cineva pe care-l cunoașteți, cu credință în Domnul când o binecuvântare legată de faptul de a fi căsătorit sau de a avea copii a întârziat? Ce ați învățat despre Domnul din acea experiență?

Ca parte a discuției, puteți împărtăși relatarea de mai jos despre o tânără adultă necăsătorită care a fost împărtășită de președintele Dallin H. Oaks, din Prima Președinție.

Imagine
președintele Dallin H. Oaks

Am primit o scrisoare de la o femeie care studia la Universitatea Harvard. Am fost impresionat de conținutul ei.

Ea a spus: „Am doar 26 de ani și am simțit că încercarea singurătății m-a copleșit”.

După ce a împărtășit mai multe lucruri în scrisoarea ei, ea a concluzionat: „Acum un an, într-o după-amiază, în timp ce mergeam spre casă de la muncă, mi-am revărsat inima înaintea lui Dumnezeu și I-am spus dorința mea cea mai profundă de a fi soție și mamă. Am fost oprită în rugăciunea mea de un gând și un sentiment puternice care mi-au pătruns în inimă și în minte. Gândul a fost acela că greșeam. Cea mai profundă dorință a inimii mele trebuie să fie aceea de a fi ucenică a lui Isus Hristos și, apoi, a doua poate fi aceea de a fi soție și mamă. Perspectiva mea asupra vieții s-a schimbat începând de atunci. Le-am schimbat prioritatea. Știu că toate binecuvântările promise vor fi ale mele, dar acest lucru se va întâmpla la timpul Domnului și nu al meu.” Ce gând puternic! (Facebook, 11 iul. 2016, facebook.com/dallin.h.oaks)

Invitați cursanții să consemneze ce ar putea face pentru a continua să exercite credință în Isus Hristos în timp ce așteaptă să primească binecuvântări legate de familie pe care le doresc.

Ați putea încuraja cursanții să caute îndrumarea și sprijinul Domnului pentru a învăța cum să obțină acum bucurie, împlinire și progres, indiferent care sunt circumstanțele lor familiale.

Fiecare membru al Bisericii este o parte importantă a trupului lui Hristos.

Invitați cursanții să recapituleze 1 Corinteni 12:12-27 și să afle ce ne învață analogia apostolului Pavel despre Biserică și membrii ei.

  • Ce adevăruri putem învăța din această analogie? (Printre adevărurile pe care cursanții le-ar putea identifica, asigurați-vă că subliniați următorul adevăr: Fiecare membru al Bisericii este necesar și poate aduce o contribuție importantă în Biserică.)

Pentru a demonstra că toți membrii Bisericii au valoare să contribuie, ați putea viziona prezentarea video „Songs Sung and Unsung (Cântece cântate și necântate)” (2:56), care se găsește în secțiunea „Dorești să afli mai multe?” din materialul pentru pregătire.

Pentru a ajuta cursanții să se gândească la moduri în care să-i includă pe alții și să aleagă să fie ei înșiși incluși în adunările și activitățile Bisericii, ați putea împărtăși următorul scenariu (sau ați putea modifica scenariul după cum este potrivit pentru a fi mai relevant pentru cursanții dumneavoastră):

Victoria a trecut recent printr-un divorț. Ea ți se confesează că nu mai simte că se mai încadrează în Biserică. Ea stă singură în adunările Bisericii și nu-și găsește locul în timpul discuțiilor din cadrul Societății de Alinare cu privire la căsătorie și familie. Ea se întreabă dacă își poate aduce în vreun fel contribuția în episcopia ei în situația ei actuală.

Puteți să grupați cursanții în echipe de câte doi și să expuneți întrebările de mai jos. Invitați un cursant din fiecare echipă să cugete asupra modului în care ar răspunde întrebărilor Victoriei prin perspectiva Victoriei. Invitați celălalt cursant să cugete asupra celuilalt set de întrebări prin perspectiva cuiva din episcopia Victoriei. După câteva minute, invitați cursanții să discute între ei despre răspunsurile lor.

Victoria

Membru al episcopiei

Nu simt că locul meu este aici. Ce pot face pentru a mă simți mai inclusă?

Cum o pot sprijini pe Victoria în situația ei actuală?

Care sunt unele dintre perspectivele și contribuțiile unice pe care le-aș putea aduce în episcopia mea?

Ce pot face pentru a o înțelege mai bine pe Victoria și a o ajuta să se simtă prețuită și inclusă în episcopia noastră?

Ce pot face pentru a-I permite Salvatorului să mă ajute să-mi înțeleg și să-mi simt valoarea și locul în Biserica Sa?

Cum pot include mai mult membrii episcopiei care se află în circumstanțe precum faptul de a fi adult necăsătorit, părinte singur sau de a fi căsătorit și de a nu avea copii?

După ce le-ați acordat timp suficient, invitați câțiva cursanți să împărtășească celor din clasă ce au învățat din această activitate.

Acordați cursanților timp să consemneze și să planifice cum vor acționa potrivit impresiilor lor pentru a-i sprijini pe ceilalți membri ai Bisericii, indiferent de circumstanțele lor familiale. Ați putea invita cursanții să se gândească la anumiți membri din episcopia sau ramura lor pe care i-ar putea sprijini.

Puteți încheia lecția depunând mărturie despre dragostea și sprijinul constante ale Tatălui Ceresc față de cei ale căror situații familiale sunt dificile. De asemenea, depuneți mărturie că fiecare membru al Bisericii Domnului este necesar și poate aduce o contribuție semnificativă.

Pentru data viitoare

Invitați cursanții să se gândească la oameni pe care îi cunosc și care au parte de probleme de sănătate mintală sau emoțională. Încurajați cursanții să citească materialul pentru pregătire pentru lecția următoare cu aceste gânduri în minte. Ați putea, de asemenea, să încurajați cursanții să găsească timp în care să fie singuri pentru a-și evalua sănătatea mintală.

Tipărește