Isus Hristos – Învăţătorul tămăduitor

Elder Russell M. Nelson

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Credinţa, pocăinţa, botezul, o mărturie şi convertirea durabilă conduc spre puterea tămăduitoare a Domnului.

Stimaţi fraţi şi stimate surori, îmi exprim dragostea şi salutările faţă de fiecare dintre dumneavoastră. În numele fraţilor, îmi exprim recunoştinţa pentru bunătatea dumneavoastră, pentru multele acte generoase, pentru rugăciunile şi influenţa dumneavoastră care ne întăreşte vieţile. Încercările noastre sunt asemănătoare cu ale dumneavoastră. Toţi suntem supuşi durerii şi suferinţei, bolii şi morţii. În vremuri bune şi rele, Domnul Se aşteaptă ca fiecare dintre noi să îndure până la sfârşit. În timp ce mergem cu toţii înainte în lucrarea Sa, fraţii realizează importanţa consideraţiei dumneavoastră atente faţă de noi, oferită cu multă dragoste şi primită cu multă recunoştinţă. Vă iubim şi ne rugăm pentru dumneavoastră, la fel cum şi dumneavoastră vă rugaţi pentru noi.

Îmi exprim recunoştinţa specială faţă de Domnul Isus Hristos. Sunt recunoscător pentru dragostea Sa plină de bunăvoinţă şi pentru invitaţia Lui deschisă de a veni la El.¹ Mă minunez de puterea Sa de tămăduire care este fără seamăn. Mărturisesc că Isus Hristos este Învăţătorul Tămăduitor. Este doar unul dintre multele atribute care caracterizează viaţa Sa incomparabilă.

Isus este Hristosul, Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Creatorul, marele Iehova, Emanuel cel promis, Salvatorul şi Mântuitorul nostru ispăşitor şi Mijlocitorul nostru la Tatăl, marele nostru exemplu. Şi într-o zi, vom sta înaintea Sa, El fiind adevăratul şi milostivul nostru judecător.²

Miracolele tămăduirii

Ca Învăţător Tămăduitor, Isus i-a îndrumat pe prietenii Lui: „duceţi-vă… de spuneţi…ce aţi văzut şi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud [şi] morţii înviază“.³

Cărţile lui Matei,⁴ Marcu,⁵ Luca,⁶ şi Ioan,⁷ relatează în mod repetat că Isus se ducea să predice Evanghelia şi să tămăduiască orice fel de boală.

Când Mântuitorul Înviat a apărut oamenilor din America din vechime, El i-a invitat, plin de milostenie, pe cei „în suferinţă de orice fel“,⁸ să vină la El pentru a-i vindeca.

În mod miraculos, minunat, uimitor, divina Sa autoritate de a tămădui bolnavii a fost conferită deţinătorilor demni ai preoţiei în dispensaţiile timpurii⁹ şi, din nou, în aceste zile din urmă, când Evanghelia Sa a fost restaurată în plenitudinea ei.¹⁰

Influenţa rugăciunii asupra tămăduirii

Putem avea acces la puterea lui tămăduitoare prin rugăciune. Nu voi uita niciodată o experienţă pe care sora Nelson şi cu mine am avut-o acum treizeci de ani cu preşedintele Spencer W. Kimball şi iubita lui soţie Camilla. Eram în Hamilton, Noua Zeelandă, la o mare conferinţă cu sfinţii. Nu eram o Autoritate Generală în acel timp. Fusesem invitat să particip la această adunare şi la altele similare în alte insule din Pacific, în timp ce slujeam ca preşedinte general al Şcolii de Duminică. Ca medic, îi îngrijisem pe preşedintele şi pe sora Kimball timp de mulţi ani. Îi cunoşteam, pe fiecare dintre ei, foarte bine – şi pe dinăuntru şi pe din afară.

Pentru această conferinţă, tineretul local pregătise un program cultural într-o sâmbătă seară. Din nefericire, preşedintele şi sora Kimball s-au îmbolnăvit foarte rău, fiecare având febră mare. După primirea binecuvântărilor preoţiei, ei au rămas să se odihnească la casa preşedintelui templului din Noua Zeelandă, care se afla în apropierea templului. Preşedintele Kimball l-a rugat pe consilierul lui, preşedintele N. Eldon Tanner, să prezideze evenimentul cultural şi să prezinte scuze din partea preşedintelui şi a surorii Kimball.

Sora Nelson a mers cu preşedintele şi cu sora Tanner şi cu ceilalţi conducători la eveniment, în timp ce secretarul preşedintelui Kimball, fratele D. Arthur Haycock şi cu mine i-am vegheat pe prietenii noştri febrili.

În timp ce preşedintele Kimball dormea, eu citeam liniştit în camera lui. Brusc, preşedintele Kimball s-a trezit. El a întrebat: „Frate Nelson, la ce oră urma să înceapă programul din această seară?“.

„La ora şapte, preşedinte Kimball.“

„Cât este ceasul acum?“.

„Este aproape şapte“, am răspuns.

Preşedintele Kimball a spus repede: „Spune-i surorii Kimball că mergem!“

Am verificat temperatura preşedintelui Kimball. Era normală! Am luat şi temperatura surorii Kimball. Era, de asemenea, normală!

Ei s-au îmbrăcat repede şi s-au urcat într-o maşină. Am fost duşi la stadionul Colegiului Bisericii din Noua Zeelandă. Când maşina a intrat pe arenă, s-a auzit un zgomot foarte tare care s-a întrerupt spontan. Era foarte neobişnuit. După ce ne-am ocupat locurile, am întrebat-o pe sora Nelson despre acel zgomot neaşteptat. Ea mi-a spus că atunci când preşedintele Tanner a început adunarea, el l-a scuzat respectuos pe preşedintele şi pe sora Kimball din cauza bolii. Atunci, unul dintre tinerii din Noua Zeelandă a fost chemat să se roage.

Cu mare credinţă, el a spus, după cum a descris sora Nelson, o rugăciune lungă, dar puternică. El s-a rugat astfel: „Suntem 3.000 de tineri neozeelandezi. Ne-am adunat aici, pregătindu-ne de şase luni pentru a cânta şi a dansa pentru profetul Tău. Te rugăm, vindecă-l şi adu-l aici!“ După ce s-a pronunţat „amin“, maşina care-i aducea pe preşedintele şi pe sora Kimball a intrat pe stadion. Ei au fost recunoscuţi imediat şi, instantaneu, toţi au strigat de bucurie!¹¹

Fusesem martor la puterea de tămăduire a Domnului! Fusesem martor, de asemenea, la revelaţia care a fost primită şi la care a răspuns profetul Său în viaţă!

Recunosc că, uneori, unele dintre rugăciunile noastre cele mai arzătoare par a nu avea răspuns. Ne mirăm: „De ce?“ Cunosc acest sentiment! Cunosc teama şi lacrimile unor asemenea momente. Dar, de asemenea, ştiu că rugăciunile noastre nu sunt niciodată ignorate. Credinţa noastră nu rămâne niciodată neapreciată. Ştiu că perspectiva unui Tată Ceresc atotînţelept este mult mai cuprinzătoare decât a noastră. În timp ce noi cunoaştem problemele şi durerile noastre din timpul vieţii muritoare, El cunoaşte progresul şi posibilităţile noastre nemuritoare. Dacă ne rugăm să-I cunoaştem voinţa şi ne supunem ei, cu răbdare şi curaj, tămăduirea cerească poate avea loc după cum doreşte El şi la timpul ales de El.

Paşii către tămăduire

Suferinţa poate veni atât din motive spirituale, cât şi din cauze fizice. Alma cel Tânăr şi-a amintit că păcatul lui era atât de dureros încât a dorit să „[dispară], atât în suflet, cât şi în trup, ca [el] să nu [fie] adus [să stea] în prezenţa… [lui Dumnezeu] ca să [fie] judecat pentru faptele [sale]“.¹² În asemenea momente, cum putem să fim tămăduiţi de El?

Noi putem să ne pocăim mult mai mult. Putem să fim mult mai mult convertiţi! Atunci, „Fiul Dreptăţii“¹³ poate să ne binecuvânteze mult mai mult prin mâna Sa tămăduitoare.

La începutul slujirii Sale muritoare, Isus a anunţat că El fusese trimis „să [tămăduiască] pe cei cu inima zdrobită“.¹⁴ În timp ce citez cuvintele spuse de El în patru momente şi în locuri diferite, vă rog să observaţi modelul.

Domnul le-a spus oamenilor din Ţara Sfântă că poporul Său trebuie „să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec“.¹⁵
Oamenilor din vechea Americă, Domnul Înviat le-a făcut invitaţia: [Întoarceţi-vă] către Mine… [pocăiţi-vă] de păcatele voastre şi [convertiţi-vă] pentru ca Eu să vă pot vindeca“.¹⁶
Conducătorilor Bisericii Sale, El le-a propovăduit: „Continuaţi să-i slujiţi; căci voi nu ştiţi dacă ei se vor întoarce şi se vor pocăi şi vor veni la Mine cu toată inima, iar Eu îi voi tămădui“.¹⁷
Mai târziu, în timpul „aşezării din nou a tuturor lucrurulor“,¹⁸ Domnul i-a spus profetului Joseph Smith cu privire la pionieri: „După ce au fost ispitiţi şi după multe suferinţe, iată, Eu, Domnul, îi voi căuta şi dacă ei nu-şi vor împietri inima şi nu vor fi îndărătnici faţă de Mine, ei vor fi convertiţi şi Eu îi voi vindeca“.¹⁹

Succesiunea acestui model este semnificativă. Credinţa, pocăinţa, botezul, o mărturie şi convertirea durabilă conduc spre puterea tămăduitoare a Domnului. Botezul este un act prin care o persoană face un legământ – un semn de angajament şi de promisiune. Mărturiile se dezvoltă când Duhul Sfânt îi asigură o credinţă fermă celui care caută cu sinceritate adevărul. Adevărata mărturie sporeşte credinţa; ea încurajează pocăinţa şi supunerea faţă de poruncile lui Dumnezeu. Mărturia creează entuziasmul de a-L sluji pe Dumnezeu şi pe aproapele tău.²⁰ Convertirea înseamnă „să te schimbi spre“.²¹ Convertirea este o schimbare de la căile lumii spre căile Domnului şi o rămânere pe aceste căi. Convertirea include pocăinţă şi supunere. Convertirea aduce o schimbare mare în inimi.²² În acest fel, un adevărat convertit este „născut din nou“,²³ şi începe o nouă viaţă.²⁴

Fiind într-adevăr convertiţi, noi suntem motivaţi să facem voinţa Domnului, ²⁵ şi să fim cum doreşte El să fim.²⁶ Eliberarea de păcate, care aduce iertarea divină, tămăduieşte spiritul.

Cum ştim dacă suntem într-adevăr convertiţi? Testele examenului de conştiinţă se găsesc în scripturi. Unul dintre aceste texte măsoară cât de convertiţi trebuie să fim înainte de botez.²⁷ Ucenicului său, Petru, Domnul i-a spus: „Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi“.²⁸ Bunăvoinţa de a sluji şi de a-i întări pe alţii stau ca simbol al pregătirii unei persoane pentru a fi tămăduită.

Dimensiunea tămăduirii Sale

Ioan, cel iubit, a declarat: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care îndepărtează păcatul lumii!“²⁹ Ce putere! Numai Învăţătorul Tămăduitor a putut lua păcatul lumii. Datoria noastră faţă de El este incalculabil de mare.

Îmi amintesc bine de o experienţă pe care am avut-o în timp ce vorbeam unui grup de misionari. După ce îi invitasem să pună întrebări, un elder s-a ridicat. Cu lacrimi în ochi, el a întrebat: „De ce a trebuit să sufere Isus atât de mult?“ I-am cerut elderului să deschidă cartea lui de Imnuri şi să recite cuvintele din „Măreţ, Tu eşti“. El a citit:

Şi când gândesc că pe-al Său Fiu El L-a dat,
Şi L-a trimis să înfrunte moartea.
Pe crucea grea păcatul meu l-a purtat
A sângerat să şteargă vina mea.30 

După aceea, i-a cerut acestui elder să citească din imnul „Cu reverenţă şi milostenie“. Aceste cuvinte sunt în mod deosebit de emoţionante, deoarece ele sunt scrise ca şi cum Domnul ar răspunde chiar la întrebarea care fusese pusă:

Tu, care-ai fost mântuit, gândeşte-te la mine;
Gândeşte-te ce am făcut pentru tine.
Cu sângele Meu care ca ploaia a şiroit,
În agonie am suferit
Când trupul pe cruce-a atârnat
Şi Eu pe tine te-am salvat. … 

Gândeşte-te ce-am suferit
Pe păcătoşi i-am mântuit.
Pe cruce Eu am suferit
Şi pentru tine am murit.31 

Isus a suferit profund deoarece El ne iubeşte profund! El doreşte ca noi să ne pocăim, astfel încât El să ne poată tămădui pe deplin.

Când suntem puşi la încercare,³² trebuie să ne întărim credinţa în Dumnezeu, să muncim cu perseverenţă şi să-i slujim pe alţii. Atunci, El va tămădui inimile noastre frânte. El va revărsa asupra noastră pace,³³ şi mângâiere.³⁴ Aceste daruri mari nu vor fi distruse nici chiar de moarte.

Învierea – cel mai mare act de tămăduire

Darul învierii este actul cel mai mare de tămăduire oferit de Domnul. Mulţumită Lui, fiecare trup va fi restaurat la forma proprie şi perfectă.³⁵ Mulţumită Lui, nici o situaţie nu este fără speranţă. Mulţumită Lui, zile mai fericite stau în faţă atât aici, cât şi în viaţa care va veni. Bucurii adevărate ne aşteaptă pe fiecare – de partea cealaltă a tristeţii.

Mărturisesc că Dumnezeu trăieşte, că Isus este Hristosul – Învăţătorul Tămăduitor – în numele sfânt al lui Isus Hristos, amin.