Clipe dragi
Dacă Îl vom căuta pe Domnul şi îndrumarea Sa, dacă direcţia pe care o vom urma ne va duce înapoi la Tatăl nostru din Cer, clipele dragi vor veni.
Cât suntem de recunoscătoare pentru profetul nostru în viaţă, preşedintele Gordon B. Hinckley şi pentru cuvintele sale: „Dumnezeu să binecuvânteze Societatea de Alinare a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă“.1 Locul fiecărei surori din această Biserică este în Societatea de Alinare. Fiecare dintre noi poate simţi dragostea care se găseşte din belşug în această organizaţie constituită sub îndrumare divină.
Inima mea este alături de dumneavoastră, surorile care au suferit de pe urma recentelor dezastre naturale. Mă bucur când aud relatări despre femei drepte care slujesc şi sunt slujite. Prin slujire, atât cel care slujeşte, cât şi cel căruia i se slujeşte, cunosc dragostea Domnului. În aceste momente de încercare, eu mă rog ca dumneavoastră să simţiţi dragostea Sa, dragostea mea şi dragostea numeroaselor dumneavoastră surori din Societatea de Alinare.
Profetul Joseph Smith a stabilit calea ce trebuia urmată de Societatea de Alinare când a spus surorilor în anul 1842: „Este firesc ca femeile să aibă sentimente de caritate – dumneavoastră sunteţi acum puse într-o situaţie în care puteţi acţiona potrivit acelor sentimente de milă pe care Dumnezeu le-a sădit în sufletul dumneavoastră. Dacă veţi trăi potrivit acestor principii, câtă măreţie şi slavă veţi avea!“.2
Surorile din Societatea de Alinare de la începuturi au fost motivate să acţioneze datorită profetului Joseph. Astăzi, şi noi avem prilejuri de a sluji ca „instrumente în mâinile lui Dumnezeu ca să înfăptuim această mare lucrare“.3
Ce înseamnă să fii un instrument, în termeni simpli? Cred că înseamnă să-i hrăneşti spiritual pe alţii. Joseph Smith a numit aceasta a acţiona „potrivit acelor sentimente de milă“ din inima noastră. Am avut multe clipe dragi, în care am simţit că Domnul mă mânuieşte ca pe un instrument. Eu cred că şi dumneavoastră sunteţi îndrumate şi ajutate când propovăduiţi, când alinaţi şi când încurajaţi.
Totuşi, ca femei, noi suntem exigente cu noi însene! Credeţi-mă când vă spun că fiecare dintre noi este mai bună decât credem noi. Trebui să recunoaştem şi să fim mulţumite de ceea ce facem bine. Multe dintre lucrurile pe care le facem par mărunte şi lipsite de importanţă – doar o parte a vieţii zilnice. Atunci când vom fi chemate „să răspundem în faţa lui Iehova“,4 aşa cum a spus profetul Joseph, ştiu că noi vom avea multe de împărtăşit.
Permiteţi-mi să vă dau un exemplu. Recent, l-am întrebat pe elder William W. Parmley despre amintirile pe care le are despre mama sa, LaVern Parmley, care a slujit ca preşedintă generală a Societăţii Primare timp de 23 de ani. El nu a vorbit despre cuvântările pe care le-a ţinut ea la conferinţe sau despre multele programe pe care le-a desfăşurat. El a vorbit despre una dintre cele mai dragi clipe, de când avea 17 ani şi se pregătea să meargă la colegiu. El şi-a amintit că stătea alături de mama sa în timp ce ea îl învăţa cum să coase un nasture. Faptele mici şi simple au un efect de durată asupra copiilor – de toate vârstele.
Nu avem toate copii pe care să-i învăţăm cum să coase. Surorile de la începuturi formau un grup deosebit, exact ca şi noi. Unele erau căsătorite, altele necăsătorite, altele văduve, dar toate aveau acelaşi scop. Dat fiind că am fost alături de dumneavoastră în multe ţări şi multe locuri, am simţit dragostea dumneavoastră. Stimate surori, vă iubesc şi ştiu că şi Domnul vă iubeşte.
La ora actuală, multe dintre dumneavoastră sunteţi necăsătorite. Sunteţi studente, munciţi, sunteţi nou venite în Societatea de Alinare. Unele dintre dumneavoastră sunteţi membre de mult timp. Vă rog să mă credeţi când vă spun că fiecare dintre dumneavoastră este importantă şi necesară. Fiecare dintre dumneavoastră aduce dragoste, energie, perspectivă şi mărturie în această lucrare. Eforturile dumneavoastră de a trăi aproape de Spirit ne binecuvântează pe noi, toate, pentru că dumneavoastră aţi învăţat să vă bizuiţi pe Spirit pentru a avea tărie şi îndrumare.
Într-o seară, o soră necăsătorită, Cynthia, a simţit un imbold de a merge şi a vedea o soră a cărei învăţătoare vizitatoare fusese. Sora nu era acasă. În timp ce Cynthia se îndrepta spre casă, ea a observat, în curtea unui spital, o infirmieră cu doi copii, ambii victimele unor arsuri grave. Când Cynthia a auzit-o pe infirmieră rostind numele fetiţei, scurte amintiri i-au revenit în minte: ea îi cunoscuse pe aceşti doi copii când fusese misionară în Bolivia, cu patru ani în urmă. După ce au făcut din nou cunoştinţă pe peluza de lângă spital, a remarcat faptul că acei copii se vindecau fizic dar, fără nici un sprijin din partea familiei, sufereau emoţional. Cynthia a început să-i viziteze pe copii şi să se îngrijească de ei. Urmând îndemnurile Spiritului, Cynthia a devenit instrumentul lui Dumnezeu, binecuvântând viaţa celor doi copii cărora le era dor de casă.
A făcut acel efort pentru că era necăsătorită? Nu. L-a făcut pentru că era atentă la şoaptele Spiritului şi îşi deschisese inima pentru a-L primi pe Dumnezeu. Dacă vom fi pe aceeaşi lungime de undă cu Spiritul, dacă Îl vom căuta pe Domnul şi îndrumarea Sa, dacă direcţia pe care o vom urma ne va duce înapoi la Tatăl nostru din Cer, clipele dragi vor veni. Şi noi le vom preţui pentru că noi am devenit instrumente în mâinile lui Dumnezeu.
Uneori, vieţile noastre iau întorsături neaşteptate şi trebuie să trecem de la „planul A“ la „planul B“. O soră necăsătorită a scris: „Nu cred că am simţit vreodată fericirea adevărată în viaţa mea de adult până când nu am ajuns la concluzia că valoarea mea ca persoană şi ca fiică a Tatălui meu Ceresc nu are nici o legătură cu starea mea civilă. În acest punct, am început să îmi concentrez atenţia asupra creşterii mele personale şi spirituale şi nu asupra faptului dacă mă voi căsători vreodată“.5
Vedeţi cât de multe învăţăm şi cât de mult creştem când împărtăşim una cu cealaltă mărturia noastră că Domnul trăieşte şi ne iubeşte. Aşa cum am spus mai înainte, dacă ar fi să pot să fac să vi se împlinească un lucru bun fiecăreia dintre dumneavoastră ar fi acela să simţiţi dragostea Domnului în viaţa dumneavoastră de zi cu zi.
Uneori acea dragoste vine în moduri neaşteptate. Kristen îşi termina licenţa şi dăduse, de curând, naştere celui de-al doilea copil. Ştia că ceilalţi absolvenţi realizaseră mult mai multe şi nu dorea să participe la dineul organizat cu prilejul absolvirii. Temerile sale au fost confirmate când, la dineu, cursanţilor li s-a cerut să întocmească liste cu realizările lor profesionale. Kristen îşi aminteşte: „M-am simţit brusc jenată şi ruşinată. Eu nu aveam ce să spun, nici o funcţie înaltă, nici o slujbă impresionantă“. Pentru ca situaţia să fie şi mai rea, profesorul a citit listele atunci când înmâna diploma fiecărui cursant. Femeia de dinaintea lui Kristen avusese multe realizări: Obţinuse deja un titlu de Doctor în Ştiinţe, termina a doua licenţă şi fusese chiar şi primar! Femeia a fost îndelung aplaudată. Apoi, a fost rândul lui Kristen. Ea a înmânat profesorului foaia ei albă, încercând să-şi reţină lacrimile. Acesta fusese unul dintre profesorii ei şi îi lăudase reuşitele. El a privit la foaia albă. Fără a sta pe gânduri el a anunţat: „Kristen deţine cel mai important rol în întreaga societate“. A făcut o pauză de câteva secunde şi, apoi, a spus cu glas tare: „Este mămică“. În locul a câteva aplauze de curtoazie, oamenii s-au ridicat în picioare. O singură persoană a fost ovaţionată în acea seară şi aceea a fost mama aflată în acea încăpere.
Mamelor, dumneavoastră sunteţi instrumente în mâinile lui Dumnezeu, cu responsabilitatea divină de a vă învăţa şi de a vă hrăni copiii. Cei mici au atâta nevoie de braţele dumneavoastră blânde şi iubitoare. Când îi puneţi pe ei pe primul plan, El vă va arăta cum să îi slujiţi mai bine.
Toate acelea care aveţi copii mai mari sunteţi necesare în căminele dumneavoastră. Da, există frustrări, dar există şi multe bucurii. Căutaţi-le! După ce am crescut patru fii activi, am învăţat câteva lucruri despre ce înseamnă să fii un instrument: Bucuraţi-vă de energia acestor ani! Faceţi din căminul dumneavoastră un loc sigur, fericit, de relaxare, în care prietenii să fie bine veniţi. Ascultaţi-vă copiii, iubiţi-i, împărtăşiţi-le întâmplări din copilăria şi adolescenţa dumneavoastră.
Puneţi-vă speranţa în copiii dumneavoastră. Am stabilit o oră de culcare şi le-am spus fiilor noştri că Duhul Sfânt merge la culcare la miezul nopţii. De câteva ori, când nu au venit acasă la ora stabilită, Duhul Sfânt mi-a spus să merg şi să-i găsesc. Acest lucru a surprins pe câteva dintre fetele cu care ieşiseră! Acum, râdem de acele momente – dar trebuie să recunosc că a fost mai uşor să râdem pe măsură ce au crescut.
Fiţi alături de ei. Aşezaţi-vă pe pat şi bucuraţi-vă de discuţiile din serile târzii – încercaţi să staţi treze! Rugaţi-vă Domnului să vă inspire. Iertaţi deseori. Stabiliţi ce este important şi trebuie respectat. Depuneţi frecvent mărturie despre Isus Hristos şi bunătatea Sa şi despre restaurare. Şi mai ales, lăsaţi-i să afle că vă încredeţi în Domnul.
Dacă aveţi copii mari care au plecat de acasă, dacă sunteţi necăsătorite, dacă sunteţi divorţate sau văduve, nu lăsaţi situaţia în care vă aflaţi să vă influenţeze dorinţa de a împărtăşi experienţele trăite în viaţă. Este nevoie de glasul dumneavoastră.
În timpul unei lecţii de duminică a Societăţii de Alinare din episcopia mea, discutam despre ce anume contribuie la reuşita unei căsnicii. O soră, Lisa, a spus: „Probabil că ar trebui să nu vorbesc deoarece eu sunt divorţată. Dar ceea ce mă face să continuu sunt legămintele pe care le-am făcut în templu“. După lecţie, am întrebat câteva dintre noile tinere surori din Societatea de Alinare ce anume din acea lecţie le impresionase. Ele au spus: „Comentariul Lisei ne-a impresionat cel mai mult“.
Dragele mele surori mai vârstnice, eu văd imaginea lui Dumnezeu în înfăţişarea dumneavoastră nobilă. Văd cum înţelepciunea, răbdarea şi experienţa dumneavoastră au influenţat atât de multe vieţi! Extraordinara mea mamă-soacră, Mary, obişnuia să spună la cei peste 90 de ani ai săi: „Oamenii cred că nu ştiu nimic pentru că sunt bătrână“. Să vă spun ce ştia şi ce a făcut. În timp ce locuia într-un centru pentru vârstnici, Mary l-a întrebat pe director dacă puteau folosi o cameră pentru slujbele bisericii. Răspunsul lui a fost „nu“, pentru că centrul nu permitea slujbele nici unei religii. Ea a refuzat să accepte răspunsul lui! Împreună cu alte câteva surori în vârstă, Mary a insistat până când centrul le-a pus la dispoziţie o cameră. În scurt timp, a fost organizată o ramură şi membrii se întruneau în fiecare duminică pentru a lua din împărtăşanie şi a-şi reînnoi legămintele. Vârsta nu te împiedică să devii un instrument în mâinile lui Dumnezeu.
Există nenumărate moduri de a fi instrumente în mâinile lui Dumnezeu. De exemplu, să fiţi felul de învăţătoare vizitatoare care aţi dorit întotdeauna să fiţi, să întrebaţi o adultă necăsătorită ce îi place să facă şi nu de ce nu este căsătorită, să împărtăşiţi în loc să ţineţi pentru dumneavoastră, să vă alegeţi cu grijă îmbrăcămintea, modul de exprimare şi de a vă distra, să zâmbiţi unui soţ sau unui copil care ştiu că v-au adus supărare şi durere, să alinaţi o tânără fată, să predaţi la clasa pentru cei foarte mici cu o inimă plină de fericire, să arătaţi prin atitudinea dumneavoastră că găsiţi bucurie în călătoria prin această viaţă. Profetul Joseph Smith a spus despre eforturile de acest gen: „Dacă vă ridicaţi la nivelul privilegiilor dumneavoastră, îngerii nu vor putea fi împiedicaţi să vă devină parteneri“.6
Eu depun mărturie că suntem angajate în lucrarea lui Dumnezeu. Vă mulţumesc pentru devotamentul faţă de familiile dumneavoastră, faţă de Societatea de Alinare şi faţă de Biserică. Vă mulţumesc pentru că sunteţi instrumente în mâinile lui Dumnezeu, care fac să se înfăptuiască această mare lucrare. Fie ca dumneavoastră să simţiţi dragostea lui Dumnezeu în vieţile dumneavoastră şi să împărtăşiţi altora această dragoste; aceasta este rugăciunea mea, în numele lui Isus Hristos, amin.