Sfinţenia trupului
Domnul doreşte ca noi să ne modelăm conform imaginii Sale, nu conform imaginii lumii, ci primind imaginea Sa în înfăţişarea noastră
Tocmai m-am întors dintr-o vizită în care am urat bun venit pe lume ultimei mele nepoţele, Elizabeth Claire Sandberg. Ea este perfectă! Am fost uimită, ca de fiecare dată când se naşte un copilaş, de degeţelele de la mâini şi picioare, de păr, de bătăile inimii şi de trăsăturile distinctive ale familiei – nas, bărbie, gropiţe. Fraţii şi sora ei mai mari erau la fel de emoţionaţi şi fascinaţi de cât de mică şi perfectă era surioara lor. Ei păreau că-şi dau seama de sfinţenia din căminul lor prin prezenţa unui spirit ceresc unit de curând cu un trup fizic pur.
În lumea premuritoare, am învăţat că trupul făcea parte din măreţul plan al fericirii făcut de Dumnezeu pentru noi. Aşa după cum se menţionează în declaraţia pentru familie: „Fiii şi fiicele de spirit L-au cunoscut şi L-au venerat pe Dumnezeu ca Tatăl lor Etern şi au acceptat planul Lui prin care copiii Lui puteau obţine un trup fizic ca să câştige experienţă pământească pentru a progresa către perfecţiune şi, în final, pentru a împlini destinul lor divin ca moştenitori ai vieţii eterne“ („Familia – O declaraţie către lume“, Liahona, oct. 2004, pag. 49). De fapt, noi „scoteam strigăte de veselie“ (Iov 38:7) pentru că făceam parte din acest plan.
De ce eram atât de bucuroşi? Noi am înţeles adevărurile veşnice despre trupurile noastre. Ştiam că trupurile noastre vor fi după chipul lui Dumnezeu. Ştiam că trupurile vor găzdui spiritele noastre. Am înţeles că trupurile noastre vor fi supuse durerilor, bolilor, neajunsurilor şi ispitei. Dar noi doream, chiar eram nerăbdători să acceptăm aceste încercări pentru că am ştiut că doar cu spiritul şi cu un element inseparabil de el puteam progresa pentru a deveni asemănători Tatălui nostru Ceresc (vezi D&L 130:22) şi puteam primi „o plenitudine de bucurii“ (D&L 93:33).
Având deplinătatea Evangheliei pe pământ, suntem din nou privilegiaţi să cunoaştem aceste adevăruri despre trup. Joseph Smith ne-a învăţat: „Am venit pe acest pământ ca să putem avea un trup şi să-l prezentăm pur înaintea lui Dumnezeu în împărăţia celestială. Marele principiu al fericirii constă în a avea un trup. Diavolul nu are trup şi aceasta este pedeapsa lui“ (The Words of Joseph Smith, ed. Andrew F. Ehat and Lyndon W. Cook [1980], pag. 60).
Satana a învăţat aceleaşi adevăruri veşnice despre trup şi totuşi, pedeapsa lui este să n-aibă unul. De aceea, el încearcă să facă totul ca noi să abuzăm sau să folosim incorect acest dar preţios. El a umplut lumea cu minciuni şi decepţii despre trup. El îi ispiteşte pe mulţi să pângărească acest dar preţios, trupul, prin infidelitate, lipsă de modestie, prea multă îngăduinţă faţă de sine şi vicii. El îi seduce pe unii ca să-şi dispreţuiască trupurile; pe alţii îi ispiteşte să-şi preamărească trupurile. În oricare caz, el ademeneşte lumea să considere trupul aproape ca pe un obiect. În faţa atâtor multe neadevăruri satanice despre trup, vreau să-mi ridic glasul astăzi pentru a susţine sfinţenia trupului. Eu depun mărturie că trupul este un dar care trebuie să fie tratat cu recunoştinţă şi respect.
Scripturile declară că trupul este un templu. Însuşi Isus a fost primul care a comparat trupul Său cu un templu (vezi Ioan 2:21). Mai târziu, Pavel a mustrat pe oamenii din Corint, un oraş păcătos care abunda în tot felul de moravuri indecente: „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt: şi aşa sunteţi voi“ (1 Corinteni 3:16-17).
Ce s-ar întâmpla dacă într-adevăr am trata trupurile noastre ca pe nişte temple? Rezultatul ar fi o dramatică creştere a castităţii, a modestiei, a respectării Cuvântului de Înţelepciune şi o descreştere similară a problemelor datorate pornografiei şi abuzului, pentru că noi am trata trupul ca pe un templu, ca pe un sanctuar al Spiritului. Tot aşa cum un lucru murdar nu poate intra în templu, noi am fi vigilenţi să ţinem deoparte orice impuritate de a intra în templul trupurilor noastre.
La fel, am păstra exteriorul templelor trupeşti curate şi frumoase ca să reflecte natura sacră şi sfântă a interiorului, aşa cum Biserica face cu templele ei. Ar trebui să ne îmbrăcăm şi să ne purtăm în aşa fel încât să se reflecte spiritul sfânt din interiorul nostru.
Cu puţin timp în urmă, am vizitat unul din oraşele lumii foarte vizitate de turişti. Am simţit o tristeţe copleşitoare că atât de mulţi oameni din lume au căzut pradă înşelătoriilor Satanei că trupurile noastre sunt aproape obiecte care să fie prezentate şi expuse în întregime. Imaginaţi-vă contrastul şi bucuria mea când am intrat într-o clasă cu tinere fete îmbrăcate adecvat, a căror înfăţişare strălucea de bunătate. M-am gândit: „Iată opt fete frumoase care ştiu cum să-şi arate respectul faţă de trupurile lor şi care ştiu de ce fac acest lucru“. În broşura Pentru întărirea tineretului, se spune: „Corpul vostru este creaţia sacră a lui Dumnezeu. Respectaţi-l ca fiind un dar de la Dumnezeu şi nu-l pângăriţi în nici un fel. Prin îmbrăcămintea şi prin înfăţişarea voastră puteţi să-I arătaţi Domnului că ştiţi cât de preţios este corpul vostru… Felul în care vă îmbrăcaţi reflectă ce fel de persoană sunteţi în interior“ ([2001], pag. 14-15).
Modestia este mai mult decât o chestiune de a evita veşmintele indecente. Ea nu descrie doar lungimea fustei şi adâncimea decolteului, ci şi atitudinea din inimile noastre. Cuvântul modestie înseamnă „cu măsură“. Este înrudit cu „moderat“. Implică „decenţă şi bună-cuviinţă… în gândire, limbaj, îmbrăcăminte şi comportare“ (Daniel H. Ludlow, ed. Encyclopedia of Mormonism, 5 volume [1992], 2:932).
Moderaţia şi buna-cuviinţă trebuie să ne conducă toate dorinţele noastre fizice. Un Tată Ceresc iubitor ne-a dat frumuseţi şi plăceri fizice atât pentru „a place ochiului, cât şi pentru a înveseli inima“ (D&L 59:18), dar cu această atenţionare: că ele au „fost făcute pentru a fi folosite în acest scop, cu judecată, nu în exces şi nici prin forţă“ (D&L 59:20). Soţul meu a folosit această scriptură ca să-i înveţe pe copiii noştri despre legea castităţii. El a spus: cuvântul „forţă“ în context în limba engleză înseamnă „a contorsiona“. Folosirea trupului nu trebuie să fie contorsionată faţă de scopurile date şi rânduite în mod divin. Plăcerea fizică este bună la timpul şi locul potrivit, dar chiar şi atunci nu trebuie să devină un dumnezeu“ (John S. Tanner, „The Body as a Blessing“, Ensign, iulie 1993, pag. 10).
Plăcerea trupească poate deveni o obsesie pentru unii; la fel ca şi atenţia pe care o acordăm înfăţişării exterioare. Câteodată, este un egoism excesiv de a face exerciţii fizice, de a ţine diete, de a ne machia şi de a cheltui bani pe îmbrăcăminte de ultima modă (vezi Alma 1:27).
Sunt îngrijorată de practicarea unor metode extreme de întreţinere a trupului. Fericirea vine din acceptarea trupurilor care ni s-au dat ca daruri divine şi din mărirea talentelor noastre fireşti, nu din remodelarea trupurilor conform imaginii modei din lume. Domnul doreşte ca noi să ne modelăm conform imaginii Sale, nu conform imaginii lumii, ci primind imaginea Sa în înfăţişarea noastră (vezi Alma 5:14, 19).
Îmi aduc aminte foarte bine de neîncrederea pe care am simţit-o fiind adolescentă din cauza unui puseu urât de acnee. Am încercat să am grijă de tenul meu corect. Părinţii mei m-au ajutat să primesc o îngrijire medicală. Ani de zile, nu am mâncat ciocolată şi nici toate alimentele grase de la localurile de fast food pe care le apreciază tinerii ca locuri de întâlnire şi totuşi nu au fost rezultate evidente. Mi-a fost greu în acea perioadă ca să-mi apreciez trupul care îmi provoca atâta supărare. Dar buna mea mamă m-a învăţat o lege mai înaltă. Ea îmi repeta mereu: „Tu trebuie să faci tot ce poţi ca să-ţi faci înfăţişarea plăcută, dar în momentul în care ai ieşit pe uşă, uită de tine şi concentrează-te asupra celorlalţi“.
Asta a fost. Ea m-a învăţat principiul creştinesc al uitării de sine. Milostenia sau dragostea pură a lui Hristos „nu invidiază şi nu este îngâmfată şi nu caută nimic pentru sine“ (Moroni 7:45). Atunci când nu ne mai concentrăm asupra noastră sau suntem altruişti, dezvoltăm o frumuseţe interioară a spiritului care străluceşte în înfăţişarea noastră exterioară. În acest fel ne modelăm înfăţişarea conform imaginii Domnului, mai degrabă decât a lumii şi primim imaginea Sa în înfăţişarea noastră. Preşedintele Hinckley ne-a vorbit despre acest fel foarte bun de frumuseţe care vine atunci când învăţăm să ne respectăm trupul, mintea şi spiritul. El a spus:
„Dintre toate creaţiile Atotputernicului, nimic nu este mai frumos, nimic nu este mai înălţător decât o fiică încântătoare a lui Dumnezeu care este virtuoasă, cu o înţelegere a ceea ce trebuie să facă, şi care îşi cinsteşte şi respectă trupul ca pe un lucru sfânt şi divin, care îşi cultivă mintea şi permanent îşi lărgeşte orizontul înţelegerii, care îşi hrăneşte spiritul cu adevărul nepieritor“ („Understanding Our Divine Nature“, Liahona, febr. 2002, pag. 24; „Our Responsibility to Our Young Women“, Ensign, sept. 1988, pag. 11).
O, cât mă rog ca toţi bărbaţii şi femeile să caute frumuseţea trupului, minţii şi spiritului lăudată de profet!
Evanghelia restaurată ne învaţă că este o legătură naturală între trup, minte şi spirit. În Cuvântul de înţelepciune, de exemplu, spiritualul şi fizicul se împletesc. Când urmăm legea Domnului de sănătate pentru trupurile noastre, ni se promite, de asemenea, înţelepciune spiritelor noastre şi cunoştinţe minţii noastre (vezi D&L 89:19.21). Spiritualul şi fizicul cu adevărat sunt unite.
Îmi aduc aminte de un incident la mine acasă când, fiind mică, spiritul sensibil al mamei a fost afectat de o dorinţă fizică extrem de plăcută. Ea a experimentat o nouă reţetă de rulouri dulci. Erau mari, savuroase şi delicioase – foarte săţioase. Nici chiar fraţii mei adolescenţi nu puteau mânca mai mult de unul. În seara aceea, la rugăciunea de familie, tatăl meu a invitat-o pe mama să spună rugăciunea. Ea şi-a lăsat capul în jos şi nu a răspuns. Cu blândeţe, el a întrebat-o: „E ceva în neregulă?“ În cele din urmă ea a spus: „În seara aceasta, simt că nu prea am spiritul cu mine. Tocmai am mâncat trei dintre rulourile acelea prea dulci“. Presupun că mulţi dintre noi au ofensat spiritul odată prin astfel de experienţe fizice. Mai ales substanţele interzise în Cuvântul de înţelepciune au un efect dăunător asupra trupurilor noastre şi creează o stare de amorţeală a sensibilităţii spirituale. Nimeni dintre noi nu poate ignora această legătură dintre spirit şi trup.
Aceste trupuri sfinte, pentru care suntem foarte recunoscători, suferă de restricţii fireşti. Unii oameni s-au născut cu invalidităţi şi alţii suferă durerile unor boli de-a lungul vieţii. Cu toţii, pe măsură ce îmbătrânim, resimţim cum trupul începe să decadă. Atunci când se întâmplă acest lucru, tânjim după ziua când trupul nostru va fi vindecat şi întregit. Aşteptăm cu nerăbdare Învierea pe care Isus Hristos a făcut-o posibilă, când „sufletul va fi înapoiat trupului, iar trupul sufletului; da, şi fiecarfe membru şi încheietură vor fi înapoiate trupului lor; da, nici un fir de păr de pe cap nu va fi pierdut; ci toate lucrurile vor fi restaurate la forma lor proprie şi perfectă“ (Alma 40:23). Ştiu că prin Hristos, putem experimenta deplinătatea bucuriei care este posibilă doar atunci când spiritul şi materia fizică sunt unite inseparabil (vezi D&L 93:33).
Trupurile noastre sunt templele noastre. Nu suntem mai puţin asemănători Tatălui Ceresc pentru că avem trupuri, ci mult mai asemănători Lui. Mărturisesc că noi suntem copiii Săi, făcuţi după chipul Său, cu potenţialul de a deveni asemănători Lui. Să ne comportăm cu acest dar divin al trupului cu mare grijă. Într-o zi, dacă vom fi demni, vom primi un trup perfect – glorios, pur şi curat ca cel a nepoţelei mele de curând născută, trup inseparabil legat de spirit. Şi noi vom striga din nou de bucurie (vezi Iov 38:7) că am primit acest dar după care am tânjit îndelung (vezi D&L 138:50). Să respectăm sfinţenia trupului în timpul vieţii muritoare, astfel încât Domnul să-l sfinţească şi să-l exalte în veci. În numele lui Isus Hristos, amin.