Profetul Joseph Smith: învăţător prin exemplu
Să integrăm în vieţile noastre principiile divine pe care atât de frumos ni le-a predat – prin exemplu – ca noi, înşine, să putem trăi mai deplin conform Evangheliei lui Isus Hristos.
Fraţi şi surori, în acest an bicentenar al naşterii sale, aş dori să vorbesc despre iubitul nostru profet Joseph Smith.
La 23 decembrie 1805, la Sharon, Vermont, s-a născut Joseph Smith, fiul lui Joseph Smith, tatăl şi al mamei Lucy Mack Smith. De ziua lui de naştere, când părinţii mândri se uitau în jos la acest micuţ copilaş, ei nu puteau să ştie ce impact profund avea să aibă el asupra lumii. Un spirit ales a venit să locuiască într-un tabernacol pământesc; el a influenţat vieţile noastre şi ne-a învăţat – prin propriul său exemplu – lecţii esenţiale. Astăzi, aş dori să vă împărtăşesc câteva din acele lecţii.
Când Joseph avea şase sau şapte ani, el împreună cu fraţii şi surorile lui au fost atinşi de febră tifoidă. Deşi ceilalţi şi-au revenit repede, Joseph a rămas cu o durere puternică la un picior. Doctorii, folosind cele mai bune medicamente care le aveau, l-au tratat, dar totuşi durerea persista. Pentru a salva viaţa lui Joseph, ei au spus că va trebui să i se amputeze piciorul. Din fericire, totuşi, curând după acel diagnostic, doctorii s-au întors acasă la familia Smith şi au relatat că era o nouă procedură care ar putea să salveze piciorul lui Joseph. Ei doreau să-l opereze imediat şi aduseseră cu ei o frânghie cu care să-l lege pe micuţul Joseph de pat, ca să nu se zvârcolească, deoarece nu aveau nimic care putea să-i micşoreze durerea. Tânărul Joseph, totuşi, le-a spus: „Nu va fi nevoie să mă legaţi“.
Doctorii i-au propus să bea nişte coniac sau vin, astfel încât durerea să nu fie simţită atât de puternic. „Nu“, a răspuns micuţul Joseph. „Dacă tatăl meu va sta pe pat şi mă va ţine în braţele sale, voi face orice este necesar“. Joseph Smith, tatăl, l-a ţinut în braţele sale pe copilaşul său şi doctorii i-au îndepărtat bucăţica de os bolnav. Deşi tânărul Joseph a fost şchiop o bucată de vreme, el s-a vindecat.1 La această vârstă fragedă şi în nenumărate alte rânduri de-a lungul vieţii, Joseph Smith ne-a învăţat, prin exemplul său, curajul.
Înainte ca Joseph să împlinească 15 ani, familia lui s-a mutat la Manchester, New York. Mai târziu, el a descris marea rivalitate religioasă care părea prezentă peste tot în acel timp, o preocupare majoră aproape pentru toată lumea. Joseph, însuşi, tânjea să cunoască cărei biserici să se alăture. El scrie în istoria sa:
„Îmi spuneam deseori:… Care dintre toate aceste grupări are dreptate; sau, greşesc toate laolaltă? Dacă una dintre ele are dreptate, care este aceasta şi cum pot s-o recunosc?
În timp ce mă frământam sub apăsarea greutăţilor deosebit de mari cauzate de disputele dintre aceste grupări religioase, am citit, într-o zi, epistola lui Iacov, capitolul întâi, versetul al cincilea…: Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată“2.
Joseph a relatat că ştia că trebuie ori să-L pună pe Domnul la încercare şi să-L întrebe, ori putea să aleagă să rămână în întuneric pentru totdeauna. Dis-de-dimineaţă, a intrat într-o dumbravă, acum numită „Sfântă“, a îngenuncheat şi s-a rugat, având credinţa că Dumnezeu îl va lumina în ceea ce el căuta cu atâta trudă. Două personaje i-au apărut lui Joseph – Tatăl şi Fiul – şi i-au spus, ca răspuns la întrebarea lui, că el nu trebuia să se alăture nici unei biserici, pentru că nici una nu era adevărată. Profetul Joseph Smith ne-a învăţat, prin exemplu, principiul credinţei. Simpla lui rugăciune cu credinţă, în acea dimineaţă din primăvara anului 1820, a adus această lucrare minunată care continuă astăzi în toată lumea.
Câteva zile după rugăciunea lui în dumbrava sfântă, Joseph Smith a relatat viziunea sa unui predicator pe care îl cunoştea. Spre surprinderea lui, relatarea lui a fost tratată cu „dispreţ“ şi „a fost cauza unei mari persecuţii, care a continuat să crească“. Joseph, totuşi, a rămas neclintit. El a scris mai târziu: „Văzusem, cu adevărat, o lumină şi în mijlocul acelei lumini am văzut două Personaje şi Ele au vorbit într-adevăr cu mine; şi cu toate că eram urât şi persecutat pentru că spusesem că am avut o viziune, totuşi era adevărat… avusesem o viziune; ştiam că Dumnezeu ştie aceasta şi n-am putut să o neg“.3 În ciuda pedepsei fizice şi mentale la îndemâna duşmanilor săi pe care profetul Joseph Smith i-a răbdat tot restul vieţii sale, el nu a şovăit. El ne-a învăţat, prin exemplu, cinstea.
După prima măreaţă viziune, profetul Joseph Smith nu a primit nici o altă îndrumare timp de trei ani. Totuşi, el nu s-a mirat, nu a pus la îndoială, nu a fost neîncrezător în Domnul. A aşteptat cu răbdare. El ne-a învăţat, prin exemplu, virtutea cerească a răbdării.
După vizitele îngerului Moroni la tânărul Joseph şi după dobândirea plăcilor, Joseph a început dificila sarcină de traducere. Nu ne putem imagina sârguinţa, devotamentul şi munca necesare la traducerea în mai puţin de 90 de zile a acestei cronici de peste 500 de pagini, care acoperă o perioadă de 2.600 de ani. Îmi plac cuvintele lui Oliver Cowdery folosite să descrie timpul petrecut cu Joseph ajutându-l la traducerea Cărţii lui Mormon: „Acestea au fost zile de neuitat – faptul că am stat ascultând sunetul unui glas vorbind prin inspiraţia cerului a trezit în inimă recunoştinţa cea mai profundă!“4 Profetul Joseph ne-a învăţat, prin exemplu, sârguinţa.
După cum ştim, profetul Joseph a trimis misionari să predice Evanghelia restaurată. El, însuşi, a slujit într-o misiune în Upper New York şi în Canada cu Sidney Rigdon. Nu numai că a inspirat pe alţii să se ofere voluntari pentru misiuni, dar el ne-a învăţat, de asemenea, prin exemplu, importanţa muncii misionare.
Mă gândesc la una dintre lecţiile cele mai emoţionante învăţate de la profetul Joseph şi totuşi, una dintre cele mai triste, care s-a întâmplat aproape de moartea sa. El a văzut într-o viziune pe sfinţi părăsind Nauvoo şi mergând spre munţii Stâncoşi. Era nerăbdător ca poporul său să fie condus departe de chinurile lor spre ţara făgăduită pe care Domnul i-a arătat-o. Fără îndoială că dorea mult să fie cu ei. În ciuda acestui fapt, i s-a dat un mandat de arestare plin de capete de acuzare mult trâmbiţate. În ciuda multor recursuri la guvernatorul Ford, acuzările nu au fost respinse. Joseph şi-a părăsit căminul, soţia, familia şi poporul şi s-a predat autorităţilor civile, ştiind probabil că nu se va întoarce vreodată.
Acestea sunt cuvintele pe care le-a spus în călătoria sa spre Carthage: „Mă duc ca un miel la masacru; dar sunt calm ca o dimineaţă de vară; am o conştiinţă liberă de orice păcat faţă de Dumnezeu şi faţă de toţi oamenii“.5
În închisoarea Carthage a fost închis împreună cu fratele lui şi alţi câţiva. La 27 iunie 1844, Joseph, Hyrum, John Taylor şi Willard Richards erau împreună când o gloată de oameni s-a îndreptat furioasă spre închisoare, a alergat pe scări în sus şi a început să tragă prin uşă în camera în care se aflau. Hyrum a fost ucis şi John Taylor a fost rănit. Ultimul act măreţ al lui Joseph Smith pe pământ a fost unul de altruism. A traversat camera, probabil „gândind că ar salva vieţile fraţilor săi din cameră dacă ar putea fugi, …şi a sărit pe fereastră, în timp ce două gloanţe i-au pătruns în spate dinspre uşă şi unul i-a intrat în piept în partea dreaptă“.6 Şi-a dat viaţa; Willard Richards şi John Taylor au fost scutiţi. „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi“.7 Profetul Joseph Smith ne-a învăţat, prin exemplu, dragostea.
Uitându-ne în urmă, cu peste 160 de ani mai târziu, deşi evenimentele din 27 iunie 1844 au fost tragice, ni se oferă o alinare dându-ne seama că martiriul lui Joseph Smith nu a fost ultimul capitol al relatării. Deşi cei care au căutat să-i ia viaţa au crezut că Biserica se va prăbuşi fără el, mărturia lui puternică despre adevăr, învăţăturile pe care le-a tradus şi declaraţia sa despre mesajul Salvatorului continuă şi astăzi în inimile a peste 12 milioane de membri în lumea întreagă, care îl proclamă profet al lui Dumnezeu.
Mărturia profetului Joseph Smith continuă să schimbe vieţi. Câţiva ani în urmă, am slujit ca preşedinte al Misiunii din Canada. În Ontario, Canada, doi dintre misionarii noştri făceau prozelitism din uşă în uşă, într-o după-amiază cu multă zăpadă. Ei nu avuseseră nici un pic de succes. Un elder avea experienţă; celălalt era nou.
Cei doi au sunat acasă la dl. Elmer Pollard şi, acestuia fiindu-i milă de misionarii aproape îngheţaţi, i-a invitat înăuntru. Ei şi-au prezentat mesajul şi l-au întrebat dacă doresc să li se alăture în rugăciune. El a fost de acord, cu condiţia ca el să spună rugăciunea.
Rugăciunea pe care a spus-o i-a uimit pe misionari. El a spus: „Tatăl nostru din Ceruri, binecuvântează pe aceşti sărmani, misionari îndrumaţi greşit, ca ei să se poată reîntoarce la căminele lor şi să nu-şi irosească timpul spunând oamenilor din Canada despre un mesaj care este atât de fantastic şi despre care ei ştiu atât de puţin“.
În timp ce ei s-au sculat din genunchi, dl. Pollard i-a rugat pe misionari să nu se mai întoarcă niciodată acasă la el. Când erau gata de plecare, el le-a spus batjocoritor: „Oricum, nu-mi puteţi spune că într-adevăr credeţi că Joseph Smith a fost un profet al lui Dumnezeu!“ şi a trântit uşa.
Misionarii au parcurs doar o scurtă distanţă când colegul mai nou a spus timid: „Elder, nu i-am răspuns domnului Pollard“.
Misionarul mai vechi a răspuns: „Am fost respinşi. Să mergem mai departe“.
Misionarul mai tânăr a insistat, totuşi, şi cei doi s-au întors la uşa domnului Pollard. Domnul Pollard a răspuns la ciocănitul lor şi furios a spus: „Tinerilor, am crezut că v-am spus să nu vă mai întoarceţi niciodată!“
Camaradul mai nou a spus atunci, cu tot curajul pe care a putut să-l adune: „Domnule Pollard, când am plecat de la uşa dumneavoastră, aţi spus că nu credeam cu adevărat că Joseph Smith a fost un profet al lui Dumnezeu. Vreau să vă mărturisesc, domnule Pollard, că eu ştiu că Joseph Smith a fost un profet al lui Dumnezeu; că prin inspiraţie divină a tradus cronica sfântă cunoscută drept Cartea lui Mormon; că el i-a văzut într-adevăr pe Dumnezeu Tatăl şi pe Isus Fiul“. Apoi misionarii au plecat din pragul uşii.
L-am auzit pe acelaşi domn Pollard la o adunare de mărturii relatând experienţele din acea zi memorabilă. El a spus: „În seara aceea, nu-mi venea somnul. M-am zvârcolit încoace şi-ncolo. Neîncetat auzeam în minte cuvintele: „Joseph Smith a fost profet al lui Dumnezeu. Ştiu asta… Ştiu asta…Ştiu asta“. Abia puteam să rabd ca să vină dimineaţa. Am telefonat misionarilor, folosind numărul lor care era scris pe un cartonaş care conţinea Articolele de Credinţă. Ei s-au întors; şi de data aceasta soţia mea, familia şi cu mine am participat la discuţie ca zeloşi căutători ai adevărului. Rezultatul a fost că noi toţi am îmbrăţişat Evanghelia lui Isus Hristos. Vom fi mereu recunoscători mărturiei despre adevăr adusă de acei doi umili misionari curajoşi“.
În secţiunea 135 din Doctrină şi legăminte citim cuvintele lui John Taylor referitoare la profetul Joseph Smith: „Joseph Smith, profetul şi văzătorul Domnului, a făcut pentru salvarea oamenilor din această lume mai mult decât a făcut oricare alt om care a trăit în ea, cu excepţia unică a lui Isus“.8
Îmi plac cuvintele preşedintelui Brigham Young, care a spus: „Îmi vine să strig aleluia tot timpul, când mă gândesc că l-am cunoscut pe Joseph Smith, profetul pe care Domnul l-a ridicat şi l-a rânduit, şi căruia i-a dat cheile şi puterea de a zidi împărăţia lui Dumnezeu pe pământ“.9
Acestui omagiu adus iubitului nostru Joseph, îmi adaug mărturia mea că ştiu că el a fost profetul lui Dumnezeu, ales să restaureze Evanghelia lui Isus Hristos în aceste ultime zile. Mă rog ca prin celebrarea a 200 de ani de la naşterea sa, să putem învăţa din viaţa sa. Să putem integra în vieţile noastre principiile divine pe care atât de frumos ni le-a predat – prin exemplu– ca noi, înşine, să putem trăi mai deplin conform Evangheliei lui Isus Hristos. Fie ca vieţile noastre să reflecte cunoaşterea pe care o avem că Dumnezeu trăieşte, că Isus Hristos este Fiul Lui, că Joseph Smith a fost un profet şi că suntem conduşi de un alt profet al lui Dumnezeu – chiar preşedintele Gordon B. Hinckley.
Această conferinţă marchează 42 de ani de când am fost chemat în Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. La prima mea întâlnire cu Prima Preşedinţie şi cu Cvorumul celor Doisprezece Apostoli în templu, imnul pe care l-am cântat în cinstea lui Joseph Smith, profetul, a fost şi este imnul meu favorit. Închei cu o strofă din acest imn:
Laudă celui ales de Iehova!
Isus l-a uns profet să ne fie.
Numit în această dispensaţie,
Regi, naţiuni o să I se închine.10
Mărturisesc despre acest adevăr, în numele lui Isus Hristos, amin.