Drumul spre înălţimi
Ne confruntăm cu o alegere. Putem să avem încredere în puterea noastră proprie sau putem călători spre înălţimi şi veni la Hristos.
La 26 decembrie 2004, un cutremur puternic a lovit coasta Indoneziei, producând un val uriaş ucigaş care a omorât peste 200.000 de oameni. A fost o tragedie îngrozitoare. Într-o zi, milioane de vieţi au fost schimbate pentru totdeauna.
Dar a fost un grup de oameni care, deşi satul lor a fost distrus, nu au suferit nici o pierdere umană.
Motivul?
Ei ştiau că va veni un val uriaş ucigător.
Populaţia moken locuia în satele de pe insulele de lângă coasta Thailandei şi a Myanmarului. Fiind o comunitate de pescari, viaţa lor depindea de mare. Timp de sute şi poate mii de ani, strămoşii lor au studiat oceanul şi au transmis cunoştinţele lor din tată în fiu.
Ei erau atenţi ca să-i înveţe mai ales un lucru şi acela era ce să facă când oceanul se retrăgea. Conform tradiţiilor lor, când se întâmpla aşa ceva, „Laboon“ – un val care mănâncă oameni – sosea imediat după aceea.
Când vârstnicii satului au văzut semnele de temut, ei au strigat tuturor să alerge pe înălţimi.
Nu toţi au ascultat.
Un pescar mai în vârstă a spus: „Nici unul dintre copii nu m-a crezut“. De fapt, propria lui fiică l-a numit mincinos. Dar pescarul bătrân nu s-a dat bătut până când toţi au părăsit satul şi s-au dus spre înălţimi.1
Populaţia moken a fost norocoasă că a avut pe cineva cu convingere care a avertizat-o de ce avea să urmeze. Sătenii au fost norocoşi pentru că au ascultat. Dacă n-ar fi ascultat, poate ar fi pierit.
Profetul Nefi a scris despre groaznicul dezastru din zilele lui, despre distrugerea Ierusalimului. „Şi la fel cum o generaţie a fost distrusă printre iudei din cauza nedreptăţii, tot aşa ei au fost distruşi din generaţie în generaţie după nedreptăţile lor; şi nimeni dintre ei nu a fost distrus vreodată, decât dacă aşa le-a fost prezis de către profeţii Domnului“.2
Din timpul lui Adam, Domnul le-a vorbit profeţilor Lui şi, în timp ce mesajul Lui variază în funcţie de nevoile specifice ale timpului, este o temă consecventă care nu se schimbă niciodată. „îndepărtează-te de nedreptate“ şi „du-te spre înălţimi“.
În măsura în care oamenii ascultă de cuvintele profeţilor, Domnul îi binecuvântează. Când ei totuşi desconsideră cuvântul Lui, deseori urmează nenorocire şi suferinţă. În repetate rânduri, Cartea lui Mormon ne învaţă despre această lecţie minunată. În paginile ei citim despre locuitorii străvechi de pe continentul american, care datorită neprihănirii lor, au fost binecuvântaţi de Domnul şi au prosperat. Totuşi, deseori, această prosperitate se transformă într-un blestem, când ei „îşi întăresc inimile şi Îl uită pe Domnul Dumnezeul lor“.3
Există ceva legat de prosperitate care scoate la lumină ce-i mai rău în unii oameni. În cartea lui Helaman, aflăm de un grup de nefiţi care au suferit o mare pierdere, trecând printr-un măcel îngrozitor. Despre ei citim: „Şi aceasta s-a întâmplat din cauza mândriei inimilor lor, din cauza bogăţiei lor mari, da, aceasta s-a întâmplat din cauza asupririi celor săraci de către ei, care nu au dat bucate celor flămânzi, care nu au dat haine celor goi şi care au lovit peste obraz pe fraţii lor cei umili, bătându-şi joc de ceea ce era sfânt, tăgăduind spiritul profeţiei şi al revelaţiei“.4
Acest necaz nu i-ar fi atins „dacă n-ar fi fost ticăloşia“5 lor. Doar dacă ar fi dat ascultare cuvintelor profeţilor din zilele lor şi s-ar fi dus pe terenul mai înalt, vieţile lor ar fi fost extrem de diferite.
Urmarea firească ce li se întâmplă celor care se îndepărtează de calea Domnului este că ei sunt părăsiţi de puterea lor.6 În timp ce suntem pe culmile succesului, s-ar putea să presupunem că puterea noastră proprie este suficientă, dar cei care se bazează pe braţul lor de carne descoperă în scurt timp cât de slabi şi de nesiguri sunt cu adevărat.7
De exemplu, Solomon, la început l-a ascultat pe Domnul şi a cinstit legile Lui. Din această cauză, el a prosperat şi a fost binecuvântat nu doar cu înţelepciune, ci şi cu bogăţii şi onoruri. Dacă el continuă în neprihănire, Domnul ia promis că va „întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei [lui] în Israel“.8
Dar şi după vizitele cereşti, chiar după ce a primit binecuvântări mai presus de toţi oamenii, Solomon s-a îndepărtat de Domnul. Din această cauză, Domnul a decretat ca împărăţia să-i fie luată şi dată slujitorului său.9
Numele acelui slujitor a fost Ieroboam. Ieroboam era un bărbat harnic din tribul lui Efraim, pe care Solomon îl ridicase să conducă o parte a lucrătorilor lui.10
Într-o zi, în timp ce Ieroboam era într-o călătorie, un prooroc s-a apropiat şi a proorocit că Domnul va da împărăţia lui Solomon şi zece din cele douăsprezece triburi ale lui Israel lui Ieroboam.
Prin proorocul Său, Domnul a promis lui Ieroboam că dacă „vei face ce este drept… îţi voi zidi o casă trainică, aşa cum am zidit lui David, şi-ţi voi da ţie pe Israel“.11
Domnul l-a ales pe Ieroboam şi i-a promis binecuvântări remarcabile doar dacă el Îi va respecta poruncile şi se va duce spre înălţimi. După moartea lui Solomon, cuvintele proorocului s-au îndeplinit şi zece din cele douăsprezece triburi ale lui Israel l-au urmat pe Ieroboam.
După ce a primit asemenea favoare, L-a ascultat noul împărat pe Domnul?
Nu, din nefericire. El a făcut doi viţei de aur şi a încurajat poporul său să-i venereze. El a creat propria lui „preoţie“ alegând pe oricine dorea el, desemnându-i să fie preoţi peste ţinuturile înalte.12 Pe scurt, în ciuda marilor binecuvântări pe care le primise de la Domnul, împăratul a făcut mai rău decât toţi ceilalţi dinaintea lui.13 Pentru generaţiile viitoare, Ieroboam a fost standardul cu care împăraţii răi ai Israelului au fost comparaţi.
Din cauza unor astfel de răutăţi, Domnul i-a întors spatele lui Ieroboam. Ca rezultat al răutăţii împăratului, Domnul a decretat ca împăratul şi toţi din familia lui să fie distruşi până nu va mai rămâne nici unul. Această profeţie s-a împlinit mai târziu în cele mai mici detalii. Seminţia lui Ieroboam a pierit de pe pământ.14
Solomon şi Ieroboam sunt exemple ale unui ciclu foarte tragic, atât de des ilustrat în Cartea lui Mormon. Când oamenii sunt neprihăniţi, Domnul îi ajută să prospere. Prosperitatea deseori îi conduce la mândrie care îi face să păcătuiască. Păcatul duce la răutate şi la întărirea inimilor faţă de lucrurile Spiritului. În cele din urmă, sfârşitul drumului este drumul ce îi duce la chin şi la nenorociri.
Acest tipar se repetă nu doar în vieţile individuale ale oamenilor, ci şi în cadrull oraşelor, naţiunilor şi chiar al lumii. Consecinţele ignorării Domnului şi a profeţilor Săi sunt sigure şi deseori sunt însoţite de mari nenorociri şi regrete. În zilele noastre, Domnul ne-a avertizat că răutatea va duce în cele din urmă la „foamea şi molima şi cutremurele şi tunetele cerului“ până când „se vor face simţite locuitorilor pământului mânia şi indignarea şi mâna dojenitoare a Atotputernicului Dumnezeu“.15
Este important să înţelegem că, totuşi, mulţi oameni buni cad victime ale calamităţilor produse de om sau natură. Primii sfinţi ai acestei dispensaţii au fost persecutaţi şi alungaţi din casele lor. Unii şi-au pierdut viaţa. Dar, poate din cauză că au îndurat atât de mult, ei au dezvoltat o tărie de caracter care a fost o pregătire necesară pentru lucrarea care urmau s-o facă.
Acelaşi lucru se întâmplă în zilele noastre, de asemenea. Deoarece nu suntem imuni la calamităţi, trebuie să învăţăm din ele.
În timp ce scripturile arată consecinţele nesupunerii, ele arată, de asemenea, ceea ce se poate întâmpla când oamenii Îl ascultă pe Domnul şi-I urmează sfaturile.
Când în oraşul decăzut Ninive s-a auzit glasul de avertizare al proorocului Iona, oamenii L-au implorat pe Domnul în mod repetat şi au fost salvaţi de la distrugere.16
Deoarece oamenii din vremea lui Enoh au fost răi, Domnul i-a poruncit lui Enoh să-şi deschidă gura şi să avertizeze poporul să părăsească răutatea şi să-L slujească pe Domnul Dumnezeul lor.
Enoh şi-a pus deoparte temerile şi a făcut aşa cum i s-a poruncit. El a călătorit printre oameni strigând cu voce tare, mărturisind împotriva lucrărilor lor. Scripturile ne învaţă că „toţi oamenii au fost ofensaţi din cauza lui“. Ei au vorbit între ei despre „un lucru straniu în ţară“ şi că „un om sălbatic“ a venit printre ei.17
Dar deşi mulţi îl urau pe Enoh, cei umili au crezut în cuvintele lui. Ei au abandonat păcatele lor şi au mers spre înălţimi. „Şi ei au fost binecuvântaţi pe munţi şi pe locuri înalte şi au înflorit.“18 În cazul lor, prosperitatea nu i-a dus la mândrie şi păcat, i-a dus la milă şi neprihănire. „Şi Domnul l-a numit pe poporul Său Sion, pentru că era într-o singură inimă şi într-un singur gând şi trăia în dreptate; şi nu existau săraci printre ei.“19
După învierea Sa, Salvatorul le-a apărut oamenilor din cele două Americi. Datorită slujirii Sale minunate, inimile oamenilor s-au înmuiat, şi-au abandonat păcatele şi au mers spre înălţimi. Ei au preţuit cuvintele Sale şi au căutat să-I urmeze exemplul.
Au trăit atât de drept, încât nu mai erau certuri printre ei şi s-au purtat corect unul cu altul. Au cedat fără obligaţii din bogăţia lor altora şi au prosperat foarte mult.
Despre acest popor s-a spus: „cu siguranţă nu a putut să fie nici un popor mai fericit printre toate popoarele care au fost făcute de către mâna lui Dumnezeu“.20
În zilele noastre, ne confruntăm cu aceeaşi alegere. Prosteşte, putem ignora profeţii lui Dumnezeu, bazându-ne pe propria noastră putere, dar în final vom suporta consecinţele. Sau, în mod înţelept, putem să ne apropiem de Domnul şi să beneficiem de binecuvântările Lui.
Regele Beniamin a descris ambele căi şi ambele consecinţe. El a spus că cei care se leapădă de Domnul vor fi „puşi faţă în faţă cu o vedere îngrozitoare a păcatului şi a lucrurilor abominabile, care-i face să se îndepărteze din prezenţa Domnului într-o stare de nenorocire şi de chin nesfârşit“.21
Dar cei care merg spre înălţimi şi ţin poruncile lui Dumnezeu, „sunt binecuvântaţi în toate lucrurile, atât cele lumeşti, cât şi cele spirituale; şi dacă ei se menţin cu credinţă până la sfârşit, atunci sunt primiţi în cer pentru ca să poată locui cu Dumnezeu într-o stare de fericire fără sfârşit“.22
Cum ştim în ce direcţie ne îndreptăm? Când Salvatorul a fost pe pământ, el a fost rugat să numească cea mai mare poruncă. Fără ezitare El a spus: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprinde toată legea şi proorocii“.23
În aceste versete, Domnul oferă clar calea cunoaşterii, dacă ne aflăm pe cărarea cea dreaptă. Cei care călătoresc spre înălţimi Îl iubesc pe Domnul cu toată inima lor. Noi vedem în vieţile lor manifestarea acestei iubiri. Ei îl caută pe Dumnezeu în rugăciune şi imploră Spiritul Său Sfânt. Ei se umilesc şi-şi deschid inimile spre învăţăturile profeţilor. Îşi măresc chemările şi caută să slujească mai degrabă decât să fie slujiţi. Ei sunt martorii lui Dumnezeu. Se supun poruncilor Lui şi îşi întăresc mărturia despre adevăr.
Ei iubesc, de asemenea, pe copiii Tatălui Ceresc şi în vieţile lor manifestă această iubire. Se îngrijesc de fraţii şi surorile lor. Hrănesc, slujesc şi susţin pe tovarăşul de viaţă şi pe copii. În spiritul iubirii şi al bunătăţii, ei îi întăresc şi pe cei din jurul lor. Dau fără obligaţii din avutul lor celorlalţi. Ei jelesc împreună cu cei care jelesc şi îi mângâie pe aceia care au nevoie să fie mângâiaţi.24
Această călătorie spre înălţimi
este calea ucenicilor Domnului Isus Hristos. Este o călătorie care ne va duce în cele din urmă la exaltare împreună cu familiile noastre în prezenţa Tatălui şi a Fiului. Prin urmare, călătoria noastră spre înălţimi trebuie să includă Casa Domnului. Pe măsură ce venim la Hristos şi călătorim spre înălţimi, vom dori să petrecem mai mult timp în templele Lui, pentru că templele reprezintă locuri înalte, pământ sfinţit.
La orice vârstă ne confruntăm cu o alegere. Putem să avem încredere în puterea noastră proprie sau putem călători spre înălţimi şi veni la Hristos.
Oricare alegere are o consecinţă. Oricare consecinţă – o destinaţie.
Depun mărturie că Isus Hristos este Mântuitorul nostru, Fiul cel Viu al Dumnezeului cel Viu. Cerurile sunt deschise şi Tatăl Ceresc preaiubit Îşi dezvăluie cuvântul Său omului. Prin profetul Joseph Smith, Evanghelia a fost restaurată pe pământ. În zilele noastre, profetul, văzătorul şi revelatorul, preşedintele Gordon B. Hinckley trăieşte şi dezvăluie cuvântul lui Dumnezeu oamenilor. Glasul lui sună armonios împreună cu glasurile celorlalţi profeţi din toate vremurile apuse.
„Vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră“, a spus el, „ca oriunde aţi fi ca membri ai acestei Biserici, să vă ridicaţi în picioare şi cu un imn în inimă să înaintaţi, să trăiţi conform Evangheliei, să-L iubiţi pe Domnul şi să zidiţi împărăţia Lui. Împreună vom rămâne pe cărare şi ne vom păstra credinţa, Atotputernicul fiind puterea noastră“.25
Fraţi şi surori, suntem chemaţi să călătorim spre înălţimi. Putem evita nenorocirile şi supărările care vin ca o consecinţă a nesupunerii.
Putem să ne apropiem de pace, de bucurie şi de viaţa veşnică dacă vom da ascultare cuvintelor profeţilor, vom fi sensibili la influenţa Duhului Sfânt şi ne vom umple inimile cu dragoste pentru Tatăl Ceresc şi semenii noştri.
Vă las mărturia mea că Domnul va binecuvânta pe toţi cei care merg pe cărarea ucenicilor şi călătoresc spre înălţimi, în numele lui Isus Hristos, amin.