Să devenim martori ai lui Hristos
Apostolii, prin puterea oficiului lor al preoţiei, sunt desemnaţi să fie martori speciali ai lui Hristos în întreaga lume (vezi D&L 107:23). Mărturia lor este vitală pentru lucrarea Domnului în ceea ce priveşte salvarea. Şi totuşi, apostolii nu trebuie să fie şi nici nu sunt singuri. Noi toţi cei care suntem botezaţi şi confirmaţi am luat asupra noastră numele lui Isus Hristos, luându-ne angajamentul de a „[fi] martorii lui Dumnezeu în toate timpurile şi în toate lucrurile şi în toate locurile” (Mosia 18:9). Fiecare dintre noi are potenţialul de a deveni un martor al Său. Cu siguranţă, Domnul se bizuie pe „cei slabi şi simpli” pentru a proclama Evanghelia Sa (vezi D&L 1:19, 23) şi este dorinţa Sa „ca fiecare om să poată vorbi în numele lui Dumnezeu, Domnul, chiar Salvatorul lumii” (D&L 1:20).
Să abordăm câteva modalităţi prin care un membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă poate fi un martor al lui Hristos.
Suntem martori ai lui Hristos atunci când primim o mărturie sigură, personală, despre faptul că El trăieşte.
A fi martor al lui Isus Hristos în sensul cel mai elementar înseamnă să avem o mărturie sigură, personală, că El este Fiul divin al lui Dumnezeu, Salvatorul şi Mântuitorul lumii. Apostolii din vechime au ştiut că Isus era Mesia cel promis şi au vorbit din experienţe personale despre învierea Sa propriu-zisă. Totuşi, un martor al lui Hristos nu trebuie să-L fi văzut sau să fi fost în prezenţa Sa. Când Petru I-a mărturisit lui Isus: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu”, Domnul i-a spus că acea cunoaştere nu a fost dobândită ca rezultat al faptului că Petru se afla în preajma Sa ori al experienţelor trăite alături de Isus, ci ca urmare a faptului că Tatăl Său din Cer i-a dezvăluit-o (vezi Matei 16:15-17). Isus i-a spus clar lui Toma că o persoană poate să aibă aceeaşi credinţă sau mărturie pe care o primise Toma, fără să-L atingă sau să-L vadă: „‘Tomo’, i-a zis Isus, ‘pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut’” (Ioan 20:29).
Mărturia noastră despre Hristos începe, de regulă, cu mărturia celorlalţi – a oamenilor pe care-i cunoaştem sau despre care am auzit şi în care avem încredere. Avem mărturia scrisă a apostolilor că „Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martori ai Lui” (Faptele apostolilor 2:32). Avem Vechiul şi Noul Testament care vorbesc despre prerânduirea, slujirea şi ispăşirea Sa. Avem încă un testament, Cartea lui Mormon, al cărui obiectiv principal este „convingerea iudeilor şi a neamurilor că Isus este Hristosul, Dumnezeul Veşnic, care Se arată tuturor naţiunilor”1. Avem mărturia profetului Joseph Smith că L-a auzit şi L-a văzut pe Tatăl arătând către Isus şi spunând: „Acesta este Fiul Meu Iubit” (Joseph Smith – Istorie 1:17), precum şi confirmarea de mai târziu a profetului că „după numeroasele mărturii care au fost date despre El, aceasta este mărturia, ultima dintre toate, pe care o dăm despre El: Că El trăieşte! Pentru că L-am văzut, chiar la dreapta lui Dumnezeu; şi I-am auzit glasul depunând mărturie că El este Singurul Născut al Tatălui” (D&L 76:22-23). Avem martorii speciali din timpul nostru care trăiesc printre noi şi de la care, cu ajutorul ochilor şi urechilor noastre, primim o mărturie de confirmare. Mulţi sunt binecuvântaţi şi mai mult prin faptul că aud mărturiile părinţilor, ale bunicilor şi pe cele ale prietenilor credincioşi.
Aceia care fac legământul botezului primesc o înzestrare specială a credinţei în Isus Hristos, iar odată cu darul Duhului Sfânt vine şi dovada că mărturiile pe care le-am primit referitoare la Hristos sunt adevărate. Nefi a spus că se va întâmpla următorul lucru: „Şi atunci sunteţi pe această cale strâmtă şi îngustă care duce până la viaţa veşnică; da, voi aţi intrat prin poartă; voi aţi făcut aşa cum au cerut poruncile Tatălui şi ale Fiului; şi voi aţi primit Duhul Sfânt care depune mărturie despre Tatăl şi Fiul pentru înfăptuirea făgăduinţei pe care El a făcut-o, că, dacă voi intraţi pe această cale, voi veţi primi” (2 Nefi 31:18, subliniere adăugată).
Faptul de a crede cuvintele celorlalţi este un dar spiritual şi un alt dar este „dat, prin Duhul Sfânt, să [ştim] că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi că El a fost răstignit pentru păcatele lumii” (D&L 46:13).
Această mărturie vine deseori prin intermediul sentimentelor – o căldură, o pace, un sentiment de siguranţă, un sentiment de inspiraţie. Domnul i-a dat lui Oliver Cowdery o mărturie despre Cartea lui Mormon prin intermediul sentimentelor spirituale care i-au confirmat „că lucrarea sau cuvintele pe care tu le scrii sunt adevărate” (D&L 6:17). Apoi, Domnul a adăugat: „Dacă doreşti o altă mărturie, îndreaptă-ţi gândurile spre noaptea în care M-ai invocat în inima ta, pentru a cunoaşte adevărul privind aceste lucruri. Nu ţi-am transmis Eu pace în sufletul tău cu privire la acest subiect? Ce mărturie mai mare decât aceea de la Dumnezeu poţi avea?” (D&L 6:22-23). Spiritul care aduce pace în mintea unei persoane nu este singura modalitate prin care o mărturie este primită, dar având în vedere că vine de la Dumnezeu, nu există alta mai bună. La fel cum prin ospătarea din cuvintele lui Hristos găsite în scripturi noi „[putem] mărturisi că [am auzit] glasul [Său] şi că [noi cunoaştem] cuvintele [Sale]” (D&L 18:36), tot aşa putem să mărturisim, ca urmare a sentimentelor spirituale de confirmare care vin de la Dumnezeu, că Îl cunoaştem pe Fiul Său şi că El trăieşte.
Suntem martori ai lui Hristos atunci când trăim într-un fel care reflectă învăţăturile Sale.
În timpul slujirii Sale în emisfera vestică, Salvatorul a dat următoarea poruncă: „Ţineţi sus lumina, pentru ca aceasta să lumineze lumea. Iată, Eu sunt lumina pe care voi o veţi ţine înălţată – ceea ce voi M-aţi văzut pe mine că fac” (3 Nefi 18:24). Oamenii trebuie să poată vedea în noi ceva din Isus Hristos. Modul în care ne comportăm, în care vorbim, în care arătăm şi chiar modul în care gândim Îl vor arăta pe El şi căile Sale. Alma a explicat acest lucru ca pe o schimbare măreaţă în inimile noastre şi prin primirea imaginii Lui în înfăţişarea noastră (vezi Alma 5:14). Despre acelaşi subiect, Domnul ne-a poruncit să fim aşa cum este El (vezi 3 Nefi 27:27). Deşi nu am fost alături de El în timpul slujirii Sale, în timp ce studiem scripturile, Îl vedem pe Isus, precum şi ceea ce a spus şi a făcut. Şi, pe măsură ce urmăm acel model, depunem mărturie despre El.
Îmi aduc aminte de exemplul unui preot catolic pe care l-am cunoscut atunci când am lucrat împreună în cadrul activităţilor desfăşurate în slujba comunităţii din Nashville, Tennessee. Părintele Charles Strobel a dezvoltat un proiect de a-i aduce pe bărbaţii străzii, în grupuri mici, la un program de instruire, oferindu-le ocazia de a-şi urma vocaţia şi deprinderea profesională. El a alocat nenumărate ore pentru a-i ajuta pe aceşti bărbaţi să se schimbe definitiv în bine şi să ajungă să se bizuie pe forţele proprii. Am fost surprins să aflu că mama lui fusese ucisă de către un om al străzii nu cu mulţi ani înainte. De dragostea părintelui Strobel, asemănătoare cu cea a lui Hristos, au avut parte chiar şi cei printre care se afla unul care îi luase, în mod violent, viaţa mamei sale dragi.
Mesajul de bază al apostolilor şi profeţilor din toate timpurile constă în nevoia de a ne pocăi pentru a primi iertarea păcatelor prin intermediul ispăşirii lui Isus Hristos. Propria noastră pocăinţă depune mărturie despre El şi despre puterea harului Său pentru a ne putea ierta şi curăţa. Nu trebuie să fi atins perfecţiunea pentru ca mărturia noastră să fie valabilă, atâta timp cât ne străduim să ne trăim viaţa conform standardelor Salvatorului. Preşedintele Ezra Taft Benson (1899-1994) ne-a sfătuit, în mod înţelept, să fim atât răbdători, cât şi sârguincioşi în timpul acestui proces:
„Să devii mai asemănător lui Hristos este un proces ce durează toată viaţa şi necesită, deseori, o creştere şi o schimbare care sunt minore, aproape nepercepute…”.
Pentru fiecare Pavel, pentru fiecare Enos şi pentru fiecare rege Lamoni există sute şi mii de oameni care găsesc acest proces al pocăinţei mult mai subtil, mult mai de neperceput. În fiecare zi, ei se apropie mai mult de Domnul, şi abia dacă realizează faptul că ei îşi construiesc o viaţă asemănătoare cu cea a lui Dumnezeu. Ei trăiesc vieţi retrase în bunătate, slujire şi devotament. Ei sunt ca lamaniţii despre care Domnul a spus: ‘au fost botezaţi cu foc şi cu Duhul Sfânt, iar ei nu au ştiut aceasta’ (3 Nefi 9:20; subliniere adăugată)”.2
Suntem martori ai lui Hristos, atunci când îi ajutăm pe ceilalţi să vină la El.
Nefi a povestit, plin de bucurie: „Şi noi vorbim despre Hristos, ne bucurăm în Hristos, predicăm despre Hristos, profeţim despre Hristos şi scriem după profeţiile noastre pentru ca să ştie copiii noştri la ce sursă să se uite pentru iertarea păcatelor lor” (2 Nefi 25:26). Şi noi putem să fim activi în a-i ajuta pe ceilalţi, în special pe copiii noştri, să vină la Hristos.
Expresia lui Nefi, „vorbim despre Hristos”, sugerează faptul că nu ezităm să vorbim despre sentimentele noastre în ceea ce-L priveşte pe Salvator în timpul conversaţiilor şi activităţilor de zi cu zi. Deseori, acestea sunt situaţii de a vorbi faţă în faţă, când, într-o manieră deschisă şi prietenoasă, putem discuta despre cine este El, despre ce a făcut şi ne-a învăţat, încurajându-i şi pe ceilalţi să-L iubească şi să-L urmeze.
„Ne bucurăm în Hristos” denotă faptul că trăim având o atitudine de fericire permanentă care reflectă credinţa noastră în Hristos. Ştim că „harul Lui este destul” pentru ca noi să fim mântuiţi de la moarte şi de păcat şi să fim perfecţi în El (vezi Moroni 10:32-33). Deşi avem parte de dezamăgiri şi chiar de tragedii, noi ştim că, datorită Lui, fericirea noastră veşnică este asigurată. Pe măsură ce credinţa noastră în Isus Hristos radiază, le arătăm celor „trudiţi şi împovăraţi” cum să găsească odihnă în El (vezi Matei 11:28-30).
„Predicăm despre Hristos” are cu siguranţă legătură cu munca misionară cu timp deplin sau cu munca misionară făcută de membri, dar şi cu ceea ce facem în timpul adunărilor de preaslăvire, în timpul orelor de la Şcoala de duminică şi în condiţii similare unde El este subiectul studiului şi al instruirii. Participarea noastră atât ca învăţători cât şi în calitate de cursanţi este un mod de a depune mărturie despre El, iar studiul personal realizat pentru această participare mărturiseşte mai mult despre credinţa noastră.
„Profeţim despre Hristos”, înseamnă că ne depunem mărturia despre El prin puterea Spiritului (vezi 1 Corinteni 12:3). „Mărturia lui Isus este duhul prorociei” (Apocalipsa 19:10). Aşa cum cei din vechime au profeţit despre prima Sa venire, şi noi confirmăm prin cuvinte şi prin fapte profeţiile celei de-a Doua Sa Veniri. Prin înfăptuirea botezurilor şi a celorlalte rânduieli sacre pentru strămoşii noştri, prin autoritatea preoţiei ce a fost restaurată de către Ilie în aşteptarea „[zilei acelea mari şi înfricoşate]” (Maleahi 4:5-6; vezi, de asemenea, D&L 2; 128: 17-18), mărturisim că Hristos va veni din nou şi că inimile noastre trebuie întoarse către părinţii noştri pentru a ne pregăti pentru venirea Sa (vezi Maleahi 4:6; D&L 2:2).
Expresia „şi scriem după profeţiile noastre”, sugerează înţelepciunea de a ne consemna mărturia despre Hristos. Înţelegem că mărturiile pe care le depunem sunt „[înscrise] în cer pentru ca îngerii să [le] poată vedea; şi ei se bucură pentru [noi]” (D&L 62:3). Urmaşii noştri şi alţi oameni se pot uita şi se pot bucura de mărturia noastră despre Hristos ce a fost scrisă sau consemnată pentru binele lor, chiar înainte ca unii dintre ei să se fi născut.
Pe măsură ce simţiţi mărturia Spiritului Sfânt despre El, confirmată şi reconfirmată spiritului dumneavoastră în multe feluri şi în multe locuri, pe măsură ce vă străduiţi să ţineţi sus lumina exemplului Său în viaţa dumneavoastră de zi cu zi şi pe măsură ce vă depuneţi mărturia în faţa celorlalţi şi îi ajutaţi să înveţe despre El şi să-L urmeze, dumneavoastră sunteţi martori ai lui Isus Hristos. Fie ca Dumnezeu să vă împlinească dorinţa inimii de a fi printre aceia „care au primit mărturia despre Isus”(D&L 76:51) şi care au fost fideli acelei mărturii pe toată durata vieţii muritoare (vezi D&L 138:12).