2008
Cuprins
Martie 2008


Cuprins

MARTIE 2008

VOLUM 11 • NUMĂR 1

BUN VENIT ÎN ACEST NUMĂR SPECIAL

Când citiţi relatările din scripturi despre viaţa şi slujirea Sa, înţelegeţi cât de mult a ilustrat Isus Hristos dragostea. El a vindecat şi a binecuvântat. El nu a fost interesat de slăbiciunea omenească ci, mai degrabă de sentimentele omeneşti – oferind speranţă, vindecând şi iertând prin intermediul slujirii Sale, a învăţăturilor şi al marelui Său sacrificiu ispăşitor.

Acelaşi Salvator, Fiul lui Dumnezeu, trăieşte. Ne cunoaşte intenţiile şi ne iubeşte. El are compasiune şi doreşte să ne binecuvânteze. Acesta este mesajul acestei reviste. Îl veţi găsi în cuvintele profeţilor şi ale apostolilor în viaţă, care ne învaţă cine este Hristos şi ce ne oferă El. Îl veţi găsi, de asemenea, în mărturiile oamenilor obişnuiţi ale căror vieţi au fost binecuvântate de faptul că au acceptat invitaţia lui Hristos de a veni la El, de a învăţa cine este El şi de a-L urma.

Vă invităm să studiaţi aceste mesaje, rugându-vă, să le păstraţi în inimă şi să le împărtăşiţi cu ceilalţi.

–— Redactorii

FOLOSIREA ACESTUI NUMĂR

Să înţelegem titulaturile lui Isus Hristos. Peste tot în scripturi, Isus este recunoscut ca având multe nume. Despre unele dintre acestea se discută în acest număr. În ce mod aţi simţit dragostea Sa în viaţa dumneavoastră, ca rezultat al cunoaşterii numelor Sale şi al înţelegerii semnificaţiei fiecăruia dintre acestea?

Să mărturisim despre Salvator. După ce citiţi „Să devenim martori ai lui Hristos” (p. 58), gândiţi-vă la câteva modalităţi prin care puteţi fi – şi chiar sunteţi – martorii Săi. În ce mod vă întăresc credinţa aceste moduri de exprimare a mărturiei?

Să predăm şi să învăţăm Evanghelia. Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă pune la dispoziţie multe resurse pentru predarea Evangheliei în cămine şi la Biserică. Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi www.ldscatalog.com sau centrul dumneavoastră local de distribuţie.