Ispăşirea pusă în practică

NUME NEDEZVĂLUIT

Øtiam cæ Domnul avea un plan pentru fiul meu, însæ când el a ales un drum pe care mi-aø fi dorit sæ nu-l fi ales, nu eram siguræ cum urma sæ se întoarcæ.

M-am alăturat Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă în anul 1992, în Olanda. Însă, soţul meu nu s-a alăturat şi nu le-a permis nici copiilor noştri, Alex şi Petra, să fie botezaţi (numele au fost schimbate). Chiar şi aşa, noi trei mergeam la Biserică şi ţineam seri în familie în mod regulat.

Totul a mers bine timp de câţiva ani, până când Alex, atunci în vârstă de 13 ani, a spus că nu mai dorea să meargă la Biserică sau să mai participe la serile în familie. Pe măsură ce a crescut, lucrurile au continuat să se înrăutăţească. Îmi era greu să-i fiu aproape lui Alex, deoarece el nu numai că începuse să consume alcool şi să fumeze, dar şi minţea despre comportamentul său. Acest lucru mi-a frânt inima, am vărsat multe lacrimi şi am spus multe rugăciuni, implorându-L pe Tatăl Ceresc să-mi ajute fiul.

Apoi, într-o seară, în timp ce stăteam în templu în linişte, în mintea mea am văzut o imagine. Vedeam un tânăr băiat care împărţea împărtăşania. Se părea că Domnul îmi reamintea de realitatea şi puterea ispăşirii Sale, încurajându-mă să-mi iubesc fiul şi să-i fiu alături.

Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trecea, viaţa s-a înrăutăţit. După ce eu şi tatăl lui Alex am divorţat, Alex a fost foarte deprimat. Ştiam că are nevoie de ajutor, însă el nu accepta ajutorul meu şi nu mă asculta atunci când încercam să-i vorbesc.

Într-o seară, preşedintele nostru de ramură m-a întrebat dacă poate să vină să discute cu Alex. Alex a fost deranjat de acest lucru dar, a acceptat să discute. După întrevedere, Alex a fost supărat pe preşedintele de ramură, deoarece acesta l-a încurajat să slujească într-o misiune, spunând: „Dacă preşedintele de ramură ar fi într-adevăr omul lui Dumnezeu atunci ar ştii mai bine. Ar ştii că nu sunt demn să merg – deci, de ce mă deranjează?”. În acea noapte am înţeles că Domnul avea un plan.

Planul a început să prindă contur într-un mod neaşteptat, atunci când am primit un telefon de la secţia locală de poliţie. Alex fusese arestat. Noul meu soţ şi cu mine ne-am îmbrăcat şi, în mijlocul nopţii, l-am luat pe Alex de la secţia de poliţie. Nu am ţipat la el; de fapt, tatăl vitreg al lui Alex şi cu mine am vorbit foarte puţin.

Când am ajuns acasă, Alex ne-a povestit ce s-a întâmplat atunci când el şi prietenii săi au furat un scuter. Îi părea foarte rău pentru ceea ce făcuse. Am văzut pentru prima dată un tânăr băiat căit.

Arestul a constituit punctul de cotitură pentru Alex, deoarece începuse să înţeleagă consecinţele faptelor sale şi direcţia în care mergea. Începând cu acea zi, am început să primim foarte multe binecuvântări.

A doua zi, Alex ne-a spus că el i-a cerut ofiţerului să ne sune, deoarece ştia că-l iubim. De asemenea, el şi-a dat seama cât de mult ne-a făcut să suferim şi a apreciat faptul că ne-am păstrat calmul.

Alex avea câţiva prieteni, membri ai Bisericii, care s-au oferit să-l ajute. Unul l-a invitat la activităţile Bisericii. Altul i-a dat o Carte a lui Mormon şi l-a provocat s-o citească. Şi, în pofida faptului că suferea de dislexie, îl găseam pe Alex citind din când în când.

Următoarea binecuvântare – dacă aş putea de fapt să le număr – a fost atunci când Alex ne-a întrebat dacă puteam să-i cumpărăm un costum, având în vedere faptul că se hotărâse să meargă la Biserică. Am crezut că era vorba doar despre perioada Crăciunului. Însă, spre marea mea surprindere, el a continuat să vină chiar şi după sărbători.

Următoarea binecuvântare a fost aproape prea mult pentru mine a putea înţelege. Alex a anunţat că urma să fie botezat. Nu a avut nevoie de niciun ajutor din partea mea şi a organizat singur totul cu ajutorul prietenilor săi şi al misionarilor care-l învăţau. Când acea zi a sosit, aproape că nu mi-a venit a crede ochilor că-l puteam vedea pe fiul meu îmbrăcat în alb, făcând legăminte sacre.

Mai târziu, în timp ce relata povestea convertirii sale, am înţeles că durerea şi tristeţea lui Alex au fost mari, însă l-au şi ajutat să devină suficient de umil pentru a îngenunchea şi a cere ajutor. Alex a explicat: „Într-o noapte, când poverile mele erau prea grele pentru a le mai putea purta, mi-am amintit de cuvintele unui bun prieten care mi-a reamintit faptul că mă puteam ruga întotdeauna pentru ajutor. În acea noapte, m-am hotărât să încerc. Nu aveam o altă opţiune, şi având în vedere că mama mă învăţase cum să mă rog, am îngenuncheat şi am închis ochii. În timp ce începusem să mă rog pentru ajutor, am fost cuprins de cel mai minunat sentiment. Nu voi uita niciodată acel sentiment; am simţit dragostea pură a lui Hristos. Am simţit că problemele îmi erau îndepărtate. Sentimentele mele de disperare nu s-au mai întors de-atunci şi, am fost binecuvântat cu o mărturie despre Isus Hristos. Inima mea s-a schimbat şi am dorit să-L urmez pe Isus Hristos”.

După botezul, confirmarea şi rânduirea sa la preoţie, Alex a fost rugat să împartă împărtăşania – simbolurile sacre ale jertfei Salvatorului. În acel moment, ceea ce am văzut în templu cu aşa de mulţi ani în urmă a devenit o realitate vie în ochii mei. I-am mulţumit în linişte Tatălui Ceresc pentru ceea ce trăiam. A fost un moment sfânt pentru mine.

Povestea s-ar fi putut încheia aici dar, din fericire, nu s-a încheiat. De atunci, am văzut cum ispăşirea a continuat să influenţeze viaţa fiului meu. Vă amintiţi de inspiratul nostru preşedinte de ramură? Mărturia fiului meu a continuat să crească şi invitaţia preşedintelui nostru de ramură a devenit realitate. Alex a terminat de curând să slujească în calitate de misionar cu timp deplin. El a petrecut doi ani de zile influenţându-i şi ajutându-i pe alţii – aşa cum şi Domnul i-a întins lui mâna.

Sunt recunoscătoare pentru că sunt mama lui Alex, însă sunt şi mai recunoscătoare pentru ispăşirea lui Isus Hristos care influenţează viaţa fiecăruia dintre noi.