Vârstnicul J. Devn Cornish
din Cei Şaptezeci
Vârstnicul John Devn Cornish ştie că fiecare membru şi fiecare chemare în Biserică sunt importante.
„Este important să ne amintim, atunci când avem în vedere chemările în Biserică, faptul că nu contează unde stăm în avion – contează că suntem în avion”, spune dânsul. „Faptul că facem parte din lucrare contează veşnic. Ce poziţie ocupăm are o mai mică importanţă.”
De la chemarea sa de a sluji în Misiunea Guatemala – El Salvador până la cea mai recentă chemare în cel de-al Doilea Cvorum al celor Şaptezeci, vârstnicul Cornish a fost devotat îndeplinirii chemărilor sale, ca preşedinte al Tinerilor Băieţi la nivel de episcopie, preşedinte al cvorumului vârstnicilor, secretar executiv al episcopiei, conducător al grupului de înalţi preoţi, înalt consilier, episcop, preşedinte de district, preşedinte al Misiunii Santiago Republica Dominicană şi autoritate a zonei-Cei Şaptezeci.
Născut în aprilie 1951, în oraşul Salt Lake, Utah, SUA, în familia lui George şi Naomi Cornish, vârstnicul Cornish a crescut în Utah, Georgia şi Virginia, USA, înainte de a se întoarce în Utah pentru a merge la facultate.
În timp ce a locuit în Provo, dânsul a întâlnit-o pe Elaine Simmons la o activitate a tinerilor adulţi necăsătoriţi. Ei s-au căsătorit în Templul Manti, Utah, în august 1973.
În timp ce împreună cu soţia sa îşi creşteau cei şase copii, vârstnicul Cornish a slujit în Corpul medical al Forţelor Aeriene ale Statelor Unite, obţinând o diplomă în ştiinţele medicale la Universitatea Johns Hopkins şi a urmat stagiul de specializare în pediatrie la Şcoala Medicală Harvard – Spitalul de copii din Boston.
Educaţia şi munca în Idaho, Texas, California şi Georgia, SUA, au mutat mult familia de-a lungul anilor, dar oriunde erau, spun vârstnicul şi sora Cornish, le-a plăcut să slujească în Biserică.
„Lucrarea creşte în întreaga lume şi este o mare binecuvântare să poţi ajuta la munca de slujire a copiilor Domnului oriunde s-ar afla ei”, spune vârstnicul Cornish.
Această chemare în Cvorumul celor Şaptezeci „la fel ca fiecare chemare în Biserică, va fi o nouă ocazie de a face parte din lucrarea Domnului”, spune vârstnicul Cornish. „Suntem recunoscători pentru acest privilegiu.”