Mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit
Încercările nu sunt doar ca să ne testeze. Ele sunt extrem de importante în procesul de a fi părtaşi firii dumnezeieşti.
Viaţa pe pământ include teste, încercări şi suferinţe, iar unele dintre încercările cu care ne confruntăm în viaţă pot fi chinuitoare. Fie că este vorba de boală, trădare, ispite, pierderea cuiva drag, dezastre naturale sau alte calvaruri, nenorocirea face parte din viaţa noastră muritoare. Mulţi s-au întrebat de ce trebuie să înfruntăm încercări grele. Ştim că un motiv este acela de a oferi o încercare a credinţei noastre pentru a vedea dacă vom face tot ceea ce Domnul a poruncit1. Din fericire, această viaţă pe pământ este locul perfect pentru a înfrunta – şi a trece – aceste teste2.
Însă, aceste încercări nu sunt doar ca să ne testeze. Ele sunt extrem de importante în procesul de a fi părtaşi firii dumnezeieşti3. Dacă noi controlăm cum se cuvine aceste chinuri, ele vor fi consacrate spre binele nostru4.
Vârstnicul Orson F. Whitney a spus: „Nicio durere pe care o suferim, nicio încercare pe care o trăim nu este în van… Tot ce suferim şi tot ce îndurăm, în special când îndurăm cu răbdare, ne clădeşte caracterele, ne purifică inimile, ne măreşte sufletele şi ne face mai sensibili şi mai caritabili… Numai prin necaz şi suferinţă, prin trudă şi chin, noi putem dobândi educaţia pentru care am venit aici”5.
De curând, un băiat de 9 ani a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer osos. Doctorul a explicat diagnosticul şi tratamentul, care includea luni de zile de chimioterapie şi operaţii grele. A spus că va fi o perioadă foarte grea pentru băiat şi pentru familia lui, dar, apoi, a adăugat: „Oamenii mă întreabă: «Voi mai fi la fel după ce se termină totul?». Eu le spun: «Nu, nu veţi mai fi la fel. Veţi fi mult mai puternici. Veţi fi minunaţi!»”.
Uneori, poate părea că încercările noastre sunt concentrate asupra unor aspecte din viaţa noastră şi porţiuni ale sufletului nostru unde se pare că nu putem să facem faţă prea bine. Deoarece creşterea personală este rezultatul dorit al acestor încercări, nu trebuie să ne surprindă că aceste încercări pot fi foarte personale – direcţionate cu mare grijă spre nevoile sau slăbiciunile noastre speciale. Şi nimeni nu este scutit, mai ales sfinţii care se străduiesc să facă ceea ce este drept. Unii sfinţi supuşi pot întreba: „De ce, eu? Încerc să fiu bun! De ce permite Domnul să se întâmple asta?”. Cuptorul urgiei ajută la purificarea chiar şi a celor mai buni sfinţi, arzând şi îndepărtând imperfecţiunile din viaţa lor şi făcându-i puri6. Chiar şi cea mai preţioasă piatră necesită şlefuire pentru îndepărtarea impurităţilor. A fi bun nu este îndeajuns. Vrem să devenim asemenea Salvatorului, care a învăţat în timp ce a îndurat „dureri, suferinţe şi ispite de toate felurile”7.
Poteca Crimson din canionul Logan este unul dintre locurile mele preferate pentru drumeţie. Cea mai mare parte din traseu şerpuieşte de-a lungul vârfului stâncilor calcaroase înalte şi oferă o privelişte minunată a canionului şi văii de dedesubt. Totuşi, nu este uşor să ajungi în vârful stâncilor. Acolo, poteca este în pantă continuă, şi chiar înainte de a ajunge în vârf, alpinistul se confruntă cu partea cea mai abruptă a potecii, iar priveliştea asupra canionului este ascunsă privirii de aceste stânci. Ultima străduinţă merită nespus efortul, deoarece odată ce alpinistul a ajuns în vârf priveliştea îi taie răsuflarea. Singura cale de a vedea priveliştea este să te caţeri.
Un model din scripturi şi din viaţă demonstrează că, de multe ori, cele mai întunecate şi mai periculoase teste au loc chiar înaintea evenimentelor remarcabile şi a creşterii nemaipomenite. „După multă suferinţă vin binecuvântările.”8 Poporul lui Israel a fost prins în capcană la Marea Roşie înainte ca aceasta să fie despărţită în două9. Nefi a avut parte de pericole, de mânia fraţilor lui şi de multe nereuşite înainte de a putea obţine plăcile de aramă10. Joseph Smith a fost cuprins de o putere malefică atât de puternică, încât părea că era condamnat la distrugere totală. Când era aproape gata să se lase cuprins de disperare, el şi-a adunat puterile pentru a-L chema pe Dumnezeu, iar în acel moment a fost vizitat de Tatăl şi Fiul11. Simpatizanţii se confruntă adesea cu opoziţie şi suferinţe când se apropie vremea să fie botezaţi. Mamele ştiu că durerile naşterii preced miracolul naşterii. Vedem miracole minunate iar şi iar, care apar în urma unor încercări mari.
Când bunica mea avea aproximativ 19 ani, ea a contractat o boală care a făcut-o să zacă mult timp. Mai târziu, ea a spus: „Nu puteam merge. Piciorul stâng nu mai era în formă după ce am stat ţintuită în pat mai multe luni de zile. Oasele erau moi ca un burete, iar când am pus piciorul pe podea am simţit un fel de şoc electric”12. Când era ţintuită la pat şi suferea extrem de cumplit, ea a primit şi a studiat broşuri de la Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Ea s-a convertit şi, ulterior, a fost botezată. De multe ori, o încercare anume ne ajută să ne pregătim pentru ceva extrem de important.
În mijlocul problemelor este aproape imposibil de văzut că binecuvântările care vin sunt mult mai mari decât durerea, umilinţa sau durerea sufletească de care avem parte la un moment dat. „Orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii”13. Apostolul Pavel ne-a învăţat: „Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă”14. Este interesant cum Pavel foloseşte termenul „întristare uşoară”. Acest lucru este spus de cineva care a fost bătut chiar şi cu pietre, a naufragiat, a fost întemniţat şi a avut parte de multe alte încercări15. Mă îndoiesc că mulţi dintre noi ar cataloga întristările noastre ca fiind uşoare. Totuşi, în comparaţie cu binecuvântările şi creşterea de care avem parte la final, atât în această viaţă cât şi în eternitate, întristările noastre sunt într-adevăr uşoare.
Noi nu căutăm să avem parte de teste, încercări şi necazuri. Călătoria noastră personală prin viaţă ne va oferi tocmai numărul de încercări necesare nevoilor noastre. Multe încercări sunt doar o parte firească din viaţa noastră muritoare, dar ele joacă un rol extrem de important în progresul nostru.
Când slujirea în viaţa muritoare a Salvatorului se apropia de final, El a trăit cea mai dificilă încercare a tuturor timpurilor – incredibila suferinţă din Ghetsimani şi de pe Golgota. Acest lucru a precedat învierea glorioasă şi promisiunea că toată suferinţa noastră va dispărea într-o bună zi. Suferinţa Lui a fost o condiţie necesară pentru mormântul gol din acea dimineaţă de Paşte şi pentru nemurirea noastră şi viaţa veşnică din viitor.
Câteodată, dorim să creştem fără să avem încercări şi să ne dezvoltăm tăria fără a avea greutăţi. Dar creşterea nu poate avea loc urmând calea uşoară. Înţelegem clar că un atlet care se împotriveşte antrenamentului riguros nu va deveni niciodată un atlet de nivel mondial. Trebuie să fim atenţi să nu detestăm exact lucrurile care ne ajută să ne înarmăm cu firea dumnezeiască.
Niciuna dintre încercările sau suferinţele cu care ne confruntăm nu este peste puterea noastră, fiindcă avem parte de ajutor de la Domnul. Putem face toate lucrurile în Hristos, care ne întăreşte16.
Când şi-a revenit după grave probleme de sănătate, vârstnicul Robert D. Hales a împărtăşit următoarele în cadrul conferinţei generale: „În câteva rânduri, I-am spus Domnului că învăţasem, cu siguranţă, lecţiile respective şi că nu mai era necesar să îndur suferinţe. Asemenea rugăminţi păreau că nu erau de folos, pentru că mi-a apărut clar că acest proces purificator de încercare trebuia să fie îndurat în conformitate cu timpul stabilit de Domnul şi în felul stabilit de Domnul… Am… învăţat că nu voi fi lăsat singur ca să întâmpin aceste încercări şi necazuri, ci că îngerii păzitori mă vor însoţi. Erau unii care erau aproape îngeri sub înfăţişarea doctorilor, asistentelor şi mai ales sub forma dulcei mele soţii, Mary. Şi, câteodată, când Domnul dorea, eram alinat de vizitatorii oştirilor cereşti care îmi aduceau alinare şi asigurări veşnice atunci când aveam nevoie”17.
Tatăl nostru Ceresc ne iubeşte iar noi ştim „că oricine îşi va pune nădejdea în Dumnezeu va fi sprijinit în încercările şi în necazurile sale şi în suferinţele sale; şi va fi înălţat în ultima zi”18. Într-o zi, când vom fi de partea cealaltă a vălului, vom dori mai mult decât să ne spună cineva un simplu: „Ei bine, ai terminat”. În schimb, vrem ca Domnul să spună: „Bine, rob bun şi credincios”19.
Îmi plac cuvintele lui Pavel:
„Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtoarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?
Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit”20.
Eu ştiu că Dumnezeu trăieşte şi că Fiul Său, Isus Hristos, trăieşte. De asemenea, ştiu că datorită ajutorului Lor noi putem fi „mai mult decât biruitori” împotriva suferinţelor cu care ne confruntăm în această viaţă. Noi putem deveni ca Ei. În numele lui Isus Hristos, amin.