Femeile SZU sunt remarcabile!
Multe lucruri realizate în Biserică se datorează slujirii altruiste oferite de femei.
Scriitorul şi istoricul Wallace Stegner a scris despre migrarea mormonilor şi despre stabilirea lor în Valea Salt Lake. El nu a acceptat credinţa noastră şi, de multe ori, a fost critic la adresa noastră; totuşi, el a fost impresionat de devotamentul şi eroismul primilor membri ai Bisericii noastre, în special în cazul femeilor. El a spus: „Femeile lor sunt remarcabile”1. Eu repet acelaşi lucru astăzi. Femeile sfinte din zilele din urmă sunt remarcabile!
Dumnezeu a pus în femei calităţi divine cum ar fi tăria, virtutea, dragostea şi dorinţa de a se sacrifica pentru a putea creşte generaţii viitoare ale copiilor Săi de spirit.
Un studiu recent făcut în Statele Unite afirmă că femeile din toate religiile „cred mult mai puternic în Dumnezeu” şi merg mult mai des la adunările religioase decât o fac bărbaţii. „Ele sunt mult mai religioase din aproape toate punctele de vedere”2.
Nu am fost surprins de acest rezultat, mai ales că am cugetat asupra rolului suprem pe care familiile şi femeile îl au în religia noastră. Doctrina noastră este limpede: femeile sunt fiice ale Tatălui nostru Ceresc, iar El le iubeşte. Soţiile sunt egale soţilor lor. Căsnicia reprezintă un parteneriat complet în care soţiile şi soţii conlucrează pentru a satisface nevoile familiei3.
Ştim că femeile au parte de multe încercări, inclusiv cele care se străduiesc să trăiască în acord cu Evanghelia.
Moştenirea surorilor pioniere
O caracteristică importantă a vieţii strămoşilor noştri pionieri este credinţa surorilor. Femeile, prin natura lor divină, au marele dar şi responsabilitatea de a avea grijă de cămin şi de copii şi de hrănirea spirituală din cadrul familiei şi din alte locuri. Din această perspectivă, credinţa surorilor manifestată prin dorinţa de a-şi părăsi casele pentru a traversa câmpiile către un viitor necunoscut a fost ceva înălţător. Dacă cineva ar trebui să identifice cea mai importantă calitate a lor, aceasta ar fi credinţa lor neclintită în Evanghelia restaurată a Domnului Isus Hristos.
Relatările despre sacrificiile eroice şi despre realizările acestor femei pioniere în timp ce traversau câmpiile sunt o moştenire nepreţuită pentru Biserică. Eu sunt foarte impresionat de relatarea lui Elizabeth Jackson al cărei soţ, Aaron, a murit după ultima traversare a râului Platte alături de compania de cărucioare a lui Martin. Ea a scris:
„Nu voi încerca să descriu ceea ce am simţit în momentul când am devenit o văduvă cu trei copii în astfel de circumstanţe… Eu cred… că suferinţele mele de dragul Evangheliei vor fi considerate ca fiind un act sfânt …
Am făcut apel la Domnul… la Cel care a promis că va fi soţ pentru văduve şi tată pentru orfani. Am făcut apel la El şi El m-a ajutat”4.
Elizabeth a spus că ea a scris această istorie în numele celor care au trecut prin aceleaşi situaţii, sperând ca generaţiile următoare să fie dornice să îndure şi să sacrifice toate lucrurile pentru împărăţia lui Dumnezeu5.
Femeile de astăzi din Biserică sunt puternice şi curajoase
Eu cred că, astăzi, femeile din Biserică îndeplinesc acea cerinţă şi sunt la fel de puternice şi credincioase. Conducătorii preoţiei din această Biserică, la toate nivelurile, sunt foarte recunoscători pentru slujirea, sacrificiul, angajamentul şi contribuţia surorilor.
Multe lucruri realizate în Biserică se datorează slujirii altruiste oferite de femei. Indiferent că se întâmplă la Biserică sau acasă, este un lucru frumos să vezi preoţia şi Societatea de Alinare conlucrând în armonie perfectă. O astfel de relaţie este asemenea unei orchestre foarte bine corelate, iar simfonia care rezultă ne inspiră pe toţi.
Nu cu mult timp în urmă, când am fost desemnat să particip la o conferinţă în ţăruşul Mission Viejo, California, am fost impresionat de relatarea despre petrecerea de Anul Nou a tinerilor din cei patru ţăruşi combinaţi. După petrecere, a fost găsită o geantă a cărei proprietară nu putea fi identificată fără ca aceasta să fie deschisă. Vă împărtăşesc o parte din ceea ce sora Monica Sedgwick, preşedinta Tinerelor Fete din ţăruşul Laguna Niguel, a consemnat: „Noi nu doream să fim indiscrete; era vorba despre un obiect personal al cuiva! Aşadar, am deschis-o cu mare grijă şi am scos primul lucru de deasupra – sperând că vom găsi ceva care s-o identifice pe proprietară. A făcut-o, dar într-un alt fel – era broşura Pentru întărirea tineretului. Uau! Aceasta ne-a spus ceva despre ea. După aceea, am scos un alt obiect, un carneţel. Cu siguranţă acesta avea să ne ofere răspunsuri, însă nu pe cele pe care le aşteptam. Prima pagină era o listă cu scripturi favorite. După care urmau alte cinci pagini cu trimiteri la scripturi şi note personale scrise cu mare grijă”.
Surorile au dorit s-o cunoască imediat pe această tânără fată credincioasă. Ele s-au întors la acea geantă pentru a o identifica pe proprietară. Au scos câteva bomboane mentolate, săpun, cremă şi o perie. Mi-au plăcut comentariile lor: „Aha, lucruri bune îi ies din gură, are mâini curate şi fine şi se îngrijeşte”.
Ele au aşteptat cu nerăbdare să descopere următoarea comoară. Au scos un portofel mic pentru monede, făcut de ea din carton, care avea ceva bani într-un buzunar cu fermoar. Ele au exclamat: „Aha, deci este creativă şi pregătită!”. Ele erau ca şi copiii mici în dimineaţa de Crăciun. Următorul lucru pe care l-au scos le-a surprins şi mai mult: o reţetă pentru un tort de ciocolată Black Forest (Pădurea Neagră) şi o notă de a face acel tort pentru aniversarea unui prieten. Ele aproape că au ţipat: „Este GOSPODINĂ! Este atentă şi dornică să slujească”. După care, în fine, au găsit un act de identitate. Conducătorii tinerilor au spus că s-au simţit foarte binecuvântaţi „să vadă exemplul tăcut al unei domnişoare care trăia conform Evangheliei”6.
Această relatare ilustrează angajamentul Tinerelor noastre Fete faţă de standardele Bisericii7. Este, de asemenea, una dintre conducătoarele devotate, preocupate, grijulii, din întreaga lume, care le îndrumă pe Tinerele Fete. Ele sunt remarcabile!
Surorile deţin roluri cheie în cadrul Bisericii, vieţii de familie, precum şi ca persoane, roluri care sunt esenţiale în planul Tatălui Ceresc. Multe dintre aceste responsabilităţi nu oferă compensaţii economice, însă oferă satisfacţie şi sunt importante prin prisma eternităţii. Recent, o editorialistă încântătoare şi foarte capabilă în meseria ei, a cerut o descriere a rolului femeilor în cadrul Bisericii. I s-a explicat că toţi conducătorii din congregaţiile noastre nu sunt plătiţi. Ea a întrerupt discuţia pentru a spune că interesul ei a scăzut foarte mult. Ea a spus: „Cred că femeile nu mai au deloc nevoie de slujbe unde nu sunt plătite”.
Noi am subliniat că cea mai importantă organizaţie de pe pământ este familia, în care „taţii şi mamele sunt… parteneri egali”8. Niciunul dintre ei nu este recompensat financiar, însă binecuvântările nu pot fi descrise. Bineînţeles că i-am spus despre Societatea de Alinare, despre organizaţiile Tinerelor Fete şi ale Societăţii Primare care sunt conduse de femei. I-am menţionat că, încă de la începutul istoriei noastre, atât bărbaţii, cât şi femeile rostesc rugăciuni, cântă la instrumente, rostesc cuvântări şi cântă în cor chiar şi în cadrul adunării de împărtăşanie, care este cea mai sacră adunare a noastră.
Recent, mult mediatizata carte American Grace (Harul american), vorbeşte despre femeile din diferitele religii. În ea se spune că femeile sfinte din zilele din urmă sunt unice prin faptul că sunt peste măsură de mulţumite de rolul pe care îl au în conducerea Bisericii9. Mai mult, sfinţii din zilele din urmă în ansamblu, bărbaţi şi femei, sunt cei mai devotaţi credinţei lor, faţă de toţi membrii celorlalte religii studiate10.
Femeile noastre nu sunt remarcabile pentru că au reuşit să evite greutăţile vieţii – din contră. Ele sunt remarcabile datorită modului în care înfruntă încercările vieţii. În pofida provocărilor şi încercărilor pe care viaţa le are de oferit – când sunt sau nu căsătorite, din cauza alegerilor făcute de copii, sănătăţii precare, lipsei de şanse şi multor altor probleme – ele rămân incredibil de puternice, neclintite şi fidele credinţei lor. Surorile noastre din Biserică „[îi ajută în mod constant] pe cei slabi, înalţă mâinile obosite şi întăresc genunchii care se clatină”11.
O preşedintă a Societăţii de Alinare, care a recunoscut această slujire extraordinară, a spus: „Chiar şi în momentul când surorile slujesc, ele se gândesc: «Aş fi dorit să pot face mai mult!»”. Deşi nu sunt perfecte şi toate au parte de încercări personale, credinţa lor într-un Tată iubitor din Cer şi certitudinea sacrificiului ispăşitor al Salvatorului le umplu viaţa.
Rolul surorilor în Biserică
În timpul ultimilor trei ani, Prima Preşedinţie şi Cvorumul celor Doisprezece au căutat îndrumare, inspiraţie şi revelaţie în timp ce se sfătuiau cu liderii preoţiei şi ai organizaţiilor auxiliare şi lucrau la noile Church Handbooks (Manuale ale Bisericii). În timpul acestui proces, eu am avut un sentiment de profundă recunoştinţă pentru rolul esenţial pe care surorile, atât cele căsătorite, cât şi cele necăsătorite, l-au avut de-a lungul istoriei şi îl au acum, atât în cadrul familiei, cât şi în Biserică.
Toţi membrii Bisericii lui Isus Hristos trebuie „să muncească în via Sa pentru salvarea sufletelor oamenilor”12. „Lucrarea de salvare include munca misionară făcută de membri, păstrarea convertiţilor, activarea membrilor mai puţin activi, munca în templu şi cea de realizare a istoriei familiei… predicarea Evangheliei”13 şi grija faţă de cei săraci şi nevoiaşi14. Această lucrare este coordonată, în primul rând, prin intermediul consiliului episcopiei15.
În noile Handbooks (Manuale) se precizează în mod special faptul că episcopii, care cunosc şi înţeleg deja problemele existente, vor trebui să delege mai multe responsabilităţi. Membrii trebuie să înţeleagă faptul că episcopul a fost instruit să delege. Membrii trebuie să-l susţină şi să-l sprijine în timp ce el urmează acest sfat. Acest lucru îi va permite episcopului să petreacă mai mult timp cu tinerii, cu tinerii adulţi necăsătoriţi şi cu familia lui. El va delega alte responsabilităţi importante conducătorilor preoţiei, preşedinţilor organizaţiilor auxiliare, precum şi bărbaţilor şi femeilor în mod individual. În Biserică, rolul femeii în cadrul căminului este foarte respectat16. Când o mamă primeşte, în cadrul Bisericii, o chemare care necesită mult timp pentru a fi îndeplinită, tatălui i se oferă, de regulă, o chemare mai puţin solicitantă pentru a se păstra un echilibru în viaţa familiei.
Cu mulţi ani în urmă, am participat la o conferinţă de ţăruş în Tonga. Duminică dimineaţa, primele trei rânduri din capelă au fost ocupate de bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 35 de ani. M-am gândit că formau un cor de bărbaţi. Însă, atunci când s-au prezentat treburile conferinţei, fiecare dintre aceşti bărbaţi, 63 în total, s-a ridicat în picioare atunci când şi-a auzit numele şi a fost susţinut pentru a fi rânduit la Preoţia lui Melhisedec. Am avut atât sentimente de satisfacţie, cât şi de uimire.
După sesiune, l-am întrebat pe preşedintele Mateaki, preşedintele de ţăruş, cum au realizat acel miracol. El mi-a spus că, în cadrul adunării consiliului ţăruşului, s-a discutat despre reactivare. Preşedinta Societăţii de Alinare din ţăruşul lui, sora Leinata Va’enuku a cerut permisiunea să vorbească. În timp ce ea vorbea, Spiritul i-a confirmat preşedintelui că ceea ce ea sugera era un lucru bun. Ea a explicat că, în ţăruşul lor, erau foarte mulţi bărbaţi minunaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani care nu slujiseră în misiuni. Ea a spus că mulţi dintre acei bărbaţi ştiau că-şi dezamăgiseră episcopii şi conducătorii preoţiei care îi încurajaseră foarte mult să slujească în misiuni, iar acum se simţeau ca membri de mâna a doua ai Bisericii. A indicat faptul că aceşti tineri trecuseră de vârsta la care puteau sluji în misiuni cu timp deplin. Şi-a exprimat dragostea şi îngrijorarea pentru ei. Ea a explicat că ei trebuiau totuşi să primească toate rânduielile necesare salvării şi că atenţia trebuia concentrată asupra rânduirilor la preoţie şi rânduielilor din templu. A menţionat că, deşi o parte dintre aceşti bărbaţi erau încă necăsătoriţi, cei mai mulţi dintre ei se căsătoriseră cu femei minunate – unele fiind active în Biserică, altele inactive şi celelalte nefiind membre ale Bisericii.
După o discuţie detaliată în cadrul consiliului ţăruşului, s-a decis ca bărbaţii din cadrul preoţiei şi femeile din Societatea de Alinare să-şi întindă braţele pentru a-i salva pe aceşti bărbaţi şi pe soţiile lor, în timp ce episcopii urmau să petreacă mai mult timp cu tinerii băieţi şi cu tinerele fete din episcopii. Cei implicaţi în salvare s-au concentrat în principal asupra pregătirii lor pentru preoţie, căsătoria eternă şi pentru rânduielile necesare salvării înfăptuite în templu. Pe parcursul următorilor doi ani, aproape toţi dintre cei 63 de bărbaţi, care fuseseră susţinuţi pentru a primi Preoţia lui Melhisedec în cadrul acelei conferinţe la care am participat, şi-au primit înzestrarea în templu şi au fost pecetluiţi cu soţiile lor. Această relatare este doar un exemplu al importanţei surorilor în lucrarea de salvare din episcopiile şi ţăruşii noştri, precum şi al modului în care ele facilitează primirea revelaţiei, în special în cadrul consiliilor Bisericii17.
Rolul surorilor în cadrul familiei
Suntem conştienţi că există forţe uriaşe îndreptate împotriva femeilor şi a familiilor. Studiile recente arată că există o deteriorare a devotamentului în cadrul căsniciei, numărul adulţilor care se căsătoresc fiind în scădere18. Pentru unii, căsătoria şi familia devin „o opţiune, în loc de a fi principiul central după care trebuie organizată societatea noastră”19. Femeile au de-a face cu multe opţiuni şi trebuie să analizeze, cu ajutorul rugăciunii, alegerile pe care le fac şi modul în care acestea le vor afecta familia.
Anul trecut, când am fost în Noua Zeelandă, am citit, în ziarul din Auckland, despre femei, nu de religia noastră, care se confruntau cu aceste probleme. O mamă spunea că şi-a dat seama că, în cazul ei, alegerea dacă să lucreze sau să stea acasă se reducea, de fapt, la un covor nou şi la o a doua maşină de care nu prea avea nevoie. Dar o altă femeie credea că „cel mai mare duşman al fericirii în viaţa de familie nu era faptul că ai un loc de muncă –‑ ci televizorul”. Ea spunea că membrii familiilor petrec prea mult timp uitându-se la televizor şi prea puţin unul cu altul20.
Acestea sunt decizii foarte sensibile, personale, însă există două principii pe care trebuie să ni le amintim întotdeauna. Primul, nicio femeie nu trebuie să creadă vreodată că trebuie să-şi ceară scuze sau că propria ei contribuţie este mai puţin importantă pentru că ea îşi dedică cea mai mare parte a eforturilor creşterii şi îngrijirii copiilor. Nimic nu ar trebui să fie mai important în planul Tatălui nostru din Cer. Al doilea, cu toţii trebuie să fim atenţi să nu judecăm sau să presupunem că surorile sunt mai puţin curajoase dacă hotărăsc să lucreze în afara casei. Rareori înţelegem sau apreciem pe deplin situaţiile în care se află oamenii. Soţii şi soţiile trebuie să se consulte, cu ajutorul rugăciunii, înţelegând că vor răspunde în faţa lui Dumnezeu pentru deciziile lor.
Pe dumneavoastră, surori devotate care sunteţi mame singure, indiferent din ce motiv, noi vă apreciem foarte mult. Profeţii au spus foarte clar „că sunt multe mâini pregătite să vă ajute. Domnul ştie situaţia în care vă aflaţi. La fel şi Biserica”21. Sper că sfinţii din zilele din urmă vor fi primii care vor crea la locul de muncă o atmosferă care să fie mai plăcută şi mai utilă atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, în ceea ce priveşte îndeplinirea responsabilităţilor lor de părinţi.
Pe dumneavoastră, surori necăsătorite curajoase şi credincioase, vă rog să ştiţi că noi vă iubim şi vă apreciem şi vă asigurăm că nicio binecuvântare eternă nu vă va fi refuzată.
Remarcabila femeie pionier, Emily H. Woodmansee, a scris cuvintele imnului „Surori în Sion”. Ea a avut dreptate când a spus că „[poartă în ele] a îngerilor solie”22. Acest lucru a fost descris ca fiind „nimic altceva decât îndeplinirea poruncii directe şi actuale a Tatălui nostru din Cer şi «un dar pe care…surorile… îl revendică»”23.
Dragi surori, vă iubim şi vă admirăm. Noi apreciem slujirea dumneavoastră în împărăţia Domnului. Dumneavoastră sunteţi remarcabile! Îmi exprim în mod special aprecierea faţă de femeile din viaţa mea. Eu mărturisesc despre realitatea ispăşirii, despre divinitatea Salvatorului şi despre restaurarea Bisericii Sale, în numele lui Isus Hristos, amin.