Miracolul ispăşirii
Nu există păcat sau greşeală, durere sau suferinţă care să nu poată fi iertată prin puterea vindecătoare a ispăşirii Lui.
În timp ce îmi pregăteam cuvântarea pentru această conferinţă, am primit de la tatăl meu un apel care m-a şocat. El mi-a spus că fratele meu mai mic murise în somn în acea dimineaţă. Mi s-a frânt inima. El avea doar 51 de ani. Gândindu-mă la el, am simţit nevoia să vă împărtăşesc unele evenimente din viaţa lui. Am permisiunea de a face acest lucru.
În tinereţe, fratele meu era chipeş, prietenos şi sociabil ‒ dedicat pe deplin Evangheliei. După ce a slujit cu cinste într-o misiune, s-a căsătorit la templu cu draga inimii lui. Au fost binecuvântaţi cu un fiu şi o fiică. Viitorul lui era promiţător.
Însă, apoi, a cedat unei slăbiciuni. El a ales să ducă un stil de viaţă hedonistic, care l-a costat sănătatea, căsătoria şi calitatea de membru al Bisericii.
S-a mutat departe de casă. El a avut acest comportament autodistructiv mai bine de un deceniu, însă Salvatorul nu l-a uitat sau abandonat. În cele din urmă, durerea disperării lui a permis spiritului de umilinţă să pătrundă în sufletul lui. Sentimentele lui de ură, răzvrătire şi agresivitate au început să dispară. Asemenea fiului rătăcitor „şi-a venit în fire”1. El a început să-L caute pe Salvator şi să-şi reia drumul înapoi spre casă şi la părinţii lui credincioşi care nu l-au abandonat niciodată.
El a mers pe calea pocăinţei. Nu a fost uşor. După ce a stat în afara Bisericii timp de 12 ani, el a fost rebotezat şi a primit din nou darul Duhului Sfânt. Binecuvântările preoţiei şi cele din templu i-au fost, în cele din urmă, restaurate.
A fost binecuvântat să găsească o femeie dispusă să treacă cu vederea problemele de sănătate cauzate de viaţa dusă înainte şi au fost pecetluiţi în templu. Au avut doi copii împreună. El a slujit cu credinţă în cadrul episcopatului câţiva ani.
Fratele meu a murit luni dimineaţă, pe 7 martie. În vinerea dinainte, el şi soţia sa au fost seara la templu. Duminică dimineaţă, cu o zi înainte să moară, el a predat lecţia din cadrul grupului său de înalţi preoţi. S-a dus la culcare în acea seară, fără a se mai trezi vreodată în această viaţă ‒ dar o va face la învierea celor neprihăniţi.
Sunt recunoscător pentru miracolul ispăşirii din viaţa fratelui meu. Ispăşirea Salvatorului este la îndemâna fiecăruia dintre noi – întotdeauna.
Noi avem parte de ispăşire prin intermediul pocăinţei. Când ne pocăim, Domnul ne îngăduie să lăsăm în urma noastră greşelile trecutului.
„Iată, acela care s-a pocăit de păcatele lui este iertat şi Eu, Domnul, nu-Mi mai amintesc de ele.
În acest mod veţi cunoaşte, dacă un om se pocăieşte de păcatele lui ‒ iată, el le va mărturisi şi le va abandona”2.
Fiecare dintre noi cunoaşte o persoană care are probleme grave în viaţă ‒ persoane care s-au rătăcit ori au renunţat. Acea persoană poate fi un prieten sau o rudă, un părinte sau un copil, soţul sau soţia. Acea persoană puteţi fi chiar dumneavoastră.
Vă vorbesc tuturor, chiar dumneavoastră. Vă vorbesc despre miracolul ispăşirii.
Mesia a venit să mântuiască omul de la căderea lui Adam3. Toată Evanghelia lui Isus Hristos indică spre sacrificiul ispăşitor al lui Mesia, Fiul lui Dumnezeu4.
Planul salvării nu ar fi putut fi valabil fără a avea loc o ispăşire. „De aceea, Dumnezeu Însuşi ispăşeşte pentru păcatele lumii pentru ca să înfăptuiască planul milei, ca să satisfacă cerinţele dreptăţii, pentru ca Dumnezeu să fie un Dumnezeu perfect, drept şi, de asemenea, milos.”5
Sacrificiul ispăşitor trebuia dus la împlinire de Fiul Cel fără de păcat al lui Dumnezeu, deoarece omul decăzut nu poate să ispăşească pentru propriile păcate6. Ispăşirea trebuia să fie nesfârşită şi veşnică ‒ pentru a fi valabilă pentru toţi oamenii, de-a lungul veşniciei7.
Prin intermediul suferinţei şi morţii Sale, Salvatorul a ispăşit pentru păcatele tuturor oamenilor8. Ispăşirea Lui a început în Ghetsimani şi a continuat pe cruce, culminând cu învierea.
„Da… El [va fi] dus, răstignit şi ucis, trupul fiind supus chiar până la moarte, voinţa Fiului fiind înghiţită în voinţa Tatălui.”9 Prin intermediul sacrificiului Său ispăşitor, El a oferit „sufletul Lui ca pe o jertfă pentru păcate”10.
Fiind singurul Fiu al lui Dumnezeu, El a moştenit puterea asupra morţii fizice. Acest lucru I-a permis să-Şi menţină viaţa, când a suferit „chiar mai mult decât poate să sufere un om, în afară de moarte; căci iată, ţâşneşte sânge din fiecare por, atât de mare va fi suferinţa Lui pentru ticăloşia şi lucrurile abominabile ale poporului Său”11.
Nu numai că El a plătit preţul pentru păcatele tuturor oamenilor, ci El, de asemenea, a luat „asupra Lui durerile şi bolile poporului Său”. Şi El a luat „asupra Lui infirmităţile lor, ca inima Lui să fie inundată de milă… ca El să ştie, în ce priveşte trupul, cum să-i ajute pe oameni după infirmităţile lor”12.
Salvatorul a simţit povara chinurilor întregii omeniri ‒ chinurile cauzate de păcat şi durere. „Cu siguranţă, El ne-a purtat supărările noastre şi a luat asupra Sa durerile noastre.”13
Prin intermediul ispăşirii Sale, El nu vindecă doar pe cel păcătos, ci El vindecă, de asemenea, pe cel nevinovat care suferă din cauza acestor păcate. Când cel nevinovat îşi exercită credinţa în Salvator şi în ispăşirea Lui şi îl iartă pe cel care i-a greşit, amândoi pot fi vindecaţi.
Există perioade când fiecare dintre noi „[are] nevoie de eliberarea de sentimentele de vină, care apar ca urmare a greşelilor şi a păcatelor”14. Când ne pocăim, Salvatorul îndepărtează vinovăţia din sufletele noastre.
Prin intermediul sacrificiului Său ispăşitor, păcatele noastre sunt iertate. Exceptându-i pe fiii pierzaniei, toţi oamenii pot beneficia oricând de ispăşire, indiferent de cât de mare sau mic este păcatul pe care l-au comis, „cu condiţia ca ei să se pocăiască”15.
Datorită dragostei Lui nemărginite, Isus Hristos ne invită să ne pocăim, ca noi să nu suferim toată povara propriilor noastre păcate:
„Să te pocăieşti – pocăieşte-te ca nu cumva… suferinţele tale să fie dureroase – şi tu nu ştii cât de dureroase sunt, nu ştii cât de cumplite sunt, da, nu ştii cât de greu sunt de suportat.
Căci iată, Eu, Dumnezeu, am suferit aceste lucruri pentru toţi, pentru ca ei să nu sufere, dacă ei se vor pocăi;
Dar dacă nu se vor pocăi, ei trebuie să sufere la fel ca şi Mine;
Suferinţe care M-au făcut, chiar pe Mine, Dumnezeu, Cel mai mare dintre toţi, să tremur de durere şi să sângerez din fiecare por şi să sufăr atât în trup, cât şi în spirit”16.
Salvatorul oferă vindecarea celor aflaţi în suferinţă din cauza păcatului. „Nu vă veţi întoarce voi acum către Mine şi nu vă veţi pocăi voi de păcatele voastre şi nu vă veţi converti voi pentru ca Eu să vă pot vindeca?”17
Isus Hristos este Marele Vindecător al sufletelor noastre. Exceptând păcatele pentru care nu există iertare, nu există păcat sau greşeală, durere sau suferinţă care să nu poată fi iertată prin puterea vindecătoare a ispăşirii Lui.
Când păcătuim, Satana ne spune că suntem pierduţi. În schimb, Mântuitorul nostru ne oferă mântuire tuturor – indiferent cu ce am greşit – chiar dumneavoastră şi mie.
Gândindu-vă la viaţa dumneavoastră, există lucruri pe care trebuie să le schimbaţi? Aţi făcut greşeli care mai trebuie să fie îndreptate?
Dacă suferiţi din cauza sentimentelor de vinovăţie sau remuşcare, amărăciune sau mânie ori dacă v-aţi pierdut credinţa, vă invit să căutaţi alinare. Pocăiţi-vă şi abandonaţi-vă păcatele. Apoi, în rugăciune, rugaţi-L pe Dumnezeu să vă ierte. Cereţi iertare celor cărora le-aţi greşit. Iertaţi-i pe cei care v-au greşit. Iertaţi-vă pe dumneavoastră înşivă.
Vorbiţi cu episcopul, dacă este nevoie. El este mesagerul milei ales de Domnul. El vă va ajuta atunci când vă veţi străduiţi să deveniţi curaţi prin intermediul pocăinţei.
Cufundaţi-vă în rugăciune şi în studiul scripturilor. Făcând astfel, veţi simţi influenţa purificatoare a Spiritului. Salvatorul a spus: „[Sfinţiţi-vă] voi înşivă; da, purificaţi-vă inimile şi spălaţi-vă mâinile… înaintea Mea, astfel încât să vă pot face curaţi”18.
Când suntem curăţaţi prin intermediul puterii ispăşirii Lui, Salvatorul devine avocatul nostru în faţa Tatălui, cerând:
„Tată, iată suferinţele şi moartea Celui care nu a păcătuit, de care Tu eşti foarte mulţumit; iată sângele Fiului Tău, care a fost vărsat, sângele Celui pe care Tu L-ai dat pentru ca Tu Însuţi să fii slăvit;
De aceea, Tată, cruţă-i pe aceşti fraţi ai Mei care cred în numele Meu, ca să poată veni la Mine şi să aibă viaţă nepieritoare”19.
Fiecăruia dintre noi i-a fost dat darul moral al libertăţii de a alege. „Oamenii sunt liberi… să aleagă libertatea şi viaţa veşnică, prin intermediul marelui Mijlocitor al tuturor oamenilor sau să aleagă robia şi moartea, potrivit… puterii diavolului.”20
Cu ani în urmă, fratele meu şi-a exercitat libertatea de a alege când a ales un stil de viaţă care l-a costat sănătatea, familia şi calitatea de membru al Bisericii. După mulţi ani, el a exercitat aceeaşi libertate de a alege când a decis să se pocăiască, să-şi trăiască viaţa în acord cu învăţăturile Salvatorului şi să se nască literalmente din nou prin intermediul puterii ispăşirii.
Eu mărturisesc despre miracolul ispăşirii. Am văzut puterea sa de vindecare în viaţa fratelui meu şi-am simţit-o în propria mea viaţă. Puterea de vindecare şi mântuire a ispăşirii ne este tuturor pusă la dispoziţie – întotdeauna.
Vă depun mărturie că Isus este Hristosul – Vindecătorul sufletelor noastre. Mă rog ca fiecare dintre noi să aleagă să răspundă invitaţiei Salvatorului: „Nu vă veţi întoarce voi acum către Mine şi nu vă veţi pocăi voi de păcatele voastre şi nu vă veţi converti voi pentru ca Eu să vă pot vindeca?”21. În numele lui Isus Hristos, amin.