Un steag [pentru] popoare
Dacă noi predicăm prin intermediul Spiritului şi dumneavoastră ascultaţi cu ajutorul Spiritului, unii dintre noi, vorbitorii, vom menţiona ceva ce are legătura cu circumstanţele dumneavoastră.
Am fost atât de impresionat de fiecare notă cântată şi de fiecare cuvânt rostit, încât mă rog să pot vorbi.
Înainte să plece din Nauvoo, în iarna anului 1846, preşedintele Brigham Young a avut un vis în care a văzut un înger stând pe un deal în formă de con, undeva în vest, arătând spre o vale de dedesubt. După aproximativ 18 luni, când a intrat în Valea Salt Lake, el a văzut chiar deasupra locaţiei în care noi suntem adunaţi acum, acelaşi deal pe care îl văzuse în acea viziune.
Aşa cum deseori s-a spus de la acest pupitru, fratele Brigham a condus câţiva conducători pe vârful acelui deal şi l-a numit Ensign Peak (Vârful Steagului), nume plin de semnificaţii religioase pentru aceşti israeliţi moderni. Cu 2.500 de ani înainte, profetul Isaia a afirmat că, în aceste zile din urmă, „muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte” şi acolo „El va înălţa un steag pentru neamuri”1.
Fraţii, care au considerat acel moment din istorie ca fiind o împlinire parţială a acelei profeţii, au dorit să înalţe un steag care să facă să devină reală ideea de „un steag pentru popoare”. Vârstnicul Heber C. Kimball a oferit o eşarfă galbenă. Fratele Brigham a legat-o de un baston pentru mers adus de vârstnicul Willard Richards şi, apoi, a înfipt steagul improvizat, declarând Valea Great Salt Lake (Marelui Lac Sărat) şi munţii care o înconjurau ca fiind locul profeţit din care cuvântul Domnului va ieşi în zilele din urmă.
Dragi fraţi şi surori, această conferinţă generală şi celelalte conferinţe generale anuale şi bianuale reprezintă continuarea acelei declaraţii iniţiale către lume. Eu mărturisesc că lucrările conferinţei din ultimele două zile sunt încă o dovadă că, precum spune şi imnul nostru: „În Sion, steagu-i arborat!”2 – şi, în mod sigur, înţelesul dublu al cuvântului standard din limba engleză este deliberat. Nu este o coincidenţă că publicarea în limbă engleză a mesajelor din cadrul conferinţelor noastre generale se face într-o revistă care se numeşte Ensign (Steagul).
Acum, când conferinţa noastră se apropie de sfârşit, vă rog să vă gândiţi, în zilele următoare, nu doar la mesajele pe care le-aţi auzit, ci şi la fenomenul unic pe care-l reprezintă însăşi conferinţa – la ceea ce noi, sfinţii din zilele din urmă, credem că sunt aceste conferinţe şi la ceea ce noi invităm lumea să audă şi să vadă în ele. Noi mărturisim fiecărei naţiuni, fiecărui neam, fiecărei limbi şi fiecărui popor nu numai că Dumnezeu trăieşte, ci şi că El vorbeşte, că pentru timpul nostru şi în zilele noastre, cuvântările pe care le-aţi auzit sunt, sub îndrumarea Spiritului Sfânt, „voinţa Domnului… Cuvântul Domnului… glasul Domnului şi puterea lui Dumnezeu pentru salvare”3.
Probabil că ştiţi deja (dacă nu ştiţi, atunci ar trebui să ştiţi) că niciunui bărbat sau niciunei femei care vorbeşte aici nu-i este desemnat un subiect, decât cu rare excepţii. Fiecare vorbitor trebuie să postească şi să se roage, să studieze şi să caute, să scrie şi să-şi rescrie cuvântarea până când ajunge să ştie că, pentru această conferinţă, pentru acest timp, subiectul lui este ceea ce Domnul doreşte ca el să prezinte, indiferent de subiectul despre care el ar dori sau ar prefera să vorbească. Fiecare bărbat şi fiecare femeie pe care i-aţi auzit în timpul ultimelor 10 ore de conferinţă generală au încercat să urmeze acel îndemn. Fiecare dintre ei a plâns, şi-a făcut griji şi a căutat cu sinceritate îndrumarea Domnului care să-i ghideze gândurile şi cuvintele. Şi, la fel cum Brigham Young a văzut un înger stând deasupra acestui loc, tot aşa văd şi eu îngeri stând în el. Fraţii şi surorile mele din rândul autorităţilor generale ale Bisericii nu se vor simţi confortabil cu această descriere, dar acesta este modul în care eu îi văd – mesageri muritori cu mesaje angelice, bărbaţi şi femei care au parte de toate dificultăţile fizice, financiare şi familiale pe care dumneavoastră şi cu mine le avem, dar care, cu credinţă, şi-au consacrat viaţa chemărilor pe care le-au primit şi datoriei de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, nu pe al lor.
Şi gândiţi-vă la diversitatea mesajelor pe care le auziţi – ceea ce face ca aceste conferinţe generale să fie un miracol şi mai mare, deoarece nu există o coordonare a subiectelor decât prin intermediul inspiraţiei din cer. Şi de ce nu ar fi ele diferite? Cea mai mare parte a congregaţiei noastre, văzută sau nevăzută, constă din membri ai Bisericii. Cu toate acestea, prin intermediul minunatelor metode noi de comunicaţii, un procent din ce în ce mai mare de ascultători ai conferinţelor noastre constă din oameni care nu sunt membri ai Bisericii – încă. Prin urmare, noi trebuie să ne adresăm atât celor care ne cunosc foarte bine, cât şi celor care nu ne cunosc deloc. Dacă ne gândim doar la cei care sunt membri ai Bisericii, noi trebuie să ne adresăm copiilor, tinerilor şi tinerilor adulţi, celor de vârstă mijlocie şi celor în vârstă. Trebuie să ne adresăm familiilor, părinţilor şi copiilor de acasă, precum şi celor necăsătoriţi, celor care nu au copii şi, care probabil, sunt foarte departe de casă. În timpul conferinţei generale, noi subliniem mereu adevărurile eterne despre credinţă, speranţă, caritate4 şi despre Hristosul răstignit5, chiar şi atunci când vorbim foarte direct despre problemele morale foarte concrete ale zilelor noastre. În scripturi, ni se porunceşte să „nu [vorbim] decât despre pocăinţă către această generaţie”6, deşi în acelaşi timp trebuie să propovăduim „veşti bune celor nenorociţi [şi să vindecăm] pe cei cu inima zdrobită”. Indiferent de forma lor, aceste mesaje din cadrul conferinţei „vestesc robilor slobozenia”7 şi vestesc „bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos”8. Deoarece în cadrul conferinţei sunt rostite multe mesaje diferite, se presupune că fiecare persoană va auzi ceva de care a avut nevoie. Referitor la acest subiect, cred că preşedintele Harold B. Lee l-a descris cel mai bine în urmă cu mulţi ani, când a spus că Evanghelia trebuie „să-l aline pe cel îndurerat şi să-l îndurereze pe cel care n-are nicio grijă”9.
Noi dorim mereu ca învăţăturile noastre din cadrul conferinţei generale să fie la fel de generoase şi atrăgătoare cum au fost cele ale lui Hristos, amintind, atunci când propovăduim, că mesajele Sale au cerut mereu disciplină din partea celor pe care El i-a învăţat. În cea mai celebră cuvântare rostită vreodată, Isus a început numind binecuvântările minunate pe care fiecare dintre noi doreşte să le primească — binecuvântări promise celor săraci în duh, celor cu inima curată, celor împăciuitori şi celor blânzi10. Cât de edificatoare sunt aceste fericiri şi cât de mult alină sufletul! Ele sunt adevărate. Însă, în aceeaşi cuvântare, Salvatorul a continuat arătând cât de mult va trebui să se îngusteze calea celui împăciuitor şi a celui cu inima curată. „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: «Să nu ucizi»”, a spus El. „Dar Eu vă spun că orişicine se mânie pe fratele său, va cădea sub pedeapsa judecăţii”11.
Şi la fel:
„Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: «Să nu preacurveşti».
Dar Eu vă spun că orişicine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui”12.
În mod evident, pe măsură ce devenim ucenici mai buni, se aşteaptă mai multe din partea noastră până când ajungem la cerinţa supremă declarată de vârstnicul Christofferson în cuvântarea dânsului: „Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel Ceresc este desăvârşit”13. Ne-a fost mai uşor să fim ucenici atunci când am învăţat prima dată despre Evanghelie, dar a fi ucenici devine din ce în ce mai provocator şi solicitant pentru noi atunci când ajungem la apogeul uceniciei adevărate. În mod evident, toţi cei care cred că Isus a propovăduit că oamenii nu răspund pentru păcatele lor nu au citit scripturile suficient de atenţi. Nu, în ceea ce priveşte ucenicia noastră, Biserica nu este ca un restaurant fast-food unde putem comanda tot ce vrem; nu se poate ca întotdeauna să fie „aşa cum vrem noi”. Într-o zi, fiecare genunchi se va pleca şi fiecare limbă va mărturisi că Isus este Hristosul şi că salvarea poate veni numai în felul Său14.
Deşi dorim să predicăm aşa cum se cuvine, în cadrul conferinţei generale, atât adevărurile aspre ale Evanghelie, cât şi pe cele care ne alină, vă rugăm să fiţi siguri că, atunci când vorbim despre subiecte dificile, înţelegem că nu toată lumea vizionează pornografie, evită căsătoria sau întreţine relaţii sexuale ilicite. Ştim că nu toată lumea încalcă sabatul sau mărturiseşte strâmb ori îşi abuzează partenerul de căsătorie. Noi ştim că cei mai mulţi oameni dintre cei care ne ascultă nu sunt vinovaţi de asemenea lucruri, însă noi avem responsabilitatea sacră de a-i avertiza pe cei care sunt vinovaţi – indiferent unde s-ar afla ei în lume. Deci, dacă încercaţi să faceţi tot ce puteţi – dacă, de exemplu, încercaţi în mod constant să faceţi seara în familie în pofida haosului care, uneori, domneşte într-o casă plină de mici provocatori de haos – când acel subiect este abordat într-o cuvântare, spuneţi-vă că dumneavoastră vă descurcaţi bine în acel aspect şi aşteptaţi o altă cuvântare care va aborda un aspect în care dumneavoastră trebuie să vă îmbunătăţiţi. Dacă noi predicăm prin intermediul Spiritului şi dumneavoastră ascultaţi cu ajutorul Spiritului, unii dintre noi, vorbitorii, vom menţiona ceva ce are legătura cu circumstanţele dumneavoastră, trimiţându-vă direct o epistolă profetică personală.
Dragi fraţi şi surori, în cadrul conferinţei generale, noi ne depunem mărturiile alături de celelalte mărturii care vor urma, deoarece într-un fel sau altul, Dumnezeu Îşi va face auzit glasul. „Iată, v-am trimis să mărturisiţi şi să avertizaţi oamenii”, le-a spus Domnul profeţilor Săi15.
„[Şi], după mărturia voastră, vine mărturia cutremurelor… tunetelor… fulgerelor şi a… furtunilor şi a glasului valurilor mării, ridicându-se dincolo de limitele lor …
Şi îngerii vor… [striga] cu glas tare, sunând din trâmbiţa lui Dumnezeu”16.
Aceşti îngeri muritori care au venit la acest pupitru, fiecare în felul lui, au „[sunat] din trâmbiţa lui Dumnezeu”. Fiecare cuvântare rostită este întotdeauna, prin definiţie, atât o mărturie, cât şi un avertisment, chiar aşa cum însăşi natura va mărturisi cu dragoste şi sub forma avertizării în zilele din urmă.
Peste câteva momente, preşedintele Thomas S. Monson va veni la acest pupitru pentru a încheia această conferinţă. Permiteţi-mi să spun ceva despre acest om preaiubit, apostolul cu cea mai mare vechime în această slujire şi profetul vremurilor în care trăim. Gândindu-ne la responsabilităţile pe care le-am menţionat şi la tot ceea ce aţi auzit în timpul acestei conferinţe, este clar că viaţa profeţilor nu este uşoară, deci nici viaţa preşedintelui Monson nu este uşoară. Dânsul s-a referit în mod concret la aceasta aseară, în cadrul adunării preoţiei. Când a fost chemat să slujească în calitate de apostol la vârsta de 36 de ani, copiii dânsului aveau vârstele de 12, 9, respectiv 4 ani. Sora Monson şi acei copii l-au dăruit pe soţul şi tatăl lor Bisericii şi obligaţiilor ei de peste 50 de ani. Ei au avut parte de boli şi nevoi, acele probleme relativ neimportante ale vieţii muritoare de care are parte toată lumea, iar de unele dintre ele vor avea încă parte, cu siguranţă, în viitor. Dar preşedintele Monson le depăşeşte întotdeauna cu bucurie. Nimic nu-l deprimă. El are o credinţă şi o rezistenţă remarcabile.
Stimate preşedinte, în numele acestei întregi congregaţii, văzută şi nevăzută, vă spun că vă iubim şi vă respectăm. Devotamentul dumneavoastră este un exemplu pentru noi toţi. Vă mulţumim pentru modul în care ne conduceţi. Ceilalţi 14 bărbaţi care sunt rânduiţi la oficiul de apostol, plus ceilalţi de la acest prezidiu, cei care sunt prezenţi în congregaţia din faţa noastră şi mulţi alţii care sunt adunaţi în întreaga lume vă iubesc, vă susţin şi stau umăr lângă umăr alături de dumneavoastră în această lucrare. Vă vom uşura povara în orice fel vom putea. Dumneavoastră sunteţi unul dintre acei mesageri angelici chemaţi dinainte de întemeierea lumii pentru a flutura steagul Evangheliei lui Isus Hristos către întreaga lume. Faceţi acest lucru într-un mod atât de grandios. Eu mărturisesc despre acea Evanghelie care este propovăduită şi despre salvarea pe care ea o oferă în numele grandios şi glorios al lui Isus Hristos, amin.