2011
Ei ne-au vorbit: să facem din conferinţă o parte din vieţile noastre
mai 2011


Ei ne-au vorbit

Să facem din conferinţă o parte din vieţile noastre

Gândiţi-vă să folosiţi unele dintre aceste activităţi şi întrebări ca punct de pornire pentru discuţii în familie sau cugetări personale, făcând învăţăturile din timpul Conferinţei Generale o parte din vieţile dumneavoastră.

Puteţi găsi toate cuvântările din cadrul Conferinţei Generale pe Internet la adresa conference.lds.org.

Notă: Numerele paginilor menţionate mai jos indică prima pagină a cuvântării.

Pentru copii

  • Preşedintele Thomas S. Monson a anunţat că Biserica va construi trei temple noi, numărul total de temple în funcţiune, construcţie sau anunţate ajungând la 160. Localizaţi pe o hartă Meridian, Idaho, S.U.A.; Fort Collins, Colorado, S.U.A.; Winnipeg, Manitoba, Canada; şi templul cel mai apropiat de casa dumneavoastră. Citiţi sau povestiţi unele dintre istorisirile spuse de preşedintele Monson despre membri credincioşi, care au făcut sacrificii mari pentru a merge la templu (pagina 90). Stabiliţi-vă ca obiectiv să ajungeţi la templu cât mai curând posibil sau discutaţi despre modalităţi în care puteţi rămâne demni de a intra în templu.

  • Când Adam şi Eva au trăit pe pământ, unul dintre modurile în care L-au preaslăvit pe Tatăl Ceresc a fost jertfele de animale. Vârstnicul L. Tom Perry ne-a învăţat că Salvatorul a prezentat ucenicilor Săi împărtăşania în ziua de sabat ca pe o nouă formă de preaslăvire. Noi continuăm să preaslăvim luând din împărtăşanie în ziua de sabat. Revedeţi, ca familie, cuvântarea vârstnicului Perry (pagina 6) pentru a învăţa despre îmbrăcămintea potrivită pentru ziua de sabat şi alte modalităţi de a arăta respectul faţă de împărtăşanie şi sabat.

  • Vârstnicul D. Todd Christofferson ne-a învăţat că Isus Hristos ne-a instruit că trebuie să ne străduim să fim ca El şi ca Tatăl nostru Ceresc (pagina 97). Uneori, Tatăl nostru Ceresc îi „mustră” pe copiii Săi pentru a ne ajuta să devenim mai asemănători Lui. Discutaţi despre ce înseamnă a mustra. Citiţi sau povestiţi relatarea despre rugul de coacăze care crescuse peste măsură. Discutaţi despre cum ne poate ajuta un neajuns sau un eşec să devenim mai puternici şi să dăm mai multe roade.

  • Vârstnicul Richard J. Maynes ne-a învăţat că familiile pot fi ca frânghiile (pagina 37). O frânghie este formată din mai multe fire care, singure, sunt slabe, dar, împletite împreună, sunt puternice. Similar, când toţi membrii unei familii fac ce este drept şi se ajută unul pe altul, fiecare persoană din familie este întărită şi poate face mai mult decât poate face singură. Daţi fiecărui membru al familiei o bucată de sfoară sau un fir de aţă. Discutaţi despre modalităţi în care fiecare membru al familiei slujeşte şi îi întăreşte pe ceilalţi membri ai familiei. Apoi, vedeţi cât sunt de puternice sforile sau firele de aţă când sunt puse împreună.

Pentru tineri

  • Este clasa voastră sau cvorumul vostru unit? După ce citiţi cuvântarea despre unitate, rostită de preşedintele Henry B. Eyring (pagina 62), întocmiţi o listă cu ce puteţi face pentru ca grupul vostru să fie mai unit.

  • Vârstnicul Russell M. Nelson a vorbit despre „supunerea de tip meniu de restaurant” (pagina 34). Discutaţi cu familia, clasa sau cvorumul dumneavoastră ce înseamnă aceasta şi de ce nu este bună.

  • Vârstnicul M. Russell Ballard a descris dragostea pură a lui Hristos ca pe o dragoste activă (pagina 46) arătată prin acte simple de bunătate şi slujire. Planificaţi o modalitate în care clasa voastră sau cvorumul vostru poate arăta dragoste cuiva din episcopia, ramura sau comunitatea voastră şi, apoi, duceţi la îndeplinire acel plan.

  • Vârstnicul Quentin L. Cook a povestit despre o poşetă găsită după o seară de dans a tinerilor (pagina 18). Ce au găsit conducătoarele în poşetă a spus multe despre tânăra faţă căreia îi aparţinea. Ce spune conţinutul poşetei, portofelului sau ghiozdanului vostru despre voi şi ce schimbări aţi vrea să faceţi cu privire la lucrurile pe care le ţineţi cu voi?

  • Vârstnicul Lynn G. Robbins a vorbit despre cum poţi deveni mai asemănător Salvatorului (pagina 103). Gândiţi-vă la ce înseamnă să fiţi ca Isus Hristos în loc să vă limitaţi la a face ce vă cere El. Gândiţi-vă apoi la schimbările pe care le puteţi face în viaţa voastră pentru a deveni mai asemănători Salvatorului.

Pentru adulţi

  • Preşedintele Dieter F. Uchtdorf (pagina 58) ne-a împărtăşit o povestire despre un bărbat care nu a beneficiat de privilegiile pe care le avea, pierzând multe dintre activităţile şi hrana bună oferite în timpul croazierei pentru că nu şi-a dat seama că toate acestea erau incluse în preţul biletului său. Discutaţi cu membri ai familiei care deţin preoţia despre modalităţi în care pot trăi conform „privilegiilor [lor] când vine vorba de puterea, darurile şi binecuvântările sacre ce reprezintă ocazia şi dreptul [lor] în calitate de deţinători ai preoţiei lui Dumnezeu”.

  • Preşedintele Boyd K. Packer a vorbit despre puterea iertării (pagina 30). Există oameni pe care trebuie să-i iertaţi sau există experienţe tulburătoare peste care trebuie să „treceţi”? Căutaţi ajutorul Domnului când doriţi să găsiţi pacea şi puterea de a ierta.

  • Vârstnicul Richard G. Scott ne-a povestit cum dânsul şi soţia sa, Jeanene, şi-au arătat afecţiunea scriindu-şi bileţele unul altuia (pagina 94). Gândiţi-vă să scrieţi un bileţel în care să-i spuneţi soţului sau soţiei cât de mult îl iubiţi sau o iubiţi. Puneţi-l într-un loc în care să-l găsească.

  • Vârstnicul David A. Bednar a vorbit despre cum şi-a obţinut mărturia preşedintele Joseph F. Smith (pagina 87). Revedeţi această istorisire şi gândiţi-vă ce experienţe trăite au influenţat mărturia dumneavoastră.

Ljubljana, Slovenia

Coatzacoalcos, Mexic