Relația noastră cu Dumnezeu
Orice ar putea cuprinde experiența noastră din viața muritoare, putem avea încredere în Dumnezeu și putem găsi bucurie în El.
Asemenea lui Iov din Vechiul Testament, într-o perioadă de suferință, unii ar putea simți că Dumnezeu i-a abandonat. Pentru că noi știm că Dumnezeu are puterea de a preveni sau înlătura orice suferință, putem fi, probabil, ispitiți să ne plângem dacă El nu face acest lucru, întrebând: „Dacă Dumnezeu nu oferă ajutorul pe care mă rog să-l primesc, cum pot să am credință în El?”. La un moment dat, în timpul încercărilor sale intense, neprihănitul Iov a spus:
„Atunci să știți că Dumnezeu mă urmărește, și mă învelește în lațul Lui.
Iată, țip de silnicie, și nimeni nu răspunde; cer dreptate, și dreptate nu este”1.
În răspunsul Său către Iov, Dumnezeu spune: „Vrei să… Mă osândești, ca să-ți scoți dreptatea?”2. Sau, cu alte cuvinte: „Mă vei pune și pe Mine în greșeală? Mă vei osândi ca să-ți scoți dreptatea?”3. Iehova îi amintește cu asprime lui Iov despre omnipotența și omnisciența Sa, iar Iov, cu cea mai profundă umilință, recunoaște că nu posedă nimic care să se apropie de cunoașterea, puterea și neprihănirea lui Dumnezeu și nu poate să-L judece pe Cel Atotputernic:
„Știu că Tu poți totul”, a spus el, „și că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale…
Am vorbit, fără să le înțeleg, de minuni care sunt mai pe sus de mine și pe care nu le pricep…
De aceea mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă”4.
În cele din urmă, Iov a avut privilegiul de a-L vedea pe Domnul și „în cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi”5.
Este într-adevăr o nesăbuință din partea noastră, cu miopia noastră din viața muritoare, să presupunem că Îl judecăm pe Dumnezeu, să gândim, de exemplu: „Nu sunt fericit, deci înseamnă că Dumnezeu face ceva greșit”. Nouă, copiilor Săi muritori dintr-o lume decăzută, care cunosc atât de puține lucruri din trecut, prezent și viitor, El ne declară: „Toate lucrurile sunt prezente înaintea Mea, pentru că Eu le cunosc pe toate”6. Iacov ne avertizează cu înțelepciune: „Nu căutați să-L sfătuiți pe Domnul, ci luați sfat din mâna Sa. Căci iată, voi înșivă știți că El sfătuiește în înțelepciune și în dreptate și în mare milă peste toate lucrările Sale”7.
Unii înțeleg greșit promisiunile lui Dumnezeu ca însemnând că supunerea față de El are rezultate concrete într-un interval de timp fix. Ei ar putea gândi: „Dacă slujesc cu sârguință în misiune cu timp deplin, Dumnezeu mă va binecuvânta cu o căsnicie fericită și copii” sau „Dacă mă abțin de la a învăța pentru școală în ziua de sabat, Dumnezeu mă va binecuvânta cu note bune” sau „Dacă plătesc zeciuiala, Dumnezeu mă va binecuvânta cu locul de muncă pe care l-am dorit”. Dacă viața nu decurge exact în acest fel sau conform unui orar sperat, ei se pot simți trădați de Dumnezeu. Dar lucrurile nu sunt atât de mecanice în sfera divină. Nu trebuie să ne gândim la planul lui Dumnezeu ca la un automat cosmic în care noi i) alegem o binecuvântare pe care ne-o dorim, ii) introducem suma de fapte bune necesară și iii) comanda este livrată imediat.8
Dumnezeu Își va onora, cu siguranță, legămintele și promisiunile făcute fiecăruia dintre noi. Nu trebuie să ne facem griji în legătură cu aceasta.9 Puterea ispășitoare a lui Isus Hristos – care a coborât sub toate lucrurile și, apoi, S-a înălțat la cer10 și care deține toată puterea în cer și pe pământ11 – asigură faptul că Dumnezeu poate și Își va îndeplini promisiunile. Este esențial ca noi să onorăm legile Sale și să ne supunem lor, dar nu fiecare binecuvântare care are la bază supunerea față de lege12 este modelată, concepută și programată în funcție de așteptările noastre. Noi facem tot ce putem, dar trebuie să-I lăsăm Lui gestionarea binecuvântărilor, atât temporale, cât și spirituale.
Președintele Brigham Young a explicat că credința sa nu a fost clădită pe anumite rezultate sau binecuvântări, ci pe mărturia sa despre Isus Hristos și pe relația sa cu El. El a spus: „Credința mea nu se bizuie pe lucrarea Domnului pentru insulele mării, pe faptul că aduce oamenii aici… nici pe binele pe care El îl revarsă asupra acestor oameni sau asupra acelor oameni, nici pe faptul că noi suntem binecuvântați sau nu suntem binecuvântați, ci credința mea se bizuie pe Domnul Isus Hristos și cunoașterea pe care eu am primit-o de la El”13.
Pocăința și supunerea noastră, slujirea și sacrificiile noastre sunt cele care contează. Dorim să ne numărăm printre cei descriși de Eter ca „întotdeauna abundând în fapte bune”14. Dar aceasta nu se întâmplă atât de mult datorită unui fel de evidență ținută în cărțile celestiale cu relatări. Aceste lucruri contează pentru că ele ne implică în lucrarea lui Dumnezeu și reprezintă mijloacele prin care noi colaborăm cu El în transformarea noastră de la omul firesc la sfânt.15 Ceea ce Tatăl nostru Ceresc ne oferă este pe El Însuși, o relație trainică și strânsă cu El prin harul și mijlocirea Fiului Său, Isus Hristos, Mântuitorul nostru.
Suntem copiii lui Dumnezeu, puși deoparte pentru nemurire și viață eternă. Destinul nostru este să fim moștenitorii Săi, „împreună moștenitori cu Hristos”16. Tatăl nostru este dornic să ne îndrume pe fiecare dintre noi de-a lungul cărării legămintelor Sale, cu pași potriviți nevoilor noastre individuale și croiți conform planului Său pentru fericirea noastră supremă alături de El. Ne putem aștepta la o încredere și o credință crescânde în Tatăl și în Fiul, un sentiment tot mai puternic al dragostei Lor și alinarea și îndrumarea constante ale Spiritului Sfânt.
Chiar și așa, această cărare nu poate fi ușoară pentru niciunul dintre noi. Este nevoie de prea multă muncă de desăvârșire pentru ca aceasta să fie ușoară. Isus a spus:
„Eu sunt adevărata viță, și Tatăl Meu este vierul.
Pe orice mlădiță, care este în Mine și n-aduce roadă, [Tatăl] o taie; și pe orice mlădiță care aduce roadă, o curățește, ca să aducă și mai multă roadă”17.
Procesul de curățare și purificare sub îndrumarea lui Dumnezeu, va fi, uneori, în mod necesar, chinuitor și dureros. Reamintind cuvintele lui Pavel, suntem „împreună moștenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El”18.
Așadar, în mijlocul focului acestui topitor, în loc să vă mâniați pe Dumnezeu, apropiați-vă de Dumnezeu. Chemați-L pe Tatăl în numele Fiului. Umblați cu Ei prin Spirit, zi de zi. Permiteți-Le ca, în timp, să-Și arate fidelitatea față de dumneavoastră. Ajungeți să-I cunoașteți cu adevărat și să vă cunoașteți cu adevărat pe dumneavoastră înșivă.19 Să-L lăsăm pe Dumnezeu să aibă întâietate în viața noastră.20 Salvatorul ne asigură:
„Ascultați la Cel care este avocat la Tatăl, care pledează cauza voastră înaintea Lui –
Spunând: Tată, iată suferințele și moartea Celui care nu a păcătuit, de care Tu ești foarte mulțumit; iată sângele Fiului Tău care a fost vărsat, sângele Celui pe care Tu L-ai dat pentru ca Tu Însuți să fii slăvit;
De aceea, Tată, cruță-i pe acești frați ai Mei [și pe aceste surori ale mele] care cred în numele Meu, ca să poată veni la Mine și să aibă viață nepieritoare”21.
Să ne gândim la unele exemple de bărbați credincioși și femei credincioase, care s-au încrezut în Dumnezeu, convinși că binecuvântările Sale promise vor fi asupra lor în viață sau în moarte. Credința lor s-a bizuit nu pe ce a făcut sau nu Dumnezeu în anumite circumstanțe sau momente, ci pe cunoașterea că El este Tatăl lor binevoitor și că Isus Hristos este Mântuitorul lor fidel.
Când Avraam era pe cale de a fi jertfit de preotul egiptean al lui Elkenah, el L-a implorat pe Dumnezeu să-l salveze și Dumnezeu a făcut-o.22 Avraam a trăit pentru a deveni tatăl celor credincioși, prin a cărui seminție toate familiile de pe pământ aveau să fie binecuvântate.23 Mai devreme, pe același altar, același preot al lui Elkenah a oferit trei fecioare care „datorită virtuții lor… nu au îngenuncheat pentru a preaslăvi zei din lemn sau din piatră”24. Ele au murit acolo ca martire.
Iosif din vechime, vândut ca rob în tinerețea sa de propriii săi frați, în suferința sa s-a întors către Dumnezeu. Treptat, el a devenit important în casa stăpânului său din Egipt, dar, apoi, progresul său a fost total zădărnicit din cauza acuzațiilor false ale soției lui Potifar. Iosif ar fi putut gândi: „Deci, închisoarea este ceea ce primesc pentru că am ținut legea castității”. Dar el a continuat să privească spre Dumnezeu și a prosperat chiar și în închisoare. Iosif a avut parte de o altă dezamăgire zdrobitoare când prizonierul cu care se împrietenise, în pofida promisiunii făcute lui Iosif, a uitat cu totul de el după ce a fost repus în funcția pe care o avusese la curtea faraonului. În cele din urmă, după cum știți, Domnul a intervenit pentru a-l pune pe Iosif în cea mai înaltă poziție de încredere și putere, după cea a faraonului, permițându-i lui Iosif să salveze casa lui Israel. Cu siguranță, Iosif ar putea confirma „că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”25.
Abinadi a fost hotărât să-și îndeplinească însărcinarea divină. „Îmi sfârșesc mesajul”, a spus el, „și după aceea nu are nicio importanță [ce mi se va întâmpla], dacă va fi să fiu salvat”26. El nu a fost cruțat de moartea ca martir, dar, cu siguranță, el a fost salvat în împărăția lui Dumnezeu, iar convertitul său prețios, Alma, a schimbat cursul istoriei nefite de dinainte de venirea lui Hristos.
Alma și Amulec au fost eliberați din închisoarea din Amoniha ca răspuns la rugămintea lor și persecutorii lor au fost uciși.27 Cu toate acestea, mai devreme, aceiași persecutori aruncaseră femei credincioase și pe copii lor într-un foc mistuitor. Alma, plin de suferință, fiind martor la scena îngrozitoare, a fost constrâns de Spirit să nu exercite puterea lui Dumnezeu pentru a-i „[salva] pe ei din flăcări”28, pentru ca ei să poată fi primiți sus la Dumnezeu în slavă29.
Profetul Joseph Smith a suferit în închisoarea din Liberty, Missouri, fără a putea să-i ajute pe sfinți în timp ce erau jefuiți și alungați din casele lor în frigul crâncen al iernii. „O, Dumnezeule, unde ești Tu?”, a strigat Joseph. „Cât timp va fi oprită mâna Ta?”30 Răspunzând, Domnul a promis: „Adversitățile și suferințele tale vor fi numai pentru un scurt timp; și, după aceea, dacă înduri bine, Dumnezeu te va exalta în cer… Tu nu ești, încă, la fel ca Iov”31.
În cele din urmă, Joseph a putut declara împreună cu Iov: Chiar dacă Dumnezeu mă va ucide, tot mă voi încrede în El.32
Vârstnicul Brook P. Hales a relatat povestea surorii Patricia Parkinson, care s-a născut cu o vedere normală, dar care, până la vârsta de 11 ani, orbise.
Vârstnicul Hales a spus: „O cunosc pe Pat de mulți ani și, recent, i-am spus că admir faptul că ea este întotdeauna optimistă și fericită. Ea a răspuns: «Ei bine, nu ai locuit în casă cu mine! Am momentele mele. Am avut crize grave de depresie și am plâns foarte mult». «Totuși», a mai spus ea, «de când am început să-mi pierd vederea, a fost ciudat, dar am știut că Tatăl Ceresc și Salvatorul erau alături de familia mea și de mine… Celor care mă întreabă dacă sunt supărată pentru că sunt oarbă, le răspund: „Pe cine să fiu supărată? Tatăl Ceresc este alături de mine în aceasta, eu nu sunt singură. El este alături de mine tot timpul»”33.
În definitiv, noi căutăm binecuvântarea unei relații apropiate și trainice cu Tatăl și Fiul. Ea schimbă cu totul situația și merită pe vecie prețul plătit. Noi vom depune mărturie alături de Pavel „că suferințele din [viața muritoare] de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi”34. Depun mărturie că, orice ar putea cuprinde experiența noastră din viața muritoare, putem avea încredere în Dumnezeu și putem găsi bucurie în El.
„Încrede-te în Domnul din toată inima ta, și nu te bizui pe înțelepciunea ta!
Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările.”35
În numele lui Isus Hristos, amin.