Hristos vindecă ceea ce este frânt
El poate vindeca relațiile frânte cu Dumnezeu, relațiile frânte cu alții și părțile frânte din noi.
Cu câțiva ani în urmă, la o întrunire a familiei, nepotul meu William, care avea atunci opt ani, l-a întrebat pe fiul nostru cel mai mare, Briton, dacă ar dori să se joace cu mingea cu el. Briton a răspuns cu entuziasm: „Da! Mi-ar face mare plăcere”. După ce se jucaseră de ceva timp, Briton a ratat o minge și a spart din greșeală unul dintre vasele vechi ale bunicilor săi.
Briton s-a simțit îngrozitor. Când a început să strângă bucățile rupte, William s-a dus la verișorul lui și l-a bătut cu dragoste pe spate. Apoi, l-a alinat spunând: „Nu-ți face griji, Briton. Odată, am spart ceva la casa bunicii și bunicului și bunica și-a pus brațul în jurul meu și a spus: «E în regulă, William. Ai doar cinci ani»”.
La care Briton i-a răspuns: „Dar, William, eu am 23 de ani!”.
Putem învăța multe din scripturi despre modul în care Salvatorul nostru, Isus Hristos, ne va ajuta să gestionăm cu succes lucrurile din viața noastră care sunt frânte, indiferent de vârsta noastră. El poate vindeca relațiile frânte cu Dumnezeu, relațiile frânte cu alții și părțile frânte din noi.
Relațiile frânte cu Dumnezeu
În timp ce Salvatorul propovăduia în templu, o femeie a fost adusă la El de cărturari și farisei. Nu știm toată povestea ei, doar că a fost „prinsă [în preacurvie]”1. Deseori, scripturile oferă doar o mică parte din viața cuiva și, bazându-ne pe acea parte, avem uneori tendința de a lăuda sau a condamna. Viața nimănui nu poate fi înțeleasă printr-un moment magnific sau printr-o dezamăgire publică regretabilă. Scopul acestor relatări scripturale este de a ne ajuta să vedem că Isus Hristos a fost răspunsul atunci și că El este răspunsul acum. El cunoaște povestea noastră completă și exact ceea ce suferim, precum și capacitățile și vulnerabilitățile noastre.
Răspunsul lui Hristos către această fiică prețioasă a lui Dumnezeu a fost: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, și să nu mai păcătuiești”2. Un alt mod de a spune „du-te, și să nu mai păcătuiești” poate fi „du-te, și schimbă-te”. Salvatorul o invita să se pocăiască, să-și schimbe comportamentul, anturajul, sentimentele pe care le avea față de sine, inima ei.
Datorită lui Hristos, hotărârea noastră de a „ne duce și a ne schimba” ne poate permite, de asemenea, să „ne ducem și să vindecăm”, deoarece El este sursa vindecării a tot ceea ce este frânt în viața noastră. În calitate de marele Mijlocitor și Avocat înaintea Tatălui, Hristos sfințește și restabilește relațiile frânte – cel mai important, relația noastră cu Dumnezeu.
Traducerea lui Joseph Smith clarifică faptul că femeia a urmat sfatul Salvatorului și și-a schimbat viața: „Și femeia L-a slăvit pe Dumnezeu din acel moment și a crezut în numele Său”3. Din păcate, nu cunoaștem numele ei sau alte detalii despre viața ei după acest moment, deoarece ea trebuie să fi avut multă hotărâre, umilință și credință în Isus Hristos ca să se pocăiască și să se schimbe. Ce știm este că ea a fost o femeie care „a crezut în numele Său” înțelegând că nu era în afara puterii ispășirii Sale infinite și eterne.
Relațiile frânte cu alții
În capitolul 15 din Luca, citim o pildă despre un bărbat care avea doi fii. Fiul mai mic i-a cerut tatălui său moștenirea sa, a început o călătorie într-o țară îndepărtată și și-a irosit averea ducând o viață nesăbuită.4
„După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea, și el a început să ducă lipsă.
Atunci s-a dus și s-a lipit de unul din locuitorii țării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.
Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele, pe care le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni.
Și-a venit în fire, și a zis: «Câți argați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici!
Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, și-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta,
și nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi».
Și s-a sculat, și a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, și i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, și l-a sărutat mult”5.
Faptul că tatăl a fugit la fiul său cred că este important. Durerea personală pe care fiul i-o provocase tatălui său a fost, cu siguranță, adâncă și profundă. La fel, este posibil ca tatăl să fi fost sincer stânjenit de faptele fiului său.
Așadar, de ce nu a așteptat tatăl ca fiul lui să-și ceară scuze? De ce nu a așteptat să i se ofere scuze și să se împace înainte de a oferi iertare și dragoste? Acest lucru este ceva la care m-am gândit deseori.
Domnul ne învață că faptul de a-i ierta pe alții este o poruncă universală: „Eu, Domnul, voi ierta pe cine vreau Eu să iert, dar vouă vi se cere să-i iertați pe toți oamenii”6. Pentru a oferi iertare poate fi nevoie de nespus de mult curaj și umilință. Poate fi nevoie, de asemenea, de timp. Este necesar să ne punem credința și încrederea în Domnul când ne asumăm responsabilitatea pentru starea inimii noastre. În aceasta constă importanța și puterea libertății noastre de a alege.
Prin descrierea acestui tată din pilda fiului risipitor, Salvatorul a subliniat faptul că iertarea este unul dintre cele mai nobile daruri pe care ni le putem oferi unul altuia și, în mod special, nouă înșine. Nu este întotdeauna ușor să ne despovărăm inima prin iertare, dar este posibil prin puterea care întărește a lui Isus Hristos.
Părțile frânte din noi
În capitolul 3 din Faptele apostolilor, învățăm despre un bărbat care se născuse olog și „care era dus și pus în toate zilele la poarta Templului, numită «Frumoasă», ca să ceară de milă de la cei ce intrau în Templu”7.
Cerșetorul olog avea peste 40 de ani8 și își petrecuse întreaga viață într-o stare aparent fără de sfârșit de necesitate și așteptare, pentru că el depindea de generozitatea altora.
Într-o zi, el i-a văzut „pe Petru și pe Ioan că voiau să intre în Templu [și] le-a cerut milostenie.
Petru, ca şi Ioan, s-a uitat ţintă la el şi a zis: «Uită-te la noi!»
Și el se uita la ei cu luare aminte și aștepta să capete ceva de la ei.
Atunci Petru i-a zis: «Argint și aur, n-am; dar ce am, îți dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te și umblă!»
L-a apucat de mâna dreaptă, și l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile și gleznele;
dintr-o săritură a fost în picioare, și a început să umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, sărind, și lăudând pe Dumnezeu”9.
Deseori, ne putem afla, asemenea cerșetorului olog de la poarta templului, răbdători – sau, uneori, nerăbdători – „[așteptându-L pe] Domnul”10. Așteptând să fim vindecați fizic sau emoțional. Așteptând răspunsuri care pătrund în cea mai adâncă parte a inimii noastre. Așteptând un miracol.
A-L aștepta pe Domnul ne poate face să stăm într-un loc sacru – un loc de șlefuire și îmbunătățire în care putem merge să-L cunoaștem pe Salvator într-un mod personal și profund. A-L aștepta pe Domnul ne poate face să stăm și într-un loc în care, uneori, ne întrebăm: „O, Dumnezeule, unde ești Tu?”11 – un loc în care perseverența spirituală ne cere să ne exercităm credința în Hristos alegându-L în mod intenționat din nou și din nou și din nou. Cunosc acest loc și înțeleg acest tip de așteptare.
Am petrecut nenumărate ore la un centru pentru tratarea cancerului, unită în suferința mea cu mulți care tânjeau să fie vindecați. Unii au trăit; alții nu. Am învățat într-un mod profund că izbăvirea din încercările noastre este diferită pentru fiecare dintre noi și, prin urmare, trebuie să ne concentrăm mai puțin asupra modului în care suntem izbăviți și mai mult asupra Izbăvitorului Însuși. Trebuie să ne concentrăm întotdeauna asupra lui Isus Hristos!
Exercitarea credinței în Hristos înseamnă nu doar să ne încredem în voia lui Dumnezeu, ci și în timpul stabilit de El, pentru că El știe exact de ce avem nevoie și știe sigur când avem nevoie. Când ne supunem voii Domnului, vom primi, în cele din urmă, mult mai mult decât ne-am dorit.
Dragii mei prieteni, cu toții avem ceva în viața noastră care este frânt și care trebuie îndreptat, reparat sau vindecat. Când ne întoarcem către Salvator, când ne aliniem inima și mintea cu voia Sa, când ne pocăim, El vine la noi „cu vindecarea în aripile Sale”12, Își pune brațele cu dragoste în jurul nostru și spune: „Este în regulă. Ai doar 5 – sau 16, 23, 48, 64, 91 de ani. Putem repara aceasta împreună!”.
Depun mărturie că nu există nimic în viața dumneavoastră care să fie frânt, care să fie în afara puterii vindecătoare, mântuitoare, care întărește a lui Isus Hristos. În numele sacru și sfânt al Celui Care este puternic în a vindeca, Isus Hristos, amin.