2022
Acum este momentul
mai 2022


5:57

Acum este momentul

Acum este timpul în care putem învăța. Acum este timpul în care ne putem pocăi. Acum este timpul în care putem să-i binecuvântăm pe alții.

Dragii mei frați și surori, această conferință a fost istorică din multe puncte de vedere. Am fost binecuvântați datorită rugăciunilor, mesajelor și muzicii. Am fost inspirați de slujitori ai Domnului.

Am primit îndrumare importantă pentru viitor. Rugăciunea mea este ca Spiritul să vă fi vorbit direct despre lucrurile pe care Domnul ar dori ca dumneavoastră să le faceți.

Viitorul este mereu nesigur. Vremea se schimbă. Ciclurile economice sunt imprevizibile. Dezastrele naturale, războaiele, accidentele și boala pot schimba repede viața. Aceste lucruri sunt, în mare parte, peste puterea noastră de a le controla. Dar există lucruri pe care le putem controla, inclusiv modul în care ne petrecem timpul în fiecare zi.

Îmi place acest poem al lui Henry Van Dyke, inscripționat pe un cadran solar de la Colegiul Wells din New York. Acesta este:

Umbra lăsată de-al meu deget

Separă viitorul de trecut:

Înaintea-i, ora nenăscută doarme

În întuneric, și dincolo de-a ta putere.

În spatele liniei ce nu se-ntoarce

Ora trecută, a ta nu mai este:

O singură oră e-n a ta mână,

Clipa de ACUM pe care umbra stă.1

Da, noi trebuie să învățăm din trecut și, da, noi trebuie să ne pregătim pentru viitor. Dar numai acum putem face aceasta. Acum este timpul în care putem învăța. Acum este timpul în care ne putem pocăi. Acum este timpul în care putem să-i binecuvântăm pe alții și „[să întărim] mâinile obosite”2. Profetul Mormon l-a sfătuit pe fiul său Moroni: „Să lucrăm cu sârguință… căci noi avem de făcut o lucrare în timp ce locuim în acest tabernacol de lut pentru ca să învingem dușmanul a tot ce-i drept și să ne odihnim sufletele în împărăția lui Dumnezeu”3.

Dușmanul nu doarme niciodată. Întotdeauna va fi opoziție față de adevăr. Vă repet îndemnul din această dimineață de a face acele lucruri care vă vor mări avântul spiritual pozitiv, pentru a vă ajuta să mergeți înainte indiferent de încercările și ocaziile pe care le veți avea.

Avântul spiritual pozitiv crește pe măsură ce preaslăvim în templu și ne mărim înțelegerea despre amploarea magnifică și profunzimea binecuvântărilor pe care le primim acolo. Vă implor să vă împotriviți căilor lumești concentrându-vă asupra binecuvântărilor eterne ale templului. Timpul pe care-l petreceți acolo aduce binecuvântări pentru eternitate.

Pe măsură ce Biserica crește, ne străduim să ținem pasul construind mai multe temple. Patruzeci și patru de temple noi se află acum în construcție. Mai multe se află în proces de renovare. Mă rog pentru oamenii pricepuți care lucrează la aceste proiecte în întreaga lume.

În spiritul unei recunoștințe pline de pioșenie, îmi face plăcere să anunț planurile noastre de a construi un templu nou în fiecare dintre următoarele locuri: Wellington, Noua Zeelandă; Brazzaville, Republica Congo; Barcelona, Spania; Birmingham, Marea Britanie; Cusco, Peru; Maceió, Brazilia; Santos, Brazilia; San Luis Potosí, Mexic; Mexico City Benemérito, Mexic; Tampa, Florida; Knoxville, Tennessee; Cleveland, Ohio; Wichita, Kansas; Austin, Texas; Missoula, Montana; Montpelier, Idaho și Modesto, California.

Aceste 17 temple vor binecuvânta viața multor oameni de ambele părți ale vălului. Vă iubesc, dragii mei frați și surori! Și, mai important, Domnul vă iubește. El este Salvatorul dumneavoastră și Mântuitorul dumneavoastră. El conduce și îndrumă Biserica Sa. Fie ca noi să fim un popor demn de Domnul, care a spus: „Voi veți fi poporul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul vostru”4.

Mă rog pentru aceasta în numele sacru a lui Isus Hristos, amin.