2015
Episcopul Gérald Caussé
Noiembrie 2015


Episcopul Gérald Caussé

episcopul care prezidează

Gérald Caussé încă mai lucra în Franţa pentru a-şi consolida cariera în industria pentru distribuirea de alimente, când, la vârsta de 33 de ani, preşedintele companiei sale l-a chemat pentru a-i vorbi. El observase convingerile spirituale ale lui Gérald, precum şi abilitatea sa de a judeca corect şi de a-i uni pe angajaţi – calităţi dezvoltate prin activitatea şi slujirea în Biserică, dar şi prin poziţiile de conducere în cadrul Bisericii. Preşedintele a concluzionat spunând că Gérald era un om în care putea avea încredere.

Spre surprinderea sa, la scurt timp, Gérald a primit responsabilitatea de a conduce 1.800 de angajaţi. Un deceniu mai târziu, când a fost chemat să slujească în calitate de autoritate generală-Cei Şaptezeci, în luna aprilie a anului 2008, el conducea mai multe companii pentru distribuirea de alimente.

Abilităţile episcopului Caussé în ceea ce priveşte afacerile şi conducerea, împreună cu slujirea sa ecleziastică şi experienţa sa în conducere, îi vor fi de folos, acum, în calitate de noul episcop care prezidează al Bisericii. Episcopul Caussé, care slujea în calitate de primul consilier în Episcopatul care prezidează din luna martie a anului 2012, a primit noua sa chemare la doar câteva zile după conferinţa generală din luna octombrie. Dânsul l-a înlocuit pe vârstnicul Gary E. Stevenson, care a fost susţinut ca membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli în data de 3 octombrie 2015.

Episcopul Gérald Jean Caussé, cel de-al 15-lea episcop care prezidează al Bisericii, s-a născut în anul 1963 în Bordeaux, Franţa. Dânsul s-a căsătorit cu Valérie Babin în anul 1986 în Templul Berna, Elveţia. Dânşii au cinci copii şi cinci nepoţi.

În afară de experienţa dânsului în cadrul Episcopatului care prezidează şi în calitate de membru al Celor Şaptezeci, dânsul a slujit în calitate de consilier în Preşedinţia Zonei Europa şi autoritate a zonei-Cei Şaptezeci, preşedinte de ţăruş, consilier al preşedintelui de ţăruş, consilier al episcopului, conducătorul Grupului de înalţi preoţi şi preşedinte al Cvorumului Vârstnicilor.

Tânăr fiind, episcopul Caussé a găsit atât fericire, cât şi credinţă prin slujirea sa în Biserică. Dânsul a slujit în calitate de pianist la Societatea Primară la vârsta de 12 ani şi de preşedinte al Şcolii de duminica la vârsta de 16 ani. De asemenea, dânsul a fost ocupat cu însărcinări în cadrul Preoţiei aaronice.

„Slujirea în Biserică”, inclusiv faptul de a-şi ajuta tatăl pentru a-şi îndeplini îndatoririle în calitate de episcop şi preşedinte de ramură, „m-a ajutat să obţin o mărturie”, a spus dânsul.

Episcopul Caussé a obţinut o diplomă de master în afaceri la ESSEC Business School, în Franţa, în anul 1987. Înainte de a-şi începe cariera, a slujit în Forţele Aeriene Franceze, fiind repartizat în cadrul unei agenţii NATO.