Îngrijiţi şi bine pregătiţi ca la Bristol: Fiţi demni de a intra în templu – atât în vremuri bune, cât şi în vremuri rele
Vârstnicul Quentin L. Cook
din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli
Supunerea faţă de principiile sacre ale Evangheliei ne va permite să fim demni de a intra în templu, să găsim fericire în această viaţă şi ne va conduce înapoi spre căminul nostru ceresc.
Profetul Lehi a declarat: „Dacă n-ar fi dreptate, atunci n-ar fi nici fericire”1.
Duşmanul a avut succes în plantarea unui mare mit în mintea multor oameni. El şi emisarii lui declară că adevărata alegere pe care o avem este între fericire şi plăcere, acum, în această viaţă şi fericire în viaţa care va veni (despre care duşmanul declară că poate nici nu există). Acest mit este o alegere greşită, dar foarte atrăgătoare.2
Scopul suprem şi nobil al planului fericirii întocmit de Dumnezeu este ca ucenicii neprihăniţi şi membrii familiilor sub legământ să fie uniţi în dragoste, armonie şi pace în această viaţă3 şi să dobândească gloria celestială în eternităţi alături de Dumnezeu Tatăl, Creatorul nostru, şi Fiul Său Preaiubit, Isus Hristos, Salvatorul nostru4.
Când eram tânăr misionar desemnat în Misiunea Britanică, prima zonă în care am slujit a fost, pe atunci, Districtul Bristol. Unul dintre conducătorii locali ai Bisericii a subliniat faptul că misionarii care slujeau în acea zonă trebuiau să fie „îngrijiţi şi bine pregătiţi ca la Bristol”.
La început, nu am înţeles ce vroia să spună. Dar am aflat destul de repede originea şi înţelesul expresiei marinăreşti „îngrijit şi bine pregătit ca la Bristol”. La un moment dat, Bristol a fost al doilea port ca importanţă din Marea Britanie. În perioada fluxului, a avut un nivel al apei foarte ridicat, de 13 m, al doilea din lume ca adâncime. În timpul refluxului, când apa se retrăgea, corăbiile vechi rămâneau pe uscat şi se înclinau pe lateral iar, dacă nu erau bine construite, erau avariate. Pe lângă aceasta, orice lucru care nu era depozitat cu atenţie sau legat bine era aruncat în mod haotic şi distrus sau degradat.5 După ce am înţeles sensul expresiei, era clar că acest conducător ne spunea că, în calitate de misionari, trebuie să fim neprihăniţi, să urmăm regulile şi să fim pregătiţi pentru situaţii dificile.
Această provocare este valabilă pentru fiecare dintre noi. Aş compara faptul a fi „îngrijit şi bine pregătit ca la Bristol”, cu acela de a fi demn de a intra în templu – atât în vremuri bune, cât şi în vremuri rele.
În timp ce fluctuaţia mareei în Canalul Bristol poate fi, într-o oarecare măsură, prezisă şi pot fi făcute pregătiri, furtunile şi ispitele acestei vieţi sunt adesea imprevizibile. Însă, ştim următorul lucru: vom avea parte de ele! Pentru a birui încercările şi ispitele de care, inevitabil, avem parte fiecare, va fi nevoie de pregătire neprihănită şi de folosirea protecţiei oferite de către Divinitate. Trebuie să ne hotărâm să fim demni de a intra în templu indiferent de ce ni se va întâmpla. Dacă suntem pregătiţi, nu ne va fi teamă.6
Fericirea în această viaţă şi cea în viaţa care va urma sunt în corelaţie prin neprihănire. Chiar în perioada dintre moarte şi înviere, „spiritele celor care sunt drepţi sunt primite într-o stare de fericire, care este numită paradis, o stare de odihnă, o stare de pace”7.
La începutul slujirii Sale în viaţa muritoare, în Israel şi, mai târziu, printre nefiţi, Salvatorul a vorbit despre fericire, atât în această viaţă, cât şi în eternitate. El a pus accent pe rânduieli, dar a subliniat, de asemenea, foarte mult comportamentul moral. De exemplu, ucenicii vor fi binecuvântaţi dacă vor flămânzi şi înseta după dreptate, dacă vor fi milostivi, puri în inimă, împăciuitori şi dacă vor urma celelalte principii morale de bază. Este clar faptul că Domnul nostru Isus Hristos a subliniat, sub forma unui mesaj doctrinar fundamental, atât atitudinile unei vieţi neprihănite, cât şi conduita de zi cu zi. Învăţăturile Sale nu numai că au înlocuit şi au fost superioare elementelor legii lui Moise8, dar au fost şi o respingere a filozofiilor neadevărate ale oamenilor.
Timp de multe secole, Evanghelia lui Isus Hristos a inspirat crezuri şi a stabilit standarde de conduită cu privire la ceea ce este neprihănit, de dorit şi moral şi care are ca rezultat fericirea şi bucuria. Cu toate acestea, principiile şi moralitatea de bază pe care Salvatorul le-a propovăduit sunt atacate grav în lumea de astăzi. Creştinismul este atacat. Mulţi cred că ceea ce este moral, în esenţă, s-a schimbat.9
Trăim în vremuri grele. Există tendinţa sporită de a „[numi] răul bine şi binele rău”10. O lume care subliniază preamărirea de sine şi lumescul cauzează o îngrijorare foarte mare. Un scriitor remarcabil, care nu este membru al Bisericii, a spus: „Din nefericire, văd prea puţine dovezi că oamenii sunt, de fapt, mai fericiţi în această perioadă în care intrăm sau că respectivii lor copii sunt mai bogaţi sau că acea cauză a dreptăţii sociale este bine slujită sau că rata în declin a căsătoriilor şi familiile mai mici… nu indică nimic altceva decât o mare singurătate pentru cei mai mulţi şi stagnare generală”11.
În calitate de ucenici ai Salvatorului, se aşteaptă de la noi să planificăm şi să ne pregătim. În planul fericirii, libertatea morală de a alege este un principiu central de organizare, iar alegerile noastre contează.12 Salvatorul a subliniat aceasta de-a lungul slujirii Sale, inclusiv în pilda Lui despre fecioarele nechibzuite şi în cea despre talanţi.13 În fiecare din ele, Domnul a încurajat pregătirea şi acţiunea şi a condamnat amânarea şi lenevia.
Recunosc că, în pofida fericirii copleşitoare care se găseşte în planul divin al lui Dumnezeu, uneori putem să credem că este foarte departe şi întreruptă de la circumstanţele noastre prezente. Putem să simţim cu nu putem ajunge la ea atunci când întâmpinăm greutăţi ca ucenici. Din perspectiva noastră limitată, ispitele şi distragerile actuale pot părea atrăgătoare. Răsplăţile pentru faptul de a ne împotrivi acestor ispite, pe de altă parte, le putem simţi îndepărtate şi inaccesibile. Dar o înţelegere adevărată a planului Tatălui ne arată că răsplăţile pentru neprihănire sunt disponibile chiar acum. Ticăloşia, precum conduita imorală, nu este niciodată ceva care să ne aducă fericire. Alma a spus, în mod clar, acest lucru fiului său Corianton: „Ticăloşia niciodată nu a fost fericire”14.
Doctrina noastră este declarată clar de către Amulec, în Alma 34:32 : „Iată, această viaţă este pentru oameni timpul în care să se pregătească să-L întâlnească pe Dumnezeu; da, iată, ziua acestei vieţi este ziua în care oamenii trebuie să-şi facă muncile lor”.
Atunci, cum ne pregătim într-o perioadă atât de dificilă? Pe lângă faptul de a fi demni să intrăm în templu, sunt multe principii care contribuie la neprihănire. Voi sublinia trei dintre ele.
Primul: autocontrol şi conduită dreaptă
Cred că, uneori, Tatăl nostru Ceresc iubitor ne priveşte cu acelaşi amuzament de care noi avem parte când îi privim pe copilaşii noştri în timp ce învaţă şi cresc. Noi toţi ne poticnim şi cădem pe măsură ce dobândim experienţă.
Am fost recunoscător pentru cuvântarea pe care preşedintele Dieter F. Uchtdorf a rostit-o în cadrul conferinţei din anul 201015 despre faimosul experiment cu bezea desfăşurat în cadrul Universităţii Stanford în anii 1960. Vă amintiţi că, în cadrul acestui experiment, copiilor în vârstă de patru ani li s-a dat o bezea. Dacă puteau aştepta 15 sau 20 de minute fără s-o mănânce, primeau încă o bezea. Au fost făcute prezentări video care ne arătau gesturile pe care mulţi dintre copii le-au făcut pentru a evita să mănânce bezeaua. Unii n-au reuşit.16
Anul trecut, profesorul care a desfăşurat experimentul original, dr. Walter Mischel, a scris o carte în care a spus că a făcut acel studiu ca urmare a îngrijorărilor sale cu privire la autocontrol şi a propriei dependenţe de fumat. El a fost îngrijorat în mod deosebit în urma raportului chirurgului-şef al armatei S.U.A din anul 1964, în care se spunea că fumatul are ca rezultat cancerul la plămâni.17 După ani de cercetări, unul dintre colegii săi a spus că „autocontrolul este asemenea unui muşchi: cu cât îl foloseşti mai mult, cu atât devine mai puternic. Faptul de a evita o dată ceva ce te ispiteşte te va ajuta să-ţi dezvolţi capacitatea de a te împotrivi altor ispite în viitor”18.
Un principiu al progresului etern este acela că exercitarea autocontrolului şi viaţa trăită în neprihănire ne întăreşte capacitatea de a ne împotrivi ispitei. Acesta este valabil atât pe plan spiritual, cât şi temporal.
Misionarii noştri sunt exemple excelente. Ei dezvoltă trăsături asemănătoare cu cele ale lui Hristos şi scot în evidenţă supunerea şi spiritualitatea. Se aşteaptă de la ei să urmeze un program riguros şi să-şi petreacă zilele în slujba altora. Ei se îmbracă decent, în stil conservator, şi nu cu o ţinută lejeră sau indecentă care este atât de des întâlnită astăzi. Conduita şi înfăţişarea lor transmit un mesaj moral şi serios.19
Avem aproximativ 230.000 de tineri care slujesc în prezent în calitate de misionari sau care s-au întors din misiune în ultimii cinci ani. Ei au dezvoltat o tărie spirituală şi un autocontrol remarcabile care trebuie să fie exercitate continuu, dacă nu, aceste calităţi se vor atrofia tot aşa cum se întâmplă cu muşchii care nu sunt folosiţi. Cu toţii trebuie să dezvoltăm şi să arătăm o conduită şi o înfăţişare care declară că suntem ucenici adevăraţi ai lui Hristos. Cei care abandonează, fie conduita neprihănită, fie înfăţişarea corespunzătoare şi decentă, se expun unor stiluri de viaţă care nu aduc nici bucurie şi nici fericire.
Evanghelia restaurată ne oferă îndrumările planului fericirii şi un imbold de a înţelege autocontrolul şi de a-l exercita, precum şi de a evita ispita. Ne învaţă, de asemenea, cum să ne pocăim când am încălcat aceste lucruri.
Al doilea: cinstirea zilei de sabat va spori neprihănirea şi va fi o protecţie pentru familie
Biserica creştină de la începuturi a schimbat ţinerea zilei de sabat duminica, în locul sâmbătei, în vederea celebrării învierii Domnului. Celelalte scopuri de bază ale zilei de sabat au rămas neschimbate. Pentru iudei şi creştini, sabatul simbolizează lucrările măreţe ale lui Dumnezeu.20
Soţia mea şi cu mine, precum şi doi dintre colegii mei împreună cu soţiile dânşilor am participat recent la un sabat evreiesc la invitaţia unui prieten drag, Robert Abrams şi a soţiei dânsului, Diane, în casa lor din New York.21 Aceasta a avut loc la începutul sabatului evreiesc într-o seară de vineri. Scopul a fost concentrarea asupra cinstirii lui Dumnezeu în calitate de Creator. S-a început cu binecuvântarea familiei şi cu un imn de sabat.22 Am participat la ceremonia de spălare a mâinilor, la binecuvântarea pâinii, la rugăciuni, la masa de tip cuşer, la recitarea din scripturi şi la cântatul cântecelor de sabat, în mod festiv. Am ascultat cuvintele în limba ebraică, urmărind în acelaşi timp traducerile în limba engleză. Cele mai emoţionante dintre scripturile citite din Vechiul Testament, care ne sunt, de asemenea, dragi, au fost din Isaia, declarând că ziua de sabat este o desfătare23 şi din Ezechiel, declarând că ziua de sabat „[este] un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru”24.
Sentimentul general al acelei seri a fost unul de dragoste în familie, devotament şi răspundere în faţa lui Dumnezeu. Gândindu-mă la acest eveniment, am cugetat asupra persecuţiei extreme de care au avut parte evreii de-a lungul secolelor. În mod clar, cinstirea zilei de sabat a fost „un legământ necurmat”, păstrând şi binecuvântând poporul evreu întru îndeplinirea scripturii.25 A contribuit, de asemenea, la viaţa de familie şi fericirea extraordinare care sunt evidente în viaţa multor evrei.26
Pentru membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, cinstirea zilei de sabat este o formă a neprihănirii care va binecuvânta şi va întări familii, ne va uni cu Creatorul nostru şi ne va face mai fericiţi. Ziua de sabat ne poate ajuta să ne separăm de ceea ce este neimportant, nepotrivit sau imoral. Ne permite să fim în lume, dar nu ai lumii.
În ultimele şase luni, în Biserică a avut loc o schimbare remarcabilă. Aceasta a avut loc ca răspuns al membrilor la sublinierea reînnoită cu privire la ziua de sabat oferită de către Prima Preşedinţie şi Cvorumul celor Doisprezece şi provocarea preşedintelui Russell M. Nelson de a face din ziua de sabat o desfătare.27 Mulţi membri înţeleg că ţinerea, cu adevărat, a zilei de sabat sfântă este un refugiu împotriva furtunilor acestei vieţi. Este, de asemenea, un semn al devotamentului nostru faţă de Tatăl nostru din Cer şi o înţelegere mai mare a caracterului sacru al adunării de împărtăşanie. Mai avem multe de îmbunătăţit, dar avem un început minunat. Vă îndemn pe toţi să continuaţi să puneţi în practică acest sfat şi să vă îmbunătăţiţi preaslăvirea în ziua de sabat.
Al treilea: ne este oferită protecţie divină când suntem neprihăniţi
Ca parte a planului divin al lui Dumnezeu, noi suntem binecuvântaţi cu darul Duhului Sfânt. Acest dar reprezintă „dreptul cuiva care este demn de a avea parte de însoţirea Duhului Sfânt”28. Acest membru al Dumnezeirii slujeşte în calitate de agent de purificare atunci când Evanghelia este pe primul loc în viaţa noastră. El este, de asemenea, glasul de avertizare împotriva răului şi glasul de protecţie împotriva pericolului. În timp ce navigăm pe mările vieţii, urmarea îndemnurilor primite de la Duhul Sfânt este esenţială. Spiritul ne va ajuta să evităm ispitele şi pericolele, ne va alina şi ne va conduce în timpul încercărilor. „Roada Duhului… este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia.”29
Supunerea faţă de principiile sacre ale Evangheliei ne va permite să fim demni de a intra în templu, să găsim fericire în această viaţă şi ne va conduce înapoi spre căminul nostru ceresc.
Dragii mei fraţi şi dragile mele surori, viaţa nu este uşoară şi nici nu a fost menită să fie. Este un timp de testare şi încercare. Ca şi în cazul vechilor corăbii din portul din Bristol, vor fi perioade de reflux în care va părea că tot ce ne ţine la suprafaţă, în această lume, dispare. Putem să rămânem pe uscat, adică să eşuăm, şi chiar să fim răsturnaţi. În timpul acestor încercări, vă promit că faptul de a trăi o viaţă care ne face să fim demni de a intra în templu va ţine laolaltă tot ce contează cu adevărat. Binecuvântările plăcute de pace, fericire şi bucurie alături de binecuvântările vieţii eterne şi gloriei celestiale alături de Tatăl nostru Ceresc şi de Fiul Său, Isus Hristos vor fi îndeplinite. Depun mărturie despre aceste lucruri în numele lui Isus Hristos, amin.