„Aleşi să depună mărturie despre numele Meu”

Vârstnicul David A. Bednar

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Este minunat să avem bărbaţi în vârstă, cu o mare maturitate spirituală şi o profundă judecată, care slujesc în înaltele poziţii de conducere ale Bisericii restaurate a lui Isus Hristos.

În anul 1996, preşedintele Gordon B. Hinckley a fost invitat în emisiunea de televiziune 60 Minutes (60 de minute), difuzată la nivel naţional. Mike Wallace, jurnalist experimentat şi tenace, l-a intervievat pe preşedintele Hinckley adresându-i întrebări despre mai multe subiecte importante.

Spre sfârşitul conversaţiei, domnul Wallace a spus: „Sunt unii care spun: «Aceasta este o gerontocraţie. Biserica aceasta este condusă de bătrâni»”.

Preşedintele Hinckley a răspuns voios şi fără ezitare: „Nu este minunat să ai în frunte un bărbat matur, un bărbat cu judecată, care nu pluteşte purtat încoace şi încolo de orice vânt doctrinar?” (emisiune transmisă în data de 7 apr. 1996).

Scopul meu este să explic de ce este într-adevăr minunat să avem bărbaţi în vârstă, cu o mare maturitate spirituală şi o profundă judecată, care slujesc în înaltele poziţii de conducere ale Bisericii restaurate a lui Isus Hristos, precum şi motivul pentru care ar trebui să „[auzim]” şi să „[luăm aminte]” (Mosia 2:9) la învăţăturile acestor bărbaţi pe care Domnul i-a „[ales] să depună mărturie despre numele [Său]… printre toate naţiunile, neamurile, limbile şi popoarele” (D&L 112:1).

Mă rog ca noi toţi să fim instruiţi de Duhul Sfânt în timp ce cugetăm împreună asupra acestui subiect important.

Lecţie de viaţă

Vorbesc despre acest subiect având o perspectivă clară şi distinctă. În ultimii 11 ani, am fost cel mai tânăr membru dintre Cei Doisprezece în ceea ce priveşte vârsta. În timpul anilor mei de slujire, vârsta medie a bărbaţilor care slujeau în cadrul Primei Preşedinţii şi al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli a fost de 77 de ani – cea mai ridicată medie de vârstă a apostolilor de-a lungul unui interval de 11 ani din această dispensaţie.

Am fost binecuvântat datorită experienţei colective şi personale apostolice şi profesionale şi a cunoştinţelor profunde ale membrilor cvorumului alături de care slujesc. Un exemplu al conlucrării mele cu vârstnicul Robert D. Hales demonstrează ocaziile remarcabile pe care le am de a învăţa de la aceşti conducători şi de a sluji alături de dânşii.

În urmă cu mulţi ani, într-o după-amiază de duminică, l-am vizitat acasă pe vârstnicul Hales într-o perioadă în care dânsul se recupera după o boală gravă. Am discutat despre familiile noastre, despre responsabilităţile noastre din cadrul cvorumului şi despre experienţe importante.

La un moment dat, l-am întrebat pe vârstnicul Hales: „Sunteţi soţ, tată, sportiv, pilot, director de afaceri şi conducător al Bisericii de succes. Ce lecţii aţi învăţat pe măsură ce aţi avansat în vârstă şi aţi început să aveţi limitări datorate scăderii capacităţii fizice?”.

Vârstnicul Hales s-a gândit o clipă şi a răspuns: „Când nu mai poţi să faci ceea ce ai făcut mereu, fă doar ceea ce contează cel mai mult”.

Am fost impresionat de simplitatea şi profunzimea răspunsului său. Preaiubitul meu coleg în calitatea noastră de apostoli mi-a împărtăşit o lecţie de viaţă – o lecţie învăţată prin intermediul unor teste dificile care au implicat suferinţă fizică şi cercetare spirituală.

Limitări şi slăbiciuni omeneşti

Limitările care sunt consecinţa firească a înaintării în vârstă pot deveni, de fapt, surse remarcabile de învăţare spirituală şi înţelegere profundă. Factorii despre care mulţi cred că limitează eficienţa acestor slujitori pot deveni unele dintre cele mai însemnate puncte forte ale dânşilor. Restricţiile fizice pot lărgi viziunea. Rezistenţa limitată poate clarifica priorităţile. Incapacitatea de a face multe lucruri poate îndruma concentrarea asupra câtorva dintre cele mai importante lucruri.

Unii oameni au spus că, în Biserică, este nevoie de conducători mai tineri şi mai viguroşi, care să abordeze în mod eficient provocările foarte serioase din lumea zilelor noastre. Dar Domnul nu foloseşte filozofiile şi practicile de conducere contemporane pentru a realiza scopurile Sale (vezi Isaia 55:8–9). Ne putem aştepta ca preşedintele şi alţi înalţi conducători ai Bisericii să fie bărbaţi mai în vârstă şi foarte experimentaţi din punct de vedere spiritual.

Tiparul revelat de Domnul privind conducerea prin consilii în Biserica Sa asigură cele necesare şi atenuează impactul avut de slăbiciunile omeneşti. În mod interesant, limitările acestor bărbaţi din cauza vieţii muritoare confirmă, de fapt, sursa divină a revelaţiilor pe care le primesc şi care ne sunt transmise prin dânşii. Într-adevăr, aceşti bărbaţi sunt chemaţi de Dumnezeu prin profeţie (vezi Articolele de credinţă 1:5).

Un tipar de pregătire

Privindu-i pe fraţii mei din cadrul Primei Preşedinţii şi Cvorumului celor Doisprezece, am înţeles cel puţin o parte a scopului Domnului de a avea bărbaţi mai în vârstă, maturi şi cu o bună judecată care să slujească în funcţiile înalte de conducere ale Bisericii. Aceşti bărbaţi au fost învăţaţi de Domnul o perioadă lungă de timp, Domn pe care-L reprezintă, Căruia Îi slujesc şi pe care Îl iubesc. Dânşii au ajuns să înţeleagă limba divină a Spiritului Sfânt şi tiparele Domnului cu privire la primirea revelaţiei. Aceşti bărbaţi obişnuiţi au trecut prin cel mai extraordinar proces de dezvoltare care le-a intensificat viziunea, le-a influenţat înţelegerea profundă, i-a făcut să aibă dragoste faţă de oameni din toate naţiunile şi aflaţi în orice circumstanţe şi le-a confirmat realitatea restaurării.

I-am văzut în repetate rânduri pe fraţii mei străduindu-se cu râvnă să-şi îndeplinească responsabilităţile dând dovadă de credinţă şi sârguinţă în timp ce aveau parte de suferinţe fizice mari. Aceşti bărbaţi nu sunt scutiţi de suferinţe. De fapt, dânşii sunt binecuvântaţi şi întăriţi să înainteze cu mult curaj în timp ce au parte de suferinţe.

Slujind alături de aceşti reprezentanţi ai Domnului, am ajuns să ştiu că cea mai mare dorinţă a dânşilor este de a discerne şi de a face voia Tatălui nostru Ceresc şi a Preaiubitului Său Fiu. Când ne sfătuim, primim inspiraţie şi luăm hotărâri care reflectă o măsură de lumină şi adevăr cu mult peste inteligenţa, raţionamentul şi experienţa omului. Când conlucrăm în unitate asupra problemelor dificile, înţelegerea noastră comună despre un anumit subiect creşte în moduri extraordinare prin puterea Duhului Sfânt.

Sunt binecuvântat să observ zilnic personalităţile, capacităţile şi caracterele nobile individuale ale acestor conducători. Unii oameni consideră imperfecţiunile omeneşti ale fraţilor din rândul autorităţilor generale ca fiind supărătoare şi o piedică în creşterea credinţei. Pentru mine, acele imperfecţiuni reprezintă încurajare şi moduri de a creşte credinţa.

Lecţie suplimentară

Până acum, i-am văzut pe şase dintre fraţii mei fiind transferaţi, prin intermediul morţii fizice, în vederea primirii unor responsabilităţi noi în lumea spiritelor: preşedintele James E. Faust, preşedintele Gordon B. Hinckley, vârstnicul Joseph B. Wirthlin, vârstnicul L. Tom Perry, preşedintele Boyd K. Packer şi vârstnicul Richard G. Scott.

Aceşti fraţi cutezători şi-au dedicat „sufletele [lor] întregi” (Omni 1:26) pentru a depune mărturie în întreaga lume despre numele lui Isus Hristos. Laolaltă, învăţăturile dânşilor sunt extrem de preţioase.

Aceşti slujitori ne-au împărtăşit în ultimii ani ai slujirii dânşilor din viaţa muritoare rezumate spirituale puternice ale învăţăturilor pe care şi le-au însuşit de-a lungul deceniilor de slujire devotată. Aceşti conducători au împărtăşit adevăruri de mare valoare în momente în care unii au crezut despre dânşii că nu mai aveau prea multe de oferit.

Gândiţi-vă la ultimele învăţături ale marilor profeţi din scripturi. De exemplu, Nefi şi-a încheiat cronica astfel: „Căci aşa mi-a poruncit Domnul mie, iar eu trebuie să mă supun” (2 Nefi 33:15).

Aproape de sfârşitul vieţii sale, Iacov a îndemnat:

„Pocăiţi-vă şi intraţi prin poarta cea strâmtă şi continuaţi pe calea cea îngustă până când veţi căpăta viaţă veşnică.

O, fiţi înţelepţi; ce pot să spun mai mult?” (Iacov 6:11–12).

Moroni şi-a încheiat lucrarea de pregătire a plăcilor vorbind despre înviere plin de speranţă: „Eu în curând mă duc să mă odihnesc în paradisul lui Dumnezeu până când spiritul şi trupul meu se vor reuni iarăşi şi eu voi fi adus triumfător prin aer ca să vă întâlnesc pe voi înaintea scaunului plăcut de judecată al marelui Iehova, Judecătorul Veşnic al celor vii, precum şi al celor morţi” (Moroni 10:34).

Dumneavoastră şi cu mine suntem binecuvântaţi datorită ultimelor învăţături şi mărturii ale profeţilor şi apostolilor din zilele din urmă. Astăzi, ei nu se numesc Nefi, Iacov şi Moroni, ci preşedintele Faust, preşedintele Hinckley, vârstnicul Wirthlin, vârstnicul Perry, preşedintele Packer şi vârstnicul Scott.

Nu spun că ultimele mesaje ale acestor preaiubiţi fraţi au fost neapărat cele mai demne de atenţie sau importante din timpul slujirii dânşilor. Ci faptul că, laolaltă, învăţăturile spirituale ale dânşilor şi experienţele acumulate de-a lungul vieţii le-a permis acestor conducători să sublinieze adevăruri eterne într-un mod complet original şi cu mare putere.

În ultima sa cuvântare din cadrul conferinţei generale din luna aprilie a anului 2007, preşedintele Faust a declarat:

„Salvatorul ne-a oferit tuturor o pace preţioasă prin ispăşirea Sa, dar aceasta poate veni numai dacă suntem dornici să alungăm sentimentele negative de furie, răutate sau răzbunare…

Să ne amintim că trebuie să iertăm pentru a fi iertaţi… Eu cred, cu toată inima şi cu tot sufletul meu, în puterea tămăduitoare pe care o putem primi dacă urmăm sfatul Salvatorului de «[a-i ierta] pe toţi oamenii» [D&L 64:10]” („Puterea tămăduitoare a iertării”, Liahona, mai 2007, p. 69).

Mesajul preşedintelui Faust este o lecţie de viaţă puternică oferită de un om pe care-l iubesc şi de unul dintre cei mai iertători oameni pe care i-am cunoscut vreodată.

Preşedintele Hinckley a depus mărturie în ultima sa conferinţă generală din luna octombrie a anului 2007: „Îmi reafirm mărturia despre chemarea profetului Joseph, despre lucrările sale, despre pecetluirea mărturiei sale cu propriul sânge ca martir pentru adevărul etern… Dumneavoastră şi cu mine trebuie să răspundem la întrebarea simplă şi directă referitoare la acceptarea adevărului Primei Viziuni şi a lucrurilor care au urmat după ea. De întrebarea privind realitatea ei depinde însăşi validitatea acestei Biserici. Dacă este adevărată, şi eu depun mărturie că este, atunci lucrarea în care suntem angajaţi este cea mai importantă lucrare de pe pământ” („Piatra desprinsă din munte”, Liahona, nov. 2007, p. 86).

Mărturia preşedintelui Hinckley ne oferă o lecţie de viaţă puternică oferită de un om pe care-l iubesc şi despre care ştiu că a fost profet al lui Dumnezeu.

Vârstnicul Wirthlin şi-a transmis ultimul mesaj din cadrul unei conferinţe generale în luna octombrie a anului 2008.

„Încă îmi amintesc sfatul [mamei mele] în acea zi lungă în care echipa mea a pierdut un meci de fotbal: «Orice s-ar întâmpla, să iubeşti» …

Adversitatea, dacă este corect tratată, poate fi o binecuvântare în vieţile noastre …

Când căutăm umorul, când căutăm perspectiva veşnică, când înţelegem principiul compensaţiei şi ne apropiem de Tatăl nostru Ceresc, putem îndura greutăţile şi încercările. Putem spune aşa cum a spus mama mea: «Orice s-ar întâmpla, să iubeşti»” („Orice s-ar întâmpla, să iubeşti”, Liahona, nov. 2008, p. 28).

Mesajul vârstnicului Wirthlin este o lecţie de viaţă puternică oferită de un om pe care-l iubesc şi care a fost întruchiparea modului de a birui greutăţile prin intermediul credinţei în Salvator.

Vârstnicul Perry a stat la acest pupitru în urmă cu doar şase luni. La acea vreme, nu ne-am imaginat că acea mărturie avea să fie ultima sa mărturie în cadrul unei conferinţe generale.

„Permiteţi-mi să închei depunând mărturie (cele nouă decenii ale mele pe acest pământ mă îndreptăţesc pe deplin să spun aceasta) că eu, cu cât îmbătrânesc, cu atât mai mult înţeleg că familia este esenţa vieţii şi cheia către fericirea eternă.

Le mulţumesc soţiei mele, copiilor mei, nepoţilor mei, strănepoţilor mei, precum şi… membrilor familiei mele extinse care mi-au înnobilat viaţa şi care, da, mi-au făcut-o eternă. Despre acest adevăr etern, îmi depun cea mai puternică şi mai sacră mărturie” („Motive pentru care căsătoria şi familia sunt importante – pretutindeni în lume”, Liahona, mai 2015, p. 42).

Mesajul vârstnicului Perry este o lecţie de viaţă puternică oferită de un om pe care-l iubesc şi care a înţeles, prin intermediul unei vaste experienţe, relaţia fundamentală dintre familie şi fericirea eternă.

Preşedintele Packer a pus accent, în conferinţa generală de acum şase luni, pe planul fericirii întocmit de Tatăl, pe ispăşirea Salvatorului şi pe familiile eterne:

„Depun mărturie că Isus este Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu. Isus Hristos stă în fruntea Bisericii. Prin ispăşirea Sa şi prin puterea preoţiei, familiile care se formează în viaţa muritoare pot fi împreună în eternitate …

Sunt recunoscător pentru … ispăşire… care poate curăţa orice pată, indiferent de cât este de dificilă, de câtă vreme există sau de câte ori s-a repetat. Ispăşirea vă poate elibera pentru a merge înainte, curaţi şi demni” („Planul fericirii”, Liahona, mai 2015, p. 28).

Ultimul mesaj al preşedintelui Packer este o lecţie de viaţă puternică oferită de un om pe care-l iubesc şi care a declarat în mod repetat şi cu putere că scopul „întregii activităţi în Biserică este acela de a vedea că un bărbat şi o femeie şi copiii lor sunt fericiţi acasă, pecetluiţi pentru timp şi toată eternitatea” (Liahona, mai 2015, p. 26).

Vârstnicul Scott a declarat în ultima sa cuvântare din cadrul conferinţei generale din luna octombrie a anului 2014: „Am venit în viaţa muritoare anume pentru a creşte în urma încercărilor şi probelor prin care trecem. Încercările ne ajută să devenim mai asemănători Tatălui nostru din Cer, iar ispăşirea lui Isus Hristos face posibil ca noi să îndurăm aceste încercări. Depun mărturie că, pe măsură ce venim la El în mod activ, putem face faţă fiecărei ispite, fiecărei supărări, fiecărei încercări de care avem parte” („Faceţi din exercitarea credinţei prioritatea dumneavoastră principală”, Liahona, nov. 2014, p. 95).

Mesajul vârstnicului Scott este o lecţie de viaţă puternică oferită de un om pe care-l iubesc, de un preaiubit martor special al numelui lui Hristos în toată lumea (vezi D&L 107:23).

Promisiune şi mărturie

Salvatorul a declarat: „Fie prin propriul Meu glas, fie prin glasul slujitorilor Mei, este acelaşi lucru” (D&L 1:38). Fie ca noi să auzim şi să luăm aminte la adevărurile eterne propovăduite de reprezentanţii autorizaţi ai Domnului! Dacă facem astfel, vă promit că propria credinţă în Tatăl Ceresc şi în Isus Hristos va fi întărită şi că vom avea parte de îndrumare spirituală şi de protecţie în circumstanţele şi nevoile noastre particulare.

Cu toată ardoarea sufletului meu, depun mărturie că Hristosul cel Înviat şi Viu conduce treburile Bisericii Sale restaurate şi vii prin intermediul slujitorilor Săi care au fost aleşi să depună mărturie despre numele Său. Depun mărturie despre aceasta în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.