Alegeţi lumina
Vârstnicul Vern P. Stanfill
din Cei Şaptezeci
Trebuie să alegem să dăm ascultare sfatului profeţilor, să recunoaştem şi să acţionăm conform îndemnurilor spirituale, să fim supuşi poruncilor lui Dumnezeu şi să căutăm revelaţie personală.
Nu cu mult timp în urmă, soţia mea şi cu mine am decis că trebuie să descoperim mai din plin frumuseţea unei zone de lângă casa noastră din nord-vestul Montanei. Am decis să mergem cu bicicletele pe Drumul Haiwatha (Haiwatha Trail), un fost traseu de linie ferată între Montana şi Idaho care traversează frumoşii Munţi Stâncoşi. Am anticipat o zi plină de distracţie, alături de prieteni dragi, în care să ne bucurăm de frumuseţea naturii din zonă.
Ştiam că pe superbul nostru drum de 24 de km vor fi poduri care leagă între ele canioane adânci şi tuneluri lungi săpate în piatra dură a munţilor. Aşadar, ne-am pregătit, prinzând lanterne pe căştile de protecţie şi biciclete.
Cei care parcurseseră acel traseu ne-au avertizat că tunelurile erau întunecoase şi că aveam nevoie de lanterne foarte puternice. Când ne-am adunat la intrarea din piatră masivă a Tunelului Taft, un îngrijitor ne-a explicat care sunt câteva dintre pericolele din tunel, inclusiv şanţurile adânci de pe margini, zidurile rugoase şi întunericul total. Nerăbdători, am pătruns în tunel. După doar câteva minute de mers cu bicicleta, întunericul pe care l-am anticipat ne-a cuprins. Lanternele pe care le adusesem s-au dovedit insuficiente şi, la scurt timp, întunericul a fost prea puternic pentru ele. Dintr-odată, am început să mă simt neliniştit, tulburat şi dezorientat.
Mi-era ruşine să le mărturisesc familiei şi prietenilor neliniştea mea. Deşi sunt ciclist experimentat, mă simţeam ca şi cum nu mai mersesem niciodată pe bicicletă. În timp ce starea mea de nelinişte creştea, îmi păstram cu greu echilibrul. În cele din urmă, după ce le-am spus despre neliniştea mea celor de lângă mine, m-am apropiat de un prieten care avea o lanternă mai puternică. De fapt, toţi cei din grup au format un cerc strâns în jurul său. Rămânând aproape de el şi bazându-ne un timp pe lumina lanternei sale şi pe lumina colectivă a întregului grup, am înaintat şi mai mult în întunericul tunelului.
După destul de mult timp, am văzut un punct de lumină. Aproape imediat, am simţit din nou încredinţarea că totul va fi bine. Am continuat să înaintez, bazându-mă atât pe lumina prietenilor mei, cât şi pe punctul de lumină care creştea din ce în ce mai mult. Mi-am recăpătat treptat încrederea pe măsură ce lumina creştea şi era din ce în ce mai intensă. Cu mult timp înainte să ajung la capătul tunelului, nu am mai avut nevoie de ajutorul prietenilor mei. Toată neliniştea s-a risipit în timp ce pedalam repede spre lumină. Am avut un sentiment de linişte şi de siguranţă chiar înainte să ieşim la lumina unei dimineţi pline de căldură şi splendoare.
Trăim într-o lume în care credinţa noastră va avea parte de provocări. Poate ne vom simţi încrezători că suntem pregătiţi să înfruntăm aceste provocări, numai pentru a descoperi mai târziu că pregătirile noastre au fost insuficiente. Şi, la fel cum prietenul meu m-a avertizat cu privire la întuneric, noi suntem avertizaţi azi. Glasuri apostolice ne îndeamnă să ne pregătim având lumina puternică a tăriei spirituale.
De asemenea, poate ne vom simţi jenaţi, stânjeniţi sau dezorientaţi din punct de vedere spiritual când credinţa noastră va avea parte de provocări. În general, intensitatea şi durata acestor sentimente vor depinde de reacţia noastră faţă de provocări. Dacă nu facem nimic, îndoiala, mândria şi, în cele din urmă, apostazia ne pot depărta de lumină.
Am învăţat câteva lecţii importante din experienţa pe care am avut-o în tunel. Voi împărtăşi doar câteva dintre ele.
Prima: indiferent cât de puternic este întunericul îndoielii, noi alegem cât de mult şi în ce măsură îi permitem să ne influenţeze. Trebuie să ne amintim cât de mult ne iubesc Tatăl nostru Ceresc şi Fiul Său. Ei nu ne vor abandona şi nici nu vor permite să fim copleşiţi dacă vom căuta ajutorul Lor. Amintiţi-vă de experienţa lui Petru în apele agitate ale Mării Galileii. Când Petru a simţit întunericul rece cuprinzându-l, a recunoscut imediat pericolul în care se afla şi a ales, chiar în acel moment, să strige după ajutor. El nu a pus la îndoială puterea Domnului de a-l salva, ci doar a strigat: „Doamne, scapă-mă!”1.
În vieţile noastre, mâna întinsă a Salvatorului poate lua forma unui ajutor venit din partea unui prieten de încredere, a unui conducător sau a unui părinte iubitor. În timp ce ne zbatem în întuneric, nu este cu nimic greşit să ne bazăm pentru un timp pe lumina celor care ne iubesc şi cărora le pasă sincer de noi.
Dacă ne gândim cu atenţie, de ce am asculta de glasurile cinice şi anonime ale celor din clădirile mari şi spaţioase ale vremurilor noastre şi am ignora rugăminţile celor care ne iubesc sincer? Acei pesimişti atotprezenţi preferă să distrugă în loc să zidească, să ridiculizeze în loc să înalţe spiritual. Adesea, în fracţiuni de secundă, cuvintele lor batjocoritoare, concepute cu grijă şi cu intenţia de a ne distruge credinţa, pot pătrunde în vieţile noastre asemenea unor unde electrice. Este înţelept să ne lăsăm bunăstarea eternă în mâinile unor străini? Este înţelept să ne lăsăm iluminaţi de către cei care nu au nicio lumină sau care ar putea avea planuri care sunt ascunse de noi? Acelor persoane anonime, dacă ne-ar fi prezentate în mod sincer, nu li s-ar acorda nicio clipă din timpul nostru, dar, pentru că exploatează reţelele de socializare, ferite de o cercetare atentă, ele au parte de credibilitate nemeritată.
Alegerea noastră de a da ascultare celor care batjocoresc lucruri sacre ne va depărta de lumina salvatoare şi dătătoare de viaţă a Salvatorului. Ioan a consemnat: „Isus le-a vorbit din nou, şi a zis: «Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii»”2. Amintiţi-vă, cei care ne iubesc cu adevărat ne pot ajuta să ne întărim credinţa.
Aşa cum mie mi-a fost ruşine în tunel, este posibil să ne fie prea ruşine să cerem ajutor când avem îndoieli. Poate că noi suntem cei de la care alţii au obţinut tărie, iar acum noi avem nevoie de ajutor. Când ne dăm seama că lumina şi alinarea pe care ni le poate oferi Domnul sunt mult prea preţioase pentru a le pierde din cauza mândriei, atunci conducătorii Bisericii, părinţii şi prietenii de încredere inspiraţi pot ajuta. Ei sunt gata să ne ajute să obţinem încredinţări spirituale care ne vor întări atunci când credinţa noastră va avea parte de provocări.
A doua lecţie: trebuie să ne încredem în Domnul pentru a ne dezvolta tărie spirituală în inimă. Nu ne putem baza pentru totdeauna pe lumina altora. Ştiam că întunericul din tunel nu va dura la nesfârşit dacă voi continua să pedalez în siguranţă lângă prietenul meu şi alături de grup. Dar eu căutam să pot fi pe cont propriu odată ce urma să văd lumina. Domnul ne învaţă: „Apropiaţi-vă de Mine şi am să Mă apropii de voi; căutaţi-Mă cu toată sârguinţa şi Mă veţi găsi; cereţi şi veţi primi; bateţi şi vi se va deschide”3. Trebuie să acţionăm, aşteptându-ne ca Domnul să-Şi îndeplinească promisiunea de a ne scoate din întuneric la lumină dacă ne apropiem de El. Totuşi, duşmanul va încerca să ne convingă de faptul că nu am simţit niciodată influenţa Spiritului şi că este mai uşor ca, pur şi simplu, să renunţăm.
Preşedintele Dieter F. Uchtdorf ne sfătuieşte: „Îndoiţi-vă de îndoielile dumneavoastră, înainte de a vă îndoi de credinţa dumneavoastră”4. Recent, în episcopia mea, un tânăr băiat a spus: „Am simţit anumite lucruri care nu se pot explica altfel decât că ele sunt de la Dumnezeu”. Aceasta este integritate spirituală.
Când ne confruntăm cu întrebări sau îndoieli, ar trebui să ne amintim de binecuvântările şi sentimentele spirituale care ne-au atins inimile şi vieţile în trecut şi să ne punem credinţa în Tatăl Ceresc şi în Fiul Său, Isus Hristos. Îmi amintesc de un sfat care se găseşte într-un imn cunoscut: „Noi nu ne-ndoim niciodată, căci El în trecut a dovedit”5. Dacă vom ignora şi nu vom ţine seama de experienţele spirituale din trecut, ne vom depărta de Dumnezeu.
Abilitatea noastră de a căuta lumina se va îmbunătăţi datorită dorinţei noastre de a o recunoaşte atunci când străluceşte în viaţa noastră. Scripturile moderne definesc lumina şi oferă o promisiune celor care o acceptă: „Ceea ce este de la Dumnezeu este lumină; şi acela care primeşte lumina şi rămâne credincios lui Dumnezeu, primeşte mai multă lumină; şi acea lumină devine din ce în ce mai strălucitoare, crescând mereu până în miezul zilei”6. Aşa cum am continuat să pedalăm către lumină, cu cât stăruim mai mult, cu atât mai strălucitoare este influenţa Sa în viaţa noastră. Asemenea luminii de la capătul tunelului, influenţa Sa ne va oferi încredere, fermitate, alinare şi – cel mai important – puterea de a şti că El trăieşte.
A treia lecţie: nu există întuneric atât de dens, atât de înfricoşător sau atât de persistent încât să nu poată fi risipit de lumină. Recent, vârstnicul Neil L. Andersen ne-a învăţat: „Pe măsură ce răul din lume se intensifică, pentru cei drepţi există o putere spirituală compensatoare. Pe măsură ce lumea se depărtează de temelia sa spirituală, Domnul pregăteşte calea pentru cei care Îl caută, oferindu-le o mai mare încredinţare, o mai mare confirmare şi o mai mare încredere în direcţia spirituală spre care se îndreaptă. Darul Duhului Sfânt devine o lumină mai strălucitoare în întunericul care se intensifică”7.
Fraţi şi surori, nu am fost lăsaţi singuri pentru a fi influenţaţi de fiecare capriciu şi schimbare în atitudinea lumii, ci avem puterea de alege credinţa în locul îndoielii. Pentru a accesa puterea spirituală compensatoare promisă, trebuie să alegem să dăm ascultare sfatului profeţilor, să recunoaştem şi să acţionăm conform îndemnurilor spirituale, să fim supuşi poruncilor lui Dumnezeu şi să căutăm revelaţie personală. Trebuie să alegem. Fie ca noi să alegem lumina Salvatorului. În numele lui Isus Hristos, amin.