Dumnezeu se află la cârmă

Vârstnicul M. Russell Ballard

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Poruncile şi legămintele sunt adevăruri preţioase şi doctrine care se găsesc pe vechea corabie Sion, unde Dumnezeu se află la cârmă.

La conferinţa generală din luna octombrie a anului trecut, i-am invitat pe cei care ascultau să urmeze sfatul lui Brigham Young de a rămâne pe vechea corabie Sion, care este Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, şi să se ţină cu ambele mâini.¹ De atunci, am fost fericit să aflu că unii dintre membrii familiei mele şi alţii au ascultat şi m-au întrebat: „Ce se află pe vechea corabie Sion de care să ne ţinem?”. Le-am amintit ceea ce preşedintele Young a spus: „Ne aflăm pe vechea corabie Sion… [Dumnezeu] se află la cârmă şi va rămâne acolo… El dă ordine, îndrumă şi conduce. Dacă oamenii vor avea încredere totală în Dumnezeu, nu îşi vor uita legămintele şi nici pe Dumnezeu, El ne va îndruma în mod drept”².

Cu siguranţă, Tatăl nostru Ceresc şi Domnul Isus Hristos au echipat vechea corabie Sion cu adevăruri eterne clare şi simple care ne vor ajuta să ne menţinem cursul pe măsură ce înaintăm prin apele tulburi ale vieţii muritoare. Iată câteva dintre acestea.

Biserica lui Isus Hristos a fost întotdeauna condusă de profeţi şi apostoli în viaţă. Deşi sunt muritori şi supuşi greşelilor umane, slujitorii Domnului sunt inspiraţi pentru a ne ajuta să evităm obstacolele care ne ameninţă viaţa spirituală şi pentru a ne ajuta să trecem în siguranţă prin viaţa muritoare pentru a ajunge, în cele din urmă, la destinaţia cerească.

În cei patruzeci de ani în care am avut legături cu autorităţile generale, am fost un martor al modului în care glasul şoptit al inspiraţiei şi revelaţia profundă i-au făcut să acţioneze pe profeţi şi apostoli, pe celelalte autorităţi generale şi pe conducătorii organizaţiilor auxiliare. Deşi nu sunt nici perfecţi, nici fără cusur, aceşti bărbaţi şi femei deosebiţi au fost total dedicaţi înaintării lucrării Domnului aşa cum El îi îndrumă.

Şi nu vă îndoiţi: Domnul îndrumă Biserica Sa prin intermediul profeţilor şi apostolilor în viaţă. Acesta este modul în care El şi-a împlinit mereu lucrarea. Într-adevăr, Salvatorul ne-a învăţat: „Adevărat, adevărat, vă spun că, cine primeşte pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte”³. Nu putem să-L separăm pe Hristos de slujitorii Săi. Fără primii Săi apostoli, nu am avea relatări ale unor martori oculari despre multe dintre învăţăturile Sale, despre slujirea Sa, despre suferinţa Sa din Grădina Ghetsimani şi despre moartea Sa pe cruce. Fără mărturiile lor, nu am avea o relatare apostolică despre mormântul gol şi despre înviere.

El le-a poruncit primilor apostoli:

„Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit”⁴.

Această însărcinare a fost înnoită în zilele noastre, când Domnul l-a chemat pe Joseph Smith să restaureze Biserica, având apostoli rânduiţi care să proclame Evanghelia Sa pentru o ultimă dată înainte ca El să vină din nou.

A fost întotdeauna o provocare pentru lume să accepte profeţi şi apostoli în viaţă, dar este esenţial să facă acest lucru pentru a putea înţelege pe deplin ispăşirea şi învăţăturile lui Isus Hristos şi a primi plenitudinea binecuvântărilor preoţiei care le sunt date celor pe care El i-a chemat.

Prea multe persoane cred că membrii şi conducătorii Bisericii trebuie să fie perfecţi sau aproape perfecţi. Ei uită că harul Domnului este suficient pentru a împlini lucrarea Sa prin intermediul muritorilor. Conducătorii noştri au cele mai bune intenţii, dar uneori noi facem greşeli. Acest lucru nu se întâmplă doar în cazul interacţiunilor din cadrul Bisericii, ci se întâmplă şi în cazul interacţiunilor dintre prieteni, vecini, colegi de muncă, soţi şi soţii şi chiar dintre membri ai familiilor.

A căuta slăbiciuni omeneşti în alţii este relativ simplu. Totuşi, facem o mare greşeală dacă observăm doar natura umană a cuiva şi eşuăm să observăm mâna lui Dumnezeu care lucrează prin intermediul celor pe care El i-a chemat.

Concentrându-ne asupra modului în care Domnul îi inspiră pe conducătorii Săi aleşi şi asupra modului în care El îi îndrumă pe sfinţi să facă lucruri remarcabile şi extraordinare în pofida umanităţii lor este un mod prin care ţinem de Evanghelia lui Isus Hristos şi stăm în siguranţă la bordul vechii corăbii Sion.

Al doilea adevăr este doctrina planului salvării. Prin intermediul profetului Joseph Smith, Dumnezeu a oferit Bisericii Cartea lui Mormon, Doctrină şi legăminte şi multe alte învăţături. Acestea includ o cunoaştere a planului salvării, care este o hartă a locului de unde am venit, a scopului nostru aici pe pământ şi a locului în care vom ajunge când murim. De asemenea, planul ne oferă o perspectivă unică, eternă a faptului că noi suntem copii de spirit ai lui Dumnezeu. Înţelegând cine este Tatăl nostru Ceresc şi relaţia noastră cu El şi cu Fiul Său Preaiubit, Isus Hristos, noi vom accepta poruncile Lor şi vom face legăminte cu Ei, care ne vor aduce înapoi în prezenţa Lor eternă.

De fiecare dată când ţin în braţe un nou-născut, mă întreb: „Cine eşti, micuţule?, Ce vei deveni datorită ispăşirii lui Hristos?”.

Adresăm întrebări similare când cineva drag moare: „Unde se află?, Oare ce văd şi ce fel de experienţe au?, Oare viaţa continuă?, Care va fi natura celor mai preţuite relaţii ale noastre în marea lume a spiritelor morţilor?”.

În acea lume, familia noastră are două strănepoate, Sara şi Emily, şi un strănepot, Nathan. Odată cu decesul fiecărui strănepot, noi, ca familie, ne-am ţinut de adevărurile Evangheliei cu ambele mâini. Întrebărilor noastre li s-a răspuns cu alinare şi asigurare prin intermediul ispăşirii Salvatorului. Deşi ne este dor de strănepoţii noştri, ştim că ei trăiesc şi ştim că noi îi vom vedea din nou. Cât de recunoscători suntem pentru această înţelegere spirituală în perioade de încercări personale şi familiale.

Un alt adevăr cheie al Bisericii este că Tatăl Ceresc i-a creat pe Adam şi Eva pentru un scop divin. Era responsabilitatea lor – şi, ulterior, responsabilitatea urmaşilor lor – de a crea trupuri muritoare pentru copii de spirit ai lui Dumnezeu, pentru ca ei să poată trece prin viaţa muritoare. Prin acest proces, Tatăl Ceresc Îşi trimite copii de spirit pe pământ pentru a învăţa şi a creşte cu ajutorul experienţelor din viaţa pământească. Deoarece Îşi iubeşte copiii, Dumnezeu trimite mesageri cereşti şi apostoli pentru a-i învăţa despre rolul esenţial al lui Isus Hristos în calitate de Salvator.

De-a lungul secolelor, profeţii şi-au îndeplinit datoria când i-au avertizat pe oameni de pericolele care îi pândesc. Apostolii Domnului au obligaţia să fie atenţi la pericol, să avertizeze şi să îi ajute pe cei care caută răspunsuri la întrebările vieţii.

În urma cu douăzeci de ani, Prima Preşedinţie şi Cvorumul celor Doisprezece Apostoli au redactat „Familia: o declaraţie oficială către lume”. În acest document inspirat, am încheiat astfel: „Noi le avertizăm pe acele persoane care încalcă legămintele castităţii, care abuzează de partener ori de copii sau care nu îşi îndeplinesc responsabilităţile faţă de familie că vor da socoteală, într-o bună zi, în faţa lui Dumnezeu. Mai departe, avertizăm că dezintegrarea familiei va aduce asupra persoanelor, comunităţilor şi naţiunilor nenorocirile prevestite de profeţii din vechime, precum şi de cei din zilele noastre”⁵.

În calitate de apostoli, noi afirmăm această avertizare solemnă din nou astăzi: Vă rugăm să vă amintiţi că poruncile şi legămintele sunt adevăruri preţioase şi doctrine care se găsesc pe vechea corabie Sion, unde Dumnezeu se află la cârmă.

O altă doctrină importantă de care trebuie să ne ţinem este aceea de a ţine ziua de sabat sfântă. Acest lucru ne ajută să rămânem neîntinaţi de lume, ne oferă odihnă fizică şi ne dă fiecăruia dintre noi ocazia de a-I preaslăvi din nou pe Tatăl şi pe Fiul în fiecare duminică.⁶ Când ziua de sabat este o desfătare pentru noi, acest lucru este un semn al dragostei noastre faţă de Ei.⁷

Ca parte a eforturilor noastre de a face ziua de sabat o desfătare, noi i-am rugat pe conducătorii locali şi pe membrii Bisericii să-şi aducă aminte că adunarea de împărtăşanie este a Domnului şi că rădăcinile şi baza ei trebuie să fie învăţăturile Sale. Prezentarea rânduielii împărtăşaniei are loc când ne înnoim legămintele şi ne afirmăm din nou dragostea pentru Salvator şi ne amintim de sacrificiul Său şi ispăşirea Sa.

Acelaşi spirit al preaslăvirii trebuie să cuprindă şi adunările noastre lunare de post şi mărturii. Acestă adunare de împărtăşanie este pentru ca membrii să-şi exprime pe scurt recunoştinţa, dragostea şi aprecierea faţă de Tatăl Ceresc, Isus Hristos şi Evanghelia restaurată şi să-şi depună mărturia despre aceste lucruri. Adunarea de post şi mărturii este o perioadă în care să ne împărtăşim pe scurt gânduri inspirate şi să depunem mărturie solemnă. Nu este momentul pentru a rosti o cuvântare.

Copiii ar trebui să exerseze cum să-şi depună mărturia la Societatea Primară şi, împreună cu părinţii lor, la serile în familie până când înţeleg semnificaţia importantă a unei mărturii.

Recenta subliniere a faptului de a face ca ziua de sabat să fie o desfătare este un rezultat direct al inspiraţiei primite de la Domnul prin intermediul conducătorilor Bisericii. Membrii consiliului episcopiei trebuie să ajute episcopatul cu câteva săptămâni înainte trecând în revistă imnurile şi temele care au fost recomandate pentru fiecare adunare de împărtăşanie.

Cu toţii suntem binecuvântaţi când, în ziua de sabat, simţim dragoste pentru Domnul când suntem acasă şi la Biserică. Când copiii noştri sunt învăţaţi căile Domnului, ei învaţă să simtă şi să reacţioneze la Spiritul Său. Atunci când ei simt Spiritul Domnului, noi toţii vom dori să mergem la Biserică în fiecare duminică pentru a lua din împărtăşanie. Şi toţi, tineri sau în vârstă, care purtăm poveri grele, vom simţi înălţarea spirituală şi alinarea care vine din faptul de a dedica ziua de sabat reflectării la Tatăl Ceresc şi la Domnul Isus Hristos.

Din fericire, Hristos este mereu aproape, aşteptând şi fiind dispus să ne ajute când ne rugăm pentru ajutor şi suntem dispuşi să ne pocăim şi să venim la El.

Acum, pe măsură ce medităm asupra acestor adevăruri care se găsesc pe vechea corabie Sion, haideţi să rămânem la bord şi să ne amintim că, prin definiţie, o corabie este un vehicul şi că scopul unui vehicul este să ne ducă la o destinaţie.

Corabia noastră trebuie să ne ducă spre binecuvântările depline ale Evangheliei, împărăţia cerului, gloria celestială şi prezenţa lui Dumnezeu!

Planul lui Dumnezeu a fost stabilit. El se află la cârmă şi corabia Sa măreaţă şi puternică ne duce către salvare şi exaltare. Amintiţi-vă că noi nu putem să ajungem acolo dacă sărim din barcă şi încercăm să înotăm până acolo.

Exaltarea reprezintă ţelul acestei călătorii din viaţa muritoare şi nimeni nu o obţine fără mijloacele Evangheliei lui Isus Hristos: ispăşirea Sa, rânduielile şi doctrina şi principiile care ne îndrumă propovăduite de Biserică.

În cadrul Bisericii, noi învăţăm despre lucrările lui Dumnezeu şi acceptăm harul Domnului Isus Hristos, care ne salvează. În cadrul Bisericii, noi ne luăm angajamentele şi facem legămintele familiilor eterne, care ne permit să dobândim exaltarea. Biserica este cea care, având autoritatea preoţiei, ne poate ajuta să trecem peste încercările neprevăzute ale vieţii muritoare.

Haideţi să fim recunoscători pentru frumoasa şi vechea corabie Sion, deoarece, fără aceasta, noi am pluti în derivă, singuri şi lipsiţi de putere, purtaţi încolo şi încoace fără cârmă şi fără vâslă, fiind mânaţi de vântul şi valurile puternice ale duşmanului.

Ţineţi-vă bine, dragi fraţi şi surori, şi navigaţi mai departe cu această măreaţă corabie, Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, şi veţi ajunge la destinaţia dumneavoastră eternă. Aceasta este mărturia mea şi rugăciunea mea pentru fiecare dintre noi, în numele Celui care îndrumă vechea corabie Sion, chiar Domnul şi Salvatorul nostru, Isus Hristos, amin.