Adevăruri simple şi preţioase
Vârstnicul Gary E. Stevenson
din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli
Binecuvântarea Tatălui Ceresc pentru că trăim în vremuri grele este că trăim, de asemenea, în plenitudinea timpurilor.
Dragi fraţi şi surori, sunt zeci de ani de când o conferinţă generală s-a desfăşurat fără ca preşedintele Boyd K. Packer şi vârstnicii L. Tom Perry şi Richard G. Scott să nu fie prezenţi imediat în spatele podiumului şi să vorbească la una dintre aceste sesiuni. Amintirile noastre despre dânşii sunt pline de emoţie şi îi onorez, fiecare a fost atât de diferit, totuşi, au fost atât de uniţi în mărturia dânşilor despre Isus Hristos şi ispăşirea Sa.
Mai mult de atât, eu, asemenea dumneavoastră, sunt întărit de preşedintele Thomas S. Monson şi îl susţin ca fiind profet, văzător şi revelator şi sunt impresionat de slujirea supusă a dânsului în calitate de apostol, slujire care durează de mai mult de 50 de ani.
În dimineaţa zilei de marţi a acestei săptămâni, imediat după ora 9:00, când Episcopatul începea o adunare cu Preşedinţia Zonei Asia, care se găseşte aici pentru a lua parte la conferinţă, am fost chemat să mă întâlnesc cu preşedintele Monson şi consilierii săi. Câteva momente mai târziu, când am intrat în sala de întruniri de lângă biroul dânsului, trebuie să fi arătat neliniştit, stând de partea cealaltă a mesei, deoarece dânsul mi-a vorbit cu bunătate, pentru a mă calma. Dânsul a spus, remarcând vârsta mea, că arăt tânăr şi chiar arăt mai tânăr decât vârsta pe care o am.
După câteva momente, preşedintele Monson a spus că dânsul, acţionând în conformitate cu voia Domnului, mă chema să slujesc în Cvorumul celor Doisprezece. M-a întrebat dacă voi accepta această chemare, după care eu, oftând adânc, ceea ce s-a auzit şi nu a fost frumos din partea mea, fiind complet şocat, am răspuns afirmativ. Şi, apoi, înainte să pot exprima în cuvinte toată emoţia pe care o simţeam, o mare parte din care era sentimentul că nu sunt potrivit pentru acea chemare, preşedintele Monson mi-a vorbit din nou într-un mod plin de bunătate, descriind felul în care dânsul a fost chemat ca apostol, cu mulţi ani în urmă, de către preşedintele David O. McKay, moment în care şi dânsul s-a simţit nepotrivit. Mi-a spus cu calm: „Episcop Stevenson, Domnul îi va pregăti pe cei pe care îi cheamă”. Aceste cuvinte liniştitoare, venind din partea unui profet, au fost o sursă de pace, o linişte în furtuna autoevaluării critice şi o mângâiere în orele chinuitoare, care au urmat, zi şi noapte, de atunci.
Mai târziu, în acea zi, i-am spus ceea ce tocmai v-am descris minunatei mele soţii, Lesa, stând într-un colţ retras din Piaţa Templului, având o vedere liniştitoare a templului şi Tabernacolului istoric în faţa ochilor noştri. În timp ce încercam să înţelegem evenimentele acelei zile, am descoperit că ancora noastră era credinţa în Isus Hristos şi cunoaşterea despre măreţul plan al fericirii. Aceasta mă determină să exprim profunda mea dragoste pentru Lesa. Ea este sursa de bucurie în viaţa mea şi o fiică deosebită a lui Dumnezeu. Viaţa ei este caracterizată de slujire altruistă şi dragoste necondiţionată pentru toţi. Mă voi strădui să rămân demn de căsătoria noastră eternă, care este o binecuvântare.
Îmi exprim dragostea profundă faţă de cei patru fii ai noştri şi familiile lor; trei dintre ei se află aici împreună cu frumoasele lor soţii, mamele celor şase nepoţi ai noştri; al patrulea, care este misionar, are permisiunea specială de a sta treaz după ora la care misionarii se duc la culcare şi urmăreşte această întâlnire în direct, împreună cu preşedintele său de misiune şi soţia preşedintelui de misiune, în casa misiunii din Taiwan. Îi iubesc pe fiecare dintre ei şi iubesc felul în care ei Îl iubesc pe Salvator şi Evanghelia Sa.
Îmi exprim dragostea pentru fiecare dintre membrii familiei mele: pentru mama mea şi pentru tatăl meu, care a decedat anul trecut, care mi-au insuflat o mărturie care există în cele mai timpurii amintiri ale mele. Îmi exprim recunoştinţa pentru fratele meu, sora mea şi partenerii lor de viaţă credincioşi, la fel ca şi pentru familia lui Lesa, dintre care mulţi sunt astăzi aici. De asemenea, îmi exprim recunoştinţa pentru alţi numeroşi membri ai familiei mele, prieteni, misionari, conducători şi învăţători pe care i-am cunoscut în viaţa mea.
Am fost binecuvântat să am o colaborare strânsă cu membrii Primei Preşedintii, ai Celor Doisprezece, ai Celor Şaptezeci şi ai preşedinţiilor generale ale organizaţiilor auxiliare. Îmi exprim dragostea şi stima pentru fiecare dintre dumneavoastră, fraţi şi surori, şi mă voi strădui să fiu demn de continuarea prieteniei noastre. Episcopatul care prezidează este unit într-un mod aproape divin. Îmi va lipsi legătura zilnică cu episcopul Gérald Caussé, episcopul Dean M. Davies şi ceilalţi membri ai Episcopatului care prezidează.
Mă aflu în faţa dumneavoastră ca dovadă a cuvintelor pe care Domnul le-a consemnat în prima secţiune din Doctrină şi legăminte: „Pentru ca plenitudinea Evangheliei… să poată fi proclamată de cei slabi şi simpli până la marginile pământului şi înaintea regilor şi conducătorilor”1. Aceste cuvinte sunt precedate de declaraţia Domnului care arată dragostea unui Tată pentru copii Săi: „De aceea, Eu, Domnul, cunoscând nenorocirea care va veni peste locuitorii pământului, l-am chemat pe slujitorul Meu, Joseph Smith, fiul, şi i-am vorbit din ceruri şi i-am dat porunci”2.
Iubitorul nostru Tată Ceresc şi Fiul Său, Iehova, cunoscând sfârşitul încă de la început3, au deschis cerurile şi au iniţiat o nouă dispensaţie pentru a compensa calamităţile despre care Ei ştiau că vor veni. Apostolul Pavel a descris calamităţile care vor urma ca fiind „vremuri grele”4. Pentru mine, aceasta sugerează că binecuvântarea Tatălui Ceresc pentru că trăim în vremuri grele este că trăim, de asemenea, în plenitudinea timpurilor.
În această săptămână, în timp ce mă chinuiam din pricina nepotrivirii mele, am simţit impulsul clar, care m-a dojenit şi m-a alinat în acelaşi timp, să mă concentrez nu asupra lucrurilor pe care nu le pot face, ci aspura lucrurilor pe care le pot face. Pot să depun mărturie despre adevărurile simple şi preţioase ale Evangheliei.
Acestea sunt cuvintele pe care le-am împărtăşit de sute de ori atât celor care aparţin acestei Biserici, cât şi multora care nu sunt membri: „Dumnezeu este Tatăl nostru Ceresc [iubitor]. Noi suntem copiii Săi … El plânge împreună cu noi atunci când suferim şi Se bucură atunci când facem ceea ce este drept. El vrea să comunice cu noi şi noi putem vorbi cu El prin rugăciuni sincere …
Tatăl Ceresc ne-a oferit nouă, copiilor Săi, o cale de … a ne întoarce să trăim în prezenţa Sa … Rolul principal în planul Tatălui nostru [Ceresc] îl are ispăşirea lui Isus Hristos”5.
Tatăl Ceresc L-a trimis pe Fiul Său pe pământ pentru a ispăşi pentru păcatele întregii omeniri. Îmi depun mărturia despre aceste adevăruri simple şi preţioase, în numele lui Isus Hristos, amin.